miercuri, 20 aprilie 2016

Poemul de miercuri

O rubrica pe care am abandonat-o putin...

Revin pentru ca am citit randurile de mai jos si m-am intrebat cum sa nu te identifici la orice varsta cu acest extras din Arthur Rimbaud:

Roman

-I-

On n'est pas sérieux, quand on a dix-sept ans.
- Un beau soir, foin de bocks et de la limonade,
des cafés tapageurs aux lustres éclatants!
- On va sous les tilleuls verts de la promenade.

Les tilleuls sentent bon dans les bons soir de juin!
L'air est parfois si doux, qu'on ferme la paupière;
Le vent chargé de bruits, - la ville n'est pas loin, -
A des parfums de vigne et des parfums de bière...

duminică, 17 aprilie 2016

Kiefer, Klee si ...Arendt


Am prins expozitia Anselm Kiefer pe ultima suta de metri si imi doream mult sa o vad pentru ca imi fusese 'highly recommended', printre altele si de catre parintii mei. Si nu am fost dezamagita... Si pentru ca atunci cand ceva se termina, altceva incepe, vizita la Pompidou a fost si o ocazie sa prind expozitia Klee pe primele sute de metri. Sa va povestesc...

Cozile la Klee erau enorme, cu asteptari de aproximativ 60 de minute asa ca am luat-o alfabetic si am inceput cu Kiefer.

Gheata si sange
Anselm Kiefer s-a nascut in 1945 in Germania (post-nazista dar asta ati dedus) pe care a cunoscut-o initial afectata de razboi. Intreaga sa opera pana in zilele noastre este o raportare la istoria si identitatea acestei Germanii, cu tot ce include ea - cronologic, poetic, metafizic. Inceputurile creatiei lui Kiefer cuprind o serie de personaje in solitudine, salutand nazist in mijlocul padurilor, marilor, pustietatilor.... Tot in aceasta perioada picteaza peisaje deserte, arzand, o alegorie a ramasitelor Germaniei de dupa razboi de o intensitate si o forta rar intalnite. 

Ordinele noptii

O referire recurenta la batalia din padurea Teutoburg intalnim pe tot parcursul operei lui Kiefer fie ca este vorba despre o confurntare a prezentului decazut cu trecutul triumfator al germanicilor, fie ca este vorba despre o speranta de renastere. Intre ele, se regasesc referiri la Albert Speer, arhitectul preferat al lui Hitler, care credea ca trebuiesc construite cladiri monumentale care maine vor fi ruine privite cu interes si considerate drept relevante de catre omul viitorului; referiri la Heinrich Heine « Ce n’était qu’un début. Là où on brûle/ des livres, on finit par brûler des hommes. » prin cartile arse omniprezente, la Rimbaud Le dormeur du Val, la Kabala, la Paul Celan, la Ingeborg Bachmann, la Madame de Staël. Anselm Kiefer renaste in diferite perioade ale operei sale sub infatisari diferite in spatele carora se recunoaste aproape cu usurinta aceeasi identitate, aceeasi obsesie, aceeasi cautare. Ca o nota de subsol, in perioada sa inspirata din poezie, culoarea isi pune amprenta pe opera sa fara a diminua din forta. Este prima data in muuuult -muuult timp cand reusesc sa vibrez in fata unui camp cu flori.

Dupa o astfel de calatorie incrancenata, dureroasa, scrasnind din cand in cand a poem si a floare, imaginati-va o descindere in universul satiric dar muuuult mai lejer al lui Klee. Paul Klee este si el un pictor de un imens talent insa cautarea sa are mult mai mult de a face cu forma si culoarea, ceea ce il distileaza pana la lejeritate atunci cand isi face aparitia dupa Kiefer. Mi-a trebuit un respiro: ca atunci cand te afli intr-un magazin de parfumuri si, dupa mai multe esente tari, trebuie sa mirosi o boaba de cafea ca sa te neutralizezi si sa mai poti respira altceva.

Dar nu e motiv de nelinistire: cei care ati vazut Kiefer cel mai probabil nu ati fost pusi fata in fata cu Klee iar cei care nu ati avut inca ocazia sa il vizitati pana acum, trebuie, din ratiuni organizatorice, sa va mutumiti de acum incolo doar cu Klee. Drept consolare, va spun, veti avea avantajul de a-l priza mai deschis si mai emotionant decat mine...

Si va mai spun doar atat: la plecare am iesit din Libraria Pompidou cu cartea Hannei Arendt - Le système totalitaire care cantarea tare greu in universul altfel imponderabil al intrebarilor.

Fug nu fara sa va las in compania lui Rimbaud - ultimele versuri din Le dormeur du Val

"Les parfums ne font pas frissonner sa narine;
Il dort dans le soleil, la main sur sa poitrine
tranquille. Il a deux trous rouges au côté droit". 

sâmbătă, 2 aprilie 2016

Working mum

In ultimul numar al revistei Vogue, editia franceza, suplimentul este dedicat copiilor in timp ce fascicolul principal urmareste 'firul rosu al familiei'. O abordare care imi place mai mult decat "chirurgia estetica", "detoxul de primavara" si alte cateva variante frivole intalnite de a lungul timpului. 

Daca am continuat abonamentul la Vogue si in anii in care revista se cauta (si da, dupa plecarea lui Roitfeld, am avut de mai multe ori senzatia asta) este pentru ca produsul finit pe care il asteptam este acela al unei reviste care nu se adreseaza fetelor de 20 de ani ce viseaza sani mari si un sot cu bani ci unei variante mai finisate a eternului feminin, care se joaca cu aparentele dar isi cultiva mintea si sufletul cu mai multa asiduitate decat fizicul. Asa ca am privit cu mult dispret copertile cu Kardashian si Jenner, pozele de pe Instagram ale Carlei Sozzani cu familia West si in general orice tentativa de a corespunde gustului pop-art-ului contemporan. Stiu ca oricine poate avea griji financiare dar tocmai de aceea echipele de creatie ale acestor publicatii sunt atat de bine platite: ca sa vina cu ceva diferit de abordarea Daily Mirror si Cancan.

Reportajul vedeta al suplimentului pentru copii este "Working mum" despre o zi din viata Cordeliei de Castellane, directoare artistica la Baby Dior si mama a patru copii cu varste intre 4 si 15 ani. Presa creeaza modele si, banuiesc, fetitele citesc revistele mamelor lor. Imi veti spune poate ca director artistic la Baby Dior nu e chiar acelasi lucru cu avocat, arhitect, medic, judecator, fizician si probabil ca voi fi de acord. Dar, intr-un mediu competitiv precum moda pariziana, e deja mult mai mult decat protagonist de reality show.

duminică, 27 martie 2016

Inapoi in Romania

Pana saptamana trecuta nu mai venisem in tara de 1 an si 3 luni. Asta e ceva destul de neobisnuit pentru ca in anii anteriori avusesem mai degraba un ritm de 3-4 calatorii pe an. Asa ca invitatia  de a veni impreuna cu seful meu de la Montpellier la Congresul National de Coloproctologie la Timisoara m-a bucurat din multe puncte de vedere, inclusiv din cel de a revedea un pic din Romania

Ma gandeam sa va povestesc cum se vede dupa un timp mai indelungat... Un Bucuresti cu multe zone noi, cu poduri si pasaje necunoscute pana acum, cu un centru vechi dinamic si plin de viata, cu povesti care imi reveneau in memorie incet-incet despre Bucur, Vlad Tepes, Mircea cel Batran, regele Carol etc... Intrucat il conduceam pe seful meu francez prin cateva locuri turistice, uneori le-am vazut si prin ochii lui... Si mi-a bucurat mult inima biserica Stavropoleos in care am gasit un grup de maicute citind slujba la lumina lumanarii intr-o atmosfera mai mult divina decat umana.

Si apoi Timisoara, pe care am descoperit-o prima data cu drag si emotie, intr-o zi senina, trecand pe langa Bega in zona cu magnolii inflorite. Va recomand  gulasul si gombotii de la Casa bunicii daca ajungeti pe aici...

La congres am revazut cativa oameni dragi dar si persoane cunoscute care altadata reprezentau o buna parte din tabla noastra de sah profesionala, oameni pe care i-am urmarit sau care m-au urmarit de cand eram studenta... Am simtit ca unii dintre ei m-au abordat cu sfiala si sper ca pe zambetul meu scria ca e nejustificat: faptul ca sunt astazi in alta parte si ca fac acolo lucruri care imi plac, nu inseamna ca nu apartin un pic si de aici sau ca am uitat anii din tara cu bune si rele. Si apoi chiar daca trebuie sa iei in serios ceea ce faci, e intotdeauna mai bine sa nu te iei foarte in serios altfel iti pierzi prospetimea, disponibilitatea, posibilitatea de a evolua...

Mi-a facut placere sa descopar lucruri surprinzatoare in oameni despre care stiam foarte putin sau sa aduc la zi evolutia altora in care am incredere din punct de vedere profesional. Si nu, nu idealizez totul doar ca nu vad ce rost ar avea sa va vorbesc aici despre cei cu care nu am emotii pozitive de impartasit.

Organizarea a fost foarte buna, nivelul de engleza si indrazneala de a vorbi o limba straina au crescut semnificativ in randul oratorilor iar privelistea dealurilor cu vita de vie de langa cramele Recas a fost de neuitat. 

Un multumesc din inima celor care ne-au invitat si care s-au ocupat de noi si un clin d'oeil complice tuturor celor care se regasesc in randurile de mai sus. Daca nu dau nume e numai pentru ca stiu ca poate preferati discretia...


luni, 22 februarie 2016

Exista carti de baieti si carti de fete?

Este o intrebare pe care am primit-o si eu pe Facebook de la niste prieteni iubitori de lectura... Am incercat sa raspund acolo intr-un format scurt, adaptat FB dar intrebarea mi-a placut asa ca incerc sa o preiau si aici.

Nu cred ca exista carti pentru baieti si carti pentru fete, cel putin nu de la inceput. Din cate imi amintesc cei din generatia noastra amatori de lecturi citeam cu totii Legendele Olimpului, Aventurile lui Habarnam, Calatoriile lui Gulliver, Micul Print. Pe langa asta Povesti nemuritoare in editia BPT, Povestiri istorice, Povestile Nibelungilor (oh, Siegfried si Criemhilda sau Tristan si Isolda), Povestiri africane si, pentru cei mai curajosi parinti (va imaginati intrebarile copiilor), O mie si una de nopti. Mai tarziu desi am apreciat aventurile Ciresarilor, tot ce am prins cu indieni (Winnetou, Ultimul mohican etc), Mark Twain &co precum si toata seria Muschetarilor,  tot nu am reusit sa ma atasez deloc de Jules Verne. Dovada palpabila: aflata recent in vizita la Nantes, caruselul dedicat lui Jules Verne nu a reusit sa induca nici cea mai mica nostalgie :( O emotie ratata alaturi de mai multe vise de calatorie neintamplate... Cu toate astea, povestirile adunate din mai multe colturi ale lumii (aveam si o carte in engleza cu povestiri rusesti pe care mi le traducea tata) au suplinit absenta lui Verne in ceea ce priveste stimularea imaginatiei legate de calatorii de unde si marea mea pasiune de astazi.

Una dintre experientele cele mai pozitive pe care le-am avut prin intermediul lecturii dar si al realitatii a fost demontarea mitului "celalalt sex". Cred ca e ceva important pentru copii sa nu creasca cu senzatia ca celalalt sex e un taram mistic si sa isi construiasca relatiile bazandu-se pe empatie si incredere. Probabil ca cei cu frati de sex opus nu au aceasta problema dar, pentru cei care traiesc in comunitati cu predominanta vreunuia dintre sexe, poate fi o usoara capcana generatoare de nefericire si lipsa de comunicare.

Asteptam insa sa ajung la varste ceva mai mari sa va vorbesc iarasi despre importanta lui Henry James in dezvoltarea inteligentei sociale. Asa cum orice absolvent de liceu poate afirma, scriitura lui James este caracterizata printr-un 'shifting point of view'. Practic cititorul beneficiaza de analize extensive realizate de personaje pe masura derularii actiunii. Un exercitiu extrem de valoros pentru viata. In plus, in ceea ce ma priveste, am adorat constructia "femeii desavarsite" in cateva romane ale lui si am ramas cu ideea ca, de fapt, ne construim si ne modelam personalitatile in functie de vointa, disciplina, cultura si ambitiile personale si nu suntem nici decum prinsi intr-o capcana de temperament, chiar daca genetica e si ea acolo pe undeva cu cateva insusiri care ne ajuta sau ne limiteaza.

Din Eliade, am fost un mare fan al Romanului adolescentului miop insa nu m-a tentat niciodata povestea lui de dragoste cu Maitreyi si nici hinduismul nu m-a angajat niciodata. Cred insa ca profilul tanarului hiperinteligent care citea si evolua metodic m-a prins si nu m-a mai parasit niciodata cu toate ca, din pacate, nu pot sa mizez pe acelasi numar de ore de somn :)

Despre Jane Austen am mai scris. Probabil ca este mult mai caracteristica fetelor dar are darul de a defini altfel decat aspiratiile adolescentine "what men ought to be". Cred ca sunt iremediabil indragostita de Mr Darcy (si nu sunt singura) iar asta a fost un mare avantaj de-a lungul vietii pe care numai un personaj ca Mr Oak (Thomas Hardy) il mai poate avea: nu m-au interesat decat baietii inteligenti si loiali, nicidecum frumosii rebeli. Pe termen lung, cred cu toata sinceritatea ca e un avantaj considerabil pentru o fata.

Sigur, nu pot sa termin lista fara Camil Petrescu. Doamna T este un alt model de personaj feminin pe care nu l-as schimba pentru nimic. Am fost aproape geloasa sa aflu ca "unei femei cu glezne subtiri i se poate permite orice" dar fericita ca "cei mai mari voluptuosi sunt marii lucizi" pentru ca au doua cai de a experimenta placerea.

In momentul in care am dat nas in nas cu scriitorii americani - Tennessee Williams si Saul Below - mi s-a schimbat viata si intelegerea asupra sufletului uman. Genul asta de nevroza ma fascineaza si acum :)

Cred ca am facut nedreptati mai multor zeci de carti si n-am scris nimic despre poezie. Am incercat sa reduc experientele de cititor la cateva titluri care au modelat persoana care sunt astazi. Desigur ca peste ele s-au asternut lecturi importante de adult tanar dar cei mentionati sunt realmente si inevitabil parte din mine.

duminică, 21 februarie 2016

A risk-taker in human relationships

Imi amintesc ca am citit odata in CV-ul cuiva ca era "professional risk-taker". Din cate imi amintesc, nu era statistician:) dar probabil ca lucra cu un numar important de statisticieni ca sa isi asume doar riscurile asumabile in conditii de securitate.

Ma gandeam acum cateva zile ca imi place ideea de risk-taker in relatiile umane. Am mai citat de cateva ori articolul care sustinea ca dupa 30 de ani sansele de a-ti crea prieteni noi sunt infime pentru ca oamenii devin mult mai sceptici la a-si marturisi vulnerabilitatile, punct cheie in construirea unei prietenii.

Imi place ideea de a sari uneori etape, de a credita o alta fiinta umana cu incredere si de a obtine in urma acestui credit deschis afectiunea unei prietenii. Imi place ideea de "afinitati elective", de a recunoaste instinctiv in alta persoana un set de calitati care ar putea sa faca din ea/el un prieten de calitate. Imi place riscul social al acestei nesupuneri in fata normelor sociale care iti propun sa discuti numai generalitati. Imi place curajul de a pune intrebari, de a initia, de a deschide incet sufletul unei alte persoane precum deschizi o portocala...

"Onions. Ogres are like onions. Ogres have layers."(Shrek) People, too.

sâmbătă, 20 februarie 2016

American vs European

Dupa doua zile de curs intensiv pe teme de chimioterapie si terapii tintite, am meditat indelung la modul de a scrie si a transmite idei american fata de cel european.

M-am trezit povestindu-le colegilor de curs despre Atul GawandeSiddhartha Mukherjee si Malcolm Gladwell pe care niciunul dintre ei nu ii citise. Si am reflectat in fata recomandarii mele: cartile lor deopotriva lucide, structurate si pline de informatii le pot parea uneori europenilor lejere.

Strict teoretic, din ceea ce am aflat pregatind TOEFL si DALF, conceptia despre cum trebuie sa scrii este total diferita. In timp ce americanii apreciaza structura caz concret - generalizare - argumente pro si contra - concluzie, francezii repeta la nesfarsit reteta teza-antiteza-sinteza, introducand cazul concret doar undeva printre randuri dupa ce teza a fost enuntata. Cele doua principii se regasesc perfect in cartile stiintifice sau de filosofie a stiintei.

Modul de redactare american este simplu, curat, uneori comercial, bazat pe problem-solving (pleaca de la premiza ca daca te afli in fata unei carti este pentru a rezolva o problema/raspunde la o intrebare). Literatura de acelasi tip europeana este mai plina de efecte stilistice si de preocupari pentru ornamentarea formei si ingreunarea scheletului. Totodata, poate intra mai in profunzime in dezbatere, identificand mai multe posibile obstacole. Exemplele americane sunt adeseori statistice in timp ce cartile europene se pot apleca si analiza cazul particular. Cartile americane spun o poveste, cele europene teoretizeaza si polemizeaza masiv. Cele americane ajung la o concluzie clar enuntata, cele europene ating o concluzie arborescenta.

Desigur ca si in randurile de mai sus sunt multe simplificari... Cred insa ca avem nevoie de ambele abordari. Modelul american mi se pare mai formator, cel putin pentru "entry level" in timp ce modelul european mi se pare potrivit pentru etapa a IIa, cea a conexiunilor si a dezvoltarii secundare a unei capacitati deja achizitionate. Cateodata insa un strop de interes pentru tabara "adversa" e bine venit, cel putin in cazul prezentarilor. O prezentare "vinde" idei asa ca trebuie sa aiba in ea un gram convingator de atractivitate.

For fun, some extra reading...