duminică, 30 mai 2010

Macii insangerati


Nu demult imi placea un haiku:
"Cele uitate se isca iarasi
cand infloresc ciresii"

Numai ca pentru mine vremea era mai degraba cand rodesc ciresii sau cand infloresc macii...

Acum vremea macilor.Ieri mi-am primit buchetul exact ca in Neruda:

Amiga, no te mueras.

Yo soy el que corto las guirnaldas rebeldes
para el lecho selvatico fragrante a sol y a selva

El que trajo en los brazos jacintos amarillos
Y rosas desgarradas. Y amapolas sangrientes.

El que cruzo los brazos por esperarte, ahora.
El que quebro sus arcos. El que doblo sus flechas.

Yo soy el que en los labios guarda sabor de uvas.
Racimos refregados. Mordeduras bermejas.


Traducere improvizata:

Prietena, nu muri.

Eu sunt cel ce-a taiat ghirlandele rebele
pregatind adancul cu aroma de sol si padure
cel ce-a venit cu bratele pline de galbene zambile
de impudicele roze si macii insangerati.
Cel ce-a stat sa te-astepte,
cel ce si-a rupt arcurile si si-a dublat sagetile.
Eu sunt cel care-n buze pastreaza gust de struguri
Ciorchini umezi. Muscaturi rozace.

joi, 27 mai 2010

Gradina raiului si alte livezi



Tocmai am terminat de citit Gradina raiului a lui Hemingway si primul gand este ca trebuie sa-i marchez cumva trecerea. Este o carte frumoasa care m-a enervat in fiecare moment, cu aproape fiecare pagina, pentru ca in spatele fiecarui gest aparent neinsemnat al personajelor se contureaza clar deznodamantul. In pofida faptului ca alegerile sunt libere si consimtite, ca exista libertate dar si tandrete, ca greselile sunt adesea urmate de scuze, ca scenografia este fascinanta (Cote d'Azur), ca personajele isi cunosc limitele si defectele, totusi se profileaza dezastrul. Nu stiu daca cel mai enervant lucru e ca iti dai seama ca dezastrul poate surveni in urma gesturilor mici si nicidecum in urma uraganelor sau ca, inevitabil, ne recunoastem in macar una dintre greseli. In plus, textul poate fi citat cu succes impotriva celor care cred ca in dragoste, daca exista libertatea spiritului, este si loc pentru mai mult de doi.

marți, 25 mai 2010

Jocul de-a adevarul


Jocul orb s-a transformat sambata seara intr-un Joc de-a adevarul in sala Teatrului Metropolis...

Aproximativ o ora si jumatate am urmarit captivata o piesa de teatru sustinuta in nenumarate registre de doi actori extrem de talentati: Dorina Chiriac si Marius Manole, asistati de alti doi colegi, de vocile lui George Ivascu, Mariana Mihut si Coca Bloos, facand uz de textul autoarei Lia Bugnar sub regia aceleaiasi autoare in colaborare cu actrita Dorina Chiriac.

La final, dupa emotii dar si dupa momente in care-am crezut mai putin, totusi cu senzatia ca asistasem la ceva special, ne-am intrebat "In definitiv despre ce-a fost piesa asta?". Si raspunsul a sunat imediat: ...despre Pinguinul monogam.

Doi tineri se intalnesc in Sala speciala a unui parc de distractii, aterizati de pe toboganul gadilator si asteptand sa-si regaseasca sotul, respectiv sotia. Cei doi, Sana si Bebe, se vad obligati sa treaca prin toate experientele camerei speciale pentru a putea spera sa scapa din acest spatiu. Insa camera speciala are o particularitate: ea nu se joaca nici cu viteze, nici cu vibratii, caderi sau coborari spectaculoase, ci cu mintile si sufletele celor inchisi acolo. Sana si Bebe ajung sa-si marturiseasca cele mai rusinoase secrete si ajung sa descopere surprinzator ca partenerii lor ii inselau prin intermediul unei bratari din lacrimi de pinguin monogam, cu o poveste speciala.

Am citit cateva fragmente de cronici. Pentru mine piesa nu a fost receptata ca fiind despre adevar sau despre casatorie ci despre nevoia intrinseca a unora dintre noi de a detine adevarul propriei noastre vieti si de a trai adevarat, real, sincer.

vineri, 7 mai 2010

950 km si 1000 de ganduri


Saptamana asta, am mers cu masina Bucuresti-Cluj-Bucuresti, prilej de ganduri multe si muzica buna. Nu putine dintre ganduri s-au indreptat catre blogul acesta.

In primul rand, vreau sa spun ca cititorii lor sunt si cititorii nostri, asta pentru ca textul In afara globului de sticla a ajuns in Dilema Veche. Pe pagina 2, e adevarat... dar tot e semn bun

Pe de alta parte, pentru prima data zilele astea am avut sentimentul acut ca mai poate aparea o schimbare. Stiu ca e aiurea sa spun asta acum cand singura schimbare certa e ca ni se va scadea 25% din salariu, cand bursa din NY sufera si cand Grecia declara falimentul. Dar senzatia asta naiva ca a mai ramas ceva de facut n-am mai avut-o de ani multi. Am vorbit la Cluj despre cum as vrea sa schimb rezidentiatul, despre ce e gresit si ce e de facut, despre ce e inechitabil si ce e insuficient si am avut senzatia ciudata ca am fost inteleasa. Si nu ma asteptam. Am avut si senzatia ca mai exista cativa oameni care gandesc la fel. Nici la asta nu ma asteptam. Mintea mea amortita pana nu demult parca ar fi vrut sa se trezeasca, sa faca din nou ceva.

Am un mic demon de voluntariat social care nu-mi da pace. Care tresalta de bucurie cand vede initiative precum Tara lui Andrei sau Premiile in educatie. Care vrea schimbare in bine dar nu, asa, moca ci sa puna umarul.

Sunt hei-rupista. Ca sa dau cu batu-n balta o sa spun ca probabil ca mi se trage de cand am fost numita Comandant de detasament in clasa a IIa si faceam ordine in clasa, cu aceeasi colegi cu care ma intalneam dupa-amiaza la joaca de-a zeii si zeitele (eh, da, citisem cu totii Legendele Olimpului ale lui Alexandru Mitru si era o scoala din Berceni). Sau mi se trage de cand, printr-a IV-a, am facut revista scolii - se numea Prietenia/ La amistad si era bilingva (ajunsesem la scoala de spaniola). De mica nu mi-a dat pace microbul si acum, ca-s mai mare, mi-am luat o groaza de bile negre pe tema asta.

Si pana acum sunt mandra de copilul meu SSCR pe care l-am ingrijit in primii lui 2 anisori dupa care l-am trimis pe la altii, mai dinamici si mai proaspeti la minte decat mine, care acum l-au facut partas important la Congresul National de Chirurgie. Si s-a facut mare, frumos si destept si, cu toate astea, nu uita din cand in cand sa-si aduca aminte de mine.

Ma uit la textul asta si-mi pare destul de personal. Dar il voi posta pentru ca, in definitiv, asa a fost saptamana asta: entuziasta.

Si ca sa le dau si bucurestenilor un motiv, iata, se poate vorbi despre Bucuresti pe site-ul NY Times de bine. La sectiunea Travel. Enjoy!