marți, 30 martie 2010

O declaratie si doi gradinari


Ieri, Basescu a declarat ca in Romania peste 40% dintre diagnostice sunt eronate. Apoi ne-a explicat pe limba noastra cam ce-ar insemna asta pentru omul care-si cumpara reteta.

Presedintele CMR a ripostat prompt afirmand ca nu cunoaste vreun document care sa sustina asa ceva. La catva timp, si Administratia Prezidentiala a revenit asupra formularii.

Doar ca televiziunile au titrat "40% dintre romani sunt diagnosticati eronat, sustine presedintele Basescu"si-au continuat abia apoi cu explicatia: este o declaratie pe care a rectificat-o pana si Administratia Prezidentiala. Care-a fost insa mesajul retinut de cea mai mare parte a publicului?

Nu este prima data cand Basescu se joaca de-a pseudogafa. De fapt, aceasta este una dintre strategiile lui politice. Afirma uneori lucruri pe care ar dori sa le transmita dar stie ca un om "sanatos la cap" nu ar putea sa le formuleze decat dintr-o scapare, alteori face pseudogafe pentru a distrage atentia de la subiecte importante s.a.m.d. Doar este un presedinte jucator

Numai ca, de aceasta data, a redeschis rana din sufletul populatiei privind asistenta de sanatate, cunoscuta fiind sensibilitatea romanilor la aceasta problema si opinia publica mai degraba negativa la adresa medicilor. Un gest demn de psihologia multimilor, a lui Gustav Le Bon. Sa declansam furia maselor ca sa economisim bani la buget, prin evitarea eventualelor cresteri salariale pentru medici. Ce daca se lasa cu linsaj?

Ceea ce poate dl Basescu nu realizeaza in acest moment este ca atitudini ca ale domniei sale linseaza incet dar sigur sistemul de sanatate. Unde ne sunt medicii? Pai, ca sa citez un doctor roman realizat in SUA, la un institut de prestigiu, emigrant postrevolutionar, ei se afla acolo unde sunt tratati normal.
"Cand am ajuns in SUA, sotia mea, rezidenta, era obisnuita ca in Romania, sa nu cracneasca in fata asistentelor medicale mai in varsta si cu influenta in spital. Acolo, cum a ajuns, a fost tratata ca un doctor. I se dadea locul pe scaun, indicatiile ei erau puse in aplicare. Criteriul era cunoasterea, nu varsta. O vad ca este implinita profesional si acelasi lucru il simt si eu. Iar acum daca vreau sa intru la Tiffany's sa-i fac o bucurie, imi permit. In Romania nu s-ar fi intamplat asta niciodata."

Dintre prietenii si colegii mei, printre care se numara multi bursieri din anul I pana in anul VI, unii au optat pentru o cariera in pharma ca sa scape de avatarurile vietii de rezident desi aveau cunostinte bune de medicina (garantez pentru ei) iar altii se gandesc tot mai acerb sa plece pe undeva, daca n-au facut-o deja. Undeva unde sa fie tratati ca niste medici, unde invatarea temeinica a profesiei in timpul rezidentiatului sa fie un drept, nu un privilegiu, unde munca se face contractual - stii dinainte drepturi si obligatii, nu e un slalom printre abuzuri, de-o parte sau de alta, undeva unde nu trebuie sa vii la munca gandindu-te cu ce-ti hranesti copilul a doua zi sau daca ai posibilitatea sa-i platesti o gradinita si undeva unde sa nu trebuiasca sa iei degradanta spaga ca sa traiesti uman.

Acum cativa ani spuneam intr-un ziar ca eu cred ca, in medicina, pleaca fie cateva varfuri care au nevoie de un mediu pe masura, fie cativa mediocri care nu sunt suficient de sparkling si de rezistenti in a lupta aici ca sa-si faca loc si au nevoie de un sistem care sa-i ajute sa devina. Am fost destul de injurata pe forum pentru comentariul respectiv. Well, nu cred ca m-am inselat neaparat dar inteleg din ce in ce mai putin de ce un om cu performante bune si-ar dedica viata acestei lupte de a-si face loc. Plecand, economiseste ani buni si o uzura psihica importanta, chiar daca, de cele mai multe ori, integrarea nu e totala. In fond, medicina este o profesie grea si din ce in ce mai putin dorita si pe alte meleaguri asa ca medicii de import sunt bineveniti.

Entuziasmul meu de-atunci privind posibilitatile din Romania era dat de modificarea recenta a grilelor de promovare, dupa standardele UE, si de inceputul de drum. Parea ca lucrurile se misca. Si intr-un fel s-au miscat pentru o perioada de timp... Dar mentalitatea, atat a decidentilor cat si a medicilor (tineri, care ar avea ce si de ce sa ceara), au facut ca lucrurile sa se intepeneasca din nou. Criza a avut si ea probabil o contributie. Iar noi nu stim sa facem lobby, sa luptam pentru o idee. Frica de autoritate este o chestiune inradacinata adanc acolo unde si cand, de fapt, ar fi nevoie de o pozitie colectiva si de niste argumente solide.

Sincer, ma preferam ca om in varianta de atunci: aveam idealuri, disponibilitate pentru lupta, determinare, curaj, rabdare. Probabil ca primele enumerate ar mai exista dar, pe masura ce trec anii, sufar o transformare probabil biologica: dispare rabdarea. Se apropie specialitatea. Incep sa percep ce se intampla negativ in jurul meu chiar daca am avut si ocazii minunate, chiar daca ceea ce se poate face in centrul meu e superpozabil peste ceea ce se face in centre calificate din lume.

Declaratiile astea publice si atitudinile omoratoare de sentimentalisme (da, trebuie sa fii sentimental si idealist ca sa ramai aici la lupta pentru a schimba sistemul in functie de valori universale) probabil ca vor crea un produs unic de educatie: mercenari. Probabil ministrul Funeriu nu intelege ce e in neregula cu declaratiile si atitudinile "doar n-a murit niciun profesor de foame". Printre medici tineri ati intrebat?

luni, 29 martie 2010

Ce nu pot sa inteleg - selectie



1. Nu inteleg afisul de mai sus, gasit intr-o cafenea bucuresteana. Adica la ce mi-ar fi util sa stiu urgent telefonul Directiei Metale Pretioase si Pietre Pretioase? As putea reclama reteaua de cafenele din cauza ca am gasit un diamant in prajitura? Dar daca un tanar ar vrea sa ceara mana unei demoiselle strecurandu-i un inel in cafe latte? Ar trebui sesizata institutia? Si...hm, intra aici cumva metalele radioactive? Ar fi necesar sa mergem de-acum cu detectoru' in oras? Sa ma eclaireze si pe mine cineva :)

2. Nu pot sa inteleg acel "crede-ma" livrat drept argument. Am prins din intamplare franturi dintr-o conversatie de business... si, atunci cand se stabilea targetul, unul dintre participanti a spus ca nu stiu ce grup de fosti fumatori nu intra in target si a adaugat, drept argument, un crede-ma apasat. Come on! Vreau un argument. Cred ca voi face un grup pe facebook. Pot sa inteleg orice dar dati-mi un argument solid. Credeti-ma! :))

3. Nu pot sa inteleg nici de ce se fac comercianti cei care nu saluta... Dar stiu ca asta-i ceva banal.

vineri, 26 martie 2010

Traieste si mergi mai departe


...este noul roman al prozatorului Constantin Stan, o carte ce nu prea poate lasa cititorul indiferent.

Un roman scurt, patrunzator, ce impleteste calatoria transatlantica a unui jurnalist in America de Sud, la bordul navei Breaza, cu amintirile sale asupra iubirii cu Maya, o iubire cadavru pe care jurnalistul nu a putut inca sa o incinereze. Prezentul de pe coasta Braziliei, gustul calatoriei transatlantice si iubirea portuara cu o prostituata adevarata, Silvana, sunt strapunse din cand in cand de amintiri ale prezentei Mayei (nume ales probabil pentru simbolul sau hindu, iluzia, aici iluzia unei iubiri). In plus "Nava Breaza este o insulă românească în derivă. Aşa cum în derivă sunt şi sufletele mai tuturor celor care o populează şi o fac să răzbească peste crestele valurilor."(Stefan Dimitriu). Iar jurnalistul nu apartine nici navei, nici lumii terestre, pe continentul sud-american, desi si una si cealalta il accepta.

Poate ca ranile nu sunt niciodata deplin vindecate, poate ca de cadavrul unei iubiri nu se poate scapa nicicand dar cu siguranta mirosul cadavrului in descompunere se estompeaza, pe masura ce ramane doar scheletul, aseptic si cu rol de etambou al unui roman.

In finalul romanului, realizezi, ca si in viata, ca tot ce poti face este sa traiesti si sa mergi mai departe...O descoperire apasatoare aici si nu mai putin obsedanta. Traieste, traieste, traieste, mergi mai departe.

miercuri, 24 martie 2010

Better things come later in time


Am vazut Nine. Nu stiu daca "trebuia", daca era recomandat, daca avea cronici bune... stiu doar ca imi doream sa-l vad din motive neclare si, recent, am reusit. Sa incep cu concluzia: mie mi-a placut. La inceput parea doar un fel de ars gratia artis, hai sa vedem cum se face un musical in 2009 in care concentrezi referiri la toata istoria cinematografiei, in special italienesti...

Dar, odata depasit acest moment, o sa incerc sa dau noua motive pentru care merita sa-l vezi pentru sufletul tau:

1. pentru ca totul incepe din copilarie. Serios, fara niciun fel de misto sau de referire la Freud... Sunt intr-o continua descoperire a efectelor puzzle-ului din mintea mea, creat cu grija in copilarie de parinti, de bunica, de invatatoare, de colegi, de profesoarele de pe la cercuri, de muzica, de carti si de film. La fel e si Guido, intr-un mod discret dar corect... Asta daca Sophia Loren poate fi o prezenta discreta chiar si atunci cand apare doar in 4 secvente

2. pentru ca te-ai gandit macar o data ca nefericirea oricaruia dintre noi genereaza intr-un domino complex nefericirea celor din jurul sau. Pana la urma si Contini si-a dat seama. Si, eventual, ti-ai dori sa stii cum sa opresti cercul vicios. Dar nu cred ca o sa afli raspunsul asa usor.

3. pentru ca te-ai gandit ca, la o adica, s-ar putea sa nu-ti mai recunosti viata, sa nu stii cand ai facut saltul din prim plan in planul discret, desi profund, si nici macar nu stii daca poti sa te accepti in varianta asta sau daca iti place asa. Marion Cotillard a devenit din vedeta nevasta si, cu catva timp in urma, cu altcineva in urma, era altfel...

4. pentru ca ai simtit si tu, ca si Nicole Kidman, ca desi femeia era seducatoare si muza iar barbatul era un artist nevrozat de care se indragosteau inexplicabil femeile, ai vrea totusi sa joci rolul barbatului

5. pentru ca erotismul femeilor din cinematograful italian ti-a ramas pe retina si a contribuit fie la parfumul tau de femeie, fie la dorinta ta de barbat

6. pentru ca stii ca pana la urma tot nu se poate trai mereu pe locul 2 in viata. Afla asta pana si o aparitie irezistibila ca Penelope Cruz . Si nu se poate trai nici cu o viata dubla... afla asta multa lume in film. Dar asta nu justifica limitarea confortabila din replica "of course she loves me, she's my wife"

7. pentru ca, intr-o forma sau alta, toate povestile astea si dilemele atasate lor, apar in cotidianul nostru. Le stim, le intuim, alegem sa le ignoram sau le vizionam din pozitii de spectator, din stal sau din loja... Pana la urma apar.

8.pentru ca te-ai intrebat macar o data de ce continui sa existi daca nu mai semeni cu omul care planuiai sa fii si de ce te-ai indepartat asa de tare de la viata pe care ti-o doreai

9. pentru ca stii dinainte sa vezi filmul ca raspunsul e ca numai tu poti sa faci ceva legat de asta

Si nu stiu de ce, dar chiar nu-mi explic, postul asta are asa o tonalitate de Lucian Mindruta in Dilema Veche... Dar probabil daca eram Lucian Mindruta as fi adaugat "10. pentru ca esti curios ce-au vorbit, in epoca post-Tom Cruise, Nicole Kidman si Penelope Cruz cand s-au intalnit la filmarile despre un barbat si mai multe femei :)"

Dar nu sunt Lucian Mindruta. Asa ca voi incheia cu Noapte buna!


marți, 23 martie 2010

Funny things come first


E buna chestia asta cu cititul altora pentru ca afli lucruri noi. Nu cred ca te imbibi neaparat de cum gandesc altii (cum zicea dl Deresiewicz in The American Scholar) ci mai degraba ajungi la informatii noi, la recomandari de orice fel prin care poate fi interesant sa treci... si-apoi debate-ul n-a facut niciodata rau nimanui, nu?:)


Aventurile lui EBA in PE episodul 1
Aventurile lui EBA in PE episodul 2
Aventurile lui EBA in PE episodul 3

Daca as spune ca a fost doar distractie, as minti. Mai degraba, o senzatie ciudata... Pare sa se straduiasca din greu sa intre intr-o costumatie care nu-i vine: cea de Parlamentar European. Si apare mereu cu cartonasele pregatite, cu un discurs pe care-l citeste fara sa respire, cu dictia aceea de Pantelimon (orele de dictie ar fi fost prima schimbare in program, dupa mine) si cu o disperare extrinseca... sa nu insele asteptarile cuiva. PE este un fel de scolarizare politica pentru EBA la care parintii i-au cerut sa ia nota 10.
Dar, daca ma intrebati, decat sa-l vad pe Becali... mai bine scolarita depasita de responsabilitati. :) Doar astea-s optiunile...

luni, 22 martie 2010

O duminica veritabila


Mi-am adus aminte weekendul acesta ca a fi calator prin Romania poate fi o experienta placuta...

Am gasit un Brasov inundat de soare, prietenos...
Am revenit la inghetata artizanala de langa piata Sfatului (Angely's cred ca se numeste magazinul dar retetele sunt italienesti). E delicioasa, preferatele mele au fost gianduja, malaga si turta dulce... dar doamna de acolo a promis sortimente mai bogate dupa venirea caldurii si ne-a recomandat sa revenim pentru nougat, castane si trandafir...

Cu ocazia aceasta am remarcat ca a luat foc Vatra Romaneasca, o cofetarie brasoveana, situata chiar vis-a-vis de inghetata, unde se gaseau cele mai bune strudele degustate de mine in Ro.

Biserica din Piata Sfatului cu hramul Adormirea Maicii Domnului - nu ma refer la Biserica Neagra ci la o bisericutza dintr-o curte interioara, lucrata in mozaic si extrem de calda si primitoare - era plina de oameni si de lumina. A fost impresionant.

Biserica Neagra era inchisa duminica... Fara concerte de orga, cum m-as fi asteptat.

Iar drumul pana la Moeciu a fost o adevarata bucurie. Niste peisaje armonioase si odihnitoare se succedau rapid pe fereastra masinii.

La Moeciu mai era un pic frig si ceva zapada si mirosea a foc din lemne de brad usor umede, mirosul copilariei mele :) O vreme tocmai buna de filme. Si-am vazut Chaplin cu Robert Downey Jr, prilej de ganduri si discutii frumoase. O duminica veritabila, nu?

PS. Foto de pe meteolive.ro

vineri, 19 martie 2010

S-a intamplat la Mega...


Mai exact la Mega Image, filiala Vitan.

M-am dus acum 3 seri pe la 21.30, cu juma de ora inainte de inchidere, sa fac cumparaturi. Imi terminasem "norma" la scris si prevedeam mare sete si foamete in zilele ce urmau sa vina :) in special pentru fructe si verdeturi. Asa ca mi-am luat un cos si am cules tot ce era pe lista.

Am ajuns la casa cu vreo 10 min inainte de inchidere si, intrucat era o conversatie intensa intre casierita si baietii de la supraveghere, cred ca asta m-a distras putin... Am platit cu cardul si am plecat.

Pana ieri, nici n-am mai avut nevoie sa platesc ceva... Dar ieri, cand sa platesc benzina, caut cardul acela... Si nu e. Dezordonata fiind in cea mai mare parte a timpului, cu actele si cardurile mi-am facut un reflex: le pun la loc sau nu le pun deloc. Logic: pentru ca nu era la locul lui inseamna ca era acolo unde am platit ultima oara. Platesc cu altceva benzina si hotarasc sa ma intorc la locul faptei, cu sperante cam ... 50%.

Acum sigur ca nu se imbogatea nimeni cu cardul pe care era 1/2 salariu medic rezident, probabil 1/2 salariu vanzator Mega Image inseamna mai multi bani, dar totusi... erau ai mei si-aveam planuri cu ei :).

Iar la Mega Image, spre surprinderea mea, toata lumea a fost plina de solicitudine. "Fata" de la raion l-a chemat pe "baiatul" de la supraveghere care a abordat-o pe "sefa" despre lucrurile uitate/pierdute. Sefa m-a legitimat si mi-a dat cardul rapid si ferm inapoi.

Am scris juma de pagina pe blog in semn de multumire si de uimire ca mi s-a intamplat un lucru... normal. Si m-am hotarit sa mai fiu client Mega Image.

P.S @ R: au si rosii uscate :) Dar cele mai bune pe care le-am luat tot alea de la bulgari au fost. Cu rezerva ca n-am incercat de la Delicateria.

miercuri, 17 martie 2010

De la consumator la cumparator


Nu-i frumos sa te uiti in geanta unei domnisoare/ doamne, asa ca nu voi deschide geanta ci doar portfeuille-ul... Ieri am avut o revelatie amuzanta: sunt consumatorul tipic targetat de campaniile de fidelizare. De ce? Am carduri Sensiblu (Gold!!), Centrofarm, ID Sarrieri, Sephora, Steilman, Starbucks, Gloria Jean's Cafe, MOL, Compania Galbena, taloanele de lipit puncte de la Petrom si de la Real, card Gima si cred ca daca perseverez mai gasesc eu ceva :) Si chiar le folosesc!

Apropos de asta, o rubrica din NY Times se numeste Wife/Mother/Worker/Spy. I bet she's got more cards than I've got :)

Tren Alta Velocidad intre Barcelona si Madrid, acum numai 2h30! Domnul Valls din partea companiei spaniole de cale ferata prezice ca in putin timp toate distantele europene mai mici de 1200 km vor fi parcurse cu trenul. De altfel se si lucreaza la o linie Barcelona-Paris. Pe cand Bucuresti-Viena in doar 4 ore?:)

In general oamenii nu prea agreeaza comparatia cu porcinele. Sunt gata sa sochez. In cartile pentru copii scrise de Ian Falconer, columnist si la New Yorker, personajul principal, porcusorul Olivia, imi seamana mult :) Din pacate nu am decat primul volum, asa ca nu am toate argumentele la indemana. Dar totusi merita sa citez din carte:

"This is Olivia, she is good at lots of things:
she is very good at wearing people out, she even wears herself out,
when she gets dressed, she has to try on everything,
on sunny days she likes to go to the beach,
on rainy days, she likes to go to the museum, she heads straight for her favourite picture (in carte e Degas), but there is one painting Olivia just doesn't get (in carte e un Pollock, cata dreptate are!),
when it's time for bed, she's not at all sleepy "Only five books tonight, mummy"she says (si-alege sa citeasca despre Maria Callas, chiar am avut o carte in copilarie pe care-am buchisit-o mult timp)"
Daca personajul va e simpatic, scrieti-i pe olivia.s....., nu, scuze, cautati-l pe site. Ofer recompensa celui care gaseste celelalte volume :)


Last but not least, sa ne intoarcem printre humanoizi: Germania s-a oferit sa cumpere insule grecesti! Oare vrea sa le expuna la Pergamon unde-a dus si poarta din Milet? Un comentariu cu adevarat inteligent si amuzant in articolul lui Cristi Ghinea din DV. Insa nicio referire la soarta turismului bulgar cumparat de germani ...

marți, 16 martie 2010

Two for the road


Fac parte din liga amatoare de vacante cu masina, in care colinzi tari, te opresti unde vrei, treci prin orasele mici, pitoresti, in care nu exista aeroport, decizi in ultimul moment si cu sufletul la gura unde vei innopta peste cateva ore si nimic nu te poate constrange...


Asa ca filmul Two for the road a fost apriori pe sufletul meu. Alegoria cu viata de cuplu mi s-a parut, de asemenea, reusita. Pe scurt, in film, Audrey Hepburn si Albert Finney sunt doi iubiti si apoi soti care tot bat Sudul Frantei cu masina in diferite perioade ale vietii lor. Cand se cunosc, sunt pietoni si fac autostopul, ulterior isi fac vacanta cu niste prieteni cu masina, apoi isi cumpara propriu lor MG vechi, ajung dupa aceea sa detina o masinutza rosie decapotabila pentru ca, spre final, sa devina proprietarii unui Mercedes. Povestea cuplului, cu suisuri si coborasuri, cu momente de fericire exuberanta si momente de tensiuni ce par fara iesire, cu toate stadiile proiectului "a avea un copil", cu toate stadiile profesionale, se deruleaza in paralel cu cea a itinerariului de pe coasta. Timpul se intrepatrunde, lasandu-ne sa vedem uneori sentimental, alteori cinic cum se schimba oamenii.


Mi-a placut mult filmul si l-as mai vedea si a treia-patra oara pentru ca tema e nemuritoare. Doi la drum sau impreuna la drum este, de fapt, o poveste despre realitate. Personajele nu sunt perfecte, au slabiciuni si orgolii dar si farmec, intocmai precum oamenii. Si trebuie sa traiasca uneori in compromis. Iar drumul dureaza o viata.


luni, 15 martie 2010

In afara globului de sticla


De multe ori cred ca traiesc intr-un fel de glob de sticla, inconjurata de familie, prieteni si alti cunoscuti dragi, deci de un grup de oameni inteligenti, educati, profesionisti, dornici de reusita dar prin mijloacele normale oriunde in lume, insetati de calatorii si cunoastere, sensibili macar la o forma de arta, daca nu la mai multe.

De aici, lumea e sigura si poate parea uneori chiar ca Romania evolueaza. Nu ma uit la TV, il deschid doar pentru a-l conecta la PS3 (filme, concerte, opera) si, rar, pentru a mai asista la un talk-show sau doua inainte de alegeri (dar aici e alta discutie). Stirile le citesc din ziare care-mi plac. Ma vad, cand avem timpi, cu oamenii despre care vorbeam in locuri bine selectionate de curiozitatea noastra, unde de cele mai multe ori vin oameni ca noi cu profesii liberale sau categoria "oameni cu bani si care-au si stiu cate ceva", categoria expati, categoria middle management etc. Ceea ce vad la spital in saloane e contact profesional si atunci incerc sa nu ma prea interesez de latura sociala/sociologica. Rar divaghez cu cativa din cei care au ceva in comun cu mine.

Dar bineinteles ca nu sunt un obsesiv compulsiv care-si curata mediul de 12 ori pe zi, la intervale regulate, de orice imixtiuni. Am citit de multe ori si, in general, din intamplare si cuprinsa de groaza, forumurile ziarelor, forumurile site-urilor despre medici sau comentariile blogurilor cu target larg. Imi inchipui ca nu sunt aceiasi oameni peste tot deci numarul mare de posturi similare, cu acelasi limbaj strident si atitudine agresiva, reprezinta o realitate si, cel mai probabil o majoritate.

Cand deschid o data la o mie de an stirile TV si aflu de acolo ce facea o oarecare Bianca, iubita nu-stiu-cui, acum 10 ani la Din dragoste ma intreb de ce m-ar interesa si nu mai putin ma lasa indiferenta o emisiune de o ora cu tema "A mintit sau nu Monica Columbeanu" (am avut o tentativa de a fi telespectator acum vreo 2 saptamani).

Si atunci de ce sa ma mir ca un coleg a venit la spital cu ochiul vanat pentru ca si-a luat-o in trafic, ca orice masina care e nevoita sa astepte ceva claxoneaza si injura cu nesat... Ca ghizii pe care-i avem prin expozitii vorbesc agramat si semi-stiintific (recent, la o expo despre dinozauri) in timp ce vizitatorii cauta mai repede drumul spre iesire de teama sa nu invete prea multe (in urma cu aproape un an la Cula de la Maldaresti: "si sa stiti ca, daca mai e vreo casa, noi deja am vizitat-o", grupul grabit catre ghida).

In restaurantele obisnuite, cu mancare gustoasa dar normala (ex. Cocosatul), o masa rezervata a fost "atacata"pe rand de vreo 3 grupuri care s-au asezat cu nonsalanta strangand placutele cu Reservat si ascunzandu-le bine. Nici ospatarita n-a fost mai prejos. Cu un ton sictirit, i-a admonestat pe potentialii clienti ca masa e rezervata si ce, n-au vazut? Mai ciudat e ca masa a ramas rezervata inca o ora dupa cea la care era anuntata, masa noastra s-a rezervat imediat ce ne-am ridicat, brusc si fara sa fi sunat cineva, la fel inca o masa de 12 persoane, desi ora pranzului trecuse de mult iar ora de cina nu era prea aproape. Sa fi fost ora de pauza pentru tot personalul?

Si cand te gandesti ca mi se pareau foarte kitsch globurile de sticla! De al meu promit insa sa am foarte multa grija...

duminică, 14 martie 2010

La cantina

In numai cateva zile, m-am amestecat in toate: in film, in viata, in literatura, in calatorii. De ce sa nu ma amestec si in gastronomie? Ca doar romanu-i bun la toate :))

Bun, ieri am fost la cantina. La cantine de Nicolai... unde-mi doream sa ajung de vreo luna. M-am pregatit ca pentru o calatorie in strainatate: am citit meniul, site-ul, cronicile aferente, postarile de pe alte bloguri, aproape ca stiam dinainte ce vreau sa comand si ce nu vreau sa comand...

Si-am comandat Osso buco, am esantionat si un pic din scoicile St Jacques, am luat si tarta cu lamaie si bezea intr-un pahar de martini la desert, am gustat si o bucatica din dantela de clatite cu fructe si sorbet...

In concluzie, mi-a placut dar nu m-a minunat asa cum ma asteptam sa ma minunez. Designul interior misto, mi-au mai venit idei de "artificii" prin casa, osso buco bun dar nu chiar o simfonie de gusturi rafinate, totusi cu carnea foarte frageda si sosul delicat... Scoicile de asemenea gustoase asezate pe un pat de piure cu trufe... Deserturile cam americanesti pentru preferintele mele adica paharul de martini continea si crema de lamaie, si crumble, si bezea. Iar chelnerii, asa cum citisem, cam cu aere de superioritate. Cum au remarcat prietenii cu care eram, s-au dovedit a fi genul scortos care nu gusta glume... Spre deosebire de ei, un tip ce parea din management s-a apropiat imediat de noi sa ne intrebe de ce avem nevoie cand agitatia noastra s-a accentuat, in timp ce asteptam sa intre pe usa niste cunoscuti.

In ceea ce priveste preturile, dupa parerea mea, sunt stabilite mai degraba pentru standardul pe care localul il targeteaza, nu numai pentru chef, nu numai pentru mancare... In concluzie mai degraba mi-a placut dar nu tin neaparat sa ma intorc foarte curand.

vineri, 12 martie 2010

Ciudatenii si lecturi intamplatoare


Citesc in Evenimentul zilei opinia lui Mircea Cartarescu "Lumea cartii se scufunda". Si nu-mi vine sa cred. MC povesteste ca i-a intrebat pe studentii sai daca stiu numele vreunui scriitor roman sub 30 de ani... tacere... sub 40 de ani...tacere...sub 50 de ani...tacere. Si tot MC ne linisteste "Şi vă asigur că nu e vorba de nişte loaze, ci de copii buni, dornici să înveţe." Hm... acum chiar asa, nimic? Nu o sa ma dau mare sa spun ca i-am citit din scoarta in scoarta pe cei din aceeasi generatie sau generatii alaturate mie... dar chiar sa nu fi auzit despre niciunul e cam greu. Daca intri la Carturesti, oprire obligatorie pentru un student la litere macar pentru atmosfera lecturofila, dai peste Colectia Polirom plina cu autori tineri sau de Paralela 45... Niste nume la intamplare: autoarea romanului "Bagau"despre care s-a scris atat datorita limbajului - Ioana Bradea, Dragos Bucurenci cu Real K povestea unui drug-addict, Dan Lungu "Cum sa uiti o femeie", Cecilia Stefanescu dupa care s-a facut si un film "Legaturi bolnavicioase", Ioana Nicolae care este si sotia lui MC, Simona Popescu, Ioana Parvulescu, mai nou si autoare de roman (nu stiu sigur daca depaseste bariera dar oricum nu e-n manual), Filip si Matei Florian cu Baiuteii. Niciun nume? Si cate am uitat, printre care mi-am omis intentionat prietenii

Tot surfand, intr-o pauza de stiinta, dau peste un site misto The American Scholar. Aici am apucat sa citesc 2 texte interesante. Primul, scris de William Zinser, despre cum se scrie bine in engleza, rezumatul unor cursuri pentru studenti straini de la Columbia.

"Repeat after me:
Short is better than long.
Simple is good. (Louder)
Long Latin nouns are the enemy.
Anglo-Saxon active verbs are your best friend.
One thought per sentence."

Al doilea, cu mai mult potential pentru controverse, se numeste Solitude and Leadership de William Deresiewicz: cand vrei ca ceilalti sa te urmeze, trebuie sa fii singur cu gandurile tale.

Doua mostre:

What makes him a thinker—and a leader—is precisely that he is able to think things through for himself. And because he can, he has the confidence, the courage, to argue for his ideas even when they aren’t popular. Even when they don’t please his superiors. Courage: there is physical courage, which you all possess in abundance, and then there is another kind of courage, moral courage, the courage to stand up for what you believe.

“Your own reality—for yourself, not for others.” Thinking for yourself means finding yourself, finding your own reality. Here’s the other problem with Facebook and Twitter and even The New York Times. When you expose yourself to those things, especially in the constant way that people do now—older people as well as younger people—you are continuously bombarding yourself with a stream of other people’s thoughts. You are marinating yourself in the conventional wisdom. In other people’s reality: for others, not for yourself. You are creating a cacophony in which it is impossible to hear your own voice, whether it’s yourself you’re thinking about or anything else.

Desi al doilea ataca problema mult mai actuala a realitatii virtuale, a rolului comunitatilor virtuale si site-urilor de socializare, sunt mai atasata de primul fragment care poate reprezenta un mesaj bun si pentru realitatea mea de zi cu zi. Se poate intampla uneori sa observi ca gandesti diferit decat altii... si-atunci esti la o rascruce. Te intrebi daca o anumita idee, care tie ti se pare justificata, este doar sursa unui pattern de comportament perdant si trebuie schimbata sau, pana la urma, chiar vei reusi sa fructifici ideea in ceva valoros pentru tine si, poate, pentru ceilalti. Iar pentru cei sceptici ca un astfel de citat se poate aplica intr-un domeniu in principiu disciplinat cum este chirurgia, sa va spun poanta: toate aceste idei sunt parte dintr-un discurs sustinut pentru US Military Academy, West Point. Chapeau!

PS. In imagine Morning with Matisse de Mary Fox

joi, 11 martie 2010

Debut in proza cu Jocul orb


Am debutat in calitate de prozatoare in Revista Luceafarul cu un fragment din Jocul Orb

Cititi aici...

Multumiri prozatorului Constantin Stan pentru "guidance"... si sper sa vin cu produsul finit cat mai repede.

Gandire cu premeditare... la o cafea


Pentru ca tot am incarcat Cities I've visited, simt nevoia sa spun ca mereu cand aleg o destinatie se da o lupta acerba intre locurile in care am fost si mi-a placut (Barcelona e mereu in the top, din punctul acesta de vedere, e un fel de a doua mea casa) si locurile in care as vrea sa merg si n-am ajuns inca (aici Mexicul cred ca e situat undeva sus, Sicilia isi revendica drepturile, America de Sud vocifereaza in ritm de tango, Maghrebul ma cheama-n bazar etc). Stiti voi vreo iesire? Omnivoyageur's dilemma...

Next: am tot citit si, de ce sa nu recunosc, am si mancat mucenici zilele astea. Da, mucenici din aceia cu zeama, cu nuca si aroma de rom. Sunt de-a dreptul deliciosi. Anul asta m-am informat si eu mai bine ce-i cu ziua asta.

"In traditia populara se considera ca in ziua de 9 martie sfintii mucenici se aduna pentru a participa la un sobor de dezghetare a pamantului si de slobozire a caldurii, ei batand, in acest scop, cu ciomegele in pamantul inghetat.Astazi, dintre toate practicile stravechi, mai persista obiceiul ca femeile sa coaca in ziua de 9 martie 40 de figurine din aluat, numite "sfintisori" sau "mucenici", reminiscente ale idolilor neolitici ai fertilitatii, iar barbatii sa bea cate 40 sau 44 de pahare de rachiu. "Sfintisorii" sunt facuti din aluat dospit si au forma antropomorfa a cifrei opt, cifra echilibrului cosmic. Proaspat scosi din cuptor, ei se ung cu miere de albine si se presara cu nuca macinata, dupa care se impart, pentru sufletul mortilor, mai ales copiilor din vecini."(www.crestinortodox.ro)

PS. Am cautat o poza a produsului finit, varianta cu zeama (dobrogeana) dar toate mi s-au parut dezgustatoare... Parca, daca nu cunosti bucatareasa, nu te-ai risca. Asa ca o sa pun ingredientele.

My travel map

Cam asa arata bifate locurile pe unde-am fost... Vad ca am goluri mari :) Si nu prea mi-e clar cum a generat lista de la final. Favoritele mele sunt Barcelona, Costa Amalfitana cu Sorrento si Capri, Santorini, Roma, Londra, Cote d'Azur si ma mai gandesc...


miercuri, 10 martie 2010

El secreto de sus ojos


Cum as fi putut sa nu vad un film cu un asemenea titlu, vorbit in limba spaniola (varianta argentiniana) si, eventual, care-a luat si Oscarul?

N-as fi putut... L-am primit frumos si neasteptat de 8 martie, l-am introdus in PS3 plina de speranta si ... asta a fost.
In primele momente m-am topit (mi se intampla mereu cand aud oameni vorbind limba asta) iar femeia care fugea dupa tren si barbatul nazonat m-au ajutat. Incepusem sa astept o poveste "plina de avantaje"

Totusi 10 minute mai tarziu s-a dovedit a fi un thriller de birou prafuit (da! biroul e prafuit) - un fel de Perry Mason latino-american, condimentat cu o poveste de dragoste nerostita intre o femeie desteapta si de cariera si un individ care justifica prea putin pasiunea ei, cu 2-3 personaje expresioniste ca intr-un fel de Parfumul al zilelor noastre... si un final intre Tacerea mieilor, Codul lui DaVinci si CSI.

Bineinteles ca m-am speriat spre sfarsit, doar pastrez inca in mine copilul care avea cosmaruri la thrillere... M-am bucurat ca l-am primit, ca l-am bifat dar ma asteptam la mai mult.

Discutam dupa aceea care a fost ideea filmului... Banuiesc ca observatia lui Sandoval "O pasiune este pasiune! Un om poate sa-si schimbe casa, tara, profesia, eventual familia dar... pasiunea ramane pasiune".

Asa ca trebuie sa spun ca filmul a starnit si pasiuni. Pe site-ul oficial, mai multi suporteri afirma ca l-au vazut de 6 ori. Eh, o pasiune ramane o pasiune...

Pensive...


Stau cu cafeaua intr-o mana si laptopul in brate manevrat cu mana cealalta si citesc despre cum femeile isi iau cafeaua din ce in ce mai des cu internetul fata in fata. Sincera sa fiu prefer alte tete-a-tete-uri iar mirosul de cerneala proaspata inca imi mai produce o demodata placere. Deci as prefera o revista dar se pare ca si azi batalia a fost castigata de presa online...

Fac un test pe facebook in care-mi sunt analizate foto si activitatea, si aflu ca numarul meu de telefon ar trebui sa fie 072-SCORPIE. Semn ca iar am jucat prea mult Mafia Wars... Oricum astept cu interes The taming of the shrew... Oare se mai poate?

Din floare in floare, ajung pe Information is beautiful, o interesanta colectie de "Stiati ca...", temeinic documentata. Nu stiu de ce dar ma intereseaza "cum sa reduci sansele de a muri intr-un accident de avion", cred ca-mi aminteste de Rain Man, altfel nu planuiesc vreo calatorie asa de curand. Boeing 737 a avut cele mai multe accidente dar raportat la numarul de nave aflate in "joc", sta cel mai bine la categoria frecvent utilizate. La 0 (zero) accidente doar extremele:Boeing 777, cu care am zburat in Africa de Sud si a fost o incantare, si Embraer, un aparat micutz, in care mi-a fost cel mai frica ever deasupra Alpilor... Aparentele insala.

Bottom line, ce zboruri sunt de evitat: nu luati Aeroflotul din US catre Rusia in luna august, mai ales cu un DC-9, nu calatoriti la bordul unui Airbus A 300 din Turcia in India, cu Turkish Airlines in septembrie, si nici nu va ganditi sa va imbarcat intr-un Boeing 747 al United Airlines care face legatura intre Canada si UK, mai ales daca e luna noiembrie.

Ce ma ingrijoreaza este ca sansele de a cadea cu avionul sunt mai mari decat cele de a fi blogger... Hm...

luni, 8 martie 2010

Metropolitan 1998

Am facut o pasiune pentru aria asta din Elixirul dragostei




Adina, credimi, te ne scongiuro...
Non puoi sposarlo... te ne assicuro...
Aspetta ancora... un giorno solo...
un breve giorno... io so perché.
Domani, o cara, ne avresti pena;
te ne dorresti al par di me.

Avatarul lui 8 martie


Anul acesta, Avatarul lui 8 martie a fost The hurt locker. Poate pentru ca urma ziua Femeii, Academia s-a gandit sa dea Oscarul pentru regie pentru prima data unei femei. Sau poate doar pentru ca in SUA acesta era urmatorul mit de demolat, dupa presedintia acordata unui politician de culoare. Sau poate doar pentru ca merita (inca nu l-am vazut)

8 martie nu e o zi dupa care sa ma dau in vant dar nici una pe care sa o detest. Am ceva probleme la capitolul intelegere: de ce de 8 martie femeile ies singure in club sa-si faca de cap intre ele, de ce saloanele din restaurante sunt ocupate cu mese mari unde femeile mananca intre ele (un comentariu ieftin si malitios: in restul zilelor se mananca intre ele). In general, am ceva probleme la intelegerea conceptului ca trebuie sa fraternizam in functie de gen. Chiar daca uneori in discutiile cu "ele", ai revelatia ca s-a mai lovit cineva de aceleasi probleme ca tine, nu cred ca singurul adapost real pentru sufletul meu se afla in ochii unei femei. Dar in rest e o zi draguta. Te gandesti ca vine primavara, primesti flori care sa-ti reaminteasca parfumul ei, citesti pe bloguri declaratii siropoase etc.

De fapt aici voiam sa ajung. Iarasi nu prea ma dau in vant dupa textele "femeia care ne suporta si ne intelege, femeia care da nastere din trupul ei , femeia care ne asteapta acasa cand venim ragaind dupa prea multa bere bauta la meciul de fotbal s.a.m.d" Poate pentru ca ma identific prea putin cu imaginea asta a femeii ce se jertfeste neconditionat pe sine, inteleg prea putin atavismele, nu-mi place reductionismul la functia de procreere si vad viata mai degraba ca pe un parteneriat emotional in care partenerii joaca, pe rand, rolul principal si rolul secundar.

Dar, uite, rasfoind prin colectia de ... n-o sa spun clisee ca nu-i frumos... dedicatii, am gasit si ceva interesant la Eugen Istodor.
"Femeilor, sa fie femei! Si cind sint mame, neveste, iubite, manager."

O observatie pe care o pot accepta. Acum cativa ani, inainte sa aleg chirurgia, un chirurg cu experienta, de alta specialitate decat a mea, m-a sfatuit sa nu optez pentru asa ceva. Imi spunea el ca toate femeile chirurg pe care le cunoaste si-au pierdut feminitatea si nu au viata personala. Si nu e un sacrificiu pe care sa merite sa-l faci. Sunt departe de momentul cand voi putea sa-i judec veridicitatea asertiunii. Dar imi place sa-mi insusesc adeseori mesajul lui Istodor...

sâmbătă, 6 martie 2010

Justificari


Uite, daca mai era nevoie sa adaug ceva la capitolul justificari, here it is de pe The Guardian via ascrie.org

* Do it every day. Make a habit of putting your observations into words and gradually this will become instinct. This is the most important rule of all and, naturally, I don’t follow it.

* Don’t wait for inspiration. Discipline is the key.

* Write what you need to write, not what is currently popular or what you think will sell.

Ah, am citit azi, rasfoind tratatul meu preferat de Psihologie, scris de Drew Westen ca exista doua feluri de inteligenta din punct de vedere operational:
- inteligenta fluida: este cea care ne ajuta sa facem operatii, sa analizam, sa sintetizam, sa completam ceea ce lipseste, sa facem analogii si conexiuni, sa rezolvam teste IQ etc. Aceasta este maxima in tinerete dar pe la mijlocul perioadei adulte (asta inseamn 45 de ani, cred) incepe sa intre intr-un usor declin;
- inteligenta cristalizata: este cea care creste pe tot parcursul vietii pana la varsta a IVa si este alcatuita din toate "conceptele", "ideile", "informatiile"stranse de-a lungul vietii... Adica e un fel de intelepciune, daca am inteles corect.

Tipul asta, Drew Westen, PhD si profesor de Psihologie, actualmente la Atlanta, este si comentator pentru media in psihologie politica si psihologia persuasiunii. Interesting. Am un feeling ca o sa mai revin cu detalii. Vizitati si site-ul lui Westen

Vestile bune nu se lasa asteptate...


Simt nevoia sa preiau de pe blogul meu anterior un subiect siropos, la randul sau preluare dupa un blog care l-a preluat de la CNN care l-a preluat de la Sunday Times. Cum ar spune dl. Sandoiu, fostul meu prof de filosofie, artefacte de gradul IV, deci probabil ceva mai departe de realitate. Nu conteaza, retineti mesajul :)

Dragostea poate dura o viata.De cand asteptam ca stiinta sa-mi confirme banuiala :)) Si n-a fost nevoie decat de-un PET scan

(CNN) -- Love's first blush fading? Lost that loving feeling? Love is not all around?

Sick of cliches?

Take heart, scientists have discovered that people can have a love that lasts a lifetime.

Using brain scans, researchers at Stony Brook University in New York have discovered a small number of couples respond with as much passion after 20 years together as most people only do during the early throes of romance, Britain's Sunday Times newspaper reported.

The researchers scanned the brains of couples together for 20 years and compared them with results from new lovers, the Sunday Times said.

About 10 percent of the mature couples had the same chemical reactions when shown photographs of their loved ones as those just starting out.

Previous research has suggested that the first stages of romantic love fade within 15 months and after 10 years it has gone completely, the newspaper said.

"The findings go against the traditional view of romance -- that it drops off sharply in the first decade -- but we are sure it's real," said Arthur Aron, a psychologist at Stony Brook, told the Sunday Times.

Functie sau disfunctie, that is the question

Disfunctional e un cuvant bun pentru ca, totusi, il include pe "functional"

"I ache for the return of dysfunction. Dysfunction had its problems,
but at least dysfunction has function in its title."
ASSEMBLYMAN DANIEL J. O’DONNELL OF MANHATTAN, describing gridlock in Albany as Gov. David A. Paterson faces calls for his resignation.

vineri, 5 martie 2010

Mici bucurii


Citind Dilema Veche, (re)descopar provocarea lansata de Radu Cosasu "ce va mai face sa zambiti"... Simt nevoia sa fac o lista pentru ca parca s-au imputinat lucrurile care ma mai fac sa zambesc, parca s-a mai redus din aplombul cu care reuseam sa zambesc in orice situatie...

Sa vedem:
1. cafelutza de dimineata, eventual bauta tarziu, in weekend, la barul din bucatarie si, tot aici, mirosul de cafea proaspata primita la 6.30 a.m in timpul saptamanii;
2. mic dejunul meu favorit cu fromage tartinable de chevre, la intoarcerea dintr-o calatorie lunga;
3. faptul ca am reusit sa cobor prima partie si am invatat pana la urma sa ma dau cu rollele in ultimele 12 luni;
4. momentele furate vreunui articol sau vreunui examen, in care citesc Dilema Veche;
5. cand imi apare un articol/ o cronica intr-un ziar, bun(a) sau rau/rea;
6. colectia cu exemplare din Vogue luate din multe parti ale lumii (ce frivol);
7. poemele lui Brumaru;
8. prima zi de primavara;
9. cand primesc flori;
10. textele lui Andries - evident un zambet tandru - inclusiv recentul Cand la femei le vin idei te pun si faci chiar daca nu vrei, cand la femei le vin idei sa nu faci glume ca ti-o iei;
11. efectul de "imn"pe care-l au vreo doua-trei melodii de la Joaquin Sabina, Patxi Andion si Juan Manuel Serrat: in ordine La Princesa, Si yo fuera mujer si, respectiv, Caminante no hay camino
12. cateva melodii de la Cafe Quijano pe care le ascult tot in masina "Hey, voy a hacerme formal";
13. da, primele momente petrecute in taxi cu sufletul la gura intr-un oras in care n-am mai fost (asta e copiata de la o cititoare a domnului Cosasu) si, tot aici, conversatiile inchegate cu taximetristii din tarile alea - ultima memorabila a fost un compte rendu despre Republica Dominicana;
14. baieteii de 5 ani care ma cer in casatorie (mi s-a intamplat si e freudian si memorabil; a spus ca daca nu eu, o vrea pe mama lui);
15. plimbarile pe sub tei cand parfumul lor invadeaza strazile (in mai?);
16. campiile cu maci - nu pot sa le rezist;
17. condusul in vacanta prin locuri frumoase, condusul cu viteza si condusul linistit in uitare de sine;
18. blogul...

marți, 2 martie 2010

Anul incepe de 1 martie

Am mai avut un blog dar s-a pierdut. Cred ca cei de la Yahoo au renuntat la 360 grade. Cumva sfarsitul lui involuntar a coincis cu finalul voluntar al multor capitole din viata mea. A urmat, asa cum este firesc, pauza. Nu intotdeauna dupa ce termini o carte iti vine sa te napustesti flamand asupra unei carti noi.

Dar acum a venit primavara si, cum sugeram si pe pagina de yahoo, se pare ca pentru mine anul incepe pe 1 martie.

Scriu pentru ca mi se facuse dor de acest exercitiu. Mi se facuse dor de opinii, de a exista, fie si fara niciun cititor, doar pentru mine. Poate ca scriu si din exhibitionism dar nu de asta scriu toti bloggerii, si toti scriitorii, si toti cei ce se viseaza scriitori? In sfarsit, scriu pentru am chef.
Pe curand!