miercuri, 16 iulie 2014

Poemul de miercuri... Como hacerte saber?



Como hacerte saber?

Mario Benedetti

¿Como hacerte saber, que siempre hay tiempo?
Que uno solo tiene que buscarlo y dárselo
Que nadie establece normas salvo la vida
Que la vida sin ciertas normas pierde forma
Que la forma no se pierde con abrirnos
Que abrirnos no es amar indiscriminadamente
Que no está prohibido amar
Que también se puede odiar
Que el odio y el amor son afectos
Que la agresión porque si, hiere mucho
Que las heridas se cierran
Que las puertas no deben cerrarse
Que la mayor puerta es el afecto
Que los afectos nos definen
Que definirse no es remar contra la corriente
Que no cuanto más fuerte se hace el trazo más se dibuja
Que buscar un equilibrio no implica ser tibio
Que negar palabras implica abrir distancias
Que encontrarse es muy hermoso
Que el sexo forma parte de lo hermoso de la vida
Que la vida parte del sexo
Que el porqué de los niños tiene un por qué
Que querer saber de alguien no solo es curiosidad
Que querer saber todo de todos es curiosidad malsana
Que nunca esta de más agradecer
Que la autodeterminación no es hacer las cosas solo
Que nadie quiere estar solo
Que para no estar solo hay que dar
Que para dar debimos recibir antes
Que para que nos den también hay que saber como pedir
Que saber pedir no es regalarse
Que regalarse es en definitiva no quererse
Que para que nos quieran debemos mostrar quienes somos
Que para que alguien sea hay que ayudarlo
Que ayudar es poder alentar y apoyar
Que adular no es ayudar
Que adular es tan pernicioso como dar vuelta la cara
Que las cosas cara a cara son honestas
Que nadie es honesto porque no roba
Que el que roba no es ladrón por placer
Que cuando no hay placer en hacer las cosas, no se está viviendo
Que para sentir la vida no hay que olvidarse que existe la muerte
Que se puede estar muerto en vida
Que se siente con el cuerpo y la mente
Que con los oídos se escucha
Que cuesta ser sensible y no herirse
Que herirse no es desangrarse
Que para no ser heridos levantamos muros
Que quien siembra muros no recoge nada
Que casi todos somos albañiles de muros
Que sería mucho mejor construir puentes
Que sobre ellos se va a la otra orilla y también se vuelve
Que volver no implica retroceder
Que retroceder puede ser también avanzar
Que no por mucho avanzar se amanece mas cerca del sol
Como hacerte saber, que nadie establece normas, salvo la vida…

joi, 10 iulie 2014

The thin red line, meciul de aseara si alte provocari

Astazi, la capatul unei interventii destul de ostenitoare, m-am asezat doua minute in sala de odihna sa-mi astept colegii. Asistentele si infirmierii erau prinsi intr-o discutie interesanta... Un fel de provocare de a gasi cel putin 3 calitati pentru chirurgii seniori experti, cei care au un contact mai putin apropiat, sa zicem, cu personalul mediu. O asistenta remarca chiar ca "pentru a putea continua sa lucrezi cu unii dintre ei, este necesar sa sapi dupa cele doar cateva calitati"

Cu putin inainte il ascultasem pe seful meu, care este altfel foarte apropiat de colaboratori, 'scuzandu-se' cuiva din afara echipei pentru momentele de concentrare inainte de operatiile grele in care nu are chef sa vorbeasca mai cu nimeni...

Educatia de a incerca sa comunic cu toata lumea face parte din modul meu de a fi, la asa un punct incat am avut nevoie de cateva sfaturi de la  Glenda Bailey . Pe de alta parte, toti oamenii acestia care erau subiecte de discutie sunt foarte buni profesionisti, reputati in regiune si chiar in toata tara, pentru munca pe care o fac. Absenta contactului uman este pentru unii o strategie pentru a pastra o distanta suficienta deciziilor controversate si unei bune organizari. Pentru altii este doar nevoia de spatiu personal...

.. orice interventie chirurgicala grea este o linie rosie foarte fina, dincolo de care prognosticul pacientului se poate schimba drastic, chiar si la erori foarte mici. Este lectia de umilinta a chirurgiei, lectie care dureaza o viata si pe care o compensam uneori gresit. Dar pentru care este nevoie de multa pregatire mentala.

***

Spun asta foarte aproape de finalul unei saptamani solicitante, cu multa concentrare, in care am visat noapte de noapte operatiile pe care le-am facut ziua. Si in mijlocul ei am avut parte de trei ore senine, doar pentru mine si doar pentru citit/scris poeme. Si mi-am dat seama cat este de important sa poti sa iti aerisesti sufletul, sa ii mentii parfumul proaspat atunci cand zilnic esti intr-un echilibru precar, foarte aproape de the thin red line.

***

Un amic argentinian a trait azi-noapte din plin meciul echipei sale favorite :) M-am uitat peste rezultatele loviturilor de la 11 m, mandra pentru el, uimita de puterea mentala a acelor oameni de a fructifica o sansa unica, ce dureaza doar cateva secunde, atunci cand presiunea unei lumi intregi cade pe umerii lor.

***
Poate ca v-am plictisit destul...dar nu pot sa nu ma gandesc insistent la faptul ca viata profesionala este un balet delicat intre profesionalism, diplomatie, vointa si enduranta mentala. Niciuna dintre ele nu se poate obtine doar prin virtutile naturale. E nevoie de munca, de pregatire, de preconditionare si... de pauze de reincarcare. Sper ca ale mele sa fie in continuare pline de poezie :)

P.S Daca vreti sa vedeti semnificatia corecta a expresiei "the thin red line" apasati pe link, veti avea o surpriza...

luni, 7 iulie 2014

Intalnire in vis, Allende, America de Sud

Am terminat prima mea lectura din Isabel Allende, o carte de proza scurta intitulata Povestirile Evei Luna. Stiu ca nu este poate prima optiune semnata de ea care mi-ar fi fost recomandata si totusi a fost stimulul perfect pentru ca sa o citesc mai departe.

***
Intre cele cateva povestiri sunt cam trei care mi-au ramas lipite de suflet. Puterea cuvintelor si a chimiei dintre oameni, iubirile de o viata si cusca formata din experientele noastre anterioare - iata trei teme care imi vor fi mereu lipite de suflet si de creier :)

***

Si printre toate acestea n-am putut sa nu ma gandesc in mod repetat cat sunt de recognisicibile personajele sud-americane, ce combinatie teribila intre candoare, erotism si violenta. Parca poarta toate parfumul junglei amazoniene si curgerea grea a timpului din Cien anos de soledad, si cumplitele orori ale dictatorilor, si spiritul de guerilla al armatelor, si sudoarea virila a marinarilor, si naivitatea pierduta a curvelor, si pasiunea ritmata a tangoului, si, si, si...

***
Un paragraf  pe care l-am citit de 1000 de ori :)

" Ana si Roberto Blaum imbatranisera impreuna, atat de uniti incat, odata cu trecerea anilor, ajunsera sa para frati; aveau amandoi aceeasi expresie de uimre binevoitoare, aceleasi riduri, aceleasi gesturi ale mainilor si aceeasi aplecare a umerilor; amandoi erau marcati de obiceiuri si dorinte similare. Impartasisera fiecare zi de-a lungul celei mai mari perioade a vietii si, de la atata mers mana in mana si de la atata dormit unul in bratele celuilalt, se puteau intalni in acelasi vis."

duminică, 6 iulie 2014

Empatie accidentala

Empatia este destul de importanta in munca mea. Cateodata este crucial sa o ai pentru a-ti putea acompania cu grija pacientii, alteori este important sa stii sa o stapanesti, sa o "incui" pentru ca sentimentele tale sa nu stea in calea modului in care iti exerciti profesia.

In general, reusesc sa manageriez destul de bine situatia si reusesc sa jonglez cu ambele situatii. Asta presupune totusi o constientizare permanenta a ferestrelor mele catre lume. In schimb, in vacanta sau atunci cand citesc/am contact de orice tip senzorial cu arta, ferestrele mele sunt larg deschise si intra orice din lumea de afara.

***
Asa s-a intamplat acum cateva luni la Nisa, ma intorceam din vacanta si urma sa venim acasa. Aveam in plan si o scurta vizita turistica inainte. Eram zambitoare si eram bine.Aveam in mana ramasite ale calatoriei si incercam sa ma orientez spre parcare.

Imediat dupa usile culisante, se opreste langa mine o femeie in jur de 45 de ani, cu parul semiscurt, se intoarce spre barbatul aflat in spate si ii striga in spaniola cu o voce ragusita, aflata undeva la confluenta dintre tipat si plans: "Nu ne-am intors o singura data din vacanta, nici macar o singura data, sa ne fie bine".

Nu pot sa va explic de ce durerea ei imi produce si astazi piele de gaina. As vrea sa nu ma intelegeti gresit. Nu incerc sa spun ca este vina barbatului. "It takes two to tango" si poate ca, aidoma scenei din aeroport, au existat multe alte scene facute de femeie in viata lor de cuplu, scene care i-au separat cu timpul. Sau poate nu...

Indiferent insa cine ar fi "vinovatul", daca el exista si daca vina este sau nu impartita artimetic intre cei doi, durerea, suferinta erau acolo, prezente deplin in strigatul ei.

Si astazi cand inchid ochii pot sa ii aud fraza si sa ii vad chipul printre palmieri, flori de bougainvillea si cerul Mediteranei. Nu cred ca exista frumusete a lumii pe care sa o poti experimenta daca nu ai sufletul limpede...

***
Si da, continutul asta al lumii din afara a intrat pe fereastra si s-a instalat in sufletul meu pret de vreo ora. A fost nevoie de mult exercitiu sa pot sa dau afara intrusul si sa revin la viata mea...

miercuri, 18 iunie 2014

Poemul de miercuri - Love Sonnet XI


Pablo Neruda

I crave your mouth, your voice, your hair.
Silent and starving, I prowl through the streets.
Bread does not nourish me, dawn disrupts me, all day
I hunt for the liquid measure of your steps.

I hunger for your sleek laugh,
your hands the color of a savage harvest,
hunger for the pale stones of your fingernails,
I want to eat your skin like a whole almond.

I want to eat the sunbeam flaring in your lovely body,
the sovereign nose of your arrogant face,
I want to eat the fleeting shade of your lashes,

and I pace around hungry, sniffing the twilight,
hunting for you, for your hot heart,
like a puma in the barrens of Quitratue.
Soneto XI

Tengo hambre de tu boca, de tu voz, de tu pelo
y por las calles voy sin nutrirme, callado,
no me sostiene el pan, el alba me desquicia,
busco el sonido líquido de tus pies en el día.

Estoy hambriento de tu risa resbalada,
de tus manos color de furioso granero,
tengo hambre de la pálida piedra de tus uñas,
quiero comer tu piel como una intacta almendra.

Quiero comer el rayo quemado en tu hermosura,
la nariz soberana del arrogante rostro,
quiero comer la sombra fugaz de tus pestañas

y hambriento vengo y voy olfateando el crepúsculo
buscándote, buscando tu corazón caliente
como un puma en la soledad de Quitratúe

miercuri, 11 iunie 2014

Poemul de miercuri - Men


Men 

Maya Angelou

When I was young, I used to
Watch behind the curtains
As men walked up and down the street. Wino men, old men.
Young men sharp as mustard.
See them. Men are always
Going somewhere.
They knew I was there. Fifteen
Years old and starving for them.
Under my window, they would pauses,
Their shoulders high like the
Breasts of a young girl,
Jacket tails slapping over
Those behinds,
Men.

One day they hold you in the
Palms of their hands, gentle, as if you
Were the last raw egg in the world. Then
They tighten up. Just a little. The
First squeeze is nice. A quick hug.
Soft into your defenselessness. A little
More. The hurt begins. Wrench out a
Smile that slides around the fear. When the
Air disappears,
Your mind pops, exploding fiercely, briefly,
Like the head of a kitchen match. Shattered.
It is your juice
That runs down their legs. Staining their shoes.
When the earth rights itself again,
And taste tries to return to the tongue,
Your body has slammed shut. Forever.
No keys exist.

Then the window draws full upon
Your mind. There, just beyond
The sway of curtains, men walk.
Knowing something.
Going someplace.
But this time, I will simply
Stand and watch.

Maybe. 

miercuri, 4 iunie 2014

Poemul de miercuri - I am much too alone

Peter Doig
I am much too alone in this world, yet not alone
Rainer Maria Rilke

I am much too alone in this world, yet not alone
enough
to truly consecrate the hour.
I am much too small in this world, yet not small
enough
to be to you just object and thing,
dark and smart.
I want my free will and want it accompanying
the path which leads to action;
and want during times that beg questions,
where something is up,
to be among those in the know,
or else be alone.

I want to mirror your image to its fullest perfection,
never be blind or too old
to uphold your weighty wavering reflection.
I want to unfold.
Nowhere I wish to stay crooked, bent;
for there I would be dishonest, untrue.
I want my conscience to be
true before you;
want to describe myself like a picture I observed
for a long time, one close up,
like a new word I learned and embraced,
like the everday jug,
like my mother's face,
like a ship that carried me along
through the deadliest storm.