miercuri, 30 martie 2011

Lecturi, dragoste si sex

Zilele acestea citesc proza internationala contemporana scrisa de femei. Nu a fost un act programat dar am tot stocat in memorie in ultimii 2-3 ani cateva nume care trebuie asociate cu un text.

Pe lista mea se aflau: Siri Hustvedt, Almudena Grandes, Isabella Allende si Ana Gavalda. As putea lungi postul povestindu-va cum m-am oprit asupra lor dar sunt sigura ca toate aceste nume sunt deja cunoscute. Proiectul meu a fost deocamdata doar pe jumatate dus la indeplinire dar prefer sa scriu cateva impresii acum la cald, decat sa astept cristalizarea lor prea rationala.

Am inceput, in timpul unei calatorii, cu Anna Gavalda - Je l'aimais (un titlu mai bun decat traducere limitanta din romana O iubeam pentru ca pastreaza ambiguitatea de sex - o iubeam? il iubeam?). Este un roman usor de citit, constituit majoritar din dialoguri, osciland intre prezent si perfect compus, un pic patetic, un pic nerealist (ne putem imagina un socru aparent psihorigid descatusandu-se si relatandu-si viata amoroasa nurorii proaspat parasite), fara mari virtuti tehnice, fara originalitati de compozitie nebanuite. Care are totusi o strategie laudabila: porneste de la golul lasat in urma de plecarea celuilalt, creeaza impresia ca te va impresiona prin relatarea acestei drame si prin infatisarea emotiilor celui lasat in urma insa, pe masura ce conversatia se desfasoara, cititorul poate descoperi alaturi de personajul principal noi semnificatii, noi orizonturi care se deschid si nicidecum un capat de drum. Je l'aimais are meritul de a raspunde sau macar de a relansa cateva intrebari familiare multor cupluri contemporane: pana cand sa ramai intr-o relatie (e poate cea mai spinoasa dintre ele)? cand sa pleci? ceea ce pare gol se poate dovedi usa deschisa? si ce se intampla cu copiii?

Cumva ma simt datoare sa adaug o confesiune: partea mea favorita este nota pe care unul dintre personaje o scrie - o lista a tuturor acelor banalitati care devin fermecatoare pentru cel care nu are parte de ele si pe care le traiesti cotidian alaturi de celalalt daca acest cotidian iti apartine si daca stii sa-l apreciezi.


Pe de alta parte, dupa un roman decent si moderat despre viata, "Varstele lui Lulu"de Almudena Grandes schimba total registrul. Declarat ca "o investigatie atenta a secretelor intimitatii feminine"de Vargas Llosa, este un roman care se vrea inovator tocmai prin aceasta confesiune extrem de onesta asupra sexualitatii. Nu stiu daca se poate generaliza pentru ca nu cred ca sexualitatea feminina este mereu pigmentata de fantezii cu travestiti, homosexuali, bondage, fisting, sado-maso... Iar daca socantul este utilizat ca singura masura a calitatii acestui roman probabil ca nu ar beneficia de prea multe credite pentru ca el vine dupa Henry Miller, Anais Nin, Borroughs, Bukowski si altii. Cred insa ca exista o cheie de lectura care poate face acest roman lizibil si inteligibil. Sexualitatea cu toate contorsionarile ei ce-si gasesc implinirea la diferite varste poate fi o parabola pentru toate acele trepte psihologice care duc la maturizare. Personajul principal parcurge sub ochii cititorului si in urma acestor initieri drumul de la Lulu (diminutivul) la Marisa (numele real) si apoi de la Marisa la Lulu a lui Pablo. Probabil ca teza principala a romanului, la care probabil ca ader si care in cele din urma mi l-a transformat intr-o lectura placuta, este ca o iubire adevarata devine posibila doar odata cu atingerea maturitatii, formele anterioare ale dragostei, chiar daca legate de aceeasi persoana, sunt doar schite preliminarii ale deplinului ce poate fi atins doar la varsta matura.

joi, 17 martie 2011

Cat de bine vorbim limbi straine


Sursa originara a acestor informatii este un sondaj Eurostat publicat in septembrie 2010. Sursa prin care am aflat de ele se afla aici desi este posibil sa fi trecut pe langa el de multe ori in presa sau pe bloguri.

Cu ocazia Zilei Europene a limbilor straine, Eurostat a investigat care este procentul de populatie care studiaza limbi straine in statele europene la nivelul scolii primare si secundare, care este frecventa cu care se studiaza o a doua limba straina si care este procentul de populatie care se considera eficient in utilizarea a cel putin unei limbi straine.

Din punctul meu de vedere, rezultatele sunt surpinzatoare pentru Romania dar asta nu dovedeste decat cat de izolati suntem in globul nostru de sticla. Pentru ca desi utilizez romana si patru limbi straine in mod frecvent iar majoritatea cunoscutilor mei sunt capabili sa utilizeze cel putin o limba straina, daca nu doua, iar in mediile pe care le-am frecventat usurinta cu care grupul din care faceam parte utiliza limbi straine (in general engleza) trezea de cele mai multe ori admiratia grupurilor din alte tari, iata ca toate astea nu au nimic, dar absolut nimic de-a face cu realitatea. Cu rezerva cazului in care metodologia studiului este asa de defectuoasa incat exista erori enorme. Ceea ce nu cred.

Deci
1. cel mai mult se studiaza limbi straine in scoala primara in Luxemburg si Suedia (100%), Italia (99%) si Spania (98%) iar cel mai putin in Irlanda (3%), Olanda (32%) si Ungaria (33%). Aproape toti elevii ciclului secundar de invatamant studiaza o limba straina in Cehia, Olanda, Franta, Finlanda si Suedia. In acest lot peste 80% dintre elevi studiaza o a doua limba straina in Finlanda, Olanda si Romania (ok, asta pare bine, dar cat e de eficient?)
2. Procentul de populatie intre 24-64 ani care se autoestimeaza ca utilizatori competenti de limbi straine este mai mare in Lituania (55%), Slovenia (45%), Slovacia (44%) si foarte mic, sub 10%, in Franta, Romania, Cehia si altii.
3. Dintre tarile cu cel mai mare procent de populatie care nu vorbeste limbi straine se numara Turcia (75,5%), Romania (75%), Ungaria (74,8%) si Portugalia (51%).


miercuri, 16 martie 2011

Cate ceva despre amintiri

Suntem cumulul amintirilor noastre - e o idee care nu-mi da pace.

Ma fascineaza modul in care mirosurile sunt legate in creierul nostru de amintiri. Trebuie sa povestesc despre clipa cand, studenta fiind, ma plimbam un pic deprimata pe strazile din Poissy cautand vila Savoie a lui Corbusier. Era martie iar acolo, la Poissy, pe strazi pietruite, mirosea a frunze cazute udate de ploaie intr-un fel pe care mi se parea ca-l mai simtisem doar in Hunedoara atunci cand eram copil. Clipa aceea in care doua locuri fara nicio legatura geografica sau culturala s-au intersectat in mintea mea datorita unui miros e vie ca si cand as fi trait-o azi. Asa cum stiu ca ea mi-a dat entuziasmul zilelor cand eram copil si toate problemele au parut din acel moment infime.

Astazi am vazut cerul innorat si ceata care acopera linia orizontului asa cum numai in satul copilariei se mai intampla in zilele lungi care se terminau mai mereu cu lecturi hranitoare sau cu povesti pe care mi le alcatuiam singura in minte incercand sa dorm. Sigur ca stiu ca nu e asa dar senzatia face ca in minte sa se intersecteze iarasi doua lumi total diferite, aflata la distanta mai mare decat distanta de pe harta.

Iar, in momentul magic, in masina rasuna melodia de mai jos. Si am o amintire tot de prin copilarie-adolescenta cand, privind playlistul unui cd, m-am gandit ca melodia asta, L'accordeoniste, e tare stearsa in comparatie cu La vie en rose. Iar azi, cu sonorul dat tare, aproape ca simt ce canta Edith Piaf:

[La musique] lui rentre dans la peau
Par le bas, par le haut
Elle a envie de pleurer
C'est physique
Tout son être est tendu
Son souffle est suspendu
C'est une vraie tordue de la musique

luni, 14 martie 2011

Perle rare si diamante neslefuite


Cand ai ocazia sa vizitezi locuri din lume nu-ti ramane decat l'embarras du choix cum zic francezii. Adica ce sa alegi. Si, cand alegi, ai asteptari diferite in functie de ceea ce ai auzit deja despre locurile respective. Cel mai adesea destinatiile alese sau pe care cineva le-ar alege daca i s-ar da aceasta ocazie ar fi marile metropole. Nume sonore precum Paris, New York, Amsterdam, Londra s-ar perinda ca niste diapozitive frumos colorate prin gandurile celor interogati. Cativa, putini, ar alege niste destinatii exotice care le-au inflacarat imaginatia din povesti, din filme, din viata cine stie caror idoli sau apropiati.

Sigur ca nu am argumente sa va propun locuri necunoscute in locul celor celebre pentru frumusetea lor. Insa daca totusi vi se da ocazia sa vedeti perle rare sau diamante neslefuite nu ezitati din comoditate sau din scepticism.

Cateva dintre cele mai frumoase surprize le-am avut in locuri unde nici nu ma gandisem ca voi ajunge vreodata, a se citi aici din Romania sau de aiurea. Plaje neatinse de turisti de pe langa Eforie, sate pescaresti in culori extrase parca din cartile postale, bisericute uitate, nisip zburator, ateliere de sticlarie, mori de vant sau mori de hartie in care artizani coborati parca din alte timpuri iti explica procedee pe care nici macar nu le intuiai (hartia facuta din fibra de bumbac, din jeansi uzati, spre exemplu, ca sa recurg la ceva recent), micul dejun facut proaspat din oua de curte si dulceturi cu fructe salbatice culese din padurile inconjuratoare, rauri care curg repede, librarii de colectionari, obiecte religioase din secolele trecute, iata doar cateva exemple din ceea ce am gasit eu.

Si daca ar fi sa aleg sa povestesc ceva din toate vacantele mele, cu siguranta cam toata lumea va sti deja ca exista tour Eiffel si Antonio Gaudi. Dar perlele rare si diamantele neslefuite vor fi doar ale mele...

marți, 8 martie 2011

Intre egalitatea sexelor si identitatea de gen


Ok, nu sunt o admiratoare a zilei de 8 Martie, am mai afirmat, si nici nu simt nevoia sa o contest. Insa de dimineata in masina, in drum spre spital, am auzit un interviu extraordinar cu Claire Gibault, una dintre primele femei dirijor din lume. M-a facut sa vad altfel ziua asta de 8 Martie si sa reflectez putin.

Ca sa trasez un pic spatiu de discutie o sa ma hazardez sa afirm ca nu sunt o feminista extrema dar sunt o sustinatoare a drepturilor femeii, ca sunt aproape convinsa ca solidaritatea intre femei este o pasare rara si ca din cauza asta sunt uneori un pic misogina dar ca am prietene extraordinare - si frumoase, si destepte, si implinite, iar mama mea e printre ele.

Acum intrebarea cea mai frecventa de 8 Martie este: faptul ca exista o zi a femeii inseamna ca femeia este considerata in continuare o minoritate? Este binevenita o zi a femeii? Care mai este rolul actual al femeii in societate?

The way I see it, nu avem zile doar pentru minoritati, ci mai degraba pentru categorii sociale sau pentru zone de interes social. La fel de binevenita este si ziua barbatului sau ziua tatilor, aceasta din urma chiar exista intr-un numar de tari.
Cat despre rolul social, ne aflam categoric intr-o faza evolutiva avansata din unele puncte de vedere. Femeile muncesc, ceea ce vedeam rar acum 100 de ani, femeile practica meserii considerate masculine (ceea ce vedeam rar acum 30 de ani), femeile se afla din ce in ce mai mult in posturi de conducere sau in politica (ceea ce vedeam rar acum 10-15 ani: Mme Thatcher e o exceptie). Aspectele negative ar fi ca: pentru aceeasi munca sunt mai prost platite decat barbatii, au nevoie de mai multe calitati ca sa reuseasca, in plus, dupa parerea mea, de multe ori se pleaca de la o prezumtie de incapacitate pe care trebuie sa o demonteze, nu de la neutralitate, calitatile asociate cu reusita la barbati (ambitie, hotarire, fermitate) sunt in general percepute ca negative la femei ceea ce face ca, inevitabil, odata aflate in varf sa pasteze cu greu echilibrul intre leadership si agreabilitate. Nici discriminarea in sens invers nu-mi este mai agreabila, vezi universitatile americane sau institutiile europene care trebuie sa aiba un procent exact de femei, populatie de culoare si persoane cu dizabilitati motorii.

Toate aceste schimbari au condus cu siguranta la schimbari in mediul familial. Pana ieri, ea nu contribuia la finante in schimb se ocupa de ingrijit copiii, casa si de facut mancare. Astazi, aduce bani iar contributia la sarcinile caminului e variabila in functie de cuplu, cu presiuni din ce in ce mai mari pentru impartirea ei intre parteneri.

In acest climat, se aud voci care contesta vechile obiceiuri si eticheta in relatiile dintre barbati-femei, iar unele dintre aceste voci apartin chiar femeilor.

Dupa parerea mea, aici se face o confuzie: egalitatea sexelor nu presupune stergerea identitatii de gen. Personal apreciez femeile nu neaparat frumoase dar care respira feminitate prin gesturi, prin modul in care se aranjeaza, in care se misca, in care vorbesc... care nu coboara garda nici acasa, nici la serviciu. Faptul ca ele sunt egale ca parteneri asta nu inseamna ca nu-si pastreaza rolul specific in relatie. Asa cum sexualitatea nu se schimba, nici identitatea de gen nu se modifica. Si cu asta vine dupa mine si deschisul usii, adusul florilor, invitatul la dans. Barbatul nu facea toate aceste gesturi pentru gospodina casei, ci pentru femeia care-i dadea uneori fluturi in stomac sau cu care-si impartea viata. Iar femeia aceea nu s-a schimbat chiar daca acum e manager, conduce un bolid si angajeaza menajera. Ea ramane o prezenta, o atmosfera, un suflet cald, un trup emotionant si un partener de dialog. Ea ramane femeia...

O zi frumoasa!

duminică, 6 martie 2011

Jocul orb in prenominalizari


Am avut placuta supriza sa descopar ca romanul Jocul orb s-a aflat in etapa de preselectie pentru nominalizarile revistei Observator cultural la categoria proza alaturi de nume mari ale literaturii contemporane.
Detalii aici.


Lista finala de nominalizati nu-mi creeaza niciun fel de complexe, ci bucuria ca m-am aflat intr-o astfel de companie:

Gabriela Adameșteanu, Provizorat, Editura Polirom
Nichita Danilov, Ambasadorul invizibil, Editura Polirom
Ioan Groșan, Un om din Est, Editura Tracus Arte
Marin Mălaicu-Hondrari, Apropierea, Editura Cartea Românească
Radu Mareș, Cînd ne vom întoarce, Editura Limes
Ovidiu Nimigean, Rădăcina de bucsau, Editura Polirom
Constantin Stan, Gde Buharest, Editura Charmides

Premiile se vor acorda Luni 28 Martie 2011 la Gala organizata la Teatrul Odeon iar de Luni 7 Martie puteti vota pe site-ul Observator cultural Premiile cititorului.

joi, 3 martie 2011

La multi ani, draga bloggie


Trebuie sa va marturisesc ca pe 2 martie blogul Jocul orb a implinit un an. Imi plac relatiile de lunga durata si calatoriile de-o viata brat la brat. Nu pot sa promit ca Jocul orb o sa dureze chiar o viata... probabil pe cand voi avea 89 de ani vor fi la moda hologramele vorbitoare... insa as vrea sa ajungem impreuna la 2 sau chiar 3 ani.

Daca sunteti curiosi de statistici, avem 100 de postari, peste 14000 de afisari de pagini din mai multe colturi ale lumii semn ca romana e o limba de circulatie internationala :), doar 5% utilizatori de Apple si... cam putine comentarii. Multumesc cititorilor pentru prezenta lor care mi-a stimulat cu siguranta acest joc-exercitiu si ii rog sa-mi scrie mai des. Imi cer scuze pentru greselile de punctuatie pe care le descopar de obicei dupa ce am postat si pentru literele mancate din greseala dar uneori, seara, dupa ore in sir in bloc, imi e cam foame. Iar la final... un cantecel futurist.

Scandal cu Galliano si nazism


Iata un subiect de actualitate:
un individ homosexual, singur, nevrozat, creativ si putin nebun, beat pulbere intr-un bar (sa-i spunem individului la intamplare Galliano), este luat la intrebari de 1-2-3 fete (varsta neprecizata, carora le spune "urate") si scoate din gura, in afara de mirosul puternic de alcool, chestii de genul "il iubesc pe Hitler, as fi vrut sa fiti morti, mama si tatal vostru sa fi fost gazati" etc. Intrebarile inteligente continua printre chicoteli in timp ce se filmeaza cu telefonul mobil: "si nu-ti doresti pace in lume?", "tu de unde esti?"iar raspunsurile sunt la inaltime "nu cu urati ca voi" Ma rog asta am inteles eu din murmurul de pe inregistrare, ascultand la boxele laptopului. Daca textul e gresit, va rog corectati.
Drept reactie, casa Dior il suspenda, actorii se dezic de el etc.
Nu trece o zi si Geneva dezgroapa asa, din senin, o banda cu domnisoara Dior care, in stare de veghe si de constienta, marturiseste ca urmeaza sa se casatoreasca cu un nazist englez si sa-si creasca urmasii in spiritul purificarii rasei ariene.

Dupa mine asta-i un scandal cu iz de interese financiare. Stiu ca s-ar putea sa va sune a teoria conspiratiei.

E intr-adevar urat ce-a spus Galliano. Dar din inregistrarea respectiva, discursul lui pare sa aiba de-a face nu atat cu rasismul cat cu teribilismul, cu depresia, cu un conflict particular, cu o criza de identitate. Si cati dintr-o noi nu au injurat seara intr-o stare de depresie sau de betie sau de amandoua pe individul cu care au avut altercatii in cursul zilei generalizand la grupul social sau etnic din care facea parte individul respectiv. Poate un procent important si-a dat seama in dimineata de dupa ca n-are nimic de impartit cu tara, cu regiune, cu etnia sau cu natia respectiva ci doar cu cetateanul x. Ok. Galliano nu e doar un individ, e persoana publica. Da, dar acolo el statea singur intr-un bar, nu reprezenta casa Dior si nici prea mult pe sine, nu tinea un discurs public, ci un discurs alcoolic in fata unor pahare si a unor tinere care, in treacat fie spus, se distrau punand noi intrebari. Cand e vorba de oricare alta justitie in afara de cea a opiniei publice, probele obtinute astfel adesea se resping. Si btw cati dintre noi s-ar simti confortabil filmati si distribuiti pe youtube in momente similare din existenta lor? Cati ar inceta sa fie scriitori, medici, leaderi astfel?
Inteleg dramele istorice si am plans si eu uitandu-ma la Vita e Bella sau la alte filme asemanatoare. Nu incerc sa-l scuz pe Galliano ca om: poate e o persoana oribila, asa cum au fost multi scriitori, poeti, pictori, compozitori,arhitecti. Nu persoana ne intereseaza aici. Si el are dreptul la viata privata... iar atata timp cat nu a facut o declaratie publica in acest sens sau macar una in stare de constienta ar trebui sa-i acordam dreptul la intimitate macar in clipele in care imaginea sa e puternic alterata. Iar daca pornirea sa antisemita e reala, cu sigurata cei de la Dior stiau mai demult iar gestul de a-l suspenda e de-a dreptul ipocrit.

No.2: desi Dior s-a dezis de antisemitism, apare inca o inregistrare care face o legatura intre cele doua. Numai ca cele doua filme nu sunt echivalente. Domnisoara care vorbeste aici e in deplinatatea functiilor cognitive si, daca spune ceva, o face pentru ca a ales aceasta cale. Iar aici da, e vorba cu adevarat de antisemitism, in modul cel mai rational cu putinta. In urma acestei inregistrari care poate reprezenta o asociere oficiala intre trecutul casei Dior si nazism, mi se pare mai justificat ca cei care vor sa se dezica de aceasta casa sa o faca, eventual dupa ce investigheaza si legatura intre Francoise Dior si casa de moda. Bizar in aceasta a doua situatie e numai timingul. De ce tocmai acum a aparut filmuletul?

Poate ca analiza mea e bazata pe un principiu medical "nu exista boli, ci doar bolnavi" dar detest campaniile de manipulare, cu atat mai mult pe cele lipsite de subtilitati, si prefer sa judec oamenii global. Probabil ar trebui sa inchei spunand ca asteptam sa vedem ce ne rezerva viitorul, posibil noi inregistrari.