luni, 30 aprilie 2012

Un baietel blond

Inainte de revolutie, de fiecare data cand mergeam la mare, parintii mei se intalneau cu niste prieteni care aveau un baietel mai mic decat mine cu cativa ani. Era blond, subtire, simpatic, jucaus... In toamna 1989 implinise 5 ani... Stiu ca in decembrie ai lui au sunat la ai mei sa-i anunte ca vin la Bucuresti pentru ca baietelul cel blond facea din toamna vanatai chiar si la cele mai neinsemnate lovituri iar medicii din orasul lor credeau ca e vorba de o leucemie...

Tin minte ca atunci mi s-a facut ingozitor de frica. Am aflat ca leucemie inseamna "cancer de globule albe". Eu aveam vreo 8 ani si, avand multi medici in familie, intelegeam un pic cum e cu globule albe/globule rosii... Mi s-a facut teama pentru el, mi s-a facut teama pentru mine si... cumva pentru toti copiii: era pentru prima data cand aflam ca si copiii se pot imbolnavi grav. De fiecare data cand ma loveam usor ma uitam la locul lovit cu inima cat un purice sa nu cumva sa fac vanataie ca asta poate insemna leucemie.

Tin minte cand a facut ceea ce as interpreta astazi drept prima lui cura de chimioterapie... Era dupa Revolutie, in ianuarie, si parintii lui erau tristi. Nu mult dupa aceea, sprijiniti de o organizatie nonguvernamentala, au plecat intr-o alta tara, lasand balta tot ce aveau aici din dorinta de a-si salva copilul. Mult timp au trait prost, facand profesii cu mult sub nivelul lor de calificare, au sacrificat totul numai pentru baietelul cel blond  caruia i-au facut transplant de maduva (pe vremea aceea nu se facea in Romania). Am auzit o conversatie telefonica in care ai mei aflau ca baietelul ramasese fara par si ca suporta greu tratamentul. Mi-a fost tare greu sa imi imaginez baietelul cel blond nemaifiind blond... Iar cateva luni mai tarziu am aflat cu totii ca a murit. Am plans in seara aceea iar astazi, la 22 de ani distanta, imi amintesc inca foarte bine fetisoara lui incadrata de bretonul blond.

***

In Romania, mortalitatea infantila (a copiilor pana la 1 an) a scazut mult in ultimele doua decenii dar se situeaza inca la cote ridicate, cele mai ridicate din Uniunea Europeana. Mortalitatea copiilor pana la 5 ani atinge si ea proportii alarmante. Organizatia Salvati Copiii se numara printre ONG-urile active in acest domeniu.



Biochefarm International a inscriptionat toate suzetele NUK cu logo-ul organizatiei Salvati Copiii si doneaza un procent din contravaloarea suzetelor vandute organizatiei. Toti cei care vor cumpara suzete NUK inscriptionate vor contribui astfel la combaterea mortalitatii infantile. Detalii pe Facebook si Twitter.

duminică, 29 aprilie 2012

Inside-out: fotografiile de familie

Iñaki Bonillas, un artist polivalent spaniol, locuitor al enormului oras Mexico City, a expus la Barcelona fotografiile de familie mostenite de la bunicul sau, JR Plaza.

Familia lui Bonillas a trait in Spania pana cand instaurarea lui Franco l-a facut pe bunicul lui Bonillas, JR Plaza, sa isi ia sotia si copiii si sa se mute pe un alt teritoriu, cel mexican. La moartea bunicului, Bonillas a mostenit o colectie gigantica de fotografii de familie pe care le-a privit cu atentie si pe care si-a dorit sa le reinventeze.

Cam asa ar suna rezumatul prezentarii din plantul expozitiei de la Palatul Virreina din Barcelona. Dupa ce am citit-o, m-am intrebat "dar cam ce anume poti sa faci din niste fotografii de familie?"

Iñaki Bonillas a fost destul de inspirat. A selectionat fotografiile si le-a grupat in functie de criterii diverse, a modificat imaginile, a efectuat decupaje etc.

Va voi povesti doar cateva dintre proiectele prezentate la expozitie care mi-au placut sau mi-au ramas in minte:
  • necunoscutul: dintr-o serie de fotografii de grup, a decupat figura unui prieten al lui JR Plaza care l-a tradat pe acesta... punand indirect intrebarea: putem sterge pe cineva din viata noastra?, care ar fi viata fara prezenta unei anumite persoane?
  • om si natura: din cateva fotografii care infatisau familia in natura a decupat umanul expunand pe de o parte oamenii, pe de alta peisajul;
  • saga: peretele pe care il vedeti in imaginea alaturata este compus din toate fotografiile longitudinale (aprox 900) pe care le-a refotografiat si le-a reprintat la dimensiuni similare reprezentand un fel de bildungs roman al familiei cu casatorii, emigrari, nasteri,  petreceri, decese etc;
  • peretele: alaturi de fotografia unei strabunice printata in 5 exemplare daruite cu dedicatie copiilor acesteia a plasat fotografii ale peretilor pe care fusese expusa poza: un fel de prelungire a instantaneului trecut in cotidianul actual;
  • turistii: un ciclu de fotografii de vacanta l-a surprins prin atitudinea protagonistilor: bunicul sau si sotia acestuia pozau un pic prea teatral. A facut investigatii care au aratat ca, de fapt, calatoria respectiva fusese castigata la concurs prin urmare castigatorii au fost invitati sa pozeze in cateva ipostaze regizate pentru organizatori.

Sigur ca imaginile, montarea lor, luminile, dinamica au fost importante pentru reusita expozitiei dar ideile m-au sedus :) Cred ca voi rascoli cu alti ochi prin arhiva de fotografii a familiei ... si mi-ar placea sa fie un pic si din ochii lui Bonillas ....

joi, 26 aprilie 2012

Jocurile pe calculator si viata reala

Acum cativa ani, mai multi, am avut o perioada in care timp de o luna am jucat cel putin 1-2 ore pe zi Caesar. Este un joc de strategie in care trebuie sa faci un oras, sa-l guvernezi, sa-l dezvolti, sa-l rentabilizezi si sa-l protejezi, exact dupa principiile dupa care s-ar fi intamplat lucrurile in antichitate.

Din tot  timpul petrecut pe calculator la jocuri (care in cazul meu nu e remarcabil dar... exista), este probabil jocul pe care il regret cel mai putin. Inteleg poate astazi mai bine ce inseamna sa fii edil datorita acestei experiente. Sigur, nu la nivel teoretic ci practic, experienta din Caesar mi se pare relavanta pentru ceea ce inseamna echilibrul dintre masurile fiscale si economice si gradul de satisfactie al populatiei. De cate ori am incercat sa ma distantez si sa privesc politica unui oras ca parte a acestui joc, a functionat. Si poate ar trebui sa fie proba pentru admiterea pe listele la primarie, o proba pe care ar putea-o trece chiar si cei care nu au bacul daca ar fi suficient de priceputi in gospodarire.

Aceasta aplicabilitate practica mi-a atras atentia. Jocul  in general este un bun instrument de invatare dar, desigur, e important ca notiunile pe care le transmite sa fie corecte. Stiu de existenta Second life, The sims si a jocurilor video violente si am reflectat mult in ce masura modeleaza ei trasaturile de personalitate ale generatiilor care cresc cu aceste jocuri. Mi se pare ca, daca in generatia mea, jocul era un intermezzo intre teme si activitatile de grup si, pentru cativa, intre alte activitati solitare de loisir (citit, ascultat muzica, documentat despre diverse pasiuni), astazi jocurile video sunt parte integranta a dezvoltarii copiilor. Poate pentru ca parintii sunt  mai permisivi sau mai ocupati, poate pentru ca mereu exista argumentul ca nu poti sa privezi copilul de ceea ce intreaga sa generatie apreciaza pentru a nu-i crea frustrari, poate pentru ca totul e asa de usor de obtinut la un click distanta...

Nu vreau sa vorbesc cu aceasta ocazie despre violenta. Am mentionat-o, cred, la cazul Merah si au mai vorbit multi altii despre acest aspect.

Vreau sa vorbesc despre altceva ce realitatea virtuala risca sa produca: disolutia responsabilitatii.In jocurile virtuale, in special in cele in care traiesti o viata virtuala cu activitati domestice cum sunt cazurile citate mai sus, toate lucrurile sunt usor de obtinut si de desfacut. Cu trei clickuri faci o relatie sa infloreasca, inca trei clickuri si devine casnicie, doua clickuri mai tarziu apare un copil, un click si divortezi... Moare copilul, animalul, floarea, nu e nici o problema: cu un click faci altul. N-ai intrat in joc trei zile, ai fost concediat, incepi alta cariera etc. Ai murit, recreezi alt sim cu aceleasi trasaturi...

Daca vreti, aceasta este imaginea pe care copiii de varsta mijlocie o desprind despre viata... "C'est pas grave". Si uneori si adultii... Jocul imita intr-atat de fidel viata reala incat cred ca pentru unii dintre ei poate fi luat ca model. Uneori intr-un sens pozitiv: in functie de trasaturile fundamentale pe care le selectionez pentru personajul tau, el se comporta intr-un anumit fel, are anumite atitudini si executa si singur anumite actiuni. Insa intr-un sens general, cred ca aboleste responsabilitatea si comportamentul preventiv fata de erori. In realitate nu avem undo...

marți, 24 aprilie 2012

Hai sa te plimb in stratosfera!

Acum mai multi ani, in epoca de inceput a internetului, Dan Mircea Cipariu publica un volum de versuri "Hai sa ne intalnim pe site sambata seara" iar cartea sa de versuri din 2012 poarta numele "singuratatea vine pe facebook". Avangardist cum este in privinta poetizarii tehnologiilor, ii dedic acest post ca inspiratie pentru un viitor titlu :)

***

Pentru romanticii care vor sa vada Pamantul de sus, sa-i distinga curbura si sa se bucure de cerul bleumarin inchis asa cum doar in pozele NASA il vedem, iata ca astazi exista doua optiuni, in functie de buget.

Optiunea light:

Cost: numai 16.900 euro (imi amintesc de super oferta la Mercedes de acum cativa ani cand Catavencii spuneau "imi iau doo!")
Aparatul: un avion de vanatoare Mig 29 care te duce pana in stratosfera si inapoi. 
Durata zborului: 45-50 minute
Durata intregii calatorii: 3 zile
Locul decolarii: Nizhny Novgorod, Russie
Altitudine maxima: 23 km
Experiente: atat pilotul cat si pasagerul poarta un costum antigravitational, totusi nu se mentioneaza ca s-ar afla in stare de imponderabilitate - cred ca pentru acest lucru este necesara depasirea stratosferei dar mai studiez. In timpul coborarii, pilotul va executa diverse acrobatii pentru a-i demonstra pasagerului abilitatile aparatului.
Curiozitati: in programul detaliat al excursiei se mentioneaza ca la aterizare, in afara de poze cu aparatul si pilotul, pasagerul poate sa faca un dus ... Deduc ca efectele fricii s-au facut simtite pentru un numar important dintre amatori.

Optiunea hardcore:


Cost: numai 100.000 euro
Aparatul: Lynx, XCor Aerospace
Debutul programului: 2013
Durata zborului: 40 minute
Durata intregii calatorii: 3 zile

Locul decolarii: California, USA
Pilot: : Colonel Rick Searfoss - comandantul navetei Columbia, pilot al navetei Atlantis de doua ori, posesorul recordului de durata a sejururilor in spatiu
Altitudine maxima: 61 km

Experiente:se decoleaza orizontal dar apoi avionul ajunge in 3 min la altitudinea de 42 km, urmand un unghi de 70 grade, de acolo se sting motoarele (dar pot fi reaprinse oricand in caz de necesitate) si avionul isi continua urcarea pana la 31 km. Pasagerul experimenteaza starea de imponderabilitate.Intoarcerea se face planand pana cand avionul se aseaza pe pista in pozitie orizontala.
Curiozitati: Pasagerul este singur cu pilotul. Nu poti face acest voiaj in cuplu.

***

Daca cititorii blogului Jocul orb vor o relatare de la fata locului, autoarea blogului este dispusa sa incerce aceste experiente contra achitarii taxelor excursiei. Luati legatura cu agentul :)

miercuri, 18 aprilie 2012

Identity and career choice are indeed related

Maria Knoth Humlum is the author of a very interesting study "An economic analysis of identity and career choice" published at the beginning of this year in Economic Inquiry. She is an assistant professor at the Department of Economics and Business at the Aarhus University in Denmark. She accepted to answer a few questions concerning identity and career choice for the "Blind game project".

1. What is the relation between identity and  career choice? Is this gender related?
We find that identity and career choice are indeed related. In our study we identify two factors that measure aspects of individuals’ identity and show that these factors affect the career choices of the youth. Specifically, we show that individuals who are more socially oriented are more likely to choose a career in humanities, natural, or health sciences, while individuals who are more career oriented are more likely to choose a career in business, law, and social science. The pattern is similar for men and women, but career oriented women are more likely to choose a career in engineering and natural science.
2. Sometimes people make mistakes when chosing their career. Nevertheless, are their choices relevant to some part of their identity? 
Dropout rates in higher education tend to relatively high suggesting that indeed many young individuals make at least an initial mistake in their choice of career. However, this does not necessarily imply that the choice of career was not in line with their identity. We can think of individuals as belonging to a set of social categories, and when they make a career choice, it may be more aligned with some part of their identity or some of the social categories than with others. 
3. Is it possible to change some part of our identity to fit our jobs? What would be the motivation for it? can financial pay off make us want to be different individuals?
I don’t think there is a definitive answer to this question. 
4. People with different careers during their lives - eg. doctors that become politicians, lawyer that become administrators, architectures that become bussiness man etc - do they have a multiple faced identity or they just found across their road a more adequate job for their real identity?
As suggested above, identity is likely to be multidimensional, and therefore the fact that some individuals pursue e.g. two very different careers in the course of their lives is not in itself evidence that the initial choice did not fit their identity.

Identitatea si alegerea unei profesii sunt interconectate

Maria Knoth Humlum este autoarea unui studiu foarte interesant  "An economic analysis of identity and career choice" publicat la inceputul anului in Economic Inquiry. Este asistent universitar la Catedra de Economie si Business la Aarhus University, Danemarca. Maria a acceptat sa raspunda catorva intrebari privind identititatea si alegerile profesionale pentru Proiectul Jocul orb.


1. Care este relatia dintre cariera si alegerea unei profesii ? Are vreo legatura cu sexul?

Identitatea si alegerea unei profesii sunt interconectate. In studiul nostru am identificat doi factori care masoara aspecte ale identitatii individuale si am aratat ca acesti factori influenteaza alegerea unei profesii la tineri. In mod concret, am aratat ca indivizii care sunt orientati spre latura sociala prefera o cariera in stiinte umane, stiintele naturii sau sanatate in timp ce indivizii care sunt orientati spre latura profesionala aleg mai ales o cariera in business, drept sau stiinte sociale. Patternul este similar pentru femei si pentru barbati insa femeile orientate spre cariera aleg mai ades profesii in domeniul ingineriei sau stiintelor naturii.

2. Uneori oamenii se insala atunci cand isi aleg profesia. Cu toate acestea putem afirma ca alegerea lor este relevanta pentru o anumita parte a identitatii lor?

Rata de abandon pentru studiile superioare este destul de ridicata ceea ce sugereaza ca intr-adevar tinerii fac cel putin o greseala de inceput in alegerea carierei. Totusi aceasta constatare nu implica faptul ca alegerea pe care au facut-o nu se muleaza pe  identitatea lor.  Putem sa ne imaginam individul ca fiind un set de categorii sociale si, atunci cand acesta face o anumita alegere profesionala, ea poate fi mai apropiata de o parte sau de alta a identitatii lui, de anumite categorii sociale din acest set.

3. Este posibil sa schimbam o anumita parte a identitatii noastre pentru a ne mula pe anumite job-uri?
Nu cred ca exista un raspuns categoric la intrebarea asta...

4. Persoanele cu mai multe cariere de-a lungul vietii - de ex. doctorii care fac politica, avocatii care devin oficialitati, arhitectii care demareaza afaceri etc - au mai multe fatete ale identitatii sau isi gasesc, pur si simplu, de-a lungul profesiei un al doilea drum care se potriveste mai bine identitatii lor?
 
Punctul meu de vedere este axat pe faptul ca identitatea este multidimensionala iar faptul ca un individ urmeaza mai multe drumuri profesionale, pe parcursul vietii sale, nu inseamna ca alegerea initiala nu i se potrivea ci pur si simplu ca are mai multe fatete.

***
In cadrul Proiectului Jocul Orb, mai puteti citi interviuri cu Cristian Lupsa, Cristina Bazavan, Tincuta Apateanu, Bogdan Voicu, Vlad Stroescu.

luni, 16 aprilie 2012

Asi se baila el tango


Nu cunosc alt dans care sa mi se para atat de dens, de insinuant, de tensionant ca tangoul.
Sigur ca are ceva din parfumul mahalalei, sigur ca se poate regasi in el mirosul briantinei si al pielii din care e confectionat tocul cutitului dar are si aroma proaspata de mate, de selva, are si tensiune, suspens si...e despre un barbat si o femeie...

Preferatii mei: Vincent si Flavia


vineri, 6 aprilie 2012

Legaturile de vineri

Vor fi legaturi periculoase... Pentru  ca am vazut ca se poarta :-), iata fac si eu cateva propuneri care m-au intrigat in aceasta saptamana.

Nu stiu ce-am cautat, niste versuri, cred, si am dat peste blogul lui Josephine - Te-am iubit, fraiere. Trebuie sa recunosc ca are condei si ca n-am mai gasit altundeva jurnalul vreunei amante...Aproape ca imi vine sa reajustez postul despre Cealalta femeie in functie de scrierile Josephinei... Si sa-l intreb pe Chinezu sau pe Blogatu daca asta-i un blog de nisa 2.0 :)

Probabil ca Josephine este un personaj, probabil ca undeva chiar exista un personaj de roman dupa arhetipul ei... Iar daca el exista, cineva ar sti cum sa-l imbrace... Este vorba despre John Jannuzzi, a cat person, care are un blog pe tumblr cu propuneri pentru tinutele diferitelor personaje din literatura. Propunerile vin din ultimele 2-3 colectii de moda. Daca aveti nevoie de ceva ajutor pentru a va gandi la Dorian Gray, Holden Caufield,  Scarlett O'Hara, go for it!

Daca tot ma plangeam ca nu pot sa fiu atat de ... diversa intr-un interval de 24 de ore, iata ca un blog de pe Harvard Business Review vorbeste tocmai despre the magic of doing one thing at a time. Cu tips and tricks... Citind site-ul Harvard, comentariile lor la articole stiintifice si HBR, nu pot sa nu fiu uimita cat de clar gandesc oamenii inteligenti. E un pic extra topic ce spun aici. Atunci cand ai clar in minte ceea ce vrei sa exprimi, vei reusi sa te faci inteles prin propozitii simple, relevante.

Last but not least, am descoperit blogul Andreei Macri si fotografiile ei urbane imi fac la fel de mare placere ca cele de la The sartorialist sau Garance Dore. De pe siteul ei am luat imaginea acestui post, o foto realizata la vernisajul expozitiei Helmuth Newton, Grand Palais. Enjoy with a coffee!





joi, 5 aprilie 2012

De ce alerg?

Am dat zilele astea din intamplare peste acest reportaj de pe Boston globe in care  diferiti alergatori la Maratonul de la Boston povestesc de ce alearga.

Mi-a placut citatul de la inceput dar nu e singurul. Lindsay, New York, spune:
" I run because it reminds me of what I'm capable of. On a day when everything is going wrong, it makes everything right

De fapt, sunt convinsa ca in sens figurat foarte multi dintre noi alearga: alergam spre serviciu, alergam in timpul zilei, alergam seara tarziu, uneori foarte tarziu, spre casa, alergam sa rezolvam comisioane, treburi, cumparaturi, intalniri de business... Si in goana asta, avem prea putin timp sa reflectam.

Probabil joggingul este singura goana in care ai timp sa fii cu tine, in care exercitiul fizic devine atat de intens incat mintea poate sa iti respire. 

Asa ca i-am scris rapid prietenei mele, Mariuca Stanciu (foto), pe care o admir pentru ca este o gagica chic, pasionata de arta, profesoara, mama, sotie si alergatoare de maraton :). A terminat pe locul 34 din 170 de alergatori la BIM, intaiul ei maraton, si a castigat locul 3 la doua semimaratoane: maratonul reintregirii neamului si semimaraton gerar. Si am intrebat-o de ce alearga...

"Ai sa razi", mi-a zis. "Alerg pentru ca odata, la un cros in Herastrau, am descoperit in multime o doamna cu un tricou pe care scria Maratona de Santiago si mi-am zis ca asa vreau sa fiu cand voi fi mare!

Doamna cu tricoul se numeste Viorica Gabrian, este medic dermatolog si la o cautare pe Google vei gasi povestea ei. Acum alergam impreuna la competitii, inclusiv la Paris pe 15 aprilie."

Povestea Vioricai Gabrian aici.

marți, 3 aprilie 2012

De ce nu pot face mai multe lucruri deodata?

Pe cand eram liceeana si citeam Studii despre iubire de Jose Ortega y Gasset, mi-am propus sa retin o parere de a lui cum ca barbatii au creierul impartit in categorii in timp ce femeile se dedica unei singure categorii. Adica ei pot iubi, munci si practica sport cu acelasi elan in timp ce ele fie iubesc, fie muncesc cu elan. Asta asa, ca sa ingrosam tusele :) Probabil ca multe studii legate de gen au contrazis sau macar nuantat parerea asta. Astazi spunem mai frecvent ca femeile ar fi multi-tasking (intr-un interval bine definit de timp - ex. 15 min) desi nici asta nu cred... pentru ca trebuie sa cuantifici prea multe lucruri - nr. taskuri realizate simultan, calitatea realizarii lor si intervalul de timp necesar pentru efectuarea taskului intr-un proces multitasking fata de single tasking...

Cert e ca nu despre multitasking propriu zis voiam sa scriu... Ci doar ca imi e greu sa imi compartimentez ziua. Adica pot exista in aceeasi zi si in spatiul profesional si in cel privat dar nu pot sa fiu deopotriva si medic, si cercetator, si scriitor si ... Ma deranjeaza aceasta incapacitate de a shifta natural intre activitati diferite. Desi, in principiu, predau materialele la timp (mai sunt si exceptii), nu pot lucra dupa orar riguros pentru ca trebuie sa intru in atmosfera. Nu pot sa vad 3 pacienti si sa ma intorc sa scriu trei fraze dintr-un articol stiintific si-apoi sa ma intorc pe sectie la pacienti sau sa cobor la bloc pentru ca nu functionez astfel.

Nu stiu altii cum sunt (da, s-a mai zis) dar la mine inspiratia conteaza. Pot sa realizez un task de 4 ore in 3 daca am starea necesara dar risc sa realizez un task de o ora in patru daca nu am chef. Strategia mea e sa fac lucrurile in ordinea in care imi fac placere si in general sa fac in asa fel incat placerea sa vina :), adica sa ma gandesc cu drag la ceva ce voi face in viitor astfel incat de-abia sa astept momentul in care ma pot apuca de lucru.

Singurul aspect neplacut e ca uneori isi vara viata gheara in toata afacerea asta. Ai sefi, in chirurgie ai orare de lucru absolut haotice, ai colegi, ai evenimente neprevazute... si nu ma refer la surprizele de genul "pleci la congresul cutare:)". Uneori as vrea sa lucrez cu sange rece, non-inspirational, non-creativ. As mai scurta my To do list... dar ma consolez cu gandul ca poate si rezultatul ar fi altul.




luni, 2 aprilie 2012

Personajele sunt esenţiale: ele sunt centrul poveştii şi ghizii noştri

Pe Cristian Lupsa il cunosc exclusiv din textele lui. Mi-a placut de la bun inceput ideea infiintarii DOR (Decat o revista) si citesc cu placere ceea ce apare acolo. Cristian Lupsa are si un blog "A Scrie"  ce indruma frecvent spre adevarate piese de jurnalism narativ de prin toata lumea. Tot el promoveaza intens storytellingul si jurnalismul de calitate iar seminariile pe care le organizeaza ar fi un must daca as fi in Romania. Prin urmare l-am abordat direct pe mail, solicitandu-i acest interviu pentru Proiectul Jocul Orb. Si a raspuns:

1.Cat de importanta este identitatea personajelor in jurnalismul narativ si ce instrumente utilizezi pentru a o prezenta? Asupra caror detalii preferi sa iti apleci atentia? 

Cea mai simplă definită poveste sună aşa: "un personaj întâmpină o problemă şi până la sfârşit încearcă să o rezolve". Aplicând formula la jurnalism, în special cel de tip narativ, personajele sunt esenţiale - ele sunt centrul poveştii şi ghizii noştri, pentru că prin ele ar trebui să înţelegem un moment, un eveniment, o problemă etc. Aşa că ele trebuie să capete viaţă dincolo de elementele identificatoare ale unei ştiri - nume, vârstă, loc de muncă. Trebuie să aibă o istorie, particularităţi fizice şi de comportament şi trebuie să le înţelegem scopurile şi motivaţiile. Asta pentru că un material reuşit creează empatie, pune cititorul în papucii acelui personaj şi îi oferă o experienţă de viaţă ideal transformatoare.

Ce e esenţial de reţinut e că toate aceste detalii trebuie să fie adevărate. Jurnalismul narativ poate construi personaje la fel de complexe şi de bine definite ca ficţiunea, doar că piesele sunt bucăţi din realitate. Aşa că ele trebuie observate, căutate, documentate şi de multe ori nu ştii care sunt detaliile relevante la început, aşa că e bine să strângi tot: ce mănâncă, ce bea, cum se îmbracă, cum vorbeşte, cum se poartă, ce şi de lucrează etc. E ca într-o relaţie. Trebuie multă răbdare şi atenţie ca să înţelegi cine e cel/cea despre care scrii.

2. Am citit, spre exemplu, portretul Anei Ularu din DOR nr.5 si am ramas impresionata de minutiozitatea si relevanta detaliilor. Amanuntele pe care le alegi pentru a caracteriza identitatea personajelor sunt o extensie a spiritului de observatie de zi cu zi ? Sau ce criterii preferi, in viata nescrisa, pentru evaluarea identitatii celorlalti? In general, cum obtii acces la povestile lor?

E flantant ce spui şi aş vrea să-ţi spun că tot ce am văzut la Ana le-am strâns uşor, la o cafea. Observaţia şi culegerea detaliilor nu e încă un automatism şi deseori trebuie să-mi reamintesc să-mi scriu în carneţel lucruri din jurul personajului. Tendinţa jurnaliştilor e să asculte citatele şi să le noteze. Ţine de antrenament să-ţi notezi că Ana are inele interesante şi apoi s-o întrebi despre asta ca să vezi dacă e întâmplător sau chiar spun ceva despre personalitatea ei. Asta e o diferenţă importantă faţă de ficţiune. Dacă eu te văd într-o zi cu un tricou negru ponosit, cu emblema The Ramones şi găuri pe ici-colo nu pot să scriu că îl purtai într-un acces de nostalgie după zilele de rebeliune adolescentină. Trebuie să te întreb care-i treaba cu el. Poate ai dormit la o prietenă şi ţi s-a pătat cămaşa şi n-ai nicio relaţie cu tricoul respectiv.

Cred că în viaţa de zi cu zi am momente în care prefer să închid ochii şi să astup urechile, altfel n-aş avea deloc timp cu mine. Dar pot să schimb registrii destul de uşor dacă e nevoie. În ceea ce priveşti evaluarea identităţii/accesarea poveştilor de obicei ascult şi pun întrebări. Ascult mai mult decât întreb, asta e clar. Toţi oamenii au poveşti interesante şi eu încerc să-i fac să le spună. Acţiunile pe care le-au făcut, lucrurile prin care au trăit mi se par un indicator mai bun pentru cine sunt decât părerea lor despre X sau Y lucru.

3. Storytellingul este destul de folosit in politica: fie atunci cand intr-un articol este portretizat pe larg un personaj politic, fie uneori pentru a crea diversiune, pentru a abate atentia de la faptele importante la altele, secundare dar, poate, mai interesante pentru public. Folosesc politicienii romani astfel de tehnici? Si, deopotriva, avem articole narative cu  portrete complexe ale unora dintre ei? Poate un politician sa isi schimbe identitatea publica?

Politica este domeniul cel mai abil la a crea naraţiuni, mai ales în Statele Unite. Fiecare mare figură politică din ultimii 50 de ani venea la pachet cu o poveste perpetuată atât de candidat, cât şi de unii jurnalişti. Obama a fost candidatul venit de nicăieri, împlinirea visului american şi a 40 de ani de luptă pentru egalitate. E o naraţiune extrem de puternică. De asemenea, oamenii politici pot fi subiectele unor texte narative memorabile, tocmai din cauza acestui rol de simbol pe care vrând nevrând trebuie să îl joace. Unele din textele mele preferate sunt portrete de oameni politici - ăsta este despre gura lui Hillary Clinton. Ăsta e despre Al Gore, după ce a piedut alegerile din 2000.

La noi încă nu se folosesc cum trebuie tehnicile. Asta şi pentru că n-ai ce poveste să pui pe majoritatea figurilor politice - sau dacă o pui nu stă lipită prea multă vreme, pentru că forma fără fond nu durează la infinit (vezi Băsescu care venea ca outsider la primărie sau Crin Antonescu care venea ca outsider la prezidenţiale); dar şi pentru că în mare n-am fost foarte interesaţi să ne înţelegem politicienii ca oameni. Eu aş vrea la nebunie să ştiu de ce crede Elena Udrea că menirea ei e viaţa politică. Sau de ce crede Mircea Geoană că mai are şanse să construiască ceva. Sau cum a reuşit Mugur Isărescu să rămână de atâţia ani în poziţia pe care o are. Dar interesul meu e mai mult de natură umană - pe când scepticismul românesc transformă relaţia cu politicienii într-una de atac.

Cred că un politician poate să-şi schimbe identitatea publică, dar trebuie să fie pe bune, nu o construcţie. Revin la Geoană, care din acest punct de vedere e o poveste de urmărit.

4. In ce masura un text de jurnalism narativ vorbeste si despre identitatea celui care l-a scris? Te devoalezi in textele tale?

Invariabil e ceva din tine într-un text din moment ce ai gravitat către subiect. Chiar dacă uneori - de cele mai multe ori - textul nu are nevoie de prezenţa reporterului la persoana I, acesta există pentru că a ales să spună povestea. Eu am scris despre Cristian Nemescu acum aproape 5 ani pentru că mă cutremura ideea că poţi să muri într-un accident stupid la 27 de ani. Eu aveam 26, tocmai murise mama şi n-am putut să nu încerc să aflu ceva despre cum decurge viaţa.

Am apărut şi la persoana I într-unele texte, dar e un soi de păcăleală. Sunt eu, e adevărat ce spun, dar sunt un eu redus la dimensiunile de care are nevoie povestea. Slujesc poveştii şi nu încerc să mă devoalez cât să mă folosesc de prezenţa mea ca să construiesc un arc narativ. Mai fac asta când scriu eseuri personale, deşi şi acolo mă reduc la câteva caracteristici care ar trebui să facă povestea digerabilă.

***
In cadrul Proiectului Jocul Orb, mai puteti citi interviuri cu Cristina Bazavan, Tincuta Apateanu, Bogdan Voicu, Vlad Stroescu.

PS. Foto de pe Fishingtonpost.ro