luni, 31 decembrie 2012

Bilant 2012

Sfarsitul anului acesta m-a prins in "turneu" prin Romania asa ca mi-a fost aproape imposibil sa mai scriu vreun rand de calitate.

Iata insa ca a venit momentul acela de liniste dinaintea Noului An in care iti faci bilantul.

Jocul Orb a trait un an frumos prin popularitatea concursului de 2 ani de blog cu un premiu semnat Mirela Iordache, prin proiectul Identitate la care au avut amabilitatea de a-mi acorda interviuri Vlad Stroescu, Bogdan Voicu, Tincuta Apateanu, Cristina Bazavan, Cristian Lupsa, Maria Knoth Humlum si Frédéric Balard, prin proiectul Blogger European dedicat Anului European al Imbatranirii Active si Solidaritatii intre Generatii care a beneficiat de un interviu cu Jean Marie Robine.

As zice ca am fost activa si am scris mai mult decat in anii anteriori, am avut mai multi vizitatori si dialogul s-a dezghetat. Am relatat de la conferintele de Storytelling, de la o premiera muzicala internationala - opera Jetzt - si de la cateva expozitii de arta. Am vociferat impotriva abuzurilor legate de Institutul Cultural Roman. V-am propus cateva carti dar si povesti din Bucuresti, Montpellier, Barcelona, Munchen si Lisabona. Am avut o colaborare cu Dilema veche pe blog si un articol personal despre Medicii romani din Franta. Am deschis, sper, seria de colaborari cu DOR. Si am beneficiat de aportul catorva prieteni si cititori la moodboardul "50 years from now". Urmatorul ne va iesi mai bine :D (Later edit: am uitat de nominalizarea printre finalistii Webstock awards pentru Proiectul Identitate J.O, unde am concurat cu profesionistii, cu agentiile, ceea ce m-a flatat)

A fost un an tumultuos si plin, cu bune si rele. Nu s-a numarat printre preferatii mei insa fara challenge-uri probabil am da mai putin din noi si am uita din cand in cand cum e la lupta :)

Nu pot decat sa va multumesc ca m-ati vizitat sau chiar ca mi-ati fost aproape, ca mi-ati scris sau mi-ati raspuns la provocari, ca mi-ati lansat altele. Si va invit sa o faceti in continuare iar in ceea ce ma priveste nu imi ramane decat sa incerc sa va aduc pe aici mai des.

Va urez un An Nou bun, plin de sanatate si bucurii, de voi insiva asa cum va doriti sa fiti si de cei dragi voua, de impliniri si de magie! Just stay true to yourselves! La multi ani!

Sursa foto.

sâmbătă, 22 decembrie 2012

timp statea lungit pe timp

Motto:

"ceata e o sansa unica pentru cei mai realisti trecatori/ de a fi si ei, in sfarsit, un pic cu capul in nori"
(sms 58 - Iv cel Naiv)

Se pare ca anul asta am fost cuminte daca mosul a inceput sa vina anticipat cu cadouri. Intai am castigat un concurs de la Printre randuri asa ca astept sa primesc Cautatorii de povesti, o carte pe care chiar mi-o doream, apoi am intrat in posesia volumului Uibesc de Iv cel Naiv pe care l-am citit cu mare placere. Cum poti incepe mai frumos o sambata dimineata decat cu o cafea fierbinte cu lapte si niste poeme impartasite.

M-am gandit sa impartasesc preferatele mele cu voi, mai ales ca nu v-am mai propus de mult versuri.

un fragment din "te iubesc, iubito, versiunea aproape completa"

"mai sunt o multime de
fete, unele chiar mai frumoase ca tine.
unele chiar prea frumoase - o sa incerc sa
ma tin departe de alea cu buze subtiri;
s-ar putea totusi sa nu te insel.
Sper sa nu ma insel nici pe mine,
o sa fie greu dar in situatii din astea, viata
aranjeaza fie de-un necaz care sa ne uneasca,
fie de un copil care sa ne distraga atentia de la noi
fie de-o vacanta ca sa putem avea in sfarsit discutia
aia, despre lucrurile alea;

o sa fie bine, iubita mea, o sa vezi o sa fie magic"

chimia iubirii

"se iau doi ochi/de dimensiuni medii/ si proprietati normale;
se toarna in ei baza/ fericirii mele - zambetele tale;
apoi se adauga acidul/distantei dintre noi;
rezulta bineinteles sare si apa
in ambii ochi, sub fiecare pleoapa"

legaturi prapastioase

"iubito, nu stiu ce-o sa facem/se scumpesc toate nemasurat de mult
platim fiecare zambet cu pret de adult/ ca sa nu mai zic de pretul pe un tumult

iubito, nu stiu ce-o sa facem/ ramanem din ce in ce mai rar singuri acasa
gasim demodat si incomod sexul pe masa/ cumva simt c-am picat in a timpului plasa

iubito, nu stiu ce-o sa facem/ organismele ni-s din ce in ce mai uzate
saruturile si-au pierdut din elasticitate/ nu mai avem zgaibe pe genunchi si pe coate.

iubito, nu stiu ce-o sa facem/ nu mai esti cea de care m-am indragostit
nu mai stii sa faci un barbat fericit/ alaturi de tine nu ma mai simt implinit

iubito, normal ca stiu ce e de facut:
ne refugiem in strofa asta fara rima,
am pus-o intentionat la final, poate
nu se mai obosesc s-o citeasca;
acum ca le-am atras atentia cu
problemele lor,
sa stii ca ne
putem iubi
aici,
pana dimineata, inclusiv pe masa"

B.T.E (Boli cu transmitere emotionala)

mai grave poate decat cele transmise sexual
sunt bolile de cuplu din plan emotional
care se transmit si dor la fel de tare
ca cele, ma scuzati, dintre picioare.

tristetea, de pilda, ai vazut? se ia imediat
indiferent de precautii, chiar din aerul expirat:
e suficient ca el sa vina c-o mina trist-acasa
si simti deja cum ti se scurge zambetul sub masa.

lenea e o alta maladie al naibii de contagioasa:
o sambata fara vreun plan si umple-ntreaga casa
din living, prin debara, pana hat! in dormitor
particule de lene plutesc in aer lenes si se lasa pe covor

apatia e si ea perfida, nu stii cand te-a cuprins
fiind favorizata, ca si lenea, de-un televizor aprins
mai e bacteria rutinei pe care o purtam in noi cu totii
si la un moment dat erupe, smirgheluind orice emotii

dulcegaria, manifestata prin exces de hihihi, sufletel
mi, mi, mi, pusy, ursulet, ciorbita... ca orice zaharel
te amageste cu noi diminutive prinse-n al iubirii buchet
pana-ntr-o zi, cand aflati ca relatia sufera de diabet

dar cea mai dureroasa, indiferent de anotimp,
e perfida, nedreapta, incurabila lipsa de timp."

Foto de aici.

miercuri, 19 decembrie 2012

Mandrie si beton

In tara Oas-ului vara, in august, au loc aproximativ 40 de nunti in doua saptamani. Satenii au trofee in forma de tour Eiffel pline de cognac si casele batranesti sunt lipite de vile cu 4 etaje si fatade din sticle. Ciocnirea a doua culturi sau poate una singura reinventata. De multi ani de zile, chiar dinainte de Revolutie, locuitorii zonei pleaca sa munceasca in strainatate iar banii economisiti ii aduc in tara si ii transforma in case. In case falnice cu 3-4 etaje astfel incat "sa nu ploua in casa de pe acoperisul vecinului". Pentru ca "nu serveste la nimic sa ai bani daca nu se vede ca ii ai", daca nu ai facut nimic din ei. Cel putin o casa si o masina, cele doua indicii ale reusitei sociale in Tara Oasului. De altfel pe ulitele din Certeze se plimba falnic un Ferrari decapotabil alb.

Astazi seara am fost la lansarea multimedia a proiectului Mandrie si beton, un proiect foto-video-antropologo - jurnalistic realizat de fotograful Petrut Calinescu si de jurnalistul Ioana Hodoiu. Seara a fost moderata de Amalia Enache, cea care a contribuit la ideea proiectului printr-o serie de reportaje relevante despre viata osenilor la Paris, si a beneficiat de participarea domnilor Vintila Mihailescu, Bruno Andresoiu si Mihai Vasile precum si a unui fotograf din tinutul Oasului, hatru si surprinzator, al carui nume din pacate nu l-am notat (foto).

Intrati pe site, priviti pozele, cititi explicatiile, lecturati povestea si nu va pripiti sa trageti concluzii. Contemplati-o amuzati, deschisi la minte si suflet pentru ca nu e vorba de etichete ci de fotografie sociologica. Enjoy!

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Art-imaginea mea

Sarbatorile sunt si despre interactiune si comunicare, despre legaturi, cuvinte, zambete, jocuri si a fi impreuna. Asa ca Jocul Orb a devenit dintr-o data foarte sociabil :) Nu protestati? Adica nu era si pana acum? :)

Dupa ce am preluat o leapsa de la Tomata , iata ca m-am autosesizat la o leapsa de pe blogul Kadiei. M-a atras pentru ca e vorba despre arta si imagine de sine iar 2013 mi-as dori sa aduca un proiect legat de artisti tineri pe Jocul Orb. Ce parere aveti?


Pana una alta, iata despre ce este vorba... Dau copy paste
Raspundeti la urmatoarele intrebari cu numele, preferabil si imaginea, unei picturicolajdesensculpturibasoreliefmozaic, obiect ceramic sau de sticlatapiserii sau fotografii cunoscute si expuse vreodata intr-o galerie artistica sau muzeu , alaturi de numele artistului care a creat acea opera de arta. E voie sa se includa si sculpturi de tip instalatie miscatoare, atat vreme cat sunt fixate de un stativ sau panou sau agatate de un tavan.
 Pentru o vizitatoare pasionata de muzee de arta ca mine ceva mai potrivit nici nu se putea. Ma rog, n-am prea inteles de ce nu e voie si cu instalatii sprijinite de podea, dar asta e alta discutie :)

1. Cu cine/ce te poti compara pe tine insuti cate o data?
Daca e o zi buna, ar putea arata asa...

Jacqueline avec des fleurs - Pablo Picasso, 1954, ulei pe panza
 Daca e o zi mai putin buna, ar putea arata chiar si asa...

Three studies for the portrait of Lucian Freud - Francis Bacon,  1965, ulei pe panza

2. Ce te pasioneaza in legatura cu viata ta de zi cu zi ?

That's a tough one... Totul? Oamenii? Sa inteleg? Intai m-am gandit la o pictura abstracta ceva precum Cy Twombly care sa ilustreze multitudinea de interactiuni dar si un Marc Desgrandchamps ar fi expresiv (l-ati mai vazut cand am scris despre expozitia de la Palais Tokyo)
Ferragosto III - Cy Twombly, 1961, ulei pe panza

Untitled - Marc Desgrandchamps, 2007


3. Cum arata sentimentul tau de bucurie sau fericire de azi sau din zilele acestei saptamani inca relativ recente ?

Asta-i grea... Pentru ca ajung la mine mai degraba cei tristi... Dar sa vedem, sa ne gandim bine...

The garden - Joan Miro, 1925, ulei pe panza
Sau :)
Arcul isteric - Louise Bourgeois, 1998


4. Daca ai fi obligat sa devii profesor al unei materii oarecare/domeniu oarecare al cunoasterii umane, care ar fi acea materie/domeniu de cunoastere ?

Va rog, obligati-ma! :) Imi place chirurgia si, dintre toate, ma pasioneaza chirurgia minimal invaziva (asta inseamna laparoscopie, robotica, single incision, single port, transorificiala etc) Mai jos este un tablou realizat de Frida Kahlo pentru chirurgul care a operat-o pentru traumatismul ei vertebral. Referinta la Sf Sebastian este importanta, deoarece Sf. Sebastian este patronul laparoscopiei (sagetile sunt vazute ca niste mici orificii prin care se realizeaza operatia). In zilele noastre sunt de ajuns 4 sau chiar unul...
The wounded deer - Frida Kahlo, 1946, ulei pe panza
Ha, v-am prins! Va asteptati la Lectia de Anatomie a lui Rembrandt, nu?

5. Cum ar putea arata o felicitare pt Anul Nou pt o persoana ff importanta pt tine ?

Mmm, Les mariés de la tour Eiffel?
Les mariés de la tour Eiffel - Marc Chagall, 1938, ulei pe panza
Cum spuneam: chirurgie, sa fie, dar I am still a girl! :) Let's go to Paris! Or to Rome... :)

6. Cum ar putea arata o felicitare pt Anul Nou pt intreaga ta familie?

La danse - Henri Matisse, 1909, ulei pe panza

Objects of desire

Memento mori de Animal fabuleux. Varianta din stanga este
realizata cu foita de aur.  Prefer varianta din dreapta, cred.
Vine Craciunul, casa respira a sarbatoare... Am schimbat un pic cromatica livingului ca sa ii dau tusa aceea hibernala iar, pe langa coffee table, stau evident si reviste de decoratiuni interioare... Asa ca pot sa visez privind interioarele altora (ei, da, avem cu toti un coté voyeurist)... sau contempland obiecte care mi-ar placea sa existe in casa mea.

Well, Animal fabuleux a scos acum vreo doi ani o colectie de farfurii de perete intr-un stil epurat, modern, ironic si decalat numita Memento Mori (foto stanga sus) In acelasi timp si colectia ceva mai recenta Buisson Ardent e interesanta si extrem de decorativa.

Fornasetti sunt deja niste clasici si niste adevarati manieristi :) (foto dreapta). Imi plac mult modelele mai putin traditionale. Am vazut de cateva ori pe site-urile de licitatii modele mai vechi si extrem de surprinzatoare. Colectionarii sunt insa cu ochii pe ele asa ca, indiferent de cat de bun e pretul de pornire, el va urca. De asemenea, faceti abstractie de pretul neatragator al farfuriilor si plimbati-va gratis pe site-ul lor, mai ales daca aveti flash-ul instalat. Mi se pare inspiring in special pentru cei cu veleitati de web-designeri. Intro-ul e de milioane :)

La fel si citatul din Piero Fornasetti: “Dear contemporaries, don’t you realise how different we are? Although I depict you as equals and like the ancients you never change.” Piero Fornasetti

Si o descoperire mai noua: Rory Dobner pe care probabil adevaratii vanatori de obiecte design il cunosteau deja. Imi pare insa destul de inspirat de stilul Fornasetti in special in seria de pisici. Ceea ce nu inseamna ca as refuza o farfurie Rory Dobner :D
Rory Dobner Monocle Cheshire Cat Perfect Plate

Rory Dobner Monocle Cheshire Cat Perfect Plate (clipped to polyvore.com)

Poate insa la final reusesc sa va surprind cu o propunere venita din Portugalia. Compania lor de portelanuri, Vista alegre, ce dateaza din 1824, realizeaza colaborari cu artisti plastici pentru colectii limitate. Este cazul Armandei Passos care a realizat 500 de exemplare numerotate din vazele prezentate mai jos. De ce nu si o farfurie?:)

joi, 13 decembrie 2012

Bloguri de la alfa la omega

Tomata cu scufita mi-a facut marea bucurie de a mentiona Jocul orb in Alfabetul blogurilor, acolo unde apar preferintele Andreei din afara blogroll-ului ei. Exercitiul a fost de fapt o leapsa in care i se cerea sa nominalizeze blogurile care ii plac in functie de initialele numelui ei sau de cele ale domeniului. Tomata a ales sa o ia temeinic, in ordine alfabetica, ceea ce cred ca a fost prilej de bucurie pentru mai multa lume decat o lista scurta. Am primit leapsa mai departe si ... hm, e greu, sper sa ma descurc :) Cred ca se va solda cu o modificare de blogroll :D


A - Andreea Macri - fotografiile ei, mai ales cele de prin orasele lumii, imi dau pofta de calatorit
 si blogul Artmark cu informatii pertinente despre arta si piata de arta
B...
C...
D...
E...
F - Blogul lui Bradut Florescu - Vom iubi si vom fi liberi - unde s-a nascut celebrul text Rostul, fals atribuit lui Dan Puric. Stiu ca Bradut Florescu este un clasic al blogrollurilor dar, intrucat nu mai e asa de activ, l-am trecut aici. In schimb, il puteti reintalni in proiectul Tedoo.
G - Garance Doré - no need to say more :)
H - Harvard Business Review are si un blog - gratuit, spre deosebire de restul continutului - very inspiring.
I - Ioan T Morar - a revenit in blogosfera cu posturi scurte, la obiect, savuroase. Una dintre putinele bucurii dupa stirile zilei este sa ii citesc comentariile :D
J - Blogul lui Jacqueline - journalist with a twist - scrie mereu despre lucruri care imi plac si mie
K - Konkursman de Ioana K-Man
L - Lola Dream Factory - Lola e romanca, face margele si traieste in frumusete si bunatate in Portugalia alaturi de iubitul ei Claudio, de fiul ei si de cativa prieteni. Cand vreau sa respir calm si bunavointa, o vizitez.
M - Micky - merge prin lume si e curioasa de orice (blogul se numea De prin lume dar si Intre fete cucuiete asa ca am optat pentru numele ei). M-am regasit in chestia asta si in alaturarea eclectica de subiecte :)
N - Naiv, Iv cel Naiv :) Putina poezie face bine la organul esteticii :D
O - Openculture - un blog cu informatii culturale dar si cu o impresionant arhiva de texte si filme. Il am si ca aplicatie de iPhone.
P - Placerile lui Noe - Noemi Revnic scrie despre multe lucruri frumoase, de la actori la trait frumos, si are un parfum discret de "familie buna", mai ales cand povesteste de placerile pe care i le-a insuflat mama. Si Plaja cu ganduri.
Q...
R...
S - Siri Hustvedt - you did not think I would forget
T - The Lobby Contemporary Art Space
U - Ucuspucus pictorescus este o fosta colega de-a mea care face o minunatie de ilustratii
V - Visuell pentru motive despre care am mai scris - imi place sa ma strecor in casele oamenilor :)
X...
Y...
Z...

Nu am completat chiar toate literele... Nu-mi dau seama daca din pana de memorie sau din lipsa de obiect. Primesc sugestii. Daca aveti sau stiti vreun blog care ar putea sa imi placa, nu ezitati sa il propuneti mai jos la comentarii...

Iar leapsa se duce catre cei nominalizati (ei, nu chiar toti, de la Siri Hustvedt nu ma astept sa raspunda :))

PS. Imagine de aici.

miercuri, 12 decembrie 2012

Extremely loud & incredibly close

Am vazut recent Extremely loud &incredibly close, ecranizarea cartii de Jonathan Safran Foer din 2005.

Personajul principal este Oskar Schell, un copil de 11 ani al carui tata, Thomas Schell, interpretat de Tom Hanks, moare in atacul din 11 Septembrie 2001. Copilul, banuit de sindrom Asperger, avea o legatura speciala cu tatal si sufera teribil dupa moartea acestuia. Unul dintre elementele importante ale relatiei tata-fiu este faptul ca tatal obisnuia sa conceapa un fel de questuri, de jocuri de orientare cu enigme pentru fiu prin care il determina sa isi utilizeze mintea, pasiunile dar si sa interactioneze cu oamenii. La un an de la moartea tatalui, Oskar gaseste intr-o vaza albastra o cheie aflata intr-un plic pe care era notat doar atat "Black". Evident percepe aceasta intamplare ca pe un ultim quest din partea tatalui, joc ce avea sa i-l aduca mai aproape pentru totdeauna sau macar sa ii livreze un ultim mesaj. Isi face o lista cu cei 240 de Black din cartea de telefoane si incepe cautarile...

Filmul este emotionant in multiple ocazii: de la ultimele mesaje lasate de tata pe telefon fiului la ultima convorbire a acestuia cu sotia sa, mama lui Oskar, interpretata de Sandra Bullock, de la furia declansata de incapacitatea de a intelege, la intalnirirle cu alti oameni si suferintele lor. Cu toate acestea, nu cred ca este pur si simplu corny sau cheesy, nu se complace in schimburi lungi de priviri si cadre telenovelistice. Are suficient dinamism si suficienta inovatie cat sa il salveze de la patetism. Totusi, NY Times acuza filmul de kitsch: "o paliatie culturala pop la o trauma pe care nu o putem privi in fata", "exploateaza imagini familiare si ne face sa ne simtim mai bine doar pentru ca simtim".

Nu este neaparat modul in care as analiza filmul, nici macar la distanta de cateva zile de scenele emotionante. Pana la urma o drama de amploare este facuta din mii de drame individuale. Si a o infrunta nu inseamna neaparat povesti eroice, grandioase despre eroi si teroristi, despre marile razboaie religioase sau politice care au stat la baza atentatului, despre pompierii care au sapat in cenusa uneori cu pretul vietii lor. Este vorba si despre eroii involuntari care au murit in turnuri, uneori manati de disperare sa se arunce in gol de la etajul 105, si despre suferinta pe care au trait-o familiile lor, si chiar si despre sentimentul absurditatii - cum sa intelegi logica unei astfel de situatii? Daca 11 septembrie nu ar fi existat cu adevarat, cu greu ar fi putut cineva sa faca un film credibil bazat pe o astfel de scena. Am fi iesit cu totii din cinematograf protestand "hai, serios, avioane care intra in World Trade Center!!!"

Dar a existat cu toti mortii, ranitii, arsii, cu toate familiile disperate, cu toata pata pe orgoliul Statelor Unite, cu toata indignarea ca asa ceva este posibil. Si cred totusi ca e ok sa faci un film despre suferinta individuala din ziua aceea sau sa scrii povestile pe care unii oameni le-au trait in zilele acelea, asa cum sunt ele condimentate de revolta, suferinta, speranta sau uneori, desi mai rar, chiar umor... E un film care poate fi cathartic pentru cateva sute de familii, cred. Si sensibilizant pentru cateva milioane. Da, poate asta il face intr-adevar pop, intr-o anumita masura, dar, din punctul meu de vedere, dozele folosite de realizatori si calitatea actorilor il fac demn de a fi vazut.

Sa fie sfarsitul lumii? :)

Daca e sfarsitul lumii, atunci cel mai probabil nu veti mai citi postarea asta pentru ca e programata spre publicare la 12 si 12 ora Romaniei. Sigur, poate am gresit cu doua ore si trebuia sa aleg GMT-ul.

Daca totusi nu e sfarsitul lumii :), relaxati-va! Vine Craciunul :)


 

luni, 10 decembrie 2012

Regina Victoria a Marii Britanii e presedinta Norvegiei

N-ar trebui sa existe un Hall of Shame pentru pseudojurnalistii care scriu ineptii? Un Hall of Shame care sa ii opreasca pe directorii de ziare sa angajeze personal subcalificat si care sa ii stimuleze pe studentii la jurnalism sa soarba cuvintele din manuale pentru ca sa devina buni profesionisti?

Sa va dau un exemplu care m-a indignat. Unul dintr-o mie dar asta a contat, poate pentru ca este luni dimineata.

Poate ca ati auzit ca doi jurnalisti australieni au facut o farsa care urmarea sa demonstreze cat este de slaba securitatea la Buckingham. Ei au sunat-o pe asistenta care se ocupa de Kate Middleton la spital si au solicitat informatii, pretinzand ca sunt queen Elisabeth II si prince Charles. Asistenta, din nefericire extrem de credula,  a intrat in joc si le-a oferit informatii (generale, nespectaculoase dar... informatii). Farsa s-a terminat prost si asistenta panicata s-a sinucis, dupa cum arata articolul publicat pe site-ul CNN.

Iata cum arata stirea intr-un ziar   o fituica romaneasca extrem de citita:

"Jacintha Saldanha, asistenta lui Kate, a fost sunată acum câteva zile de o persoană care a pretins că este regina Victoria. Femeia a crezut şi a oferit astfel informaţii confidenţiale despre Kate Middleton, aflare la acea dată în spital, din cauza unor stări de rău provocate de sarcină."

Daca DJ-ii ar fi pretins ca sunt regina Victoria, asistenta ar fi probabil inca in viata. Nu si autoarea articolului...

Sa intreb unde isi fac studiile oamenii astia? Sau sa intreb daca locuiesc in pesteri? 

"Mitul Pesterii" extrem de actual...

vineri, 7 decembrie 2012

Capricii de interior



Mi-am inceput cafeaua de dimineata cu o doza concentrata de vizite prin casele oamenilor dupa o selectie propusa de Sanziana Pop pe site-ul ei Visuell. Asta mi-a satisfacut tare mult gustul meu usor voyeuristic de a trage cu ochiul la interioarele altora :) Si mi-am amintit ca am un capriciu de interior nascut mai demult, prin paginile cine stie carei reviste, poate un Architectural Digest?

Bun... Sa recunosti e cea mai dificila etapa :) Imi plac scaunele Voltaire, cu varianta Louis XV sau Reine, revizitate, reinventate... Adica reconditionate si tapitate modern, surprinzator, de ce nu un pic ironic... Adaugate ca un contrapunct mobilierului epurat, minimal, modern (aici mai am de lucrat, nu mi-e mintea prea limpede cum poti sa le combini :) )

Voi pune cateva exemple dar, evident, niciunul dintre ele nu este perfect. Probabil solutia perfecta ar fi sa gasim un exemplar vechi si sa incercam sa il reconditionam noi dupa inspiratii diverse :) Inca nu m-am hotarit intre aspectul ironic si un relooking contemporan dar mai cuminte :) Exemplele mai indraznete sunt de la Jeux de Lin.



Pentru tesaturi, sa nu imi propuneti animal print, ca nu imi place :) Mai degraba am vreo 4-5 variante gasite pe la Pierre Frey in colectiile Pierre Frey-Andrée Putman si Oscar - Boussac. Si la Dedar: intre Ziggy, Ob-la-di-bla-da, Dedalus si Dada sunt incapabila sa ma hotarasc.

Inutil sa spun ca astea sunt wishlisturi absolut teoretice. Nu am nicio idee de preturi desi, tinand cont de unde am cules informatiile, nu am asteptari decente :)

Dar we live to play! Or do we play to live? :)

joi, 6 decembrie 2012

Domnului Oscar Niemeyer

Cand eram printr-a 9-a/ a 10-a si studiam franceza la Institutul Francez din Bucuresti cu un coleg de clasa, nu stiu ce tema am avut, cert e ca cel care-mi era coleg a vorbit despre arhitectul lui preferat, Oscar Niemeyer. Pe atunci nu-i cunosteam numele, de altfel nici pe-al altor arhitecti, si eram foarte curioasa in ceea ce priveste referintele culturale asa ca mi-am luat o zi la biblioteca Institutului Francez (era pre-internetului) sa aprofundez problema. S-a nascut o dragoste frumoasa, nu numai pentru Oscar Niemeyer, ci si pentru arhitectura in general.

Vreo 5 ani mai tarziu, studiam la Paris intr-o iarna tare friguroasa. Singurul lucru care mi-a incalzit inima (dupa ce in prealabil imi inghetasera mainile traversand Jardin des Tuileries) a fost expozitia extensiva despre Oscar Niemeyer organizata la Jeu de Paume. Vorbea cu atata pasiune despre arhitectura in filmele proiectate...

Astazi, din pacate Oscar Niemeyer s-a stins din viata la varsta de 104 ani. A avut o viata lunga si fructoasa iar creativitatea si pasiunea nu l-au parasit in tot acest timp. Daca nu ma insel, ultimele sale lucrari au fost inaugurate in 2010. Oscar Niemeyer a avut talent si pasiune, dar a avut si o sansa teribila: aceea de a construi o capitala ex nihilo. Daca Brasil ar fi fost unica sa opera, i-ar fi asigurat totusi un loc in istoria arhitecturii. Din fericire pentru ochi si suflet, au urmat multe alte lucrari memorabile.

Pe peretele atelierului sau statea scris "Pentru o lume mai buna". RIP, Oscar Niemeyer, poate intr-o lume mai buna!

London spirit

Mi se mai intampla din timp in  timp sa regret ca nu traiesc la Londra. De obicei recurg la un singur remediu: consult buletinul meteo :). Daca aleg sa ignor toata povestea asta climatica, Londra imi da senzatia unui oras viu, ofertant.

Am vizitat-o de cateva ori si pe fuga de fiecare data. Bineinteles ca pulsul pe care il iei ca turist nu are nimic de a face cu traitul zi de zi intr-un oras. Poate doar te orienteaza intrucatva spre spiritul orasului.

Bineinteles fascinatia mea se indreapta in mod special catre ofertele culturale. Pe care probabil ca nu le-as putea explora cu adevarat daca as trai acolo din doua motive: 1. n-as avea timp; 2. Londra e un oras cunoscut drept scump. Dar Tate-uri, British-uri, teatre, opere, toate fac parte din wishlistul meu.

Cu toate astea, vin azi cu o propunere nu foarte excentrica: The school of life, un proiect cu sediul central intr-un mic magazin din centrul Londrei ce isi propune sa stimuleze traitul frumos. Au o groaza de ateliere de o zi, uneori la preturi de aprox 20-30 de lire: de la How to be cool la Slow parenting, de la How to have better conversations la How to find the job you love. Mai au intalniri cu consilieri/psihologi, cu formari interesante si un parcurs mai mult decat onorabil, numite MOT-uri, poate de la faptul ca e terapie prin cuvant :) Ofera si consultanta de business, un fel de coaching. O biblioteca si un magazin de cadouri. Mai nou exista si evenimente programate in alte locuri din lume (Olanda, Australia, SUA). Proiectul a fost initiat de Alain de Bottom.

Eu zic ca pentru cei care stau acolo, daca au o zi in care se plictisesc, The school of life merita o vizita. Cu toate acestea, ea trebuie planificata deoarece locurile se epuizeaza relativ rapid.

Foto de pe GoLondon unde gasiti o intreaga galerie cu luminile de Craciun 2012.

miercuri, 5 decembrie 2012

Getting old is not for pussies

Declaratia Carlei Bruni din editia decembrie-ianuarie a Vogue Franta cum ca "nu mai avem nevoie de feminism in generatia" sa a starnit controverse, unele chiar destul de raspicate asa cum a fost cea din Telegraph -ul din 27 noiembrie. Argumentele de acolo mi s-au parut concludente si interviul parea sa fie o mostra de egocentrism si autosuficienta. Vogue-ul francez a aparut pe piata de-abia pe 3 noiembrie, asadar la cateva zile dupa debutul polemicii.

Citind textul sursa, am avut surpriza sa descopar totusi ca, intr-adevar, Carla Bruni este un interlocutor inteligent. Si de unde m-a iritat faptul ca Emanuelle Alt a decis sa ii dedice aproape in intregime vechii sale prietene numarul festiv (in conditiile in care deja mie imi place mai putin French Vogue de la plecarea lui Carine Roitfeld), am ajuns sa descopar ca interviul de 4 pagini realizat de Arthur Dreyfuss duce in spate aproape intreaga revista de 290 de pagini.

Carla Bruni este deci un interlocutor inteligent si instruit care stie sa deturneze discutia, sa o nuanteze, sa introduca referinte, sa mimeze sinceritatea chiar si atunci cand o banuiesc intr-o oarecare masura de un gust pentru a soca. In urma cu cateva luni, o apostrofat-o indirect intr-un interviu in Elle pe 'succesoarea' sa Valerie Trierweiler: "Je le revendique, on est là pour accompagner son conjoint à travers son mandat et c'est tout. Cette posture classique et traditionnelle me semble la plus sûre. Celles qui m'ont précédée ont été discrètes et ce n'est pas par hasard. Se mettre en avant prête le flanc aux attaques." Acum iata ca, odata eliberata de rolul tacut de Prima Doamna, iese cu dezinvoltura in spatiul public.

"A.D: Spuneti "sunt de cultura italiana, nu mi-ar placea sa divortez"
 C.B.: Italiana si burgheza!
 A.D.: Deci feminismul este mai putin puternic decat cultura italiana si burgheza?
 C.B.: Nu mai e nevoie de feminism in generatia mea. Exista pioniere care au deschis spatiul acesta. Dar eu nu sunt deloc militanta feminista. In schimb, sunt burgheza.
 A.D.: E ciudat, putini oameni isi asuma sa spuna chestia asta.
 C.B.: Eu o spun cu placere! Ador viata de famili, imi place sa fac in fiecare zi acelasi lucru. Acum imi place si sa am un sot. Sunt o adevarata burgheza. Am ajuns ca mama mea cu toate ca am facut 8 ani de psihanaliza".

Pot sa inteleg de ce Carla Bruni gandeste asa: a avut intotdeauna mijloace suficiente, a fost bine acompaniata de prieteni, a obtinut barbatii pe care si i-a dorit si a putut sa faca lucruri care ii placeau (modelling, muzica, un film cu Woody Allen, un rol de Prima Doamna). In schimb, datorita (din cauza?) rolului sau de Prima Doamna ramane o posibila referinta, un posibil model inclusiv pentru fetitele care se formeaza astazi si care se pot orienta spre acest interviu pentru sfaturi. Nu, nu e ok. Mai e nevoie de feminism si nu e deloc momentul ca femeile sa isi reia locul recent parasit pe canapeaua din livingul casei de suburbie. In privinta asta prefer responsabilizarea americanilor care inteleg sa isi asume o functie atat de importanta pana la capat. Nu, mesajul de astazi nu e "femeile trebuie sa devina casnice", in plina criza si dupa ani buni dedicati egalitarismului de gen.

***

Iata si cateva lucruri care mi-au placut in interviu:

"Este foarte dificil sa traduci un cantec. In general e mai bine sa il transformi. Cand comparam Comme d'habitude si My Way sunt aproape opuse. La Claude François e vorba de o resemnare. In engleza de un triumf asupra vietii."

"Intr-o relatie conteaza cel mai mult intimitatea. Intimitatea adica impartirea geografica a vietii fizice. Lucrul cel mai cotidian si cel mai magnific. Sa dormi impreuna, sa citesti impreuna, sa mananci impreuna... Somnul in doi este capital cred, mai ales intr-un mariaj"

"AD: Ati cunoscut multe in viata (enumerare). Ce mai ramane de trait in destinul dvs?
CB:  Partea cea mai dificila, a doua parte a vietii. Cum spunea Bette Davis "getting old is not for pussies" ".

"Am avut o conversatie interesanta cu Michel Houllebecq apropo de ceea ce se petrece cu timpul. Cand am orchestrat poemul sau "Posibilitatea unei insule" l-am invitat sa il asculte. I-a placut si mi-a zis < Va dati seama, Carla, poate ca niste cupluri de tineri se vor iubi pe aceasta muzica, se vor intalni, se vor iubi cu trupurile intacte... Iar, astazi, Carla, tinerii astia nu mai suntem noi. Nu va distruge ideea asta?> I-am raspuns "Ba da, dar nu mai putem face nimic"

marți, 4 decembrie 2012

What's next?

What's next? este o opera moderna compus de Eliott Carter in 1999 la Berlin sub bagheta lui Daniel Barenboim pe un libret de Paul Griffith. Compozitorul era nascut in 1908, a murit anul acesta la 104 ani si, se pare, cea mai prolifica parte a vietii lui a fost cea de nonagenar. Initial ar fi dorit sa creeze o opera pe un libret bazat pe o piesa ionesciana insa, intrucat in aceasta "limbajul este esential", proiectul a fost abandonat si libretul s-a inspirat in final dintr-o scena din Trafic de Jacques Tati. Pe scena se afla 6 personaje aruncate impreuna dupa un accident in urma caruia nu au suferinte corporale insa au pierderi de memorie. Personajele sunt descrise in partea introductiva chiar de catre Carter:


  • Mama, "o mama sau chiar mai mult", singura care constientizeaza realitatea
  • Zen, "un inchipuit profet si nimic mai mult", fostul sot al Mamei si tatal lui Larry sau Harry
  • Larry sau Harry, atat de neimportant incat nici macar nu ii stim numele, fiul la nunta caruia se indrepta tot cortegiul personajelor, "un logodnic sau un clovn"
  • Rosie, o soprana plina de succes, obisnuita sa fie urmarita pretutindeni de fani
  • Stella, iubita actuala a lui Zen, o astronoama cu capul in nori, in abstinenta de bautura
  • Kid, un copil despre care nimeni nu-si aminteste nimic si care are o singura pasiune - mancatul.

Banuiti deja ca, bantuite de amnezie, personajele nu-si amintesc ca mergeau la o nunta (cu exceptia Mamei), nici macar ca urma sa aiba loc o nunta. Ba mai mult, nu-si amintesc sa fi existat vreo relatie intre ele si nu reusesc sa identifice care ar fi putut fi motivul unei astfel de relatii. Revendicata drept "drama gioccoso", opera pune o intrebare simpla si totusi profunda "si-acum ce urmeaza?/what's next?". Pare totusi valida inca o intrebare adresata publiculuui: daca ne-am trezi cu totii amnezici care ar fi legatura pe care am mai avea-o cu oamenii de langa noi? Ce ne leaga de ei? Cu toata sinceritatea uitarii, am mai fi capabili sa descoperim vreo legatura?

Inspirat de opera lui Carter total neasemanatoare cu orice altceva mai ascultase pana atunci, Mathis Nitschke, un compozitor de 39 ani, a creat Jetzt (in traducere "acum"), o opera structurata in 8 parti diferite ca subiect, despre comportamentul uman in relatie cu anumite situatii critice din mediului inconjurator. Jetzt a fost realizata la comanda lui Jean-Paul Scarpitta, directorul Operei din Montpellier.

Opera lui Carter dureaza 40 de min iar cea a lui Nitschke 50 de min drept care ele au fost recent montate impreuna de catre talentatul Urs Schonebaum (dupa cum puteti mai mult ghici in imagini) sub bagheta lui Carl Christian Bettendorf.

Am vorbit mai putin despre opera lui Nitschke deoarece as vrea sa ii dedic atentie in continuare. Daca opera lui Carter este spectaculoasa dar disonanta, traducand absurdul situatiei, opera lui Nitschke este mai melodioasa desi nu mai putin moderna, folosind inclusiv ritmuri inspirate din folclor, musical si blues, si propune o poezie moderna si intensa reprezentand intocmai extremele conditiei umane astazi. De altfel libretul este realizat de catre Jonas Luscher, filosof elvetian, profesor la Scoala Politehnica din Zurich si cercetator asociat pentru Stanford University.

Iata cateva exemple:

"Elle, pendant ce temps, la femme éteinte, ennuyée, sans gout et fermée sur elle-meme, vers l'exterieur curieuse, intéressée, cultivée et néansmoins sérieuse et vraiement concernée, elle l'admoneste.
Lui, poussé sans cesse par une chose qu'il ne peut pas nommer, il est maintenant, en fin, pense-t-il, mais il ne le dit pas, pret."

sau
"Aquarius: Que prévoyez-vous pour le cas extremement improbable ou le module d'aterissage ne décollerait pas de la surface de la lune?
Astronaute: Eh bien, c'est là une idée déplaisante. Nous avons pris la décision de ne pas y penser."

sau
"La femme astronaute: Aucun mot n'est à la mesure de mon amour. Meme tous le mots réunis, de la meilleure façon pensable, alignés par le plus habile des poètes. Il y a en moi une volonté necessaire. Mon amour est tout. Nostalgie, paranoia. Oui, meme ironie.
Lecture: Il semble que notre peur de la mort soit le prix à payer pour les avantages de la reproduction sexuelle".

***

Textul singur ofera nenumarate motive de analiza si joc intelectual.

La un anumit lucru m-am gandit insa mai mult decat la celelalte. Avem terapii moleculare, bucatarie moleculara. Raspunsul la what's next ar putea fi "muzica moleculara". Asa cum o picura Nitschke (oare numele sau e intamplator ?), muzica lui concentreaza idei, molecule de fiinta, nu de poveste ca operele anterioare. Ideea e sangeranda dar vascoasa si te bruscheaza prin tot: prin vers, prin sunet, prin voce. Cum vi se pare termenul "muzica moleculara"?:)

luni, 3 decembrie 2012

Why don't you...

... gata! e decembrie... ne retragem infrigurati pe la casele noastre, punem ordine in toate, cautam brazi, montam instalatiile si luminile, planificam zilele libere, stabilim meniurile, cumparam cadourile, bem serile cate un vin cald sau cate o ciocolata calda, bifam in calendar cea mai scurta zi a anului, scoatem pufoaicele... si asa a mai trecut un an.

Cand privesc in urma si nu pot sa plasez o amintire vaga pe linia cronologica, inseamna ca timpul a curs monoton. Ca n-am stiut sa ii dau semnificatie... Am avut ani intregi in care n-am apucat sa ma bucur de primavara din motive profesionale. Si probabil vor mai exista... Realizam doar la un moment dat cu un gand acut, punctiform ca e 1 martie. Sau 1 aprilie sau, mai grav, 1 mai.

Una din functiile blogului acesta este faptul ca, in pofida vitezei cu care ma vad silita sa scriu uneori, da semnificatie, te face sa constientizezi anotimpul, momentul, evenimentele, starea de spirit. Iar timpul trece altfel.

Asa ca, inspirata de rubrica lui Diane Vreeland, astazi va propun un Why don't you? pentru a evita trecerea monotona a anilor. Ah, si promit ca nu va sugerez diamante roz in toate formele...

1. faci un bilant la sfarsitul anului cu cate intalniri/conversatii semnificative ai avut in anul care a trecut?
2. alegi sa pregatesti masa in culorile anotimpului: supa-crema de dovleac si vin rosu, toamna; carbonara si boules-de-neige, iarna; salata verde, piure de spanac si suc de kiwi, primavara; inghetata de vanilie si rom intr-un pepene galben, vara?
3. rearanjezi altfel de sarbatori livingul casei tale?
4. cauti la anticariat o revista din anul nasterii tale?
5. confectionezi/creezi/imaginezi cadouri pentru prieteni cu ocazia zilelor lor de nastere?
6. planifici o vacanta pe care ti-o doresti cu adevarat intr-un loc din lume la a carui rezonanta visezi din copilarie?
7. recitesti o carte care ti-a placut mai demult?
8. organizezi o cina eleganta, chiar daca e doar pentru familie?
9. te imbraci cu grija de fiecare data cand mergi la teatru/opera? cu siguranta vei avea senzatia ca se intampla ceva special...
10. incerci sa faci ceva despre care crezi ca nu iti place fara sa fi incercat vreodata?
11. urmezi un curs la Coursera?
12. tii un mic jurnal?

PS. Foto e afisul filmului dedicat lui Diane Vreeland de catre nora ei (daca am inteles bine). The eye has to travel - ce titlu minunat :)

sâmbătă, 1 decembrie 2012

La multi ani, Romania!

Stiti momentele acelea in care vreti sa ii scrieti unui prieten cateva cuvinte frumoase care sa arate ca va ganditi la el dar nu i-ati mai simtit de mult ritmul, gandul si vorba? Ma gandesc de dimineata ezitanta la ce as vrea sa ii scriu Romaniei de ziua ei.

Anul acesta m-a bulversat. Am asistat la modul in care a devenit (mai mult decat in alti ani electorali) scena unui teatru absurd. Am asistat la modul cum i-au fost lapidati intelectualii, scriitorii, artistii, vizionarii, cum i-au fost masacrate valorile si principiile, cum i-au fost ravasite institutiile, cum ideea de 'alegeri libere' a devenit doar umbra ideii de alegere, in conditiile in care nu mai vrei sa alegi pe nimeni.

Cred ca ti-a fost greu, Romania, anul acesta. Esti din ce in ce mai singura si nu toti cei ramasi acasa vor, sau pot, sau stiu cum sa faca ceva pentru tine. Asa cum nici dintre cei plecati nu toti stiu, sau pot, sau vor sa faca ceva pentru tine. Sigur, traiesc in tine oameni minunati, creativi, muncitori, puternici... dar cumva spiritul lor nu reuseste sa domine.

Apoi, trebuie sa iti mai spun ca anul acesta am vazut Despre oameni si melci si am iesit plangand. Ma gandesc inca la ultima scena: la imaginea aceea unduitoare cu dealuri si paduri, cu locuri splendide in care traiesc oameni ce par a nu mai avea nicio sansa. Poate doar sa culeaga melci (pentru altii).

Asa ca de ziua ta nu stiu sa iti spun mare lucru...  Dar pot sa iti spun atat:

La multi ani, Romania, si-ti doresc ca la anul sa ne arati ca nimic din toatea astea nu e pana la capat adevarat. Iti doresc un miracol sau un popor unit, inteleptit care sa se mobilizeze ca sa iti puna lucrurile in ordine. Si sa renasti... La multi ani, Romania!