duminică, 26 februarie 2012

Asa arata premiul



Iata si tabloul Mirelei Iordache pregatit pentru aceasta ocazie.
Acrilic pe panza, 20X20 cm

Daca il vreti, alaturi de un exemplar din Jocul orb, mai aveti cateva zile sa va inscrieti la concurs aici. Si daca nu va tenteaza premiul dar vreti sa imi dati o mana de ajutor cu alegerea unui tagline, va invit sa particpati.

In curand, serbam 2 ani de Jocul orb...

Cititi si interviurile din cadrul Proiectului Jocul Orb. Am stat de vorba despre identitate cu:
- Vlad Stroescu, medic psihiatru
- Bogdan Voicu, sociolog
- Tincuta Apateanu, directorul Fundatiei Dinu Patriciu pentru educatie.

Saptamana viitoare va spun cu cine am mai stat de vorba si ce urmeaza sa mai publicam. Dar pana atunci va astept sa comentati si sa participati la concurs.

joi, 23 februarie 2012

Clatite si McDonalds

Nu mi-am modificat gusturile culinare si nu va trimit la McDonalds, nici nu va dau retete de clatite. Dimpotriva , va vorbesc despre indicatori economici. Sa zicem ca economia nu e punctul meu forte si indicii astia economici de ultima generatie :) ma ajuta sa inteleg cate ceva despre puterea de cumparare :)
Asadar, astazi, rapid, doua grafice din The economist.:)

Big Mac index se foloseste de mult si este utilizat pentru a arata pretul de cumparare a unui cos de produse in diferite tari raportat la pretul standard in SUA de 4.20$. Puteti sa vedeti ultima estimare in chartul alaturat, stiind ca euro si cateva alte monede europene au scazut fata de dolar in ultimele 6 luni. Detalii in articolul din The economist.

Cat despre clatita, e ceva nou. In multe tari (catolice) traditia spune ca in ultima saptamana inainte de post se mananca foarte gras, cat se poate de gras si consistent ca sa tina pe toata perioada postului. Cu aceasta ocazie se prepara clatite. Reteta dupa care le-a preparat The economist este cea oferita de Delia Smith (pt aproximativ 130 clatite). Dupa aflarea ingredientelor, cei de la revista au studiat pietele ca sa afle cat costa pregatirea acestei cantitati in diferite tari. Mai multe detalii in articolul despre clatite.








Concluzia 1: Elvetia e scumpa :)
Concluzia 2: O lectie de economie pe saptamana e binevenia
Concluzia 3: mancati light :)

miercuri, 22 februarie 2012

Rolul scolii ar trebui sa fie acela de a ajuta individul sa-si dezvolte identitatea

La Gala Premiilor pentru Educatie din anul 2009 am vazut-o pe Tincuta Apateanu, in calitate de gazda a unui eveniment extrem de bine organizat, de profesionist. Nu numai evenimentul in sine la care erau prezenti finalistii diferitelor categorii din competitie (eu eram finalista la Cercetatorul anului) ci si intreaga derulare a procesului de selectie m-au uimit. Interviuri occidentale (asa cum mai intalnisem doar la British Council sau Fundatia Soros), oameni remarcabili in juriu si printre participanti, discutii elevate, povesti surprinzatoare de succes care s-au confirmat cu timpul. Tincuta Apateanu este manager general al Fundatiei Dinu Patriciu si, fara indoiala, un expert in educatie. Puteti sa va convingeti si singuri printr-un click pe blogul personal, pe site-ul Fundatiei sau urmarind interviurile din presa.

Din fericire, a acceptat sa raspunda pentru Proiectul Jocul Orb la cateva intrebari legate de identitate si educatie.

1. Cum contribuie educatia la formarea identitatii unei persoane? Poate adevarata identitate a unei persoane doar sa fie disimulata prin educatie sau schimbarea e neaparat una de profunzime? Patrunde educatia in toate componentele/ipostazele identitatii sau doar in cateva?

La scoala, copiii ar trebui sa fie incurajati sa isi descopere propria  voce autentica si in acelasi timp sa isi construiasca o imagine a sinelui ce sa fie bazata pe apreciere, demnitate si valoare personala. In schimb, practicile pedagogice sunt bazate mai degraba pe incercarea de a subordona elevii si chiar de a-i marginaliza pe unii dintre ei. Felul in care sunt structurate salile de clasa, felul in care se desfasoara orele de curs, relatiile interpersonale intre profesori si elevi, toate au ca efect incercarea de a nivela diferentele, de a-i  aduce pe indivizi la un numitor comun, de a anula opiniile divergente.Ganditi-va doar cat de putin timp este alocat in scoli dezbaterii, cat de rar sunt intrebati elevii in legatura cu opiniile lor personale asupra anumitor subiecte, cat de putin sunt incurajati sa conteste  teoriile expuse si cat de slab este stimulata creativitatea.

Rolul scolii ar trebui sa fie acela de a ajuta individul sa-si dezvolte identitatea dar si acela de a promova intelegerea diversitatii si combaterea intolerantei si a extremismului. Scoala poate fi locul in care identitati multiple si avand uneori valori in conflict pot fi dezbatute, intelese si apreciate. Este locul in care ar trebui sa fie discutate probleme legate de etnie, religie, diversitate rasiala, toleranta si drepturile omului. Rolul scolii este insa unul limitat. Familia si comunitatea participa si ele la procesul de dezvoltare a personalitatii distincte a unui individ. Nu stiu daca putem vorbi despre "adevarata identitate". Identitatea nu este predefinita ci este intr-o continua transformare pe masura ce crestem si ne maturizam. Valorile, credintele, prejudecatile, nu ne sunt scrise in gene si nici nu sunt mostenite. Le asimilam in functie de tara in care ne-am nascut, conditia noastra socio-umana, comunitatea in care sunt activi. Daca vorbim despre identitatea noastra nationala, lucrurile se complica deoarece nu cred ca exista un consens in definirea conceptului de "roman" sau "romanesc". Care sunt elementele care ne diferentiaza de alte popoare, ce ne face unici? In scoala, abordarea identitatii nationale este incremenita mai degraba in ceea ce a insemnat identitatea nationala in trecut si mai putin in ce reprezinta ea in prezent sau care este proiectia ei in viitor.

2. Ce fel de identitate le creeaza elevilor scoala romaneasca? Educatia superioara isi pune si ea amprenta? Daca da, ce fel de amprenta pun universitatile asupra identitatii studentilor?
 
Atunci cand implicarea familiei este slaba, rolul scolii in formarea identitatii devine foarte important. Scoala romaneasca nu se descurca  foarte bine in acest moment in construirea de personalitati puternice, creative, nu transmite intr-un mod eficient valori precum echitatea  sau respectul. Asta pentru ca scoala in sine este supusa prea multor transformari si nu isi regaseste identitatea. Scoala trebuie judecata in context national - lipsa valorilor la nivelul intregii societati are efecte profunde asupra felului in care scoala reuseste sa transmita astfel de valori elevilor. In general, din observatiile mele si cu riscul de a generaliza, universitatile produc absolventi confuzi si cu o identitate profund segmentata. Tocmai aceasta dezintegrare a identitatii ii face pe multi dintre ei sa caute solutii si stabilitate in afara granitelor tarii. In acest moment in jur de trei sferturi dintre tineri si-ar dori sa plece din tara (http://www.gandul.info/financiar/trei-sferturi-dintre-tineri-ar-dori-sa-munceasca-in-strainatate-vezi-cati-romani-vor-sa-si-deschida-o-afacere-8266987) pentru ca nu se simt atasati de o identitate "romaneasca" ce are de multe ori conotatii negative pentru ei.

3. Ce sistem educativ din lume vi se pare interesant din punct de vedere al formarii personalitatii elevilor? Sau ce idee vi s-a parut interesanta pentru formarea identitatii unui individ prin educatie?

Sunt o admiratoare a sistemului educational finlandez. El se bazeaza foarte mult pe autonomie, personalizarea educatiei si pe responsabilitate individuala. Asta inseamna ca elevii nu sunt evaluati in functie de rezultatele celorlalti, nu exista o competitie acerba pentru nota 10 ca in sistemul romanesc, ci fiecare este evaluat in functie de prorpiul progres si propriile obiective de invatare. Problemele sunt depistate devreme si fiecarui copil i se ofera asistenta personalizata. Exista consilieri pentru educatie remediala in toate scolile si nimeni nu este lasat de izbeliste daca intampina dificultati. Diferentele sunt imbratisate si acceptate ca un element de progres.

4. Prin proiectele Fundatiei Dinu Patriciu ati intalnit, presupun, mai multe persoane cu cariere reusite si aptitudini de lider. Daca ar fi sa analizati retrospectiv si din datele disponibile, ce componenta a formarii isi pune cel mai frecvent amprenta asupra oamenilor pentru a dezvolta puternic aceasta latura a identitatii lor?
 
Tinerii cu aptitudini de lider se remarca in primul rand prin bogatia activitatii extrascolare. Sunt cei care infiinteaza ONG-uri, participa ca voluntari in diferite organizatii, se implica activ in proiecte in afara scolii. Din acest punct de vedere raspunsul este in afara scolii si in felul in care acesti tineri isi inteleg rolul in comunitate, dincolo de rezultatele academice.



Din aceeasi serie, fac parte interviurile cu psihiatrul Vlad Stroescu si sociologul Bogdan Voicu.

marți, 21 februarie 2012

Despre Roberto Devereux si Edita Gruberova

Lunile ianuarie-februarie au fost pline din punct de vedere profesional dar...si muzical. Un fel de completare fericita a zilelor umplute pana la refuz cu activitati profesionale.

Astfel am avut ocazia sa o ascult la Munich pe Edita Gruberova in rolul Elisabeth I din Roberto Devereux de Donizetti.

Desi are 65 de ani, are o voce splendida, niste acute ametitoare (pentru mine, cateodata, acutele sopranelor sunt stridente, ale ei erau melodioase), o usoara dificultate undeva pe la frecventele intermediare data probabil de varsta (o spun de fiecare data, nu sunt o cunoscatoare dar incerc sa inteleg ce vad si ce ascult asa ca iertati-ma daca gresesc sau ma pripesc), o forma extraordinara.

Montarea (de Brian Large) este interesanta : cu exceptia finalului, toata lumea poarta costume corporatiste, intriga pare a se petrece intr-o corporatie, curtenii devin employers... A fi regina devine ceva actual, o metafora pentru woman of power a zilelor noastre. Dar pentru ca woman of power nu o exclude pe woman of soul, bineinteles ca Regina il iubeste pe cel care ii e necredincios. Si Regina asteapta, asa cum mai scriam inainte...

Poate exista ceva majestuos in asteptare. Dar si ceva majestuos in decizia finala, fie ea si gresita, fie ea si contre-coeur... Libretul lui Roberto Devereux este extrem de actual... si deciziile mintii vin deseori deasupra deciziilor inimii chiar si cand inima e mai vie decat mintea (Regina se rujeaza inainte de aparitia amantului pe care urmeaza sa-l condamne).

Va povestesc mult despre semnificatie si intriga pentru ca nu stiu sa va spun despre muzica... decat ca am plecat plutind, fermecata, innobilata parca de interpretarea nobila. Alaturi de ea un tenor si o mezzosoprana de exceptie: Joseph Calleja si Sonia Ganassi... Despre multitudinea de nuante punctate de vocea Gruberovei va las sa cititi aici. Daca totusi calatoriti sau locuiti pe undeva prin Europa va pot spune doar atat: calendarul sopranei este cunoscut pana in 2015. Alegeti ceva de pe lista si nu ezitati sa mergeti sa o ascultati!

luni, 20 februarie 2012

Noua etica a nasterii si casatoriei

Un articol din NY Times vorbeste despre faptul ca, pentru femeile sub 30 de ani, mai mult de jumatate din nasteri au loc in afara casatoriei in timp ce, in anii 90, doar 33% erau in aceasta situatie. Asadar casatoria pare o institutie demodata pentru noua generatie de cupluri... In ceea ce priveste celelalte varste, aproximativ 59% dintre nasteri au loc in cadrul unui mariaj.

Noului trend ii rezista o singura categorie: persoanele cu studii superioare. La polul celor mai expusi sa nasca in afara unui mariaj se numara rasa neagra si persoanele care au absolvit maxim liceul. Totusi, foarte frecvent, situatia se regaseste in cazul studentilor care traiesc intr-un cuplu stabil. Cat de stabile sunt relatiile e greu de spus dar s-a constatat ca au sanse de doua ori mai mari sa se dizolve fata de casatorii. Aproximativ 2/3 dintre cuplurile necasatorite se despart inaintea aniversarii de 10 ani a copilului.

Cauzele sunt enumerate in articol si foarte intuibile: saracie, faptul ca ei nu mai pot asigura bugetul, faptul ca ele muncesc cot la cot si pot singure sa asigure intretinerea, lipsa de incredere in institutia casatoriei din cauza experientelor din jur sau a experientei parintilor etc.

Desigur nu sunt partizan al ideii ca trebuie sa stai intr-o casnicie in pofida absentei dragostei si intelegerii. Chiar cred ca poate avea consecinte mult mai dezastruoase asupra copilului, modului in care ajunge sa vada familia si dragostea, asupra compromisurilor pe care le va accepta in viitoarea lui viata de adult. Si are consecinte infioratoare asupra proprii vieti. Dar sunt un partizan al casatoriei in general - de mult vreau sa scriu un post pe tema asta, cu istoria, cresterea si descresterea sa - chiar daca ii inteleg pe cei care hotarasc sa nu oficializeze.

Ideea ca vrei sa iti petreci viata cu celalalt si ca numarul de ani si vastitatea situatiilor - unele bune dar cu siguranta, prin mersul vietii, multe mai putin frumoase - nu te infricoseaza, ideea ca celalalt e acasa si, atat timp cat sunteti impreuna, puteti fi oriunde dar si ideea ca accepti sa faci "pariul", fara sa iti fie teama de succes sau de esec, ca iti asumi alegerea in cel mai mic detaliu si intelegi sa lupti pentru ea inainte de a-i pune punct imi plac. Ma gandesc ca din ce in ce mai putini dintre cei care se casatoresc o fac pentru constrangeri sociale, pentru reputatie, multi o fac din curaj. Cum in majoritatea tarilor exista prevederi legale care stimuleaza concubinajul din punctul de vedere al impozitelor si cum din ce in ce mai multe femei isi castiga bine existenta ma gandesc ca sunt tot mai putini si cei care fac pasul pentru bani (vanatorii de averi se exclud dar cati sunt in situatia asta?). Probabil ca, fara sa vreau, ma refer in special la cei cu studii superioare...pentru ca imi e mai putin familiara situatia altor medii. Cumva cred ca si pentru copii e mai bine, e mai sigur, e mai "stabil", e un model mai frumos, ii ajuta sa isi aseze mai usor valorile si in functie de cat inteleg parintii sa le vorbeasca...

Dar lumea noastra se misca, se schimba... Prefer "se schimba" lui "evolueaza" pentru ca nu sunt sigura de sensul schimbarii. Vorbim de egalitate, de noi principii care par sa conduca spre mai putin mister, spre mai multa echitate, cu bune si rele, spre schimbari de identitate, ca tot avem Proiectul Jocul Orb... Nu cred insa ca suntem mai feriti de pericole daca nu riscam. Poate suntem mai feriti de complicatii, dar frumusetea uneori e complicata... si reversul ei la fel:). A aduce un copil pe lume devine acum din ce in ce mai mult un gest personal "vreau sa imi asigur continuitatea" decat unul de cuplu... E ok, parintii singuri reusesc de multe ori sa isi creasca foarte frumos copiii mai ales atunci cand sunt feriti de saracie si pot asigura supravegherea lor continua (baby-sitter, bunici, gradinita etc). Dar atunci cand se ofera ocazia si in loc de doua individualitati cu un urmas se poate forma o familie, probabil ca merita incercat...

Despre concurs si Mirela Iordache

Mai aveti 9 zile sa va inscrieti la Concursul de 2 ani de Jocul Orb. Am primit propuneri interesante dar eu zic sa lasati in continuare o sugestie de tag-line la comentariile pentru linkul alaturat.

Premiul este o lucrare a Mirelei Iordache, o tanara artista foarte talentata, harnica si dinamica ce a contribuit sau realizat expozitii precum "Structuri" , "O lume", "Far too much purple" sau "Complementaritati de forma si culoare". Mai multe lucrari aici.

Mirela despre lucrarile ei : “Intamplarea si spontaneitatea joaca un rol important in demersul meu plastic, la fel de important ca structura de idei si schite, pe care cele doua se asaza. Pe jumatate sunt spectator la ceea ce mi se reveleaza, pe jumatate participant la ceea ce fac. Impreuna, recompun emotia regasirii propriei persoane in fiecare lucrare.”




duminică, 19 februarie 2012

Recital Nathalie Dessay

...din pacate, acest post este mai mult despre ce inseamna publicul decat despre ce inseamna artistul.

Am fost la un recital Nathalie Dessay - poeme de Verlaine, Mallarme, Gauthier pe muzica de Debussy pentru pian - primul dintr-o serie care va trece pe la Paris, Lille etc. Sala a fost completa, niciun bilet nu a mai putut fi cumparat cu doua saptamani inainte de spectacol. As fi zis un public de cunoscatori care s-au hotarit din timp sa asculte o mare soprana.

Inca de la inceput, a existat o foiala continua, tuse, tuse mai subtire, mai groasa, mai innabusita, mai declarativa... H. a zis ca organizatorii ar fi trebuit sa ne astepte la intrare cu o lingura de sirop de tuse pentru fiecare. Usi care se deschideau, usi care se inchideau, foiala, iarasi tuse.

Mi-a fost greu sa intru in atmosfera si, recunosc, am reusit doar de cateva ori... cand pianul sau vocea m-au vrajit intr-atat incat sa uit de sala. Insa aproape de fiecare data vraja dura putin pentru ca un spectator aflat in preajma hotara sa concureze scena.

A fost foarte aclamata, a bisat de doua ori, i s-au aruncat buchete cu flori. Am senzatia ca toate salile mai putin protocolare sunt foarte darnice cu aplauzele. Ceea ce parca a indreptat din senzatia de jena... pentru ca Nathalie Dessay a intrat in joc: a bisat, a adunat florile, a zambit, s-a emotionat

Am plecat intrebandu-ne daca artistii percep publicul, daca asta ii deranjeaza, daca le tulbura concentrarea sau emotiile sunt oricum suficient de mari incat sa estompeze sunetele concurente...

sâmbătă, 18 februarie 2012

Majoritatea identitatilor sociale pot fi supuse schimbarii

Pe Bogdan Voicu l-am citit prima data in Dilema Veche, ulterior l-am cunoscut intr-o circumstanta in care nu am facut deloc legatura intre persoana si personaj :). Apoi i-am citit blogul Lumea ... asa cum nu o stim? (pe care il gasiti in blogroll-ul meu) si ... cercul s-a inchis. De fapt, cercul se inchide cu adevarat in librarii unde ii gasiti cartile sau in CV-ul care are 12 pagini cu fonturi de 12 :)

In rezumat, Bogdan Voicu este sociolog, cercetător principal 2 Academia Română -Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, conferentiar asociat, Catedra de Sociologie, Universitatea Lucian Blaga Sibiu si visiting professor la CEPS/INSTEAD Luxembourg (Centre d'Etudes de Populations, de Pauvreté et de Politiques Socio-Economiques / International Networks for Studies in Technology, Environment, Alternatives, Development)

Pentru Proiectul Jocul Orb a raspuns la cateva intrebari legate de identitate, in general, si identitate sociala in particular.

1. Exista o diferenta intre identitatea personala si cea sociala?

Asa cum vad eu lucrurile, identitatea sociala (pe directiile deschise Tajfel & Turner) este definita în raport cu altii, cu diversele pozitii sociale ale individului, cu diversele grupuri de apartenenta şi referinta. Identitatea personala (în sens E.Erikson) este ceea ce diferentiaza indivizii intre ei. În opinia mea, cea de-a doua deriva partial din suprapunerea celorlalte… Mai mult, putem discuta despre identitati sociale date de caracteristici innascute, precum gender-ul sau etnia, care sunt dificil de alterat. Majoritatea identitatilor sociale fiind insa constructe relationale, pot fi supuse relativ usor schimbarii, ceea ce face ca identitatea în sine sa fie una fluida.


2. De-a lungul timpului, fortele care contribuie la formarea identitatii individului s-au schimbat? Exista diferente intre generatii? Componente ale identitatii care se dezvolta diferit?

Nu, catusi de putin. Identitatea se construieste şi azi, ca şi în trecut, în raport cu pozitionarile individualui fata de diverse grupuri. Ceea ce s-a schimbat insa este fluiditatea identitatii. In Evul Mediu, spre exemplu, putini isi modificau pozitiile sociale în decursul vietii, ceea ce ii facea sa detina identitati relativ predeterminate, cu mici variatii (adesea insa aceste variatii aparent insignificante erau cele care creau farmecul vietii). Astazi comunicarea mediata electronic şi numai (telefon, televizor, scrisoare, inregistrare, Internet etc.) ocupa un rol important în viata de zi cu zi, ceea ce permite raportari la grupuri mult mai diverse si capacitatea de a autoselecta constructii identoire relevante. Cu alte cuvinte, indivizii pot jongla mai usor cu structura sociala, alegand grupuri de apartenenta mai diverse, ceea ce face ca şi identitatile lor sociale sa fie mai variate, conducand la configuratii şi combinatii mai bogate în sensuri decat în trecut. Procesul insa ramane în esenta acelasi.


3. Un individ poate avea mai multe identitati? Aparitia social media a adus vreo schimbare in acest sens?

Toti au mai multe identitati sociale, iar social media nu e decat unul dintre numeroasele mijloace de definire a unei identitati. Intr-un fel ea poate juca rolul Carnavalului venetian (te poti „masca” şi pretinde ca esti altcineva, imprumutand o identitate), dar la fel de bine poate facilitate relationarea cu grupuri cu care oamenii se relationau şi în Evul Mediu (spre exemplu „colegii de breasla”, „familia extinsa” etc.).


4. In ce masura putem caracteriza identitatea unui individ pornind de la activitatile si interactiunile sale sociale?

Conform teoriei identitati sociale, în foarte mare masura. La urma urmei indiviziii sunt animale sociale, nu solidare, iar dezvoltarea lor se desfasoara, cel putin deocamdata, în mod obligatoriu intr-o colectivitate/societate.

Din aceeasi serie Proiectul Jocul Orb, puteti citi si interviul cu Vlad Stroescu "Identitatea da semnificatie intregii lumi"

joi, 16 februarie 2012

Goodies

Goodies-urile zilei de astazi sunt in poza...
Pe coperta 4 a albumului despre Hopper sta scris:
" Hopper este pur si simplu slab. Dar daca era un pictor ceva mai bun, n-ar fi fost asa mare artist"
Clement Greenberg.

***

Mai tineti minte ca va povesteam acum cateva zile ca nu imi place sa astept? Ei bine, Time publica dovada ca the best things come to those who wait. Jin Lin Chen si Lai Mei Chen si-au scris timp de 5 ani scrisori care faceau 20 de zile de la unul la altul. Astazi ei formeaza de peste 50-60 de ani un cuplu. Printre povestile culese de Lauren Fleishman sunt insa mai multe evocari emotionante...
Sansele sa prind 60 de ani de relatie sunt totusi mici. Doar daca peste 55 de ani speranta de viata la barbati si femei va depasi serios 90 de ani :( Poate daca ne mutam in Japonia?
***

Decatorevista a publicat de Valentine's day texte despre femeile pe care ei le-au ratat... Amintirile sunt emotionante si totusi ele sunt mereu adolescente. Ma intreb, numai in adolescenta rateaza barbatii femei? Sau doar la 20-25 de ani distanta avem curaj sa recunoastem adevarul?

miercuri, 15 februarie 2012

Identitatea dă semnificație întregii lumi


Pe Vlad Stroescu il cunoasteti probabil de pe blogul sau personal Dulce Mahala sau de pe cel profesional, pe Medlive, unde scrie in calitate de medic psihiatru. Indiferent unde il cititi, regasiti pasiunea pentru muzica, fotografie, politete, biciclete si eruditie. Dar ceea ce mie personal imi place foarte mult este modul firesc in care stie sa vorbeasca despre problemele cele mai complexe asa cum numai cineva care a gasit echilibrul intre cunoastere si propria persoana poate sa o faca.

Pentru Proiectul Jocul Orb, Vlad Stroescu a acceptat sa raspunda catorva intrebari despre identitate:

1. Ce este identitatea unei persoane? Care ar fi diferenta intre identitate si sine?


Sinele e un concept foarte vast, care cuprinde numeroase straturi ontogenetice si filogenetice. Identitatea e legată de psyche, adică de conștiința de sine, un fenomen situat în straturile „superioare” ale sinelui. După Daniel Denett, sinele este atât de heterogen și contradictoriu, încât îl aseamănă unui „pandemonium”, în care conștiința este singurul element de unitate, sau care dă cel puțin iluzia de unitate. Un computer ar putea avea un sine, dar nu are o identitate. Identitatea este însă mai mult decât simpla intuiție că exiști și ești unic, identitatea este cea care dă semnificație întregii lumi. Un computer ar putea să te învingă într-o partidă de șah, însă asta nu înseamnă că acel computer are o înțelegere reală a jocului de șah. Clasificarea și abstractizarea, care sunt fundamentele raționării la Homo sapiens, au pornit probabil de la împărțirea lumii în sine și non-sine, adică de la identitate.

2. Identitatea sufera o transformare permanenta sau, odata formata, oscileaza foarte putin in jurul unei situatii fixe?

Conștiința este cel mai fluid strat ale sinelui. Orice schimbare care nu e doar entropică, nu e deteriorare, începe de aici. Pe de altă parte, identitatea este baza conștiinței, așa că măcar ea trebuie să aibă o oarecare stabilitate. De obicei, când identitatea fluctuează, nu e de bine, chiar dacă se poate întâmpla oricui. Există persoane care își petrec întreaga viață punându-și sinele sub semnul întrebării, și pentru care niciun sens nu este sigur, cum se întâmplă în tulburarea bordeline a personalității. Oricum, personalitatea unui om are în ansamblu o mult mai mare inerție decât identitatea. 

3. Putem vorbi despre mai multe identitati la acelasi individ? Tine de normal sau patologic? Poate cineva avea identitati diferite in contexte diferite?


Depinde de unde privim individul. Din afară, identitatea noastră variază în funcție de mediul social, indiferent de cine suntem în intimitatea noastră. Marx credea că alienarea apare doar în capitalism, însă orice societate este alienantă într-o oarecare măsură, pentru că rolul nostru în societate, adică identitatea noastră socială, nu este alegerea noastră decât cel mult parțial. Însă din punctul central de vedere, al conștiinței, identitatea este una singură, practic prin definiție. Vedem prin filme „personalități multiple”, dar o asemenea tulburare, dacă există, este foarte rară. Mult mai des ne întâlnim cu fragmentări ale identității, așa cum se întâmplă în psihozele delirante, în „sindromul de automatism mental” din schizofrenie, când pierzi dreptul de proprietate asupra propriilor gânduri și percepții, trăind convingerea că ele aparțin unei conșțiințe exterioare și, adesea, malevolente.

4. Scoala psihanalista prefera testele de personalitate proiective. In viata cotidiana, putem descrie fidel identitatea cuiva pe baza produselor sale de creatie (ex. scris)si a alegerilor sale? 

Orice creație, să-i zicem artistică, are întotdeauna un dublu efect: unul revelator, și unul contrar, de ascundere. O operă de artă poate aduce informații prețioase despre autor, chiar unele pe care nu ai cum să le afli altfel, însă este în același timp un paravan între tine și autor. Mai mult, o creație care reflectă fidel personalitatea autorului, și nimic mai mult, nu poate fi decât o creație modestă. Nu ne place Bach pentru că muzica lui ne arată cum era el, ci pentru universalitatea muzicii lui. La fel și Shakespeare. Îmi imaginez că testele proiective nu funcționează în cazul marilor artiști. Mai mult la oamenii obișnuiți, probabil, a căror personalitate se reflectă în alegeri și creații. Însă și oamenii obișnuiți sunt uneori capabili de transcendență, și dacă există o poartă de evadare din  închisoarea propriului sine, atunci ea trece prin conștiință, și deci prin identitate.

marți, 14 februarie 2012

Cu cine am vorbit despre identitate?

Profit de faptul ca este Valentine's day, ca sa va spun ca mi-e tare drag sa scriu aici si mi-e tare drag atunci cand imi lasati comentarii sau reactii. V-am povestit ca Jocul orb face doi ani pe 1 Martie 2012 si ca demarez, cu aceasta ocazie, Proiectul Jocul Orb.

V-am promis atunci ca vom vorbi despre identitate cu persoane si personalitati diferite, cu oameni speciali care prin felul lor de a fi sau prin meseria pe care o practica pot veni cu perspective diferite.


Iata un scurt preview al primilor invitati de pe Jocul Orb, in ordinea intrarii lor in scena:


  • Bogdan Voicu, sociolog, cercetător principal 2 Academia Română -Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, conferentiar asociat, Catedra de Sociologie, Universitatea Lucian Blaga Sibiu

Nu sunt singurii... Vor urma si altii, din domenii surprinzatoare.

Pana una alta, in asteptarea raspunsurilor, nu uitati de concursul Jocul Orb. Daca tot cititi aceste pagini, poate luati si un premiu :)

De dragoste

Pablo Neruda - Poema XIV

din 20 poeme de amor si un cantec disperat


"Cât te-ar fi durut să te obişnuieşti cu mine,

cu sufletul meu solitar şi sălbatic, cu numele meu pe care toţi îl izgonesc.
Am văzut de atâtea ori luceafărul arzând pe când ne sărutam pe ochi
şi cum deasupra noastră se desfăceau apusurile în uriaşe evantaie.

Cuvintele mele au plouat peste tine mângâindu-te.
Am iubit de multă vreme trupul tău de sidef însorit.
Ba chiar te cred stăpâna universului.
O să-ţi aduc din munţi flori vesele, şi campanule,
negre alune, şi coşuri de nuiele pline de săruturi.

Vreau să fac cu tine
ce face primăvara cu cireşii."


si in original...

Cuanto te habrá dolido acostumbrarte a mí,

a mi alma sola y salvaje, a mi nombre que todos ahuyentan.
Hemos visto arder tantas veces el lucero besándonos los ojos
y sobre nuestras cabezas destorcerse los crepúsculos en abanicos girantes.

Mis palabras llovieron sobre ti acariciándote.
Amé desde hace tiempo tu cuerpo de nácar soleado.
Hasta te creo dueña del universo.
Te traeré de las montañas flores alegres, copihues,
avellanas oscuras, y cestas silvestres de besos.

Quiero hacer contigo
lo que la primavera hace con los cerezos.







 

luni, 13 februarie 2012

Venetia intr-un weekend

Cand am ajuns prima data la Venetia, am fost vrajita de atmosfera decadenta a orasului. Exista ceva dintr-o iubire impura in orasul asta, ceva ca o pulsiune nelegitima, accentuata de apele lagunei cu mirosul lor usor descompus si de edificiile luxoase dar inundate.

Sigur ca mi-as dori sa ajung la Venetia intr-un an pentru Carnaval, sa traiesc senzatia anonimatului, sa imbrac hainele altcuiva, sa ma prefac ca bantui incognito pe strazi. Dar, pe de alta parte, si fara toate aceste straturi, m-as intoarce oricand la Venetia sa vad Ca d'Oro si Muzeul Peggy Guggenheim. Trebuie spus ca basilica San Marco, l'Accademia, muzeul Correr, Palatul Dogilor, Rialto au fost deja explorate.



Ca d'Oro a fost construita intre 1421 si 1434 de catre Marino Contarini, fiind conceputa de catre arhitectul Marco d'Amadio. Decorarea li se datoreaza arhitectilor implicati si in elaborarea Palatului Dogilor. Fatada este un amestec de stil gotic si stil renascentist venetian iar in interior gazduieste picturi din scoala toscana si  flamanda. Dincolo de toate datele acestea, Ca d'Oro m-a fascinat pentru misterul pe care il ascunde, cumva daca privirea ti se pierde printre arcadele scaldate de apele lagunei, ti se pare ca dincolo de peretii ei, de conturul usor auriu se ascund multe povesti.

Galeria fundatiei Guggenheim unde este expusa colectia lui Peggy Guggenheim (gazduita in palatul Venier dei Leoni) are un spatiu destul de larg dedicat lui Pollock dar si lucrari ale altor artisti de la Picasso la Rothko. Ce mi se pare fascinant, dincolo de ideea de colectie valoroasa de arta contemporana, este numitorul comun adus de personalitatea lui Peggy, o femeie extrem de bogata si inteligenta, cu o viata extrem de aventuroasa.

Asa cum v-am mai anuntat, daca ajungeti sa cumparati pana maine o camera foto Canon de la F64, veti participa la tragerea la sorti al carei castigator beneficiaza de un weekend la Venetia.  Eu sper sa fie cineva care a aflat de oferta de pe Jocul Orb... si sa ne trimita foto si noua :)

Despre asteptare

Nu e o vreme buna de calatorit: zapada si viscol in Romania, zapada si prin Europa (in Roma a nins pentru prima data din ultimii 26 de ani, daca am inteles bine), greva la Air France...

Stand in aeroport, cu ochii pironiti pe un ecran ale carui singure vesti erau amanari de 15 minute, intr-un terminal inca nerenovat si nu prea ofertant, m-am gandit la asteptare.

Nu sunt foarte rabdatoare si nu imi plac cei care ma fac sa astept. Nu ma refer la mici intarzieri de 5-10 minute pe care le inteleg (stiu ca altii ar spune ca pentru ei e mai degraba invers), ci la marile gesturi. N-am agreat niciodata barbatii care aveau nevoie de timp, din fericire nici nu am dat prea des nas in nas cu ei. N-am agreat nici timpul in luarile de decizie profesionale si, in general, am preferat sa lucrez acolo unde recruiterul stia ca are nevoie de mine. Stiu ca reteta asta nu merge pentru organizatii guvernamentale sau companii multinationale unde recrutarea presupune un ritual. Cand lumina este una formala, inteleg sa parcurg cuminte etapele unei competitii. Insa nu imi place sa astept, nu fara deadline, fara orizont.

Singura asteptare placuta e aceea a cartii care iese din tipar. Odata publicata, dispare din vraja, incep grijile. Griji care, din pacate, in absenta unor editori profesionisti, iti dau uneori senzatia unui destin neimplinit al cartii. Dar, sa revin la asteptare,  lucrul la coperta, corectura sunt trepte dinaintea detensionarii si a placutei senzatii ca o idee de-a ta ajunge la altii si ii poate trece granita realului catre spatiul acela despre care ai scris.

Ar mai fi asteptarea scrisorilor... care are un farmec aparte. Ma gandesc in special la scrisorile din epoca pre-internetului pe care le trimiteam cu posta, a caror venire mi-o semnaliza cutia postala. In clasa a XIIa, cand corespondam cu unul dintre cei mai pereni prieteni ai mei de pe alte meleaguri, mistificam un pic scrisorile sale... Imi trimitea mai mereu casete (da, stiu, casete!) cu muzica - de la Cohen la Pink Floyd - pe care le ascultam in momentele de respiro, faurind pe marginea lor orizonturile unui univers fara sesiune, fara izolare.

Astazi internetul, fiind instantaneu, te conduce pe cai gresite. Politicos e sa raspunzi prompt, in aceeasi zi, daca e posibil, unui mesaj. Doar ca atunci cand raspunsul iti cere sa meditezi, sa intri intr-o stare, nu ai mereu ragazul de a raspunde prompt. Ceea ce poate sa transmita mesajul gresit despre cum receptezi scrisoarea celuilalt, despre importanta pe care i-o acorzi. Si cum nu imi place sa astept, poate sa ma conduca si pe mine spre concluzii gresite. E o doza de inechitate pe care o recunosc pentru ca uneori nu sunt la fel de critica fata de asteptarile pe care le creez.

Si o singura intrebare... Am ascultat recent opera Roberto Devereux in  care Elisabeth I isi asteapta amantul sa se intoarca de pe mare, apoi asteapta sa fie judecat, apoi asteapta ca el sa ii ceara iertare... Si ma intreb: cum asteapta reginele? ce lupta se da acolo intre orgoliu, iubire, teama, ezitare, orgoliu iarasi, demnitate? cum mai sta masca neclintita pe chipul fisurat de asteptare?

vineri, 10 februarie 2012

Concurs: 2 ani de Jocul Orb

Dragii mei,

Jocul orb implineste onorabila varsta de 2 ani pe data de 1 Martie 2012!

M-am hotarat ca in acest an sa marchez momentul. Daca a ajuns la doi ani, inseamna ca avem o relatie stabila si ca veti mai auzi vesti de la el in continuare.

Asadar, alaturi de Proiectul Jocul Orb, voi organiza un CONCURS .

Obiectiv: Gasiti un tagline pentru acest blog. Un tagline care sa i se potriveasca si pe care il vom trece ca subtitlu pe bannerul blogului. Un tagline care sa spuna ceva despre blog, sa il recomande fara exagerari :), sa precizeze ce are altfel Jocul orb fata de alte bloguri.

Premiu: Evident, premiul simbolic va fi cartea Jocul orb cu dedicatie. Premiul adevarat va fi o lucrare a artistei Mirela Iordache. Voi face un post separat cu prezentarea artistei - eu insami am doua lucrari minunate ale ei - si sunt sigura ca lucrarea va aduce bucurie si casei voastre. Sper sa pot adauga cat de curand si o imagine a lucrarii.

Deadline: propunerile vor fi primite pana pe data de 29 februarie. Practic trebuie sa comentati la acest post si sa lasati adresa voastra de email.

Jurizarea: impreuna cu Mirela, vom alege un castigator. Exista posibilitatea sa fie mai multi...

Castigatorul/castigatorii: vor fi anuntati pe 9 martie... Premiul il vom trimite prin posta.

Va urez succes! Va rog, gasiti-mi un tagline pe sufletul meu bloggeristic...

PS. Foto de la Procinema.

sâmbătă, 4 februarie 2012

Generatia Sandy Belle

Prietena mea din liceu, Ioana Trantea, a postat acum cateva seri pe Facebook clipul desenelor animate Sandy Belle adaugand "de aici (am dobandit) pofta de calatorii, suflete pereche si energie pozitiva"

Nu m-am gandit niciodata asa pentru ca desenul animat Sandy Belle ramasese undeva intr-un colt al memoriei mele care de obicei marginalizeaza privitul la televizor. Totusi, postarea ei a declansat amintirea serilor in care asteptam sa vina cele 30 de minute dinainte de stiri cu Sandy Belle. Mi-au revenit in memorie muzica, fotoliile grena in care ma cuibaream in fata televizorului si faptul ca zburam odata cu Sandy peste tot, asteptand cu sufletul la gura sa-l reintalneasca pe "le garçon qu'elle prefère"..

Intr-adevar, ma regasesc in toata enumerarea Ioanei si, mai mult de atat, as vrea sa o explic prin cuvintele lui Bruno Bettelheim autorul Psihanalizei basmului (Uses of enchantment, 1976):

"Orice basm este o oglinda magica ce reflecta anumite aspecte ale universului nostru interior si ale pasilor pe care ni-i impune trecerea noastra de la imaturitate la maturitate. Pentru cei care plonjeaza in universul basmelor, trebuie spus ca el se aseamana cu un lac linistit ce pare initial doar sa reflecteze imaginea noastra dar, in spatele ei, vom descoperi de indata interiorul spiritului nostru, profunzimea sa si felul in care reuseste sa ne impace cu el insusi si cu lumea exterioara, recompensandu-ne astfel efortul."


In seara respectiva am fost cu totii de acord ca e frumos dar... nu ne-am lamurit daca e bine ca ne-am construit de mici astfel. As duce nuanta mai departe si as spune ca, de fapt, nu stiu daca e profitabil dar bine si frumos sigur e.

Un singur minut

Sa astepti... Sa fugi dupa... Sa prinzi... Sa ratezi...

Uneori un singur minut este esential. Pentru un singur minut poti rata trenul, examenul, poti pierde o calatorie, un an, un om. Uneori sansa se joaca la cateva sutimi de secunda... Un accident de masina nu se desfasoara niciodata la mai mult de atat. Nici povestile oamenilor scapati sau, dimpotriva, sacrificati in urma cutremurului din, sa zicem, '77 nu s-au bazat pe mai mult.

Si cu toate astea uneori lasam clipele sa treaca fara sa le adresam un cuvant, fara sa ne dam seama cat de mare nevoie vom avea altadata de ele

joi, 2 februarie 2012

De ce nu am poze la Venetia?

De fapt, de ce nu am poze frumoase la Venetia?

Prima data cand am navigat pe un canal venetian, aveam 18 ani si tocmai intrasem la facultate... Era septembrie, era insorit si afara, si in suflet dar nu se foloseau inca aparatele digitale. Am facut cateva fotografii cu aparatul parintilor mei, le-am developat si stau unele peste altele in secretaire-ul cu poze asteptand ca cineva sa se mai emotioneze la vederea lor. Pentru ca nu se simte nimic din atmosfera venetiana, ma emotionam doar gandindu-ma cand voi mai revedea orasul.

A doua oara cand am ajuns la Venetia era din nou insorit si in suflet, si in oras. Sotul meu si cu mine, pe atunci inca necasatoriti, aveam doar cateva ore ca sa degustam locul si am incercat sa profitam la maxim de ele. Ne-am plimbat pe stradute, ne-am acordat timp in piazza San Marco, ne-am luat cate ceva pentru acasa, ne-am urcat pe Rialto, ne-am pierdut prin piazzete si ... am luat masa la un mic restaurant charmant privind gondolierii. Aveam insa o camera video cu care am incercat sa capturam orasul, fara sa reusim mare lucru... Doar cateva instantanee... care ne fac sa ne dorim sa ne intoarcem la Venetia...

Cum sa facem sa avem poze la Venetia?

Daca ar exista un moment ideal sa solutionam ambele probleme, probabil ca el ar fi acum in prima jumatate a lui februarie. Pentru ca, tocmai am aflat de la Blogal Initiative, pentru un aparat Canon cumparat de la F64 intre 1-14 februarie se intra automat in tragerea la sorti pentru un weekend la Venetia in 28aprilie-1 mai 2012. Adica ai aparatul, ai si excursia... Sau, daca nu luam excursia, luam poate unul dintre cele 10 premii oferite de F64.

Singurul lucru fata de care ezit este daca sa-l intreb sau sa-i fac surpriza... :) Acum e prea tarziu, oricum a aflat de pe blog, si oricum se pricepe mai bine la ales aparate foto :)


miercuri, 1 februarie 2012

Cate ceva despre scris si...cultura la liber

Una dintre aplicatiile mele favorite pentru iPhone, iPad & co, in plus gratis, este Open Culture... nimic mai mult decat varianta mobila a platformei pe care puteti gasi bloguri culturale, texte, cursuri, ba chiar si o arhiva cu 450 de filme gratuite online... Asa cum imi plac: de autor, in alb-negru uneori

Intrucat astazi cafeluta de dimineata a fost mai fierbinte pentru ca afara e mai frig si am inceput cu o ora mai tarziu, am avut timp sa citesc una dintre cele mai interesante postari despre writing. Este vorba despre o culegere de tips-uri de la mai multi scriitori moderni/contemporani. Sigur ca trebuie sa scrii ca sa ti se para interesante si utile sfaturile, chiar si pentru blog :) sau trebuie macar sa iti placa unii dintre acesti scriitori. Si recunosc ca am bifat ambele conditii. Dar, ca sa revin obsesiv la intrebarea stilul e omul :-), mi s-a parut interesant sa observ si urmatoarele:

-temeinicia lui Henry Miller
"4. Work according to the program and not according to mood. Stop at the appointed time!" si "5. When you can’t create you can work." si "11. Write first and always. Painting, music, friends, cinema, all these come afterwards." Nu stiu daca vi-l imaginati astfel pe scriitorul Tropicelor... Un interviu mai larg puteti citi in Paris Review

- regula de viata a lui Neil Gaiman
"8. The main rule of writing is that if you do it with enough assurance and confidence, you’re allowed to do whatever you like. (That may be a rule for life as well as for writing. But it’s definitely true for writing.) So write your story as it needs to be written. Write it ­honestly, and tell it as best you can. I’m not sure that there are any other rules. Not ones that matter."

- umorul lui Margaret Atwood 
"1. Take a pencil to write with on aeroplanes. Pens leak. But if the pencil breaks, you can’t sharpen it on the plane, because you can’t take knives with you. Therefore: take two pencils.
2. If both pencils break, you can do a rough sharpening job with a nail file of the metal or glass type.
3. Take something to write on. Paper is good. In a pinch, pieces of wood or your arm will do." ;-) de asta imi plac caietele si agendele ...
dar si  "8. You can never read your own book with the innocent anticipation that comes with that first delicious page of a new book, because you wrote the thing. You’ve been backstage. You’ve seen how the rabbits were smuggled into the hat. Therefore ask a reading friend or two to look at it before you give it to anyone in the publishing business. This friend should not be someone with whom you have a ­romantic relationship, unless you want to break up."

- voyerismul si autodenuntarea lui Jonathan Frazen ( din alt articol de data asta din The Guardian)
"2. Fiction that isn't an author's personal adventure into the frightening or the unknown isn't worth writing for anything but money.
7 You see more sitting still than chasing after.
8 It's doubtful that anyone with an internet connection at his workplace is writing good fiction."

- eliberarea de reguli a lui George Orwell
"6. Break any of these rules sooner than say anything outright barbarous."

Delicios! Enjoy!

PS. In imagine planul unui manuscris de H. Miller - Tropicul Capricornului