joi, 31 mai 2012

Dor de miros de tei


In luna iunie, in Bucuresti, mirosul de tei invadeaza strazile... Nu stiu de ce teii miros atat de frumos la noi, atat de puternic, de narcotic... Nu stiu de ce cele mai frumoase plimbari nocturne de iunie le-am facut investmantata in mirosul acesta.

Imi amintesc intr-un an de ziua mea, dupa petrecere, m-am plimbat cu cativa prieteni pe stradute pana la dimineata. Vorbeam prostii frumoase si aveam suflete proaspete... N-a fost chiar asa demult :). Daca cititi pe aici, va salut cu drag...

In alt an, mai demult, am primit de ziua mea un cd cu o floare de tei inauntru... God is in the details :)

N-am regasit mirosul teilor la fel de puternic in nicio alta tara. Mi-e dor de teii de la noi...

PS. poza am gasit-o pe blogul Casandrei Lungu

miercuri, 30 mai 2012

Cultura face diferenta

Nu cred ca aveam mai mult de 5-6 ani cand am interiorizat acest crez: cultura face diferenta. Invatasem sa citesc de vreun an sau doi, parintii mei citeau mult si discutau adeseori cartile citite, prietenii lor citeau la fel de mult, in casa rasuna muzica, de multe ori clasica, si... locuiam intr-un apartament de doua camere in Berceni. La vremea aceea ma apucasem temeinic de citit mitologie - devoram tot de la Mitru la Kun - pe care o discutam apoi in detaliu cu un unchi avocat. Sigur, nu erau tocmai dialogurile lui Platon dar ... era ok si asa :) Aveam un grup de prieteni din cartier cu care un pic mai tarziu, prin clasa I, am inventat jocul de-a zeii si zeitele. Cu unii din ei am avut tentative de a merge la cercul de teatru sau la cel de pictura in timp ce cu altii competitionam la scoala pentru nota zece. Copiii violenti, cei care vorbeau urat si cei rautaciosi erau exclusi automat din societatea noastra.

Sigur ca lucrurile n-au fost mereu asa roze (pentru parinti) ca in anii aceia... Dar cumva, daca ti se inradacineaza profund ideea aceasta, nu prea gasesti usor evadare.

Puteti sa-mi spuneti ca sunt "naiva" dar respectul meu pentru oameni este supus si acestui slogan. Poate ca astazi avem mai multe contraexemple decat exemple in sprijinul sau. Cel putin daca deschideti televizorul sau un numar mare de publicatii... In schimb, daca hotariti sa participati la Festivalul International de Teatru de la Sibiu in acest an, organizatorii s-au hotarit sa va transmita ceea ce mentioneaza titlul acestui post.

La provocarea Cristinei Bazavan, am decis sa fac un mic brainstorming, sa adun exemple cum ca totusi CULTURA FACE DIFERENTA

1. Abordarea academica

La Grandes Ecoles de Paris cu profilurile stiinte politice, economie, management (sunt acele scoli despre care se spune ca reprezinta un tichet spre clasa conducatoare a Frantei si Europei), examenul de intrare cuprindea pana in 2012 o dizertatie de cultura generala. Incepand din acest an, dizertatia la intrare a fost inlocuita cu un curs de 1-2 ani de cultura generala care patrunde mai profund in amploarea fenomenului. Detalii in articolul din Le Monde.

2. Abordarea pragmatica

Cultura generala poate fi un detaliu elementar in business international si tranzactii bursiere. O buna cunoastere a geopoliticii poate ajuta la estimarea evolutiei pietei (ex. pretul petrolului). O buna cunoastere a culturii locale poate ajuta la implantarea unor afaceri pe piete noi...  E evident ca nu poti sa te dezvolti in China sau Japonia cu maniere nemtesti. E un truism dar il spun: trebuie sa supui culturii locale.

3. Abordarea artistica

Tom Tykwer, regizorul care a devenit cunoscut pentru Run, Lola, run, autorul The international, Perfume: the story of a murderer sau al uneia dintre povestile din Paris je t'aime, a fost refuzat la 22 de ani de mai multe scoli de regie ceea ce l-a facut sa se mute la Berlin si sa devina proiectionist. Cred ca nu este singurul dintre marii regizori care au inceput sa-si cladeasca backgroundul cinematografic astfel, vazand nenumarate filme in salile de cinema. 
Probabil ca in orice domeniu pentru a putea aduce ceva nou, a revolutiona, a schimba este necesar sa cunosti in prealabil ceea ce s-a facut. In afara de asta, o cultura bogata inseamna o imaginatie bombardata permanent cu imagini si asociatii de idei si inseamna si capacitatea de a face conexiuni.


4. Abordarea sociala

Cultura inseamna mai multa adaptabilitate. Inseamna ca stii, intelegi si poti sa te comporti adecvat. Ceea ce te face relationabil cu  diversi oameni din diferite tipuri de societate. La polul celalalt, incultura poate leza, poate conduce la incalcarea normelor culturale ale altor indivizi, poate crea prapastii de comunicare.

5. Abordarea experientiala

Poate favorita mea: a avea cultura inseamna sa traiesti o mie de alte vieti in afara de cea de zi cu zi. Pentru ca in cultura includ lectura, teatru, film, istorie, ceea ce inseamna personaje fictive sau istorice sau reale care iti populeaza viata prin intermediul unor acte de creatie. Inseamna ca te identifici uneori, ca te proiectezi alteori in vietile lor, anticipand astfel mai mult din propria viata. A avea cultura inseamna deschidere, inseamna multiplicarea sensurilor oricarei experiente de viata.
Nu e acelasi lucru sa vezi Parisul si sa vezi Parisul stiind ceea ce vezi. Nu e acelasi lucru sa citesti placuta "Aici a locuit Ernest Hemingway" cand n-ai citit in viata ta Ernest Hemingway fata de momentul in care citesti placuta, vibrand instant la amintirea catorva fragmente/personaje din opera lui... Nu-i acelasi lucru sa iti iei o inghetata de la McDo Paris cu de la chez Berthillon pentru ca inseamna sa ai macar un pic de cultura si de curiozitate cat sa faci drumul pana in Ile Saint Louis si sa stai la coada (n-o sa mai razi de prostii care stau la coada la inghetata cand iei prima lingurita de inghetata cu Grand Marnier). Nu stiu nici macar de ce am ales Parisul... Probabil pentru ca e visul oricui sa viziteze Parisul...care, chiar ploios, e mai frumos daca stii sa-l descifrezi.

Ma opresc aici pentru ca nu e scopul acestui post sa fie exhaustiv ci doar sa aduca o serie de mici indicii cum ca, intr-adevar, cultura face diferenta. Pentru mai mult, incercati sa gasiti exemple din propria viata... si, daca aveti timp, treceti pe la FITS!

luni, 28 mai 2012

La source des femmes

In 2011, o prietena de-a mea de origine algeriana s-a casatorit. In pofida personalitatii ei voluntare, a gradului mare de independenta si a faptului ca se casatorea pentru a treia oara, a hotarit sa celebreze aceasta casatorie in tara ei natala pentru a-si bucura familia.

In preziua nuntii, mama sotului a venit sa o ceara de la unchiul ei (prietena mea nu mai are tata). Cu aceasta ocazie, i-a oferit acestuia cadouri in aur. Unchiul si-a dat acordul prin urmare "afacerea" putea fi finalizata. Am spus afacerea pentru ca a doua zi, prietena mea, viitorul ei sot (un om bun si tolerant, la fel de detasat de traditie precum ea) si familiile lor s-au prezentat la oficiul starii civile. Prietena mea a fost lasata singura intr-un hol, in timp ce ei, barbatii, au intrat sa parafeze afacerea. Niciun act nu este emis in urma unei casatorii oficiale in tarile magrebiene decat atunci cand acesta serveste pentru uz international. Insa in Algeria o casatorie poate fi desfacuta pur si simplu atunci cand sotul hotaraste sa-si repudieze sotia. In 2011.

Noaptea nuntii nu a fost mai spectaculoasa. Prietena mea a fost imbracata si aranjata si dusa intr-un fel de camera in care urma sa primeasca ceva cadouri si sa-si astepte sotul. Din camera ei, singura, a putut asculta cateva ore bune cum invitatii se distreaza si se bucura de nunta ei la care de fapt ea nu participa. Sigur, odata cu finalizarea traditiilor, prietena mea si sotul ei au avut grija sa-si organizeze singuri petreceri si motive de bucurie. Insa relatarea nuntii ei mi-a dat totusi fiori.

Filmul lui Radu Mihaileanu, La Source des Femmes, a reiterat acesti fiori.  Actiunea se desfasoara intr-un mic sat marocan lipsit de apa unde femeile sunt cele care aduc apa coborand galetile pe stanci abrupte in timp ce ei se multumesc sa stea la crasma, depanand amintiri din razboiul colonialist. Una dintre femei avorteaza la inceputul filmului ceea ce o face pe Leila, o "straina" din alt sat casatorita cu invatatorul, sa reflecteze la faptul ca multe dintre ele pierdusera sarcini astfel si sa incerce sa le convinga pe celelalte femei din sat sa schimbe ceva. Calea pe care o aleg pentru a-si convinge sotii sa aduca apa in sat este greva iubirii... Unele femei vor fi violate, altele batute de soti, altele "doar" maltratate verbal. Leila, singura femeie care stie sa citeasca din sat, este insa iubita si sprijinita de sotul ei care o consiliaza inclusiv in ceea ce priveste confruntarea cu Imam-ul.

Filmul m-a emotionat cu atat mai mult cu cat reuseste sa abordeze mai multe teme inca de actualitate in societatea magrebiana:  casatoriile aranjate, virginitatea inainte de casatorie, repudierea femeilor, interzicerea contraceptiei, miturile asupra sterilitatii, violenta conjugala, inclusiv violul, extremismul religios, multiplele interpretari ale Coranului, aplicarea chariei, inclusiv portul valului, scolarizarea si educatia, percepute uneori ca o sursa de probleme, in loc de sursa de solutii, inegalitatea sanselor la educatie, accesul la apa si consecintele asupra biodiversitatii... Asa cum a facut in celelalte filme vazute de mine (Trenul vietii si Concertul), Radu Mihaileanu reuseste sa atinga toate aceste teme cu delicatete, prezentand o poveste alegorica, punctuata de traditii populare (mesajele barbati femei sunt transmise adeseori prin canturi populare) asa cum in alte pelicule era punctuata prin umor.

Daca ar fi sa reprosez ceva, probabil personajul lui Sami, sotul Leilei, da dovada de o anumita inconstanta. In general, carturar domol, bland, tandru, sensibil, el este totusi capabil de doua izbucniri de furie uimitoare, dar se repliaza imediat si radical... Iar daca ar fi sa aleg o curiozitate, aceasta este rolul telenovelelor (pe care personajele din film le urmaresc). Daca in general le-as prezenta ca pe niste seriale ieftine, lipsite de substanta artistica, hiper-explicite, niste sub-produse culturale, odata cu acest film am realizat ca pana si astfel de productii pot avea un rol educativ important. Intr-o societate marcata de superioritatea barbatului, de violenta lui fizica si verbala, un altfel de model de relatie barbat-femeie, fie el si excesiv de siropos, poate fi binevenit, poate ajuta la emancipare si la iluminare.


joi, 24 mai 2012

Generatia globalizarii

 Christine Lagarde, directoarea FMI, a tinut ieri un speech pentru absolventii Scolii Kennedy din cadrul Universitatii Harvard. Cand esti invitat sa tii un speech la astfel de ocazii, trebuie sa te asiguri ca spui ceva memorabil. Ajunge sa ne amintim ca speech-ul lui Steve Jobs in fata celor de la Stanford a facut inconjurul lumii cu diferite ocazii.

Asadar ma gandesc ca scrierea speech-ului este o sarcina dificila deoarece discursul trebuie sa fie profund intelectual, relevant dar si inspirational sau emotionant. Trebuie sa ajungi cumva sa impaci mintea cu inima, sa le cresti aripi si sa le generezi lacrimi celor care te asculta.

Intrucat pe Christine Lagarde o placeam de mai demult (am mai publicat pe blog un interviu cu ea), am deschis cumva stresata linkul discursului de la Harvard. Mi-era teama ca nu cumva sa descopar ca nu a fost la inaltimea evenimentulu, ca nu e chiar personalitatea pe care o intuiam.
But I went for it...si nu mi-a parut rau.

Mesajul predominant a fost ca lumea in care traim este cu totul diferita de cea in care traiam acum 30 de ani. A fi competitiv astazi inseamna a fi competitiv la nivel global, a fi adaptabil si dinamic, a fi interconectat cu tot ceea ce se intampla, a sti sa comunici si sa receptezi informatia. De altfel, el a fost structurat in trei parti: The “new” world of interconnections: a world in progress; The importance of being good global citizens si Her personal story

Cititi intregul discurs pe site-ul FMI. Merita pentru cat este de cuprinzator, pentru exemplele privind lumea aflata in schimbare si pentru istoria vietii ei - a fost prima femeie ministru de finante intr-o tara din G8 si prima femeie presedinte a FMI. Dar mai ales merita pentru mesaj:

When I look back upon my life, I think I have learned two major lessons.

The first lesson: be prepared for change, don’t take anything for granted, be willing to take risks. I urge you to seek your destiny, find your destiny, fulfill your destiny. This has served me well, and I am passing it on to you.
The opportunities available to you in this dazzling new world are far greater than in my day. Take advantage of that. Stride confidently through the open door into the bright future that awaits you. Do not get trapped by the uncertainties of the present moment. Follow the poetry of Bob Dylan: “don’t think twice, it’s alright”!

The second lesson: always stand up for your values, your principles, your ideals. When I first interviewed at a law firm, I was told that I would never make partner. When I asked why, they told me it was because I was a woman. So I thanked them, walked out the door, and never looked back. Tough luck, they did not deserve me!
Whatever you choose to do in life, let it be infused with a spirit of civic virtue. Make sure that your personal destiny overlaps with the common destiny of humanity. Strive for the common good of all.

miercuri, 23 mai 2012

Saptamana Facebook

Incepand de luni, Facebook este cotat la bursa. Alfel spus, luni a fost IPO-ul Facebook. Am invatat cu aceasta ocazie ca IPO inseamna initial public offering, m-am gandit sa va spun si voua, mai ales daca sunteti ca si mine, adica ati facut o facultate care nu are nicio treaba cu bursa si nici n-ati avut timp pana acum sa cautati pe net. Actiunile, initial cotate la 38 dolari bucata, au scazut luni cu 11%, astazi (miercuri) s-a inregistrat prima crestere usoara +4% de dimineata, ajunsa la 4.7% pana spre inchiderea acestui post.

Acest eveniment indelung anuntat a fost pregatit cu nenumarate materiale in presa. Majoritatea (spre exemplu cele citite de mine in Time) anuntau mai degraba cresterea actiunilor dupa IPO, fie ea moderata sau importanta. Alte materiale priveau campusul Facebook a carui fotografie o aveti alaturata acestui post. Lucreaza acolo peste 2000 de oameni intr-un sediu care a apartinut inainte Sun Microsystems... Spatiul este aproape la fel de neconformist ca cel de la Google-ul din Zurich, angajatii pot alege daca vor sa lucreze asezati sau in picioare, pot manca, se pot da cu skate-ul, pot desena peretii pe care se gasesc multe stencil-uri si graffiti-uri. Detalii tot in reportajul foto din Time. Fata de Google, latura de design este insa mai putin impresionanta... in tot ce vreti de la constructia spatiului la mobilier. Daca sunteti curiosi care este istoria Fb, in numai 2.5 minute puteti sa o aflati de aici.

In weekendul dinaintea IPO-ului si dinaintea zilei de nastere a fondatorului FB, inca o miscare surprinzatoare: Mark Zuckerberg s-a casatorit cu logodnica sa cu state vechi Priscilla Chan, proaspata absolventa de medicina la University of California in San Francisco. La petrecerea anuntata ca fiind organizata in cinstea absolvirii facultatii au participat se pare 100 de oaspeti care au fost surprinsi de adevaratul motiv al celebrarii. Daca de obicei nuntile mondene le dau de furca jurnalistilor cu preocupari de moda si lifestyle, de data aceasta nenumarate articole au fost dedicate eventualului contract prenuptial si impactului pe care acesta l-ar avea asupra IPO-ului. Cu siguranta insa vestea a avut un impact asupra popularitatii butonului like: se pare ca nu mai putin de 500.000 de utilizatori au dat like la poza de nunta a lui Zuckerberg.

Bineinteles, nu stiu sa va spun daca actiunile Fb vor creste sau vor scadea in urmatoarele zile (chiar acesta este id-ul de bursa al Facebook, puteti sa-l adaugati si sa il urmariti pe iPhone :) ), nu stiu sa va spun daca Priscilla si Mark vor trai fericiti pana la adanci batranete si nici daca sediul Facebook va egala sediul Google ca design, stiu insa ca ideea de retea sociala a revolutionat lumea virtuala de astazi. A revolutionat-o chiar si pe cea umana: stiu ce imi fac toti prietenii, am reintalnit colegii de facultate, de generala si de liceu, mi-am facut amici cu aceleasi preocupari ca si mine si pot sa urmaresc mai usor lansarile de carte si expozitiile artistilor pe care ii iubesc. Facebook si Twitter au democratizat planeta care poate acum sa comunice direct cu Michelle Obama, Valerie Trierweiler sau Demi Moore... Un pas mic pentru om si mare pentru omenire :) Daca pretul sau este de 20 sau de 50 de dolari pe actiune, remains to be established. Check my FB update! :)


vineri, 18 mai 2012

Asturias

Nu cu mult timp in urma, sotul meu si cu mine am fost la un concert de chitara desfasurat intr-o biserica. In repertoriu a fost inclusa si arhicunoscuta piesa a lui Isac Albeniz - Asturias...

Mi-am dat seama ca, desi mi-e tare draga Spania, despre Asturias stiu destul de putin... Si nimic care sa imi traduca notele tulburatoare ale lui Albeniz. In pofida clipurilor de pe youtube, Asturias nu are nimic de a face cu flamenco - dans ce vine din Sud... ci mai degraba cu...

Va las sa descoperiti in filmuletul pe care l-am gasit mai jos. Asturias pare un taram proaspat, ondulat, un pic salbatic, neimblanzit de ocean... Enjoy!

miercuri, 16 mai 2012

Despre premiul Pulitzer si pretul e-bookurilor


Lumea literara internationala este un pic agitata in acest moment. Iar jocurile care privesc autorii dar si industria de carte transpar un pic in presa...

In primul rand, pentru prima data in ultimii 35 de ani, nu a existat niciun laureat Pulitzer pentru fictiune. Marile grupuri editoriale au twitat revoltate "cum este posibil?". In NY Times, am gasit un pic explicatia fenomenului. De obicei, alegerea reprezinta un proces in doua etape. Un juriu alcatuit din 3 persoane citeste si analizeaza propunerile, cateva sute de carti, dintre care selectioneaza 3 carti- finalistii. Acestia sunt trimisi comisiei centrale care alege laureatul. In acest an juriul a fost compus din Michael Cunningham, autorul “The Hours” premiat cu Pulitzer in 1999; Susan Larson, ex-editor de carte la The Times-Picayune in New Orleans si Maureen Corrigan, critic de carte pentru “Fresh Air”, un program cultural al National Public Radio.

Ei au selectionat trei finalisti:  Denis Johnson cu “Train Dreams,” o carte publicata initial in The Paris Review in 2002 si republicata la o editura in acest an; Karen Russell, o autoare de 29 de ani, cu Swamplandia si David Foster Wallace cu “The Pale King,” o carte neterminata la moartea autorului si completata de editor. Comitetul Pulitzer nu a retinut niciunul din aceste nume.
Lista de anul trecut o gasiti aici.

In timp ce editorii contestau aceasta decizie, departamentul american de Justitie a ales sa trimita in judecata un numar de edituri impreuna cu Apple deoarece au realizat un fel de complot anti-competitiv determinand cresterea artificiala a e-bookurilor la Amazon care le vindea cu aprox. 9.99 dolari fata de pretul Apple intre 12.99-14.99 dolari. Practic Apple le-a sugerat editorilor sa vand cartile prin el, aplicand un pret de agentie, o metoda diferita fata de cea practicata anterior in care editorii vindeau cartea la jumatate fata de pretul de print, pretul e-book-urilor ramanand la latitudinea retailer-ilor. Editurile incriminate erau: Hachette Book, Simon & Schuster, HarperCollins, Macmillan si Penguin Group USA,

marți, 15 mai 2012

Trilogia New York-ului

Nu este pentru prima data cand creatiile familiei Siri Hustvedt - Paul Auster sunt mentionate pe blogul meu. Sau cand vorbesc despre viata lor de familie.

De data aceasta, am citit o carte mai veche a lui Paul Auster, carte care de altfel este frecvent atasata numelui sau - Trilogia New York-ului. Volumul este constituit din 3 nuvele cu detectivi - Orasul de sticla, Fantome, Camera incuiata - care, desi debuteaza dupa regulile genului, dovedesc a avea foarte putin in comun cu derularea actiunii din alte lucrari de acet tip. In prima nuvela, un scriitor este confundat cu un detectiv si, profitand de aceasta oportunitate, accepta cazul. In cea de-a doua nuvela, un detectiv pe nume Blue accepta sa il urmareasca pe Black la indemnul lui White, mutandu-se intr-un apartament inchiriat, renuntand la orice contact cu propria sa viata si ajungand ca, pe marginea cazului, sa isi puna intrebarea daca White si Black nu sunt de fapt aceeasi persoana. In cea de a treia nuvela, un scriitor lipsit de inspiratie este sunat de sotia prietenului sau din copilarie, disparut in mod neasteptat, si este rugat sa evalueze si eventual sa publice operele prietenului sau. Scriitorul descopera niste lucrari extraordinare pe care le publica, se casatoreste cu nevasta prietenului sau si pleaca in mod compulsiv intr-o calatorie geografica si intelectuala menita sa reconstituie existenta si identitatea acestuia.

Indiferent de ceea ce se petrece, adevaratul mister este de fapt unul al identitatii: ce anume ne face sa fim cei care suntem?, ce anume da identitate vietii noastre?, cat de repede se poate glisa dintr-un gen de existenta in altul? cat de repede putem translata intr-un altul? si asa mai departe... Indiciile se pot afla in orice detaliu: asemeni obiectelor pe care le culege Stillman tatal, urmaritul din prima poveste, cel care aduna resturi de pe jos urmand o harta imaginara cu scopul de a le redefini "semnificantul", "cuvantul", limbajul... De la aparitia ca special guest a lui Paul Auster insusi in prima poveste, la suprapunerea partiala a lui Black si White, la modul circular in care se termina povestea a treia si volumul in sine... orice-orice poate contribui la sens.

Recunosc: initial, am gustat cu moderatie povestirea. Doar in momentul in care mi s-a conturat jocul intelectual, una dintre mizele cartii, am inceput sa citesc cu placere Trilogia din New York. Bucuriile sau dezamagirile pe care mi le-au produs personajele le-am acceptat nu ca fiind reale ci ca fiind parte din jocul pe care prozatorul il joaca cu cititorul sau pentru ca apoi sa-l determine pe acesta sa treaca la un nou nivel al cartii, si-apoi la altul... intr-o spirala nesfarsita in care cititorul ar putea chiar sa constate la sfarsit ca ultimul nivel e acelasi cu primul iar Paul Auster este epicentrul.

Enjoy!

duminică, 13 mai 2012

Secretul reusitei: tocmai in Islanda

Probabil ca nu ati avut prea des ocazia sa cititi in presa despre alegerile prezidentiale din Islanda.

Da, din Islanda...
Da, Islanda - tara aceea de 320.000 de locuitori repartizati pe 103.000 km patrati, o treime locuind in capitala Reykjavik...

Nu mai intru in detalii geografice. Islanda va avea alegeri prezidentiale in acest an, la fel ca multe alte tari, pe 30 iunie.

Spre deosebire de 2008, cand a existat un singur candidat, presedintele care tocmai isi terminase mandatul si care fusese reales in mod repetat incepand din 1996, anul acesta exista numerosi candidati:
  1. Andrea Ólafsdóttir, presidente de asociatie
  2. Ari Trausti Guðmundsson, geolog, scriitor si realizator de programe de radio
  3. Ástþór Magnússon, antreprenor
  4. Hannes Bjarnason, fermier
  5. Herdís Þorgeirsdóttir, avocata, profesoara de drept la Universitatea din Bifröst, presedinta a Asociatiei Europene de Avocati
  6. Jón Lárusson, politist
  7. Ólafur Ragnar Grímsson, presedintele anterior al republicii care castiga mandate consecutive din 1996. Initial Grimsson anuntase ca nu mai candideaza insa datorita faptului ca a primit o petitie semnata de 30.000 de persoane (asta inseamna muuuult la suta), a hotarit in ultima clipa sa isi depuna o noua candidatura
  8. Þóra Arnórsdóttir, jurnalista.
Pana aici nimic deosebit in afara de numarul de mandate adjudecate de Grimsson. Probabil ca datorita numarului de persoane care au semnat petitia pentru Grimsson v-ati astepta ca el sa fie favorit. Insa sondajele la data de 26 aprilie arata asa:


Ari Trausti Guðmundsson - 11,5%

Ástþór Magnússon        0,8%

Hannes Bjarnason            0,3%

Herdís Þorgeirsdóttir         3%

Jón Lárusson                      0,6%

Ólafur Ragnar Grímsson         34,8%

Þóra Arnórsdóttir                 49%

Deci castigator al primului tur (nu stiu sigur daca legea islandeza prevede un al doilea dur) ar fi Þóra Arnórsdóttir.



Ea are 37 de ani, are un BA in filosofie si un MA in economie internationala si de dezvoltare de la  Johns Hopkins University Paul H. Nitze School of Advanced International Studies, Bologna, Italy, and Washington, DC, USA.
Adevarata surpriza este insa faptul ca Þóra Arnórsdóttir este insarcinata, ea va naste in luna mai iar in luna iunie spera sa devina presedinte. Daca nu e aceasta cu adevarat o poveste de succes, spuneti-mi care este? :)

marți, 8 mai 2012

Femeia muncind

"Femeia muncind" este cautarea pe google dupa care cineva a ajuns pe blogul meu.

Recent, am cunoscut un medic din Elvetia, originar din Egipt, ginecolog, stabilit intr-un sat pe langa Freiburg. E un tip amabil, modest, politicos, zambitor, fara nici cel mai mic indiciu al extremismului religios. Face parte dintre cei 10-20% egipteni care sunt crestini ortodocsi. L-am intrebat in cadrul conversatiei cu ce se ocupa sotia lui. Mi-a raspuns foarte mandru si implinit dar si cu o nuanta de firesc: "eu sunt cel care munceste in afara caminului. Sotia mea se ocupa de copii".

Am receptat remarca lui usor iritata. Pentru ca, mi se parea mie, ar fi trebuit sa tina cont de faptul ca ne aflam intr-un mediu profesional si ca eram o "femeie care munceste". Ca doctorii alaturi de care se forma erau femei. Pe masura ce au trecut zilele am devenit toleranta pentru ca mi-am dat seama ca nu era vorba despre un afront ci, mai degraba, despre conceptul de reusita al cuiva care a parcurs un drum lung ca sa ajunga in aceasta ipostaza.

Si tot reflectand la situatia respectiva, mi-am dat seama ca avem mai multe situatii culturale paralele in ceea ce priveste femeile care muncesc (cel putin in cadrul profesiilor liberale si de business):
  1. Workers
  2. Hard workers  
  3. Hard workers downshifting
Despre femeile care doar isi fac datoria cat sa incaseze salariul nu detaliez aici. Probabil reprezinta o majoritate si motivatia consta in educatia orientata spre familie dar si in necesitatile economice, conjugate impreuna.

In ceea ce priveste the hard workers, am luat un interviu mai demult cu un chirurg american (de sex feminin:) ), Sonia Ramamoorthy.  Sonia spunea ca nu mai trebuie sa punem problema accesului femeilor la chirurgie, ci problema leadershipului femeii in chirurgie. Da, dragi colegi care cititi aici, sunt de acord cu ea, nu oftati!:). Hard working women fac istorie...

Si-apoi hard working women currently downshifting... Ideea mi-a venit din acest reportaj despre Sheryl Sandberg, Facebook COO, si din comentariul de pe Freelance switch. Eficienta face ca timpul sa zboare diferit si sa fie valorificat diferit. Cred ca downshifting nu e, in realitate, termenul bun... ci balancing life and work. Si ca sa continui, iata si o conferinta TED a aceleiasi Sheryl Sandberg


duminică, 6 mai 2012

Democratizarea educatiei

Vorbim de mult despre e-learning...

Incepusem sa va povestesc un fel de istorie a mea personala cu subiectul asta dar intre timp am sters pentru ca nu e relevanta. Indiferent de trecut, de evolutia mai rapida sau mai lenta, astazi dispunem de posibilitati imense.

Lucrurile se pot sti foarte precis. De cate ori avem vreo intrebare de cultura generala sau de informare profesionala, google-uim. Am primit de cateva zile intr-un grup de forwarduri un powerpoint cu orasul Montevideo. Cand eram liceana, corespondam cu un amic ce locuia in Montevideo... mi-ar fi placut sa pot vedea orasul in care sta online, fara sa trebuiasca sa ajung acolo. Macar sa imi fac o idee, sa imi imaginez cum arata viata de acolo. Un alt prieten, inca prieten foarte bun, locuia in Ciudad de Mexico. Imi trimitea deseori carti despre orasul si tara sa, adeseori le devoram, le admiram indelung pozele si ma imaginam descoperind live tinutul despre care ajunsesem sa stiu atatea. La toate informatiile si imaginile aveam insa acces datorita unei relatii privilegiate: cu oamenii, cu subiectele povestirilor etc.

Astazi e diferit. Universitatile de varf devin din ce in ce mai scumpe dar informatia e din ce in ce mai accesibila. Poate mai tine un pic de experienta individuala modul in care o cauti. Insa ea e acolo la un click distanta. Un lux nesperat acum 15-20 de ani.

Din ce in ce mai mult, universitatile de varf se gandesc si ele sa distribuie cunoasterea si realizeaza cursuri online. Absolvirea cursurilor nu te face diplomat al Harvardului sau MIT-ului dar ai privilegiul de a invata singur dupa metoda lor si urmand focus-urile lor. Alta data chiar si asta costa bani. Pretul unei carti. Fara multimedia.

Jurnalele de stiinta se orienteaza cat mai mult spre open access. Nu mai platesti ca sa citesti dar platesti ca sa fii evaluat inainte de publicare. Sa demonstrezi ca meriti publicarea. Jurnalele de varf inca nu urmeaza aceasta politica... insa sunt curioasa daca nu cumva lumea science-ului va avea o fata diferita si alte reguli peste 5 ani...

Si n-am fost surprinsa sa aflu ca Salman Khan, 35 de ani, antreprenor, filantrop si ... unchi care isi ajuta verii si nepotii cu lectiile la algebra, a pus pe picioare un site care ofera lectii gratuite online. Am fost totusi surprinsa de vastitatea site-ului: peste 3000 de lectii de 10-15 minute de la subiecte de art history, la math, banking, healthcare and medicine si ... pregatire pentru GMAT, gasiti de toate acolo. Mi-ar placea doar sa fiu un pic mai copil sa ma pot bucura din plin de aceasta democratizare a educatiei. Sa am timp...

Voi ati folosit vreodata instrumente din categoria e-learning? Va tenteaza povestea asta?

miercuri, 2 mai 2012

Mana doctorului

Mana doctorului este titlul prezentarii de la TED pe care v-o propun mai jos.



H. mi-a atras atentia asupra ei si, odata ce am vazut expunerea, mi s-au perindat prin fata ochilor extraordinarele doamne doctor cu care am facut semiologie: Dr. Mioara Rizescu si Dr. Minerva Muraru. Mi-am adus aminte cum fiecare zi de facultate era o revelatie la patul pacientului, cum medicina era un superb voiaj prin necunoscut plin de perspective surprinzatoare. A fost poate perioada in care profesia s-a vazut cel mai frumos.

Cand te faci ceva mai mare, sesizezi limitarile si lipsa finantarii, procesul didactic nu e mereu ceea ce ti-ai dori, pacientii pe care ii vezi tin si de sansa, nu mai ai mereu alaturi persoanele care sa iti selectioneze  cazurile cele mai interesante... Sigur sunt si plusuri: comunici cu pacientul mai direct, esti mai implicat, pe masura ce dobandesti responsabilitati sau faci tu insuti lucruri, profesia devine mai gratifianta...

Dar aceasta conferinta TED o public in amintirea conferintelor inspirationale, nefilmate de nimeni, pe care le urmaream aproape zilnic cu sufletul la gura alaturi de colegii mei la orele de semio...