sâmbătă, 25 septembrie 2010

Sambata dimineata


Sambata dimineata cand te trezesti inca somnoros nimic nu acompaniaza mai bine cafeaua cu lapte decat o emisiune de calatorii sau presa lumii.

Pe site-ul Paris Match, am gasit o colectie a celor mai spectaculoase montgolfiere din lume. Daca nimic nu m-ar convinge in acest moment sa ma dau cu parapanta, cred, in schimb, ca m-as plimba cu un montgolfier mai ales daca ar fi condus de cineva...cu experienta :)

Tot pe Paris Match am aflat ca in Franta exista un simulator de zbor deschis publicului. Initial a fost construit pentru antrenamentul pilotilor reproducand intocmai interiorul unui model de Fokker 28, aparat din anii '60. Actualmente a fost amplasat la Dinard si poate fi utilizat de oricine. Vestea proasta e ca ora de simulare de zbor costa 800 euro.

Din Boston Globe am aflat ca se vinde la licitatie prin casa Christie's colectia Lehman Bros. Lehman Bros este banca ce a inregistrat in 2008 cel mai mare faliment din toate timpurile in SUA, fiind partial responsabila de criza financiara mondiala. Colectia lor de arta contine lucrari semnate de artisti contemporani precum Gary Hume, Robert Rauschenberg si Lucian Freud.

Si citind Boston Globe mi-am amintit una dintre cele mai interesante dimineti in SUA. Aveam jetlag si ma trezeam pe la 3-3.30 a.m, pe la 5.00 luam o cafea de la Starbucks si, intorcandu-ma cu ea in camera, gaseam strecurat sub usa de personalul hotelului Wall Street Journal. Nu va imaginati ca am devenit vreo jucatoare la bursa :) citeam doar articolele pe care le intelegeam dar asa am aflat, spre ex, intr-una din dimineti, ca Steve Jobs facuse transplant hepatic pentru metastaze hepatice dupa cancer de pancreas operat (o tumora neuroendocrina, cred, altfel n-ar fi avut indicatie).

Saturday morning...

vineri, 24 septembrie 2010

Marti, dupa Craciun


Imi doream inca din mai, dupa Cannes, sa vad "Marti, dupa Craciun", mai ales ca imi placusera si Boogie, si Furia (n-am vazut Hartia va fi albastra).

Inainte de film, citisem cateva cronici si aveam impresia ca nu spun destul, ca am nevoie de mai multe cuvinte despre film... Recitindu-le acum imi dau seama ca spuneau destul, spuneau tot ce se poate spune pentru ca filmul nu se bazeaza pe intriga ci pe atmosfera din jurul unui om care trece prin asa ceva.

Prin ce? Daca cititi acest post aproape sigur ati aflat povestea de pe undeva. Paul Hanganu este un barbat de varsta medie, cu o slujba in domeniul bancar si un nivel de trai satisfacator, casatorit de zece ani cu Adriana impreuna cu care are o fetita de 8 ani, pe Mara. De 6 luni are o relatie extraconjugala cu Raluca, dentista Marei, o tanara de 27 de ani. In goana de dinaintea Craciunului dupa cadouri si comisioane, Paul o duce pe Mara inca o data la stomatolog si este silit sa faca fata unei intalniri intamplatoare intre sotie si amanta. Intr-un astfel de context, se simte obligat sa aleaga.

Ce-mi place cel mai mult la film este faptul ca nicio clipa el nu devine un film moralizator, nu arata cu degetul si nu transeaza problemele in alb si negru. N-am simtit niciun moment cliseele atasate de obicei triunghiului "femeia cea buna", "femeia cea rea", "ticalosul" etc. Nu, filmul este profund uman si, prin dialoguri extrem de firesti, intelegi punctul de vedere al fiecaruia.

Paul simte din nou si asta-i da totul peste cap. Poate ca relatia sa cu sotia fusese frumoasa dar dupa 10 ani este rutinata si concentrata aproape exclusiv in jurul copilului si al problemelor caminului. Cu Raluca, este iarasi viu. Simte nevoia sa o sune, sa o vada aproape zilnic, alearga dupa ea la Constanta s.a.m.d Nu planificase o relatie extraconjugala si nu este fericit traind duplicitar. De aici, aceasta presiune interioara de a solutiona situatia, presiune care este alimentata si de intalnirea fata in fata a celor doua femei.

Raluca este la randu-i o tanara de 27 de ani care s-a indragostit de un barbat mai matur. Il preseaza destul de delicat sa renunte la familie, nu cere niciodata asta explicit dar simte amaraciunea de a fi a doua si incearca sa se integreze, fie si cumparandu-i Marei un cadou. Mama stie despre relatia ei, il cunoaste pe Paul si traieste probabil dureros senzatia aceea a ratarii fiicei frumoase si inteligente pentru care si-ar dori o familie, nu singuratate de sarbatori.

Si Adriana are toate argumentele sa se simta dezamagita... A pariat totul pe aceasta familie. Din perspectiva ei, Paul a gresit, a distrus familia si traumatizeaza copilul.

Interesant este ca desi am simtit nevoia sa-l explic cel mai mult pe Paul si cel mai putin pe Adriana, modul in care s-au achitat de rol s-ar putea sa inverseze raportul. Toti actorii au fost firesti si potriviti, beneficiind si de dialoguri bine scrise. Paul (Mimi Branescu) insa nu exteriorizeaza prea multe din furtuna sa interioara prin mimica, nu-l simti chiar atat de implicat de la inceput. Descoperi totul in functie de gesturile pe care le face, de deciziile pe care le ia. Maria Popistasu in rolul Ralucai este foarte bine aleasa. Fata ei spune multe in pofida cuvintelor alocate parcimonios- intalnirea din cabinet sau cea de la Constanta sunt ilustrative. Mirela Oprisor, sotia, face insa o scena foarte buna atunci cand are discutia cu Paul. Este poate scena care duce in spate o buna parte din film.

Marti dupa Craciun este emotionant dar nu prin dramatism (nu e genul de film la care versi 2-3 lacrimi), ci prin firesc. Fara muzica pe fundal, filmat cu cadre lungi, iti lasa senzatia ca pana la urma in viata exista mai multe adevaruri: al meu, al tau, al lor...

marți, 21 septembrie 2010

Alegeti un kufarart!




Poate ati auzit minunata initiativa KLM Romania de a organiza un concurs de improvizatie plastica inspirat din calatorii. Este vorba despre Kufar Art

Pe scurt, participantii erau invitati sa proiecteze niste valize inspirate de unul dintre urmatoarele orase: Amsterdam, Shanghai, New York, Lima, Cape Town. Cei 15 finalisti selectionati urmau sa-si realizeze proiectul iar valizele rezultate sa fie expuse. Premiul cel mare era o excursie la New York la Artexpo 2011.

Am hotarit sa participam si noi si am facut schema pe care o vedeti. Inspiratia mea era Lima. Initial as fi vrut sa desenez traiectoria Fetei nesabuite a lui Llosa dar ulterior m-am razgandit. Am citit o stire despre fata cu fluture - o fata cu tatuaj in forma de fluture care a fost gasita intr-o valiza la marginea Limei si a fost identificata dupa tatuaj, presupusul autor fiind sotul ei american. Recunosc inspiratia era usor macabra si nu prea invita la turism pe aceste plaiuri.
Am tatuat cu fluturi cateva picturi celebre infatisand femei si le-am colat cu bucati de ziare din Lima, inclusiv cu o stire despre la chica con la mariposa si cu o poezie a lui Neruda. Valiza era dedicata fetei cu fluture si tuturor calatoriilor pe care nu a mai apucat sa le faca.

Recunosc insa ca finalistii cu gusturi mult mai joviale au facut treaba extraordinar de buna si va invit sa le vedeti lucrarile pe site-ul Kufarart. Ba chiar va invit sa o votati pe cea care va place cel mai mult.

Cred ca eu voi vota tot cu Lima pentru ca abordeaza tema introspectiv si pentru ca e singura dedicata acestui oras care, de altfel, chiar ma atrage. Recunosc insa ca e tough choice. Enjoy!

"Jocul orb" in curand citibil


...
Jocul orb va aparea in curand in biblioteci si librarii! Stay tuned!:)

luni, 20 septembrie 2010

Viata in 6 cuvinte


Pe Smith magazine se gaseste o campanie intitulata Six-Word Memoirs
Invitatia adresata cititorilor e la obiect: one life. six words. what's yours?

Campania a fost inspirata de o poveste literara. Hemingway a fost invitat de o revista sa scrie o poveste in sase cuvinte. Raspunsul sau a fost: "For sale: baby shoes. not worn"

Unele postari sunt incredibil de savuroase. Editorii acorda si o serie de premii saptamanale. Sa spicuim:

Best Imagery: “Waiting for the train and you.” —Arru1
Best Narrative Arc: “My faded scars show I’ve won!” —Eskemo
Most in Need of a Backstory “I just got caught smiling uncontrollably.” —Sabel
Best Wordplay: “Former third wheel. Now a unicycle.” —Jude

Mi-au mai placut:
"Lucky in everything else but love"
"I'm the careless man's careful daughter"
"I'm not lazy. I'm pacing myself"
“Been divorced since we were married.”
“Quit vegetarianism, confirmed lesbianism, conquering perfectionism.”
"Called on God, got His machine"
"Love drama. Just not my own"
“Man of Steel. Starting to rust.”

Unele dintre ele sunt deja t-shirturi.

What's yours?

duminică, 19 septembrie 2010

Divagatii despre frumusete


Am gasit o adnotare a Oanei Pellea in jurnal in care se intreaba ce face ca unii oameni sa o vada frumoasa si altii urata.

Mi-am pus intrebari similare adeseori. Am perceput ca fiind frumosi oameni al caror fizic era departe de orice standarde de frumusete. N-o sa incep sa explic acum ca frumusetea sta in ochii privitorului. Cred ca de multe ori ea sta in ochii privitului. Este flacara aceea..., semnul acela indubitabil de viata interioara.

Exista figuri continute in ideea de frumusete - anumite manechine, spre ex, si figuri continatoare de frumusete - ex. Oana Pellea. Sa vin cu inca un exemplu: Meryl Streep. Atat de mult mi-au placut rolurile ei, atat de mult m-a uimit diversitatea registrelor ei incat pentru mine Meryl Streep este frumoasa. N-o sa fiu ipocrita sa spun ca este ceea ce s-ar numi "o femeie frumoasa"dar in niciun caz nu pot sa o gandesc in standarde... Prezenta ei, privirea ei, zambetul ei, astea da.

joi, 16 septembrie 2010

For all you, PhD people

Preluare exacta de pe blogul de tocilari al lui Matt Might care-mi place foarte mult. What does it say about me?:) Check out Matt Might si succes mai departe :)


Imagine a circle that contains all of human knowledge:

By the time you finish elementary school, you know a little:

By the time you finish high school, you know a bit more:

With a bachelor's degree, you gain a specialty:

A master's degree deepens that specialty:

Reading research papers takes you to the edge of human knowledge:

Once you're at the boundary, you focus:

You push at the boundary for a few years:

Until one day, the boundary gives way:

And, that dent you've made is called a Ph.D.:

Of course, the world looks different to you now:

So, don't forget the bigger picture:


Keep pushing.

miercuri, 15 septembrie 2010

Din antologia replicilor stradale


Doua "conversatii" avute in ultimul timp par sa se ambitioneze sa-mi atraga atentia ca sunt orientata eronat, in mod cu totul naiv. Sigur, probabil ca ele ar putea fi sustinute de zecile de mii de emisiuni TV dar pe astea am grija sa le ignor seara de seara, pastrandu-mi televizorul inchis.

*******

Prima sceneta sa desfasoara in luna august, inainte de vacanta cu aproximativ o saptamana. Astept sa scot cativa bani (foarte putini, va asigur, mai ales dupa micsorarea salariului deja minuscul) de la un bancomat. Ma abordeaza o tanara de etnie rroma, cu burtica de luna a VI-a
- Hai, frumoaso, sa-ti vand un parfum.
Imi arat indiferenta
- Ti-l dau ieftin ca-i furat.
Indignata incerc sa-mi infrang valul de furie care da sa irumpa rosindu-mi obrajii. Tanara se indeparteaza incercand sa racoleze alti clienti. Termin de scos banii si dau sa plec.
- Hai sa-ti dau parfumu'
Nu ma mai controlez si spun cu o voce indignata
- Adica sa-ncurajez furtul sau ce?
Se uita la mine cu scarba si spune
- Ce-ai, fa, esti nebuna?

*******
A doua sceneta se desfasoara acum vreo doua zile intr-o parcare cu plata de pe Maria Rosetti.
Dau sa platesc ora de parcare domnului insarcinat cu problema, unul dintre acei domni care-ti cer bani regulamentar, avand ecuson si chitantier.
Ma intreaba:
- Mergeti la Rectorat?
Sunt un pic uimita dar imi dau seama ca revista pe care o tineam in mana, Chirurgia, trada probabil apartenenta mea. Ii confirm.
- Sunteti medic?
- Da.
- In Romania? ma intreaba condescendent
- Din pacate, simt nevoia sa-l sustin
- Si cand plecati? ma intreaba din nou plin de intelegere

*******

Parca aceste doua conversatii absolut banale si intamplatoare redau starea de astazi a Romaniei mult mai bine decat ar face-o pagini de comentarii politice. Da, traiesc in tara in care esti nebun daca nu furi si consideri furtul ca imoral si da, traiesc in tara unde exodul pare a fi ultima solutie.
Acum 2-3 ani aveam senzatia unei potentiale dezvoltari, a unui viitor, aveam sperante si entuziasm. Nu pot sa spun ca s-au pierdut de tot si, probabil, unele posturi de pe blogul acesta demonstreaza acest lucru. Dar oare daca si acesti doi interlocutori pasageri vad, de ce n-as deschide ochii sa vad si eu?

PS. Foto de Andy Smylie

luni, 13 septembrie 2010

Cum mi-am petrecut 11 septembrie 2001


Eram la Paris cu mama, asteptand inceperea anului universitar pe care urma sa-l petrec acolo... La ora atentatelor, cred ca spre dupa amiaza pe la 1-2, ne aflam la Monoprix, sa luam de-ale casei... Absorbita de cautari si de propriile ganduri ignoram vocile teatrale de la radio care se auzeau in magazin: "a New York, les tours jumeaux, attentat terroriste", cautam mai departe in raion, inregistram cumva mecanic cuvintele astea dar fara sa le constientizez, mai degraba iritata de tonul artificial decat alertata de continut

Suna tata si ne povesteste ce se intampla...a intrat un avion intr-unul dintre turnurile gemene la New York... "o, doamne, mai intra unul"
Ne-am refugiat acasa si toata dupa-amiaza ne-am uitat la televizor. Eram oarecum mica... studenta, la inceput de drum, politica nu insemnase prea mult pentru mine, exceptand cateva pusee de alegator. Din acel moment am simtit o schimbare, parca lumea isi modifica brusc orizontul si ritmul, nu o mai recunosteam.

Francezii insa au stiut cu comentariile lor televizate sa restabileasca echilibrul. Au pus la punct strategia de criza VigiPirat renforcé :) si s-au intrebat daca Tour Montparnasse este la adapost. Au readus cosmosul la dimensiuni domestice.

Totusi, vazute azi, imaginile recreeaza starea aceea de panica. Undeva un ungher subconstient o pastreaza ca o marturie a unei lumi in care nu vrem sa traim. Sper sa comemoram 10 ani de la 9/11 in pace.

vineri, 10 septembrie 2010

Despre ritualuri


In Scrisori catre fiul meu, Liiceanu dedica un numar bun de pagini ritualului zilnic de curatire, valurilor aromate de Roger et Gallet care se scurg sub apa de dus, parfumului, in fine, tuturor acelor delicii igienice ale trupului care se petrec intr-un spatiu intim. Este un fragment indelung criticat pentru asa-zisa indecenta, expunere, cochetarie, frivolitate, caruia insa eu nu-i pot reprosa nimic.

Placerea si obtinerea placerii sunt demult subiecte discutabile si nu inteleg de ce placerea curatirii ar fi mai scandaloasa decat placerea sexuala sau placerea gastronomica, toate trei fiind derivate ale treptei de baza din piramida lui Maslow. De altfel,mi se pare laudabil un intelectual care-si procura aceasta placere in comparatie cu unul care se complace intr-un boemism incalcit si unsuros.

In plus, ritualul, spre deosebire de rutina, are un rol pozitiv in viata noastra. Daca rutina inseamna, pana la urma plictis, adica a face repetitiv aceleasi lucruri, intr-o ordine si cu rezultate previzibile, ritualul este un proces ce ne poarta catre o stare de gratie. In urma lui obtinem starea cea mai buna a spiritului in care putem lucra, spiritul Craciunului, voluptatea vietii in doi, pentru a da doar cateva exemple. Rutina este ceea ce facem zilnic fara voia noastra si fara entuziasm, ritualul este ceea ce facem eventual zilnic, intru totul dorit, pentru a da un sens zilelor si a le trai cu entuziasm.

De altfel tema ritualului revine in ultima carte a lui Liiceanu "Intalnire cu un necunoscut", de data aceasta fiind vorba despre ritualul micului dejun. E vorba acolo despre potrivirea perfecta intre cantitatea de cafea si tartina de dimineata, despre sincronismul lor perfect, singurul care poate conduce spre o zi reusita.

Cu acest exemplu am intelesc ca de fapt asta imi fura ritmul trepidant al zilelor de lucru. Imi rapeste dreptul la ritual. Nu putem face nimic din voia noastra pentru ca timpul acesta nu exista la indemana noastra. El este aproape intotdeauna hotarit in alta parte, independent de vointa sau puterea noastra de a schimba lucrurile. Si incercarea pe care o facem de a crea un ritual al diminetii are adesea consecinte.

Imi amintesc ca, in dictionarul de simboluri scris de Alain Gheerbrant si Jean Chevalier, nu am gasit "cafeaua". Am cautat-o in clasa a XIIa cand cu La Tiganci si cana de cafea pe care profesorul Gavrilescu era invitat sa o bea. M-a frustrat aceasta lipsa. Acum lipsa cafelei din dictionar mi se pare ea insasi un simbol.

joi, 9 septembrie 2010

National Geographic Traveler Romania


Despre faptul ca National Geographic a scos un ghid despre Romania in colectia Traveler am aflat tot de pe un blog. Cumparasem deja cateva exemplare dedicate altor tari, inclusiv Mexic, Cuba, Grecia, Italia, si mi se paruse un ghid cumsecade. Nu mai mult. Poze frumoase, informatii esentiale, sfaturi utile de calatorie. Un ghid pe care merita sa-l ai in buzunar.
Prin urmare m-am grabit sa iau si volumul cu Romania.

Rasfoindu-l, observ ca infatiseaza exact acea imagine care, dupa parerea mea, poate sa vanda turistic Romania: imaginea patriarhala, tihnita, idilica.

E o Romanie de care poti sa te reindragostesti, cu plaiurile ei "mioritice", cu asezarile ei rurale, cu roua diminetii pe iarba, cu flori, cu capite de fan, cu biserici. Fotografiile sunt extrem de reusite (doar vorbim despre National Geographic). Iar romanii sunt portretizati, cu bune si rele, suficient de fidel. Citind o parte dintre articole afli despre cultura vinului, despre mostenirea comunista, despre rezistenta anticomunista, despre miturile romanilor si legendele lor, despre Constantin Brancusi, despre rromi etc. intr-o insiruire multiculturalista ce reflecta, de fapt, spiritul de aici.

Am avut senzatia de "restituire"pe care am mai simtit-o acum doua luni cand mi-am revizitat, prima oara in ultimii patru ani, locurile copilariei.

miercuri, 8 septembrie 2010

Guilty pleasure


De mult ravnesc sa scriu postul asta ... vinovat.

Placerea mea vinovata este revista Vogue. O cumpar de prin multe tari prin care trec si uneori este in limbi necunoscute mie. Nu, n-am ajuns pana la limba japoneza dar greaca si germana apar in editii din biblioteca.

De ce Vogue? nu stiu
Rasfoind prin istoria mea indepartata nu gasesc decat Marie Claire-uri. In comunism aveam un teanc de Marie Claire-uri din anii 60 ramase de la bunica mea. In terasa inchisa le rasfoiam cateodata fascinata de mirosul lor vechi la varsta cand preocuparea pentru feminitate era inca in stadiul de schita. Dar Vogue-ul e mult mai iconic decat Marie Claire:) Aici poti gasi de multe ori viziune fotografica asa cum de multe alte ori exista ... fitze (vezi toate povestile despre Anne Wintour, september issue etc). In revista asta se gaseste o altfel de atmosfera. Tipologiile clasice ale femeii au ramas undeva suspendate. Nu esti invitat sa fii intr-un anume fel ci doar sa-ti lasi spiritul liber pentru ca de multe ori pe el sa se amprenteze ceva din imponderabilitatea vizuala a revistei.

Coperta din imagine apartine unui numar care-mi place foarte mult pentru ca in el am gasit doua interviuri referentiale. Doua cupluri de artisti despre care mi se pare ca am mai scris pe blogul vechi. Paul Auster si Sidi Hustvedt pe de o parte, un cuplu aflat in complicitate, un cuplu ce rade impreuna, traieste impreuna si cateodata creeaza impreuna chiar daca-si puncteaza diferentele. La polul celalalt Annette Messenger si Christian Boltanski, doi artisti angoasati, extrem de creativi, traind impreuna in spatii diferite, marcate de identitatea fiecaruia si ramase interzise celuilalt, o pereche (dar nu un cuplu) marcata de spaime si diferente, unita poate de incrancenarea de a-si pastra ritualurile, de intelegerea celuilalt prin aceasta fereastra.

In competitia Vogue USA (Anne Wintour)- Vogue Fr (Carine Roitfeld) probabil voi ramane mereu fidela variantei franceze (da, pentru neinitiati, trebuie sa spun ca exista asa ceva :) ).

Si desi vorbesc atat de serios despre Vogue, o fac cu senzatia ca prezint ceva frivol, un deliciu personal ce vorbeste despre usuratatea fiintei :) Dar asta nu-l face decat si mai placut pentru acele easy mornings in care cu o ceasca de cafea alaturi rasfoiesc Vogue.

luni, 6 septembrie 2010

Cu cine nu vrei sa-ti petreci vacanta


Colectie de prejudecati:

- cu romanii - despre asta nu insist, gasiti mai multe in experienta personala si niste discutii interesante pe blogul Innuendei

- cu tinerii nemti - se stie ca se inunda cu bere pe toata durata vacantei. Statiuni dedicate tinerilor germani (de acest tip) se gasesc in Canare si Baleare. In general, ele contin numeroase terase cu o varietate larga de tipuri de bere, carnaciori, muzica nemteasca, ecrane ce prezinta diferite canale specifice TV dar acum imi dau seama ca nu stiu exact ce canale-s astea si ce e specific in ele. Oricum tinerii nemti par mai pasnici decat rudele lor anglosaxone: tinerii britanici

- cu tinerii britanici - prejudecata se refera la toti si poate fi formulata pe scurt sub indemnul "nu te duce intr-o statiune pentru tinerii britanici!". Totusi, din plimbarile mele londoneze extrem de scurte, imi amintesc numeroase fetze curate, inteligente, cu care-as fi stat la discutii cate-o dupa amiaza intreaga despre ce inseamna Londra si viata londoneza, oameni imbracat sic, deschisi la nou, aflati in cautare de arta noua. Probabil insa ca ei nu frecventeaza aceleasi locuri cu acesti tineri britanici sau sufera si ei defulari in vacanta. In fine... Statiuni pentru tinerii britanici se gasesc la punctul cardinal opus celor pentru nemti in aceleasi Canare, Baleare dar si in insulele grecesti. De data asta, prejudecata sau nu, trebuie sa recunosc ca am fost chiar uimita in Kavos:
numai baruri cu inscriptii obscene, sports-baruri cu football TV (hooligans, if I remember correctly), saloane de tatuaj si piercing si... mai multe cabinete de chirurgie deschise non-stop decat restaurante. Prejudecata sau nu, nu cred ca as opta pentru asa ceva.

- cu tinerii italieni - asta e noua dar o sa va placa. Recent am auzit avertismentul: nu lasati barca nesupravegheata acolo pentru ca sunt multi tineri italieni si fura!

Prima zi de scoala


Ma uit afara si imi dau seama ca a venit toamna. Ciudat, pe langa senzatia sfasietoare ca acel concediu pe care l-am asteptat toata vara s-a terminat extrem de rapid, venirea toamnei nu imi produce tristete. Septembrie contine si acum pentru mine forfota inceputului scolii...

In septembrie intotdeauna asteptam sa mi se intample ceva. Incepea scoala, liceul, aveam planuri, speram sa devin, sa ajung, sa realizez, sa castig.

De asta, septembrie imi e drag. Am un elan nemaipomenit sa-mi pun ordine in carti, in haine, in vise. In septembrie fac liste, renasc. Nu mai am nici energia, nici nebunia din timpul verii dar sunt mai cuminte, mai asezata, mai organizata. Simt mirosul de nou in aer.

Iarasi ciudat dar pot sa vizualizez in minte, aproape pas cu pas, drumul pe care l-am parcurs in prima zi de scoala din clasa a 9a. Stiu cu ce eram imbracata, ce ghiozdan aveam si ce pusesem in el, aproape simt mirosul de proaspat spalat si calcat al hainelor care-au asteptat 36 de ore pe spatarul unui scaun sa vina ZIUA, stiu pe unde am trecut (nici nu e greu, pentru ca Cismigiul era plasat strategic la mijlocul drumului dintre casa mea si Colegiul Sf. Sava) si, mai presus, stiu la ce ma gandeam. Aveam emotii, ma reconsideram, ma reanalizam, voiam sa stiu daca voi face fata, daca voi fi suficient de buna, daca voi mai fi cea mai buna, daca voi mai castiga Olimpiade, ce profi voi avea, ce materii, ce flux al cunoasterii. Voiam sa stiu si daca ma voi indragosti, daca voi trai povesti de dragoste ca in carti sau ca in filme, daca voi sti sa fiu inteligenta si emotional. Aveam in acelasi timp un suflet mic de teama si un suflet mare de speranta.

In fiecare an, daca ma reintorc in septembrie, si de cele mai multe ori reintoarcerea e dupa 1-2 saptamani, nu dupa vreun concediu prea luxos, parcurg din nou si din nou drumul din clasa a IXa. Chiar acum sunt inarmata cu un caietel pentru liste si un pix. Si, sincer, mi-as cumpara si rechizite...