duminică, 8 martie 2015

De ce nu putem rade (inca) de textele anti-feministe

Un text de-al lui CTP despre femei a reaparut astazi pe internet, iritandu-mi prietenele de pe facebook cu cariere si activitati intelectuale si iritandu-ma intr-atat incat am scris ca "debiteaza ineptii autosuficiente" in conditiile in care, de cele mai multe ori, evit calificativele :).

Odata ce l-am postat m-am gandit ca nu suntem deocamdata capabile sa luam in derizoriu, sa privim cu detasare si cu superioritate aceste biete incercari de a mai mentine in actualitate atitudinea ignoranta dar comoda de-acum cateva sute de ani. E ceva atat de plauzibil si valid precum, spre exemplu, dieta paleo si cu toate astea ne irita instantaneu. De ce?

In primul rand, cred ca e corect sa ne irite inca. Pentru ca vorbim despre libertati castigate recent. Dupa secole intregi de intunecare, nu poti face saltul spre ironie detasata in numai cateva decenii, oricat de comfortabila ar fi pozitia noastra de astazi. Sa va reamintesc numai faptul ca dreptul femeilor la vot dateaza din 1918 in Anglia, 1920 in SUA, in 1938 in Romania, in 1945 in Franta, tara lui Simone de Beauvoir!!! 

Sa va reamintesc si ca in tarile astea civilizate in care, teoretic, nu exista discriminare de gen (in multe tari din UE si in SUA, Canada etc exista Comisii dedicate sanselor egale care se ocupa cu garantarea acestui drept), persista diferentele de remuneratie si de acces la posturile de conducere intre barbati si femei?

Sa va reamintesc ca in celelalte tari, se poarta inca mariajele aranjate, femeile care nu au voie sa iasa din casa fara sa fie insotite de un protector - parinte, frate, sot -, femeile care nu au voie sa conduca, sa faca sport sau sa decida ce fac cu propriul lor corp, femeile care sunt mutilate genital pentru a nu fi supuse pacatului, practica realizata incognito si in tarile civilizate pentru ca altfel ele sunt excluse din propriile comunitati?

Nu avem inca suficiente argumente pentru detasare, e clar. 

Nu este vorba de propria persoana: nici prin cap nu imi trece sa ma privesc in oglinda altfel decat o persoana cu drepturi egale cu oricine din jurul meu, nu ma amuza nici un fel de prejudecata de gen,  nu consider nici ca "trebuie sa imi tin barbatul sub papuc", nici "sa-i fiu supusa" desi slujba ortodoxa, pe care de altfel ne-am dorit-o, ne-a repetat asta cu nonsalanta, nu ma intimideaza nici un imbecil aflat in pozitii de conducere care crede ca poate sa imi impuna ceva numai pt ca sunt femeie, dimpotriva, imi castig usor superioritatea in fata acestei specii. Problema nu sunt eu sau prietenele mele care au crescut sub auspiciile notiunii de parteneriat si au identificat potentiali parteneri cu aceleasi valori.

Problema este situatia la nivel social. Frecventa cu care in reuniunile oficiale esti inca trimisa la cratita si "suspectata" de planuri de maternitate, oricat ar fi asta de ilegal. Intr-un centru universitar din Franta, iarasi tara lui Simone de Beauvoir, rezidentele de ginecologie sunt inca intrebate in 2015 daca au planuri de maternitate in urmatorii doi ani inainte de a fi acceptate pe un post temporar de specialist tanar, numit "chef de clinique". Si niciuna dintre ele nu s-a gandit sa reclame de teama ca se va razbuna comunitatea si ca vor pierde sansa de formare intr-un centru bun. Da, asta ma ingrijoreaza! Este doar un exemplu "nevinovat" imi vor spune unii, dar din cauza lui si a altora din aceeasi categorie cred ca nu avem inca voie sa privim amuzat, detasat, ironic opiniile jignitoare.

Si ce faci cu femeile din statele mai putin dezvoltate? Intorci capul pentru ca este vorba de o altfel de societate si nu vrei sa te 'amesteci fara respect' intre regulile lor? Consideri ca doar pentru ca s-au nascut crezand ca placerea sexuala sau decizia asupra propriei vieti le sunt interzise, asta trebuie sa se perpetueze la nesfarsit? Nu contrazice asta drepturile fundamentale ale omului?

Este 8 martie 2015. Niciuna dintre noi nu poate fi femeia pe care ne dorim sa o intruchipam daca nu invatam sa impunem respectul celor din jur. Asta inseamna sa evoluam frumos, sa ne educam continuu, sa prioritizam cartile in defavoarea telenovelelor, sa avem convingeri - dar nu dincolo de argumente- pe care sa le exprimam atunci cand dezbaterea e in curs, sa luam loc la masa de discutii (cum spunea Sheryl Sandberg) si sa nu facem concesii de la drepturile si libertatile noastre, in nicio circumstanta. Oser, ça change tout! Simtul umorului va (re)veni cu timpul...


duminică, 1 martie 2015

Birdman

De la bun inceput, un avertisment: nu este filmul tipic de Oscar, nu e eroic, triumfal, didactic, inaltator (decat pe alocuri, in cel mai propriu sens posibil). Are insa cu totul alte calitati. Dar daca incep sa scriu calificative, nu voi face decat sa confirm reprosurile pe care Riggan Thompson, personajul principal, un fost super-erou de la Hollywood care, imbatranit si degradat, isi cauta revenirea in chip de actor de Broadway, le aduce Talithei Dickinson, critic de teatru la NY Times, femeia care decide viitorul pieselor jucate pe Broadway printr-o simpla cronica in prestigiosul jurnal. Mai mult decat un repros, monologul lui Riggan Thompson, fost Birdman, este o rugaminte, o modalitate de a-i capta atentia si bunavointa pentru ceea ce poate fi opera vietii lui.

Alejandro G. Inarritu, de la care poate ati mai vazut Babel, 21 grams, Biutiful, Amores perros, ne vorbeste asadar despre incercarea de a reveni a lui Thompson, actorul care l-a incarnat in mod repetat pe Birdman, un fel de Batman, Spiderman, etc, pana cand a ajuns sa se suprapuna in constiinta colectiva acestui supererou. In chip cu totul neintamplator, Birdman este interpretat de Michael Keaton, el insusi fost Batman. Birdman are o fiica, in mod evident indelung neglijata, proaspat iesita de la o clinica de dezintoxicare, interpretata excelent de Emma Stone, prezenta la teatrul de pe Broadway in calitate de asistenta a lui Thompson. El pune in scena ca scenarist, regizor si actor principal o piesa a lui Raymond Carver "What we talk about when we talk about love".

Filmul se dezvolta in jurul acestui nucleu, investigand multe din aspectele vietii de actor, creatiei, nevrozelor, egocentrismului si angoasei. Tesatura este atat de fina si atat de densa incat mi-ar trebui poate prea mult spatiu ca sa va descifrez tot ceea ce am vazut eu in povestea lui Thompson. La un moment dat fosta sotie a lui Birdman si mama lui Sam (Emma Stone) ii reproseaza acestuia: "Aceasta a fost intotdeauna problema ta: ai confundat afectiunea cu admiratia" in timp ce ne aflam in culisele piesei pe care o monteaza Birdman si care se numeste "Despre ce vorbim atunci cand vorbim despre dragoste". Este evident de aici ca atunci cand vorbim despre dragoste putem vorbi inclusiv despre un actor cazut in uitare, care crede ca dragostea inseamna admiratie si pe care incearca aproape cu orice pret sa o castige inapoi. Pretul este presiunea enorma care il tine treaz in zilele dinaintea premierei oficiale, este sanatatea sa mentala (un alter ego sub forma lui Birdman insusi ii vorbeste din timp in timp conferindu-i puteri supranormale si tendinte autodestructive), este singuratatea, izolarea, neglijarea celorlalti, singurii de la care ar putea eventual sa obtina ceea ce isi doreste. In afara de excelenta Stone, Keaton este inconjurat de Edward Norton si Naomi Watts, amandoi la inaltime, Norton chiar de doua ori, in chip de personaj secundar al piesei regizate de Birdman dar si in chip de actor excentric, intrucatva instabil si suficient de oportunist incat sa fure povestea de viata a altcuiva pentru a face prima pagina a jurnalelor.

Ma mai opresc un pic asupra imaginii. Emmanuel Lubezki, directorul de imagine, are un aport decisiv asupra reusitei filmului atat prin fluiditatea cadrelor ce par sa se continue in mod natural, fara taieturi, imitand un dans sau un zbor, cat si prin prim-planuri. In timpul monologului Emmei Stone, plin de reprosuri la adresa tatalui egocentrist si decazut, n-am putut sa nu admir modul in care o filmeaza pe Stone, de foarte aproape, deformandu-i chipul, cu ochii si mai mari, asemenea unei pasari de prada in privirea careia se citeste violenta cu care isi adulmeca victima dar si, mai ales spre final, marea tristete care se asterne odata cu tacerea. Cateva alte prim-planuri sunt de asemenea reusite insa acesta mi s-a parut ravasitor.

Simt cu adevarat nevoia sa vorbesc despre final dar, pentru ca nu vreau sa va stric placerea de a-l afla singuri, poate o vom face in comentarii sau intr-o alta postare. Vizionare placuta!


marți, 17 februarie 2015

Cum sa citim articolele medicale din presa

Pablo Picasso la 13 ani - Stiinta si caritate sau despre cum
medicina si caritatea, stiinta si natura conlucreaza reciproc la
vindecarea/ajutarea unui pacient
Zilele astea va tot bat la cap cu medicina, tratamente, comunicare, adevar, dovezi stiintifice si asa mai departe pentru ca stiu ca ceea ce se petrece in jurul nostru ne vizeaza si ne sensibilizeaza pe toti. Ma refer mai ales l-a dezbaterea care s-a iscat in jurul unei doamne ce face carti de prajituri si da sfaturi medicale naturiste in timpul liber. Nu vreau sa ii dau numele desi acest lucru mi-ar creste traficul pe blog inzecit.

Nu i-l dau pentru ca eu cred ca vorbim despre cineva efemer si care, in contextul popularitatii actuale, a inceput sa intrupeze 'fata raului', in sensul ca a devenit exemplul de pe buzele tuturor pentru un fel de secta pseudomedicala (secta= denumire data unui grup de persoane ce formeaza o comunitate religioasa sau ideologica ce s-a format in scopul corectarii unor abateri doctrinare atribuite structurii mama. De obicei denumirea nu este acceptata de membrii gruparii care considera ca ei sunt singurii care detin "adevarul" - dupa Wikipedia). Din punctul meu de vedere, nu ne aparam de asa ceva pentru ca pacientii ne pun intrebari, cum ar fi tentati sa creada membrii sectei, ci pentru ca ei vin cu opinii deja formate si este aproape imposibil sa schimbi parerea cuiva care stie ce sa creada inca dinainte ca tu sa deschizi gura.

Intrebarile sunt minunate. Stimati pacienti, daca v-ati ratacit pe aici si cititi textul acesta, sa stiti ca multi dintre noi vrem sa ne puneti intrebari. Ele ne permit sa aducem in discutie lucruri pe care altfel nu apucam sa le abordam, pe care uneori nu e recomandat sa le abordezi din prima, fara dorinta voastra de a vorbi despre ele, sau, pur si simplu, lucruri care ne scapa si noua din atentie dupa o zi de munca.

Tot pentru voi incerc sa descifrez cum trebuie citite articolele din presa despre cazurile miraculoase. Nu ma refer la editorialele de opinie ale unor persoane care se informeaza temeinic. De exemplu, Atul Gawande in SUA si Vlad Mixich la noi sunt doi dintre eseistii care nu numai ca au studii medicale dar merg cu informarea pana la ultimul detaliu pentru textele pe care le scriu. Asta nu inseamna ca un jurnalist de opinie care imi/va place este o persoana pe care trebuie sa o aprob/aprobati 100% din timp. Este suficient ca el sa deschida usi, sa ofere informatii/povesti si sa formuleze argumente pe baza carora cititorul poate sa isi formeze si singur o opinie (aceeasi sau diferita).

Mai des decat editoriale de calitate, presa livreaza povesti. Mersul incet si sigur al medicinei nu prea ofera senzational asa ca doua tipuri de povesti sunt cele care prind un spatiu in pagina 5 al presei (prea) comerciale unde le redacteaza poate vreun tanar angajat pe bani putini ca sa umple spatiul cu cuvinte pe o tema data. Cele doua tipuri sunt, evident, marile succese si marile esecuri.

Povestile de succes nu trec, de cele mai multe ori, clasa la o analiza atenta. Va voi da exemple din cancer pentru ca asta e domeniul la care ma pricep.

In primul rand, cuvantul VINDECAT este folosit abuziv in majoritatea articolelor. A doua zi dupa ce ai iesit din operatie de cancer esti vindecat sau nu? Daca s-a scos tumora, atunci persoana nu mai are leziunea dar boala este o boala sistemica asa ca numai la sfarsitul secventei complete de tratament putem afirma ca este in REMISIUNE COMPLETA adica nu prezinta la investigatii niciun semn al bolii. Clasic, termenul Vindecat se putea utiliza dupa 5 ani de remisiune completa. Spre exemplu, in articolul despre aceasta bautura care a aparut ca publicitate pe mai multe site-uri, scrie ca X s-a vindecat de cancer in numai 3 luni. Asta este tehnic imposibil intrucat nu poti sa afirmi asa ceva decat dupa ce 5 ani persoana nu mai prezinta niciun semn.

Sa va dau alt exemplu. Pentru o persoana care are un cancer localizat oriunde vreti (tub digestiv, pancreas, san, gineco etc) care da metastaze hepatice (localizari in ficat) multe, de talie mica, diseminate peste tot, se propune adeseori o chimioterapie. Aceasta poate fi intr-atat de eficienta incat sa stearga complet metastazele din ficat la CT la o luna de la finalul ei. Asta nu se cheama ca pacientul s-a vindecat ci ca are "missing metastases" adica metastaze disparute despre care se stie ca, in cea mai mare parte dintre cazuri, revin in relativ scurt timp. Deci nu e vindecare, e o forma de remisiune partiala. 

Este poate una dintre explicatiile pentru cazul vehiculat in presa ca senzational in acest inceput de an. Atat chimioterapia cat si radioterapia ating efectele maxime la 6-8 saptamani de la terminarea curei. Durata inca se mai discuta. Este posibil ca pacienta in cauza sa prezinte doar efectele tardive ale chimioradioterapiei care nu au fost sesizate in evaluarea initiala. In absenta unei biopsii (a unei mici recoltari de tesut din tumora pentru a pune diagnosticul precis), e posibil si ca ea sa fi avut altceva. In presa comerciala nu e niciodata dosarul complet de aceea informatiile pe care le gasiti sunt trunchiate si nu intotdeauna demne de incredere.

In plus, un medicament nu are acelasi efect asupra noastra a tuturor pentru fiecare dintre noi are o zestre genetica unica. Ea ne face sa fim predispusi la unele boli, sensibili sau nu la anumite medicamente etc. Unele din rafinamentele astea se cunosc astazi. Terapiile tintite asta sunt: niste medicamente administrate in functie de ce gene kras, Nras, braf, brca etc avem: mutate sau normale. Unele dintre ele au rezultate promitatoare.

Orice poveste de succes miraculos, fie ca este in afaceri, in stiinta sau in sanatate, trebuie pusa la indoiala si analizata in toate detaliile inainte de a fi acceptata ca adevarata. Este o observatie care ne poate salva pe toti de la capcana intinsa cu prea multa usurinta de cei care vor sa promoveze un produs sau pe propria persoana.

duminică, 15 februarie 2015

Despre sanatate toata lumea poate da sfaturi

V-ati incumeta sa pledati la un proces la care sunteti acuzat de crima, desi sunteti nevinovat, pe baza sfaturilor unui blogger amator de procese penale?

V-ati incumeta sa claditi zona de rezistenta a casei intr-o zona expusa cutremurelor pe baza planurilor facute de un internaut aspirant dar fara experienta?

V-ati incumeta sa va dati copiii la o scoala unde toti profesorii sunt fosti crainici de radio ramasi fara servici?

Ah, nu? pentru ca v-ar fi teama de condamnarea pe viata, de naruirea casei, de esecul profesional al copiilor? Si atunci de ce v-ati ingriji niste boli grave in urma sfaturilor unui jurnalist reconvertit, cu idei fixe, fara niciun fel de experienta in domeniu? De ce ati incerca sa slabiti pe baza dietei propuse de fatuca ce va invata abdomene la sala de fitness daca ea habar nu are ce inseamna din punct de vedere biologic slabit? Cum suna decesul din cauza unui cancer de san tratat cu ceaiuri, in conditiile in care 90% din femeile tratate la timp supravietuiesc cel putin cinci ani? Numai intarzierea tratamentului cu 4-6 saptamani scade sansele de supravietuire la cinci ani cu 10%, ce sa mai spunem de intarzieri din astea lungi acordate altor experiente terapeutice.

Pacientul care se confrunta cu o boala grava, fie ca ea se numeste cancer, boala de inima avansata, boala cronica de ficat, infertilitate grava, este temator, crispat, nesigur si uneori nepregatit sa se infrunte cu situatia in care se afla. Asa cum se spune ca boala nu alege, nici teama nu prea alege. De fapt nici una, nici alta dintre afirmatii nu prea sunt adevarate. Boala ii poate alege cu predilectie pe cei care mananca incorect, care nu fac suficienta miscare, care fumeaza, abuzeaza de alcool sau au o mostenire genetica putin favorabila sau mutatii ale genelor aparute pe parcurs. Teama ii alege pe cei cu personalitati anxioase, de multe ori artisti, intelectuali, sau pe cei mai putin educati si superstitiosi. Barbatii sunt, in general, mai evitanti decat femeile. Dar toate astea sunt constatari statistice asa ca exista si minoritati.

Ei bine, persoanele bolnave, locuite de teama si predispuse la evitare, se agata mai mereu de solutiile facile. Direct sau dupa o negociere cu propria persoana. Cu cat tratamentele propuse de medic sunt mai infricosatoare - operatii, chimioterapie, tratamente dificil de suportat -, cu atat solutiile facile par mai logice si mai atragatoare indiferent de gradul lor de adevar. Daca cei care le propun sunt niste indivizi validati de societate - oameni renumiti, recomandati de catre altii, oameni cu statut social ridicat (dar nu in sensul financiar), cu atat in ochii pacientilor ei sunt investiti cu autoritate. Adica au autoritatea sociala de a livra solutia sociala. Dar nu si pe cea medicala.

Bineintelesi, nu toti pacientii predispusi la evitare si angoasa aleg solutia facila, nerealista. Alegerea este filtrata prin educatie, suport social, capacitate de autoanaliza. Insa ideea ramane: pacientii, odata ce isi cunosc boala si se confrunta cu pericolele ei, sunt vulnerabili, reprezinta tinte usoare pentru cei dornici sa le vanda solutii Deus ex machina. Ei trebuie protejati.

Protectia vine din partea medicului, daca ajung sa il consulte, pentru ca acesta este in masura sa explice mecanismele bolii si, eventual, ale vindecarii, cifrele asociate cu istoria naturala a bolii si cu tratamentul propus, riscurile terapeutice si, in general, toate perspectivele cu care pacientul poate sa se confrunte. Protectia vine si din partea societatii atunci cand aceasta isi joaca rolul din timp: educatia alimentara, stimularea exercitiului fizic, marginalizarea fumatului, toate acestea sunt presiuni pe care societatea are timp sa le exercite asupra fiecaruia dintre noi pentru ca noi sa adoptam conduite "bune", generatoare de sanatate.

Protectia insa este oferita si de lege. Este responsabilitatea legii sa protejeze indivizii vulnerabili de influentele celor care isi atribuie calitati pe care nu le au. In spatiul public, exercitarea oricarei profesii este reglementata. Cel care exercita profesia trebuie sa demonstreze ca are capacitatile - morale, psihologice si educationale - de a practica profesia respectiva. Daca dai consultatii de avocatura, trebuie sa fii intreg la minte, fara cazier penal si absolvent de drept. Daca dai consultatii de medicina, trebuie sa fii intreg la minte, fara cazier penal si absolvent de medicina. Niciuna din profesiile care necesita in medie ani buni de studii nu poate fi insusita rapid scurtcircuitand sistemul formal. Pentru ca oricare dintre ele necesita intelegere. Iar intelegerea nu este un proces imediat, nici chiar pentru cei mai inteligenti dintre noi. Ea necesita timp si acumulari de cunostinte inainte ca saltul sa fie facut.

Pacientul este un 'consumator' debusolat. Iertati-mi cinismul necaracteristic dar, din punct de vedere economic, el este un consumator pentru ca va alege fie un serviciu medical de stat, gratuit, fie un serviciu medical privat, mai costisitor dar construit 'pe masura asteptarilor', fie un serviciu alternativ care ajunge uneori sa il coste pe pacientul insusi mult mai scump decat credea/intelegea initial: ani de viata. De aceea, este rolul legii sa stabileasca cine poate oferi serviciile medicale si in ce conditii, si cine le poate oferi pe cele alternative care sunt de fapt COMPLEMENTARE. Psihoterapia este un serviciu complementar, ea potenteaza actul medical. Religia poate fi uneori, prin acelasi mecanism ca si psihoterapia, un serviciu complementar. Homeopatia poate fi complementara. Dar asta nu inseamna ca ma trezesc maine dimineata dupa un vis frumos si gata sunt homeopat. In Europa, exista mastere de homeopatie care includ o perioada de practica supravegheata, dupa modelul formarii in psihoterapii.

Nicio profesie de tip superior (adica elaborata, complexa) nu este lasata la intamplare in lumea asta. Numai in sanatate, toata lumea are impresia ca se pricepe. Vecina, prietena, colega de curs de zumba, bunica si sarlatanul din colt, fie ca e sarlatan voluntar (ca sa castige bani) sau involuntar (pentru ca e in faza maniacala si se considera vindecator), toti cred ca au dreptul sa va spuna ce sa faceti cu sanatatea/boala voastra. Este nevoie de educatie pentru a rezista contagiunii informationale (asa se numeste fenomenul asta pentru care nu exista vaccin). Este nevoie de informatie medicala pentru a fi in masura de a alege daca vreti sau nu sa va ingrijiti.  Dar este nevoie si de o lege care sa reglementeze practica medicala in spatiul public pentru a-i proteja pe pacienti de impostori.

sâmbătă, 14 februarie 2015

Think big or go home

Je devais être à la fac quand j'ai lu pour la première fois ce slogan probablement americain: Think big or go home. C'est difficile de lui trouver une bonne traduction en français. Je proposerais peut-être: PENSE GRAND OU SORS VITE mais je reste ouverte à vos suggestions.

Au départ j'avoue que je n'avais pas trop bien compris pourquoi on ne pouvait pas rester moyen et tranquil tout en jouant sur le marché à notre gré (à vous de compléter quel marché: médical, culturel, informatique, commercial etc). Mais rapidement après, avec la globalisation et l'unification, j'ai du comprendre. On ne peut pas intérésser les autres à long terme si on ne produit pas quelque chose de qualité qui soit connu et reconnu. Ca m'a complètement changer la vision sur mes propres buts mais également sur l'appréciation des visions des autres.

Je crois qu'aujourd'hui toute institution culturelle qui se respecte doit agir d'une façon ambitieuse en ouvrant sa porte vers le monde. Et c'est pour cela que je n'arrive pas trop à comprendre quand les politiques locales présentent des visions enfermées. Il faut garder dans l'ésprit que le fait de conserver la spécificité n'est pas forcement amoindri par l'ouverture des horizons. 

Malheureusement, des fois, on a l'impression, en tant que spectateur de l'Opéra de Montpellier, que ce n'est pas le cas de ceux qui décident ici. On peut avoir l'impression, peut-être à tort, que les sphères d'influences sont des fois plus importantes que l'ampleur des projets.

Depuis quelques années, l'Opéra (OONM) est sujet de tension entre les employés et la direction. C'était le cas surtout jusqu'en 2014 quand l'OONM a vu l'arrivée d'une nouvelle directrice, Valérie Chevalier-Delacour. C'est encore trop tôt pour mésurer l'impact de celle-ci ainsi que sa vision de manager culturel surtout qu'elle a du subir beaucoup de restriction financières. Mais la façon dont le processus de sélection a eu lieu me fait toujours réflechir.

Pour une mission qui consiste à remonter les recettes, à revivifier les coproductions, et surtout à élargir le rayonnement de l'institution sur le territoire régional, national, voire international, il y a eu initialement cinq candidats: Georg Friedrich Heckel, dirécteur de l'Opéra de Darmstadt, Alain Surransdirecteur de l'Opéra de Rennes, Laurent Spielmann, dirécteur de l'Opéra de Nancy-Lorraine, Eric Vigié, dirécteur de l'Opéra de Lausanne et Valérie Chevalier-Delacour, directrice de l'administration artistique de l'Opéra de Nancy-Lorraine. George Friedrich Heckel a été immediatement rejêté car il ne possédait pas suffisament de connaissances de français. Déjà, comme première critère pour une mission d'élargir le rayonnement national ou européen d'une Opéra, je considère que ce n'est pas le bon. C'est le projet manageriel qui compte car une langue peut être apprise ou traduite. C'est vrai que, sur une recherche simple sur Internet, Georg Friedrich Heckel ne parait pas très actif mais il y a une différence conceptuelle importante entre une sélection basée sur les bons critères et les mauvais même si parfois le résultat peut être le même. Les trois autres candidats se sont retirés de façon inattendue au fur et à mésure du processus de sélection avec Alain Surrans en dernier. Par conséquence, Valérie Chevalier Delacour a été élue à la tête de l'OONM.

Je pense que ce processus laborieux et sineux a mis en ombre le résultat final et qu'il risque d'imposer encore plus de défis à la nouvelle directrice de l'Opéra. Même si ça date déjà depuis un an, il nous reste encore du temps devant nous avant de pouvoir juger les implications de ce nouveau projet de géstion. Néanmoins une reflection sur le passé peut nous servir. Car dans l'époque de la globalisation il y a peu de place pour la mediocrité. L'ésprit du jour est THINK BIG OR GO HOME.


vineri, 13 februarie 2015

Despre tratamente, cu sinceritate

Acum mai bine de  o saptamana a fost Ziua Internationala de lupta contra Cancerului sau World Cancer Day. Tot de mai bine de o saptamana vorbim mult despre vaccinuri dar si despre cei care sunt impotriva vaccinurilor si impotriva tratamentelor medicale de orice fel, in special in bolile grave.

Nu m-am ferit sa imi spun opinia destul de raspicat si imi asum sa vorbesc iarasi de cate ori simt ca e cazul. Cred ca exista un loc in dezbatere pentru opinia medicilor si chiar cred ca este cumva necesar ca ei sa se dea jos de pe piedestal si sa vina la discutie in noul tip de agora - internetul, retelele de socializare.

Medicii sunt, in mare parte, oameni de stiinta. Pentru ca ne confruntam zilnic cu viata pacientilor nostri, cu calitatea vietii lor dar uneori si cu sansele lor de supravietuire (in special pentru cei care au de a face cu urgentele sau cancerologia), aplicarea tratamentelor se face responsabil, in urma informarii si in urma evaluarii dovezilor legate de tratament. Este greu de explicat cat de mult cantareste responsabilitatea pe umerii unui medic tanar care face pentru prima data un gest - fie el de resuscitare, diagnostic sau terapeutic - stiind ca poate sa dea gres. V-am mai povestit despre linia fina care separa intr-un act chirurgical perfectiunea de catastrofa. Ei bine, intr-un astfel de spatiu in care se presupune ca ai invatat pana si mecanismele celulare ale tratamentelor, exista putina toleranta pentru aproximatie, pentru linii grosiere si inexactitate care in cele din urma inseamna eroare, minciuna.

Atunci cand nu avem suficiente dovezi de calitate, si asta se poate intampla uneori in cancerologie, dar probabil ca si in alte specialitati, suntem invatati sa rationam pe baza mecanismelor pe care le cunoastem deja si sa ajungem la o concluzie singuri, avand asadar dovezi circumstantiale. 

E greu sa digeri intr-un astfel de context afirmatii care concediaza, fara dovezi, ani de zile de cercetari in domeniu. Nu poti sa integrezi fara un pic de enervare ca pe mai multe canale de comunicare (tv, presa scrisa, internet) sunt proliferate afirmatii de genul "mamografia este o porcarie", "mastectomia este o conspiratie a industriei pentru a vinde proteze", "chimioterapia este o arma de distrugere in masa" si "tratamentul hormonal in infertilitate este o prostie". Acest tip de contraargumentare nu este valid si asta poate explica orice specialist in logica. Calomnierea nu produce un argument, ci lipeste o eticheta (falsa). Este insa, din pacate, mai simpla de inteles pentru ca se bazeaza pe doi cavaleri ai apocalipsei din sufletul celor care sufera de o boala: teama si evitarea.

Aici este poate adevarat reprosul care ni s-a adus: suferim de paternalism. E greu sa te dai jos de pe soclu, sa nu mai pretinzi ca ai autoritate doar prin prisma studiilor tale si sa relansezi dezbaterea cu toate argumentele stiintifice pe care le ai la indemana. E greu sa transmiti in cateva cuvinte rezultatul mai multor ani de studii mai ales cand ai de a face cu concepte mai degraba gri decat albe sau negre (spre exemplu, mi se pare foarte dificil sa le explic pacientilor tumorile borderline). Poate uneori nu ai nici timp si nici capacitatea de comunicare/charisma pe care o au impostorii.

Asadar cred ca paternalismul in comunicarea medic-pacient nu este singura problema. Tot ceea ce este alternativ, poate fi comercializat mai usor. Senzational, semintele de chia vindeca neoplasmul de colon poate intra ca titlu pe pagina 1 a unui ziar de cancan dar nu si Senzational, terapiile tintite si-au dovedit eficienta pentru pacientii cu metastaze hepatice. Chiar daca intr-un final se dovedeste logica, medicina poate fi dificil de inteles. De asta studiile medicale dureaza un deceniu: sase ani de facultate + cinci-sase de rezidentiat. In plus, este cumulativa. Necesita parcurgerea unui anumit timp inainte de a mai inainta cu o treapta.

Este mai usor pentru un pacient/apartinator (familia unui pacient) sa stea o noapte pe internet cautandu-si informatiile de pe bloguri personale decat sa faca o programare la un medic bun. Dar este un efort care merita facut cand scopul e vindecarea.

Si sa va mai spun ceva: nu suntem impotriva mancatului sanatos (desi am ceva rezerve pe care le pot explica privind dieta paleo sau termenul de dezintoxicare), dimpotriva. Exista specialitati care asta fac: explica ce inseamna mancatul sanatos si cum poate el influenta metabolismul. Si nu excludem complet eficacitatea terapiilor alternative. Progresul stiintific a venit mereu din locurile cele mai neasteptate: de ex, penicilina din mucegai. E foarte probabil ca nu stiu ce planta din Amazon sau Asia sa aiba virtuti terapeutice inegalabile. De asta laboratoarele de cercetare cauta materie prima peste tot in lume. Dar, dupa mine, termenul de alternativ ne induce in eroare. Daca ar fi sa raspund la intrebarea unui pacient "pot sa iau x si y?" raspunsul ar fi "daca aveti senzatia ca va face bine puteti sa il luati complementar tratamentului care este dovedit".



duminică, 8 februarie 2015

Artele frumoase si Marsilia

Porturile sunt adeseori locuri interesante pentru ca banii si marfurile schimbate deschid orizonturile oamenilor si stimuleaza colectionarii.

Se pare ca nu prea a fost cazul Marsiliei. Poate ca e o concluzie pripita insa orasul, asezat intr-un spatiu natural magnific, nu prea isi impresioneaza vizitatorii cu gustul pentru arta. Exista o estetica aparte a strazii, o estetica haotica si decadenta de oras oriental ce ofera de la bun inceput prea putine promisiuni iubitorilor de arta.

Asta m-a ambitionat totusi sa ajung la palatul Longchamps (foto), sediul Muzeului de BeleArte si al celui de Istorie Naturala.

Am fost insa dezamagita: colectia de arta este mica si nu prea remarcabila desi cuprinde cateva nume mari - Rubens, Guido Reni, Cagnacci, Millet sau Poussin. Niciuna dintre imagini nu s-a imprimat pe retina. Cativa pictori orientalisti mi-au transmis poate o urma de atmosfera. Un Sf. Sebastian ranit, vazut in raccourci in centrul unui tablou care ii era dedicat, m-a interesat din punct de vedere compozitional. Insa timp de 30 de minute, cat mi-a luat sa vad colectia dedicandu-ma fiecarui tablou in parte ceea ce imi  este imposibil in muzeele mari, singura amintire de neinlaturat este ...zgomotul.

Gardienii de pe fiecare etaj erau grupati impreuna si discutau cu voce tare diferite experiente personale de parca s-ar fi aflat in intimitate intr-o sala care le era dedicata. In plus palatul are o rezonanta teribila care accentua vacarmul. Spre final devenise aproape insuportabil. Am evadat de acolo cautand tacere si dezamagita de colectie, de educatie, de o perspectiva pe care Marsilia a ratat-o.

Data viitoare cand ajung este pe lista MUCEM, muzeul civilizatiilor mediteraniene, o sansa poata sa imi sterg aceasta prima experienta.