marți, 30 noiembrie 2010

271 opere pentru electricianul lui Picasso


Oficiul central de lupta contra traficului cu obiecte de arta din Franta a descoperit, la sesizarea Parchetului din Grasse, 271 de opere semnate Picasso (panze, gravuri, desene, schite) in posesia electricianului acestuia. Electricianul sustine ca le-ar fi primit de la pictor in urma unor lucrari efectuate.

Pepita Dupont, autoarea cartii Adevarul despre Pablo si Jacqueline, o apropiata a cuplului care a descris foarte frumos povestea celor doi, se indoieste de veridicitatea versiunii electricianului de 70 de ani. Argumentul decisiv este ca la Notre Dame de Vie nu existau decat cateva becuri :)

Pe larg in Paris Match si Yahoo news.

luni, 29 noiembrie 2010

Sugestii


Mi-ar fi placut sa fiu cool-hunter pentru generatia de 30-40 de ani :) Sa-mi petrec zilele acasa sau pe strazi, cautand ce e mai interesant de citit, de facut, de vazut, de voiajat, de gustat. Sau mi-ar fi placut sa am si eu GOOP-ul meu.

Ma voi preface ca asa e. Deci...

READ
Divanul de la Dilema Veche: cu Irinel Popescu

SEE
Expozitia foto de Cosmin Bumbutz la Clubul Taranului "Tara Tasuleasa"

ENJOY
Interviu cu Robert Serban de Eugen Istodor

LISTEN WITH A SMILE ON YOUR FACE
Taxi Cele doua cuvinte (cu Razvan si Dani)

Beaujolais nouveau


E uimitor cata importanta pot capata detaliile cu timpul. Lucruri pe care le-ai remarcat cu coltul ochiului, fara sa fii prea sigur ce inseamna, dar despre care ai fi vrut sa afli ceva doar ca nu puteai atunci si asa... Prin urmare le stochezi asteptand ca timpul sa le marcheze reintoarcerea.

A fost cazul Beaujolais-ului. Vedeam peste tot tablite scrise asa si, drept sa spun, prea putin imi pasa ce inseamna si ce vor sa spuna, ce-i asa interesant ca a sosit si, de fapt, ce e chestia aia care a sosit. La ceva timp m-am lamurit: era un vin. Asta l-a facut si mai putin interesant pe moment. Doar ca, de fapt, curiozitatea era starnita. Nu imediat ci, asa, somnolent, in asteptare. Mai tarziu am aflat si ca era un vin rosu, incomplet maturizat, facut in regiunea Beaujolais, din struguri Gamay (remarca asta e completare by Wikipedia), foarte putin taninat, usor, fructat, ce apare in a 3-a joi din noiembrie, indiferent de data recoltarii.

Anul asta l-am si testat. Asa, pur si simplu, cum le vine randul catorva lucruri in viata. Nu a fost hotarire de 1 ianuarie, ci mai degraba coincidenta. Sau semn. Am vazut placutza si l-am luat :) Se serveste cu charcuterie sau branza fermentata dar nu supramaturata. Pofta buna! :)

vineri, 26 noiembrie 2010

Despre orase


In urma cu mai mult timp, sa tot fie vreo 10 ani, un prieten scriitor de origine mexicana foarte nefericit ca traia in Barcelona, orasul in care m-as fi mutat in orice moment, mi-a scris ca sa ma consoleze pentru tristetea pe care o simteam locuind la Paris
"incepi sa devii cu adevarat cetatean al unui oras, in momentul in care ai sanse ca, mergand pe strada, sa te intalnesti cu cineva cunoscut."
Nu era nici cazul meu si, se pare, nici al lui.
intre timp am revenit amandoi la orasele noastre sau am zabovit in altele noi.
La 10 ani dupa, remarca lui continua sa ma bulverseze. Chiar si acum cand suntem in plina epoca a "resedintei pe Terra", cand schimbam tarile odata cu locurile de munca, mereu in cautarea a ceva mai aproape de noi.
Atunci cand esti intr-un loc pe care-l poti numi acasa, macar eufemistic, nu esti niciodata redus la anonimat. Cu siguranta, nu tine de marimea orasului, de frumusetea lui etc. Tine de sansa de a intalni pe cineva cunoscut. Si n-ar strica deloc daca, printre cunoscutii acestia, ar exista macar unul aproape de sufletul tau.

joi, 4 noiembrie 2010

Cu caiet, fara caiet


Imi plac caietele. Sunt un fel de obiect magic pe care-l intrebuintez in fel si chip.

Nu stiu daca e greu de gasit o explicatie. Sa fie nostalgia liceului si a momentelor de glorie scolara? Nostalgia jurnalelor de adolescent revoltat? Sa fiu scriptomana? Sa fie o incercare de a compensa dezordinea reala printr-o aparenta organizare?

Cert este ca am caiet de notat ideile stiintifice (cam putine articole finalizate in acest caz, o sa ziceti), am caiet tip agenda pentru organizarea timpului (de obicei notez riguros 1-2 saptamani si apoi il abandonez 6 luni), am carnetel de pacienti, carnetel cu taskuri si ordinea prioritatii lor, am caiet pe care mi-am notat extensiv garderoba si incaltamintea (pot sa raspund in orice moment cu exactitate la intrebarea "cati pantofi ai?" si totusi nu cred ca voi raspunde vreodata la intrebare), am carnete cu carti prospectate si cu fise ale articolelor stiintifice dupa model EBM (se numesc CAT - critically appraised), am caiete cu grile facute si caiete pe care incep sa invat limbi straine.

Stiu ca o sa imi spuneti ca pentru oricare dintre elementele de pe lista exista acum un program gata sa raspunda necesitatilor. I don't need it!

Tot ce am nevoie este un caiet bun, o coperta statement si un pix cu tus care scrie frumos.
All I need is love, a decent piece of paper and a pen!

Cu manusi


Astfel se numeste ultima carte a Mihaelei Nicola. Marturisesc ca pe autoare o stiam in calitate de personaj public, de conducatoare a holdingului de comunicare "the group", dar foarte putin in calitate de scriitoare. In aceasta ultima ipostaza, o stiam mai degraba ca scriitoare a tabletelor din Elle desi are alte trei aparitii editoriale ceva mai consistente pe care nu le lecturasem. In plus, in textele din Elle m-am regasit prea putin: nu cumpar haine de pe net fara sa le probez, nu cred in estetica cearcanelor de sub ochi chiar daca ele sunt marturia unui succes profesional, nu propovaduiesc lipsa de somn in favoarea altor activitati oricat de captivante ar fi, nu planuiesc sa renunt la viata de familia din ideea ca pana la urma cariera nu tradeaza pentru ca inca mai cred in frumusetea oamenilor si am vazut ca uneori cariera te tradeaza, poate tocmai atunci cand ii daruiesti mai mult.

" Cu manusi" m-a atras intr-o dupa amiaza pentur ca se dorea un fel de ghid de maniere contemporan. Si nu m-am inselat. Spre deosebire de selectia intamplatoare a ideilor din Elle, gandurile din aceasta carte le impartasesc in proportie covarsitoare iar unele norme mi-era inca necunoscute desi poate avusesem nevoie de ele uneori.

Desi cartea nu are cuprins (dupa parerea mea, ar fi fost util, mai ales ca e bine si clar structurata), ea atinge rand pe rand normele de comportament in familie la servici, in timpul liber, pe strada, in timpul interviurilor, in scris.

Pe paginile ei se succed nenumarate sfaturi utile pentru ca Mihaela Nicola propune un model uman profesionist, educat, senin si politicos, insa cu atitudine, nu cu umilinta, cu elan de invigator insa nu cu aroganta, genul de persoana care reuseste sa se simta confortabil in orice situatie (de la sueta intre prieteni, la vernisaje, la interviul de angajare sau la receptiile de la ambasada), care isi creste ireprosabil copiii si isi cultiva partenerul ca pentru o relatie frumoasa de-o viata, care nu comite indiscretii nici legate de sine, nici de ceilalti si care are puterea sa ramana vie, interesanta, spectaculoasa.

Poate as reprosa textului doar faptul ca este, pe alocuri, aseptic si ca o astfel de echidistanta poate fi pastrata prea rar ca sa fie reala. In primul rand ea este dificila pentru cei angrenati in familii sau care au copii si tradeaza intrucatva o lipsa de experienta a autoarei. In plus, este greu si putin probabil sa nu intri in spatiul privat al nimanui si sa nu lasi pe nimeni sa patrunda in spatiul tau afectiv. Poate ca nu asta si-a propus M.N sa transmita insa, dupa mine, merita precizat in acest context ca uneori intalnirea intima, neconventionala, naucitoare cu un alt suflet aduce frumusete vietii.

In concluzie, "Cu manusi" este o lectura agreabila, utila si contemporana pe care o recomand tuturor acelor care vor sa evolueze.