joi, 28 februarie 2013

Bruxelles, here I come!

E o chestie noua pentru mine sa plec in calitate de blogger pe undeva. Am calatorit ca studenta pe la congrese si intalniri intre studenti, am calatorit ca medic si ca cercetator pe la congrese si cursuri, am calatorit ca speaker de discursuri inspirationale catre rezidenti (ei, da, pana la Cluj), am calatorit si pentru lansari de carte, am calatorit si in viata personala un pic dar de data asta ma asteapta 3 saptamani ca blogger la Bruxelles. Si nu ca orice fel de blogger ci ca Blogger European trimis de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, asa cum v-am povestit aici.

Imi plac experientele noi si, chiar daca Bruxelles-ul l-am mai vizitat, nu am ajuns inca in alte orase din Belgia in afara de Anvers. Asa ca am facut un poll pe Facebook pe pagina Jocul Orb ca sa vad in ce oras ma trimiteti pentru ca se pare ca da, in weekend am timp si de asta... Pana acum votantii ma trimit la Brugge insa va astept in numar cat mai mare sa raspundeti la aceasta intrebare... ca sa vedem pe unde ajung si de unde va scriu povesti. E un bun inceput pentru un nou an de Jocul Orb, nu?

Bineinteles voi merge pe la Consiliul Europei si pe la cateva institutii care au legatura cu sanatatea, cercetarea, cultura, educatia si rolul femeii, teme despre care direct sau tangential cititi frecvent pe aici. Programul vi-l spun mai incolo. Cultural, sper sa ajung si pe la expozitia cu artisti irlandezi si Francis Bacon. Insa mi-ar placea sa aflu si de unde ati dori voi ceva reportaje sau ce teme va intereseaza pe voi...?

Astept raspunsurile voastre si pana atunci studiez :)




miercuri, 27 februarie 2013

Concurs: 3 ani de JOCUL ORB

Data: 2 martie 2013

Aniversarea: 3 ani de JOCUL ORB.

Invitatii:
Cititorii convinsi sau in curs de a fi convinsi ai acestui blog carora le multumesc pentru vizita/ vizite si ii invit sa revina si sa comenteze cat mai frecvent



Provocarea:

De fapt sunt mai multe...

21 februarie - 2 martie: Atmosfera de cinema cu Melankoli
1 martie: Ritualuri cu Ivatherm
2 martie: Inca o poveste si rasare luna cu Decat o revista

Later edit: Cu surprizele de la Brumar ne vom intalni ceva mai tarziu

Stay tuned...

***
Later edit: Campaniile s-au terminat. Premiantii aici.

marți, 26 februarie 2013

Body language

Daca tot sunt in perioada de postari "star system" :) hai sa mai adaugam ceva. Am vazut fotografiile astea din ultimii ani ai lui Johnny Depp cu Vanessa Paradis si apoi cele de la promovari cu Amber Heard

Ma gandesc ca uneori lucrurile se vad mai bine de la exterior decat de la interior. E suficient sa observi cine la cine priveste. Gesturile te tradeaza chiar si cand esti actor...










luni, 25 februarie 2013

Done with the Oscars

Anul acesta gala Oscarurilor (partea de red carpet + premii, pentru ca ceremonia in sine nu am vazut-o) mi s-a parut destul de previzibila. Doamne imbracate in rochii previzibile au castigat premii anticipate. Ma bucur oricum pentru Django si astept cu interes sa vad Argo, Lincoln si Amour.

Pentru ca oricum e luni dimineata asa ca incepem sa ne ocupam de lucruri serioase pentru inca o saptamana si pentru ca un post mai serios scris de mine puteti citi pe blogul Tomatei, voi scrie cate ceva foarte putin despre rochii.

Imi plac alegerile curajoase pentru Oscaruri, un pic de geometrie, un pic de culoare, mai putin roz suav. Anul acesta pe red carpet s-au prezentat multe rochii de mireasa si o epidemie de rochii culoarea gri sclipicios. Singura care m-a castigat din aceasta ultima categorie cromatica a fost Naomi Watts.

Alegerile mele din acest an sunt:
Jennifer Lawrence - Dior Couture
Olivia Munn -Armani Privé




Amy Adams - Oscar de la Renta
Naomi Watts - Armani Privé

Ei da, doua "printese" si doua alegeri ceva mai curajoase - Naomi Watts si Olivia Munn. Zoe Saldana, care in alti ani avea alegeri destul de curajoase, a repetat o rochie din anii trecuti dar intr-o varianta mai minimalista si mai stilata insa mai putin bold. In alti ani, tinutele transmiteau mai multe mesaje.
Emma Stone - Givenchy - 2012
Jessica Chastain - Alexander McQueen -2012

Giuliana Rancic - Christian Siriano -2011
 
Gwyneth Paltrow - Tom Ford - 2012
Hillary Swank - Guy Laroche - 2005

Heidi Klum - John Galliano - 2008

It used to be more fun... O intreaga antologie a rochiilor de Oscar pe The Red Carpet Project.

duminică, 24 februarie 2013

Banksy's out(lawed)

Poate ati citit deje pe undeva ca Politia din Londra l-a retinut pe Banksy, celebrul artist de street art ale carui opere contineau adesea mesaje sociale, politice si economice si a carui identitate reala nu era cunoscuta.

Joi spre vineri noaptea s-a alcatuit o brigada speciala anti-Bansky :) care a supravegheat un apartament din Londra suspectat de a fi ocupat de catre grupuri apropiate artistului. La ora 2 a.m. cinci persoane au parasit apartamentul si au fost urmarite de catre agenti. Dupa comiterea actului de vandalism (realizarea grafitti-ului), cele 5 persoane au fost arestate, una singura dintre ele nu avea acte de identitate, exact individul banuit a fi Banksy. Politia a perchezitionat apoi apartamentul in care a gasit bani falsi si planuri pentru alte acte de vandalism (= street art), plus pasaportul si cartea de identitate ale suspectului. Identitatea lui Banksy, ramasa mult timp un mister, a fost dezvaluita in persoana unui individ de 39 de ani, originar din Bristol, Paul William Horner. Agentul artistului a confirmat aceasta informatie dezvaluita intr-o conferinta de presa de catre oficiali din Politia Londoneza. Din momentul arestarii, mai multe persoane au sunat la Politie pretinzand ca ele sunt Banksy sau ca sunt apropiati ai lui Banksy iar cateva sute de persoane s-au adunat in fata sediului Politiei pentru a protesta la arestarea lui Bansky. Capetele de acuzare sunt: vandalism, conspiratie si contrafacere.

Surse aici si aici.

Ati muscat? Pacat... It's a hoax. Explicatia in Huffington post.

sâmbătă, 23 februarie 2013

The year of magical thinking

" A single person is missing for you, and the whole world is empty. (...)

Marriage is memory, marriage is time. Marriage is not only time: it is also, parodoxically, the denial of time.

(J.Didion - The year of magical thinking)

Daca am citit Anul gandirii magice (2005) de Joan Didion, meritul ii revine in mare parte Cristinei Bazavan care a recomandat in mod repetat, cu insistenta dar si cu delicatete, aceasta carte. Chiar si intr-un scurt videoclip.


Anul gandirii magice nu este tradusa la noi. Este tradusa insa in mai multe limbi (printre care franceza), a castigat National Book Award for Nonfiction si a fost finalista la National Book Critics Circle Award si Pulitzer Prize for Biography/ Autobiography.

Pe 30 decembrie 2003, sotul scriitoarei, John Gregory Dunne, a facut un stop cardiac si a murit. Cu cateva zile inainte, fiica celor doi, Quintana, fusese internata in New York Beth Israel North hospital pentru pneumonie cu soc septic. In momentul mortii lui John, Quintana, care se casatorise cu doar 5 luni inainte, se afla in sectia de terapie intensiva si era intubata. In anul care a urmat, Joan Didion s-a confruntat de mai multe ori cu anxietatea generata de modificarile starii de sanatate ale fiicei, momente de remisiune si speranta ce alternau cu complicatii grave. In tot acest timp, mintea ei era marcata de suferinta si doliu, reactivand imagini recurente din cei 40 de ani minunati de casnicie  petrecuti alaturi de John. 

Joan Didion, care s-a format ca jurnalist, vorbeste despre suferinta cu un ton aproape rational, recurgand adeseori la sfatul mamei ei  "Read, learn, work it up, go to the literature. Information is control." Relatarile ei, cu oscilatii cronologice importante, sunt dublate de informatii extrase din medicina (impresionant cum un profan a patruns in intimitatea notiunilor de resuscitare cardio-vasculara, autopsie, terapia socului septic etc dar ... profanul este jurnalist), din jurnalistica (relatari ale familiilor victimelor diferitelor tragedii), din psihologie si psihopatologie (scrieri despre doliu). Si cu toate ca se afla adeseori in subtext, emotia este mereu prezenta. Ca un nod in gat, ca un suspin gata sa prevesteasca o lacrima, invins rapid de informatie la care se recurge in mod aproape terapeutic.


Sigur, uneori i s-a reprosat ca se regasesc multe clisee. Suferinta este alcatuita din clisee. Alteori s-a spus ca este o carte scrisa din obisnuinta si marile scrieri nu isi au sursa in obisnuinta. Joan Didion, desi admite ca scrisul e obisnuinta si singura sa arma, isi explica altfel pulsiunea de a scrie Anul gandirii magice:

"This is my attempt to make sense of the period that followed, weeks and then months that cut loose any fixed idea I had ever had about death, about illness, about probability and luck, about good fortune and bad, about marriage and children and memory, about grief, about the ways in which people do and do not deal with the fact that life ends, about the shallowness of sanity, about life itself. I have been a writer my entire life. As a writer, even as a child, long before what I wrote began to be published, I developed a sense that meaning itself was resident in the rhythms of words and sentences and paragraphs, a technique for withholding whatever it was I thought or believed behind an increasingly impenetrable polish. The way I write is who I am, or have become"

Pentru ca Anul gandirii magice mi-a placut mult, tare mult, recunosc ca nu pot sa fiu extrem de obiectiva, sa-mi scot microscopul si sa investighez mai exact calitatea scriiturii. Pot doar sa o recomand  si sa spun ca mi-as fi dorit tare mult sa vad si piesa de teatru, un one man show cu Vanessa Redgrave in rolul scriitoarei, la London's National Theatre, care a primit multe recenzii favorabile. In varianta franceza a fost montata in 2011 cu Fanny Ardent la Théatre de l'Atelier (actrita care imi pare mai putin potrivita decat Redgrave, de obicei are o tonalitate a vocii prea patetica pentru stilul emotional sublimat al lui Didion)

As vrea sa mai adaug (din New York Times) ca la cateva zile dupa ce Joan Didion a terminat cartea, in august 2005,  Quintana a murit intr-un spital din New York din cauza unei pancreatite. Intrebata daca isi va schimba finalul, Joan Didion a raspuns "Cartea e terminata". In schimb, i-a dedicat Quintanei (care era adoptata) o alta carte, Blue nights, in care vorbeste despre adoptie, despre tentativa parintilor naturali de a relua legatura, despre boala si, din nou, despre moarte.

vineri, 22 februarie 2013

Le Magazine Littéraire si un smoothy

In Le Magazine Littéraire a aparut un vast material despre scriitorii romani care  vor fi (re)prezentati publicului francez cu ocazia Salon du Livre. Materialul i se datoreaza in buna parte Laurei Hinckel, cea care semneaza o parte importanta a textului dar si cateva traduceri ale autorilor mentionati.

Mai mult, in librarii se gasesc cartile autorilor romani cu o banda de hartie rosie pe deasupra, banda pe care se mentioneaza faptul ca sunt parte din selectia Salon du Livre 2013.

Eu insami am cumparat mai multe astfel de carti pentru ca mi se par un cadou splendid pentru prietenii francezi despre care stiu ca sunt cititori. Indraznesc chiar sa va sugerez sa faceti acelasi lucru daca traiti sau calatoriti intr-o tara francofona si aveti un Fnac sau un Sauramps la dispozitie. E o modalitate tare simpla si frumoasa de a sustine cultura romana si scriitorii ei.

Nu mai vorbesc de faptul ca, intr-o perioada in care s-a tot auzit in mod neplacut despre Romania (ba carnea de cal, ba criza politica etc), sunt mandra ca aparem pe prima pagina a unei reviste de literatura. Si ca scriitorii nostri vor deveni mai cunoscuti unui public ceva mai larg. Cred ca acest Salon du livre a fost un real efort de diplomatie culturala asa ca tin sa ii multumesc Laurei Hinkel, Katiei Danila si tuturor celor care au contribuit (in sens pozitiv!!!:) ) din fostul sau actualul (?) ICR.

***
In paharul din dreapta este un smoothy de portocala, banana si lapte de ovaz dupa reteta si cu ustensilele de la tatal meu. A fost sanatos si delicios si a acompaniat perfect momentul de placere generat de lectura.

***
Si nu uitati de primul concurs...

joi, 21 februarie 2013

Concurs 3 ani Jocul Orb: Melankoli

Una dintre cele trei agende Melankoli va fi a castigatorului
Jocul Orb implineste 3 ani pe 2 martie 2013. Sunt 3 ani de discutii despre lecturi, muzica, filme, emotii, oameni frumosi, povesti si idei. 3 ani plini in care mi se pare ca s-au strans din ce in ce mai multi cititori si, evident, a crescut si numarul de postari.

Concursurile pe care vi le-am pregatit sunt modul in care va multumesc pentru faptul ca ma vizitati dar si dovada ca in jurul meu exista niste oameni, prieteni ai blogului sau ai mei, cu preocupari frumoase si maini iscusite.

***

Mihaela Serban este o actrita tanara, frumoasa si... creativa si in afara scenei. Pentru ca in timpul liber se ocupa de Melankoli, un fel de atelier de creatie in care concepe "lucruri de suflet": agende, bijuterii, papioane si alte accesorii cum n-ati mai vazut :) Melankoli are si o pagina de facebook  unde puteti afla ce mai e nou :) precum si un email pentru intrebari, propuneri, comenzi.

Pentru ca v-am povestit de multe ori ca imi plac agendele, caietele, carnetele, am hotarit cu sprijinul Mihaelei ca premiul primului concurs sa fie o agenda la alegere din cele trei infatisate in fotografie. Sophia Loren, Greta Garbo sau Alain Delon?

Tema: Recomandati-mi un film care va place, care va face sa visati sau sa meditati si despre care credeti ca i s-ar potrivi acestui blog.
Va rog sa lasati un email sau un link facebook de contact. Platforma blogger nu imi permite introducerea unui formular de email confidential :(

***

miercuri, 20 februarie 2013

(In)Cultura cafelei

Disclamer: My name is Olivia and I am a coffee-o-holic.

Dintre toate cafelele lumii, cel mai mult imi place cum se prepara cafeaua in Italia. Poate ca nu va spun ce va asteptati. Poate ati fi vrut o comparatie intre cafelele pure, concentrate din Brazilia, Etiopia si Columbia. Intre boabele robusta si boabele arabica. Intre espresso, filtru si cafea turceasca.

Si in loc de asta va voi vorbi despre... cafeaua cu lapte. Da, sunt bautoare de cafea cu lapte fara zahar. Ador caffé latte asa cum l-am baut prima data la cafeneaua omonima de langa parcul Cismigiu. Apartinea unui italian si aveau cele mai bune cafele, ciocolata calda Eraclea si niste torturi delicioase produse in laboratorul propriu. Pe locul doi sau pe locul I seara se afla Latte Macchiato (un biberon cu lapte, cum il numeste afectuos Garance Doré). Iar vara Caffé freddo scecherato.

Acestea fiind spuse, stiu exact care sunt retetele, care sunt diferentele in cantitati de lapte intre expresso macchiato, cappuccino, caffé latte si latte macchiato. Si cumva imi variez comanda in functie de locul de unde comand mai degraba decat de gustul meu pentru ca sunt putini adevaratii barista din afara Italiei.

In Spania si Franta, spre exemplu, cafeaua cu lapte e departe de a avea gustul cel mai bun. Detest dozetele Nespresso si Senseo. De cele mai multe ori, Cappuccino ramane o optiune sigura in majoritatea localurilor (nu si plicul de la Nescafé).

Intr-o gara din Paris, pentru ca mai aveam vreo ora pana la plecarea trenului, am cerut politicos un cappuccino si un mar de la o tejghea care servea cafele si sandwichuri. Marul Granny Smith arata delicios.

Cafeaua avea insa deasupra o pojghita de zahar, ciocolata si cacao. Refuz cafeaua pentru ca nu e ceea ce am cerut. Vanzatoarea imi explica pe un ton artagos ca intotdeauna cappuccino are ciocolata. Ii explic la randul meu ca ceea ce poarta numele de cappuccino nu contine ciocolata, poate il confunda cu moccaccino.

- Sunteti sigura, nu? ma intreaba rastit.
- Absolut, ii spun enervata. Daca va vand un mar cu eticheta de para, asta nu inseamna ca devine para. Cappuccino in mod normal contine doar cafea, lapte si spuma de lapte. Iar dumneavoastra nu specificati alta compozitie pe lista de preturi.
- E bine ca sunteti sigura... insista cu tupeu.
- Sunt foarte sigura, conchid la randul meu.
Pana la urma mi-l schimba pentru un café au lait. Nici asta nu e cappuccino dar nu conteaza, e mai aproape de ceea ce vreau.

Pana la urma, vanzatoarea nu avea alta vina decat grosolania. Pentru ca deduc ca denumirea incorecta a cafelei apartinea lantului. M-am gandit unde trebuie sa reclami asa ceva. Eram obosita si furioasa asa ca n-am facut economie de mijloace pentru a obtine cafeaua dar am devenit brusc lenesa cand trebuia sa fac cercetari. Mi-am propus pur si simplu sa ii ocolesc data viitoare.

Pe de alta parte, daca traiesti intr-un magazin ce numeste cizmele pantofi si pantofii cizme, traiesti intr-o realitate paralela din care nimic nu te poate scoate decat curiozitatea personala. Si Google... daca nu cer prea mult.

Viitorul din farfurie

Acum catva timp am iesit cu niste prieteni foarte dragi noua si cu minunata lor fetita de 3 anisori. Eram la un restaurant mai degraba util decat de atmosfera, adica unul cu mancare si preturi rezonabile la care puteam sa luam masa de pranz rapid astfel incat sa ne continuam plimbarile. Fiecare dintre noi a comandat dupa propriul gust iar consensul dintre fetita si parintii ei a facut ca pentru ea sa fie adus un meniu de copii, cu pui si inghetata la desert. Pana aici totul e ok.

Cand s-au adus portiile, am inceput cu totii sa mancam, inclusiv fetita care s-a infipt cu pofta in bucatile mici si aurii de carne frageda, ignorand bineinteles salata si gustand cu placere din cartofii prajiti. In acel moment, tatal fetitei i-a asternut peste pui, din proprie initiativa, niste ketchup. Am intrebat, evident "de ce?" si el mi-a raspuns "lasa, sa ii placa si ei". A urmat o discutie lunga si as vrea sa reproduc cate ceva si aici. Asa cum am spus prietenii respectivi ne sunt foarte dragi, ei sunt gura de aer proaspat din afara domeniului medical asa ca e normal ca nu aveau unele informatii nutritionale si sper ca nu se vor supara ca am exemplificat cu acest episod pentru ca el poate fi util tuturor parintilor.

Copilul este o hartie alba, o coala neinscriptionata iar memoria lui afectiva este inca neformata. Parintii/ adultii din viata lui sunt cei care ii vor inscrie o buna parte din ceea ce ii va fi drag/ ii va placea in viitor.

Nu am spatiu sa discut despre ceea ce ar trebui sa contina hrana lui pana in momentul in care intra in colectivitate. Insa stiu sigur ca nu ar trebui sa contina produse de fast food sau produse artificiale cum este ketchup-ul (serios, care parte din gustul lui va aminteste de rosii? aha, cam nimic. Dar care parte din gustul lui  va aminteste de zahar? cam mult...). Odata cu intrarea in colectivitate, cu greu mai poti sa eviti macar cate o exceptie de la regula mancatului sanatos si daca reusesti sa eviti total fastfoodul, de multe ori se lasa cu costuri afective.

Asa ca as spune ca macar doua reguli sunt obligatorii:

1. Nu da niciodata copilului un produs nesanatos daca acesta NU il cere. Daca tu nu poti sa te disciplinezi sa mananci sanatos si tie iti place, asta nu inseamna ca ii place si lui, cu siguranta nu ii place inainte sa stie ca exista o astfel de combinatie. Nu ii inscrie pe coala alba a memoriei afective placeri legate de fast-food, incearca, in schimb, sa ii creezi placeri legate de hrana sanatoasa. Daca reusesti sau nu, aici e o alta discutie.

2. Daca cel mic cere un produs nesanatos, NU i-l da niciodata ca recompensa. "Daca esti cuminte, mergem la McDonalds", "daca iti strangi in camera, mergem la McDo", "daca iti faci temele, luam pizza". Cred ca acestea sunt frazele gresite pe care le-am auzit cel mai des. Daca pui problema astfel, cu siguranta va asocia mancatul nesanatos placerii. Odata ce isi poate procura singur mancarea, se va indrepta instinctiv inspre acolo. Pentru ca va fi o placere disponibila la pret redus. Si un tichet sigur spre hipertensiune, obezitate, diabet si cancer.

Deprinderile legate de alimentatie sunt pasaportul lui pentru viata. Sa ne uitam la statistici: obezitatea si diabetul sunt in crestere in randul copiilor peste tot in lume: intre 1963 si 1970 doar 4.5% dintre copii erau obezi, intre 1999 si 2002 procentul a ajuns la 16%, astazi cred ca in SUA este pe undeva pe la 22%. Adica un copil din cinci! Iata de ce viitorul se afla in farfurie...

PS. Sursa foto si mai multe despre strategiile de marketing de atragere a copiilor la fastfood aici.

luni, 18 februarie 2013

Gangster Squad

"Gangster Squad" prezinta istoria unei brigade neoficiale de politisti care se ocupa de distrugerea afacerilor ilegale ale mafiotului Micky Cohen, un fost boxer pervers si paranoic ce pusese stapanire peste Los Angeles dupa finalul celui de-al doilea razboi mondial (1949).

In realitate, Micky Cohen a existat cu adevarat dar razboiul intre el si cei cativa politisti integri inconjurati de o mare masa de politisti corupt a fost unul mult mai lung si s-a terminat, ca si in cazul lui Al Capone, cu o arestare din motive fiscale.

Cu toate acestea, filmul lui Ruben Fleischer, chiar si in versiunea de istorie idilizata, are virtutea de a invita la reflectie in doua probleme:
- in 50 de ani, Statele Unite ale Americii au reusit sa starpeasca o mare parte din mafie si ilegalitati. As spune ca, daca ele exista astazi, se manifesta mult mai ocult si mai discret. Si as mai adauga ca atunci cand posturile cheie sunt ocupate in mare parte de oameni corupti este tare greu sa faci saltul si sa devii o tara mai principiala si mai curata. Va invit la un singur exercitiu de imaginatie: cum ar fi sa starpim zonele de influenta ale 'baronilor' de toate culorile politice in Romania de azi... In conditiile in care auzim totusi rareori de rafuieli armate in plina strada.
- fara idealisti si justitiari, lucrurile nu ar avansa niciodata.

Micky Cohen este interpretat excelent de Sean Penn. Sergent John O'Mara, leaderul brigadei neoficiale, este interpretat de Josh Brolin care s-a mai intalnit cu Penn pe platourile de la Harvey Milk si pe care l-am mai admirat in No country for old man si True grit. Si pana aici, nu exista niciun fel de complexitate in personaje, Cohen fiind eroul negativ si O'Mara eroul pozitiv, prin excelenta, chiar daca total lipsit de subtilitati si strategii, insa excelent sfatuit de catre sotia sa, inclusiv in alegerea membrilor trupei. Sergent Jerry Wooters este interpretat de catre Ryan Gosling, unul dintre actorii mei favoriti din noua generatie, un rol intrucatva mai complex deoarece Jerry este cel care penduleaza intre ironia resemnata in fata vremurilor si spiritul justitiar generat de abuzurile contra celor slabi. Ryan Gosling o reintalneste pe Emma Stone (dupa Crazy, Stupid Love), aici in rolul lui Grace. Iar Nick Nolte are cateva aparitii in rolul lui Chief Parker.

Filmul este dinamic si entertaining si, pentru aceia dintre voi care fierb din cand in cand de manie contra abuzurilor de orice fel, cu siguranta va starni un fel de satisfactie. Este ceea ce am simtit eu cel putin: bucuria aceea copilareasca legata de faptul ca, daca perseverezi, lucrurile se pot rezolva. Cu toate astea nu sunt un fan al secventei finale, extrem de simbolista si de idealizata "sa infrunti raul cu mainile goale", in schimb sunt un fel de fan al mai multor actori din film. O recomandare de duminica seara ce va va umple de energie pentru o noua saptamana dar... atat!

Foto de aici.

duminică, 17 februarie 2013

"Literatura este o aventură a identităţii"


Marius Chivu are 34 de ani si este unul dintre cei mai cunoscuti critici literari din Romania de azi dar si un scriitor in plina ascensiune. Nici nu stiu cu ce sa incep: cu activitatea constanta din Dilema veche si Dilemateca unde este redactor-editor sau cu recentul sau volum de versuri "Vantureasa de plastic", Editura Brumar, 2012? Cu antologiile sale binecunoscute "Cartea cu bunici", Ed. Humanitas si "Primul meu porno" din colectia Prima data, Ed. Art, sau cu traducerea poemelor lui Tim Burton "Melancolica moarte a Baiatului-stridie", Ed. Humanitas, 2009? Ii fac oricum o nedreptate, pentru ca in afara de volumele mentionate oricum exista altele din aceeasi categorie la fel de cunoscute. Spre exemplu jurnalul de calatorie "Trei saptamani in Himalaya", Ed. Humanitas, 2010 si expozitia de fotografie "Copiii Himalayei", 2012.

In cadrul Proiectului despre identitate Jocul Orb, Marius Chivu a acceptat sa raspunda la cateva intrebari despre identitatea personajelor.

1. Ideea de a face o serie de interviuri despre identitate in diverse ipostaze, mi-a venit citind Orhan Pamuk - Ma numesc Rosu si gandindu-ma la personajele literare in general dar si la miniaturistii care nu aveau voie sa introduca in opera niciun fel de indiciu care ar fi permis identificarea autorului deoarece "stilul este cusur". Asadar prima intrebare va fi una foarte vasta: cum s-ar defini identitatea personajelor literare? Reproduc personajele literare aceleasi dimensiuni ale identitatii precum omul? Pun aceasta intrebare mai ales ca e o problema complicata: in proiectul Jocul orb, psihiatrul Vlad Stroescu vorbeste despre o identitate personala relativ stabila iar sociologul Bogdan Voicu vorbeste despre o identitate sociala supusa schimbarii...

Identitatea unui personaj literar se defineşte prin acţiunile şi opiniile sale (care însă nu coincid întotdeauna). Nivelurile la care se conturează identitatea sînt diferite: prin dialog, adică prin interacţiunea cu celelalte personaje; prin monolog , adică prin problemele sale de conştiinţă, prin reflecţiile sale, prin indeciziile şi întrebările pe care şi le pune; dar şi prin acţiune, comportament, deci prin deciziile luate în diversele împrejurări, deopotrivă prin ceeea ce face dar şi prin ceea ce nu face...
Toate acestea se întîmplă uneori cu ajutorul făţiş al naratorului care, dacă este unul de tip clasic, ne va da multe amănunte despre trecutul, personalitatea şi gîndurile personajului; spre deosebire de naratorul de tip modern care ne va spune foarte puţine şi ne va lăsa pe noi, cititorii, singuri cu personajul, să-l observăm, să intuim ce şi cum, de ce etc... Dacă vrei, naratorul clasic omniscient va deschide uşa şi ne va prezenta el însuşi personajul, pe cînd naratorul modern ne va conduce pînă la uşă, iar de acolo vom observa singuri personajul prin gaura cheii. De aceea, identitatea personajului este, uneori, relativă, chiar incertă.
Apoi, în funcţie de genul şi de tipul de conflict al romanului, personajul poate să se confrunte cu lumea, schimbînd-o el şi fără ca identitatea lui să sufere schimbări notabile (precum Marcel din În căutarea timpului pierdut sau Ulise, care este acelaşi de la un capăt la altul al epopeii) sau, dimpotrivă, să fie afectat de interacţiunea cu lumea, iar pînă la finalul cărţii personajul să fi avut o revelaţie sau să fi trecut printr-o traumă psihologică reală (precum Raskolnikov din Crimă şi pedeapsă, unde titlul romanului spune totul) sau metaforică (precum Gregor Sansa din Metamorfoza kafkiană care se trezeşte transformat în gîndac).
În general, literatura vorbeşte tocmai despre aceste transformări, personajele trec prin situaţii limită, prin încercări, prin schimbări de tot felul. Literatura este, din acest pdv, o aventură a identităţii, vorbeşte despre cum viaţa (ne) încearcă, afectează, schimbă.


2. Intalnesti adeseori incoerente intre identitatea narativa si cea descriptiva? sau modele mult prea simplificate? In calitate de critic literar, cand iti place un personaj?
           
Se mai întîmplă. Spre exemplu, în romanul Ora lanti, Mircea Daneliuc construieşte fals un personaj care, deşi ni-l prezintă ca fiind depresiv, este activ şi dinamic, urăşte cu pasiune, este mereu în ofensivă şi în căutarea răzbunării pe toţi cei din jur care-i fac existenţa insuportabilă.
În general, îmi plac personajele complexe, dilematice, care ies din clişee, verosimile, cînd le înţeleg în totalitatea acţiunilor lor fără a fi neapărat şi de acord cu ele. Pot fi tragice (Philip Roth), dar şi comice (Woody Allen). Apreciez foarte mult personajele create de autorii britanici sau nord-americani (Philip Roth, John Updike ori Richard Ford) unde tradiţia romanului realist este încă foarte puternică.

3. In jurnalele de scriitor se joaca dupa aceleasi reguli? Ne confruntam mai degraba cu identitatea scriitorului sau cu alterit
atea acestuia?

Identitatea se defineşte şi prin alteritate, problema care se pune este cea a autenticităţii. În jurnalele ţinute de scriitori fără intenţia de a fi publicate (şi care de obicei ajung cunoscute cu mult după moartea lor, vezi cazul lui Mihail Sebastian), identitatea eului diarist al scriitorului este mult mai apropiată de adevăr, actul scrisului nu alterează autenticitatea;  pe cînd în jurnalele publicate în timpul vieţii autorilor va exista întotdeauna suspiciunea ficţiunii. De pildă, cine crede că personajul din jurnalele lui Mircea Cărtarescu este Mircea Cărtarescu însuşi se va poziţiona inadecvat şi va avea o imagine greşită a autorului care se creează pe sine ca un personaj. Jurnalul oferă cititorului un pact autobiografic, o convenţie a adevărului, ceea ce vrea să spună că este, într-o oarecare măsură, o operă de ficţiune, o ficţiune a sinelui care se scrie şi prin acest fapt, al actului scrisului, inevitabil se deformează. Este o fatalitate să scrii despre tine. «Je est un autre!» sau, cum spune acelaşi Mircea Cărtarescu, «Eu - cel mai misterios cuvînt din lume!».

4. Stiu ca te-ai pronuntat mai demult impotriva blogurilor scriitorilor si, daca nu gresesc, vorbeai despre disiparea inutila a tensiunii creatoare. Cu toate acestea, in lume, scriitorii sunt din ce in ce mai frecvent prezenti in mediul virtual, chiar daca nu neaparat prin posturi de blog: ma gandesc la site-uri cum e cel al lui Alain de Botton sau al lui Noam Chomsky sau la pagina de Facebook a lui Paul Auster. Crezi ca identitatea virtuala, social media, a unui scriitor a devenit o componenta aproape obligatorie in marketingul literar? Conteaza cum isi construieste scriitorul identitatea virtuala?

Fiecare scriitor îşi foloseşte timpul, îşi caută şi îşi risipeşte energiile cum crede de cuviinţă. Există scriitori care ţin bloguri, postează frecvent pe Twitter şi sînt foarte prezenţi pe FB, alţii care nu fac nimic din toate astea. Nu e o regulă. Şi unii, şi alţii pot fi foarte creativi şi harnici. Stiu însă un scriitor care după ani de ţinut blog a privit în urmă şi a constatat că scrisese pe blog suficient de mult cît să fi umplut o carte, iar la cartea proiectată nu scrisese decît cîteva pagini, aşa că şi-a închis blogul. Pentru alţii însă, blogul şi activitatea pe net este un intermezzo al scrisului, îi ajută să se destindă, să ia contact cu lumea. Pentru unii e foarte important feedbackul de la cititori, contactul cu fanii, pentru alţii e complet lipsit de relevanţă. Relaţia cu online-ul ţine şi de personalitatea scriitorilor, unii sînt mai guralivi, mai sociabili, mai participativi, chiar militanţi pentru diverse cauze, alţii sînt mai retraşi, mai introvertiţi, mai leneşi, mai indiferenţi de relaţionarea cu lumea sau cu proprii cititori
Prezenţa scriitorului pe reţelele de socilizare nu e obligatorie (dovadă că majoritatea marilor scriitori ai lumii n-o fac), uneori însă e necesară, ajută la promovarea cărţilor. Dar, din nou, există scriitori care nu au nevoie de toate astea, vînd milioane de cărţi, sînt faimoşi, iau Nobelul fără să stea pe net. Nici aici nu e o regulă. Nu ştiu cît contează cum îşi construieşte scriitorul identitatea virtuală, eu însumi sînt absent din mediul online şi n-am urmărit acest fenomen.

5. Cat din identitatea personajelor se afla in ochii cititorului? Se poate vorbi si despre o identitate a cititorului prin prisma actului de lectura?

Cititorul are un rol important în configurarea personajului. Nici un personaj complex, creat ca atare de scriitor, nu se va înfăţisa în toată complexitatea lui în ochii unui cititor mediocru. Lectura acestuia va fi limitativă, lipsită de profunzime şi de nuanţe, ce să facă atunci bietul personaj!?
Fireşte că identitatea cititorului o dă şi felul în care acesta citeşte. Spune-mi ce citeşti, ca să-ţi spun cît de interesant eşti! Imaginează-ţi că te afli în avion şi vecinul din stînga citeşte Hermann Hesse sau Virginia Woolf, iar vecinul din dreapta citeşte Codul lui Da Vinci sau Eat.Pray.Love. Cu care dintre aceştia ţi-ar plăcea să bei o cafea pe aeroport?

miercuri, 13 februarie 2013

Un taximetrist

Aceasta e doar o poza de pe un site. Nu e domnul de ieri.
Taximetristul de ieri a asteptat sa imi termin conversatia telefonica si a inceput sa imi spuna ca fusese cu o zi inainte in Cora unde se vand pisici. "Au de toate: persane, birmaneze. Se pot cumpara".

Dupa aceasta informatie aparuta neta-nesam la vreo zece minute dupa ce spusesem buna ziua si indicasem destinatia, a urmat o pauza de mai multe minute in care am incercat sa inteleg.

"trebuie ca am fata de pitzi care pune poze cu pisici pe facebook"; "oi fi spus ceva la telefon care sugera ca am pisica ceea ce e fals"; "poate am fost prea pisicita" etc.

Intr-o incercare de a transforma in conversatie o fraza moarta din start, am inceput sa ii povestesc ca in tarile arabe pisica este un animal sacru, protejat, ingrijit etc.

N-a mai durat mult si am inteles ca nu era vorba despre ce impresie am lasat eu, ci pur si simplu despre capacitatea de rationare a domnului:

- Ah, arabi... Astia nu mananca deloc carne de porc, nu?
Am incuviintat.
- Am vazut o faza mortala la televizor. Erau unii, niste arabi. Si le-a gatit unul ceva asa, cu carne de porc. Dar nu le-a spus inainte sa manance. Le-a dat asa si le-a spus dupa ce au terminat. Sa-i vedeti pe aia cum faceau. Vomitau, tipau, zici ca ar fi mancat cine stie ce. Ce m-am mai distrat.

Foto de aici.


marți, 12 februarie 2013

Jocul Orb 2013

Dragii mei,

Pot in sfarsit sa dezvalui proiectele Jocul Orb pentru prima parte a lui 2013 si sper ca unele dintre ele sa se realizeze cu ajutorul vostru!

- In incheierea Proiectului despre identitate, va aparea in curand un interviu cu Marius Chivu despre identitatea personajelor;
- Intre 15-25 februarie vom lansa concursurile 3 ani de Jocul Orb;
- Pe 2 martie 2013, Jocul Orb aniverseaza 3 ani
- 3-23 martie, Jocul Orb relateaza de la Bruxelles "In vizita la Institutiile Europene". Temele predilecte vor fi sanatatea, educatia, cercetarea si arta.
- 15-25 martie anuntarea castigatorilor concursurilor
- Aprilie 2013 lansarea unui nou Proiect Jocul Orb - cu ajutorul cititorilor - poate ajungem iar in finala la Webstock sau in alte competitii online.

Daca aveti sugestii, acum e un moment bun sa le puneti la rubrica de comentarii! :) Ca sa ne facem planuri din timp

Imagine de aici.

luni, 11 februarie 2013

Anul European al Cetatenilor


Castigatoarele premiului Blogger European de la stanga la
dreapta: eu - premiul I, Oana Grecea - premiul III, Irina Baragoi -
premiul II.
Ceremonia a fost prezentata de catre Dana Deac

Astazi seara am participat la evenimentul de lansare a Anului European al Cetatenilor, eveniment organizat de Reprezentanta Comisiei Europene si Biroul de Informare al Parlamentului European in Romania. Cu aceasta ocazie Jocul Orb a primit premiul Blogger European al anului 2012. Tot astazi s-au acordat si celelalte premii  ale concursului Reporter European pentru contributii in diferite forme de presa.


La festivitate au participat domnul Niculae Idu, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, doamna Mădălina Mihalache, șeful Biroului de Informare al Parlamentului European în România, Excelența Sa domnul ambasador al Irlandei în România Oliver Grogan, precum și a invitatului special Paul Andre Baran, director Biblionet România și campion digital național desemnat de Comisia Europeană. Paul Andre Baran, nascut in SUA, vorbitor de limba romana ca a doua limba, a atras atentia asupra necesitatii de a aduce toti cetatenii romani la nivel european subliniind ca numai 45% dintre romani au un cont bancar. Este un detaliu care m-a socat dar care reproduce probabil mai bine nivelul mediu al populatiei din Romania.

Intreaga ceremonie a avut loc in Sala Ronda a Hotelului Intercontinental unde voi merge din nou maine pentru a asista la conferintele dedicate Cetatenilor Europeni. Premiul meu a constat intr-un iPod 2 si o excursie acreditata la Bruxelles de unde veti afla noutati in luna martie.

As vrea sa mentionez si echipa cu care am dialogat pentru organizarea sederii la Bruxelles: doamnele Carmen Praja si Roxana Morea, extrem de prompte, de simpatice si de eficiente.

In curand un post cu proiecte de viitor ale Jocului Orb.

duminică, 10 februarie 2013

Asa NU: Cei mai buni 115 medici

Un top care poarta denumirea "Cei mai buni 115 medici din Bucuresti" a fost publicat recent in revista Elle numarul de februarie.

Revista Elle este una dintre revistele romanesti pe care le citesc cu placere, chiar plusez spunand ca imi place mai mult decat alte editii internationale ale Elle precum cea din Franta sau cea din Belgia pentru ca este mai inovatoare si mai elitista. De-a lungul anilor, Elle Romania a contribuit la educarea cititoarelor intr-o serie de chestiuni precum nutritia, activitatea fizica, simtului estetic si rafinarea stilului, atitudinea eco-friendly si gustul pentru literatura (sa nu uitam ca aici si-a publicat Cartarescu multe dintre scrierile din De ce iubim femeile? si tot aici are in prezent Marius Chivu o rubrica foarte interesanta).

De aceasta data insa revista Elle a ratat o initiativa grozava de educatie pentru sanatate si un mesaj foarte util: cand mergeti la medic, alegeti cu grija persoana. De ce spun asta? Pentru ca lansandu-se in realizarea unui TOP al celor mai BUNI medici din Romania, a savarsit cel putini doua greseli. In primul rand, a neglijat criteriile. Nu exista clasament, axiologie fara criterii dupa cum sugereaza chiar definitia. In al doilea rand, pentru a fi cel care realizeaza un clasament trebuie sa ai o autoritate morala. Care este autoritatea revistei Elle in a evalua practica medicilor? Sub umbrela sfatului cu cativa medici generalist (cati? Care? Alesi cum? Ei insisi buni? Cum evaluau, spre exemplu, anestezistii?)

As fi putut intelege o lista cu "medicii recomandati de revista Elle in Bucuresti". Era ok. Marturisea aspectul subiectiv al realizarii listei si autoritatea morala era cea a consumatorului de produse de sanatate.

Trebuie sa spun ca pe lista de medici pe care i-as recomanda se regasesc nume din lista Elle. Dar asta nu inseamna faptul ca in alcatuirea ei au existat criterii omogene. Cine sunt oamenii astia? Sunt cei mai buni comunicatori, adica au o buna relatie cu pacientii? Propun tratamente inovatoare? Sau le realizeaza perfect pe cele clasice? Lucreaza in cabinete/centre bine dotate si rezolva holistic sau sunt medici ultraspecializati? Sau sunt pur si simplu buni la suflet? :)

Un paradox este cazul amicului meu, dr. Vlad Stroescu (si sper sa nu se supere ca am ales sa il dau exemplu dar textul de prezentare m-a frapat). Este un medic psihiatru pe care il creditez cu o buna valoare profesionala, caruia i-as adresa pacienti si caruia nu am ezitat sa ii cer sfatul atunci cand aveam dileme conexe specialitatii sale. Cu toate acestea, el este recomandat ca fiind un medic simpatic si un autor de blog. Sigur, sunt lucruri meritorii dar nu sunt reprezentative pentru un top al celor mai buni medici in care dr. Vlad Stroescu ar merita sa intre pentru atribute profesionale, nu artistice de aceasta data.

Mai am o ultima mentiune care nu este extrem de relevanta dar, in contextul standardului jurnalistic cu care ne-a obisnuit revista Elle, devine importanta: documentarea. Exista o serie de inexactitati pe care le-am recunoscut in cazul institutiilor cu care sunt familiara si care n-ar fi trebuit sa exista chiar daca domeniul medical este uneori un nisip miscator. Prof. Dr. Dan Tulbure, care a avut contributii importante in domeniul ATI, nu mai este seful clinicii de la Fundeni de peste un an de zile pe criterii de varsta. Conf. Dr. Dan Gheorghe nu mai este directorul medical al Institutului de Boli Digestive si Transplant Hepatic Fundeni din simplul fapt ca acest institut nu mai exista. Astazi exista doar "Institutul Clinic Fundeni" (schimbare ce dateaza tot de peste un an).

In concluzie, admir initiativa unei reviste pentru femei de a populariza educatia pentru sanatate dar nu inteleg de ce s-ar hazarda intr-un spatiu in care nu are competenta (evaluarea calitatii profesionale a medicilor), in loc sa ramana intr-un spatiu in care este deplin competenta (punctul de vedere al femeii consumatoare de ingrijiri de sanatate). Cred din pacate ca de aceasta data Elle se incadreaza la idei bune aplicate prost.

vineri, 8 februarie 2013

Arta contemporana 2.0

Joan Miro - Coduri si constelatii in dragostea unei femei
1941, Chicago Art Institute
Am asistat in ultimele zile la multe atitudini de atac fata de arta contemporana sau chiar moderna. Imi dau insa seama ca Miro si Picasso, care inca ii socheaza pe contemporanii nostri, trebuie sa fi fost extrem de scandalosi la inceput de secol XX.

Am vazut tablouri de Miro si Kandinsky share-uite pe Facebook pentru a fi aratate cu degetul "va dati seama, pe tabloul asta s-au platit 37 milioane de euro?". Si multa lume care in comentarii isi exprima dezacordul fata de exponatele muzeului Pompidou de la Paris...

Va asteptati poate sa spun ca nici eu nu inteleg de ce ar da cineva zeci de milioane pe an pentru ca niste indivizi cu 4 clase sa miste un balon pe o pajiste. Ei bine nu voi spune lucrul asta desi in economia mondiala a universului ma uimeste faptul ca salariul anual al unui jucator de fotbal este mai mare decat al unui cercetator cu contributii fundamentale (3-4000 euro daca are noroc) sau decat cel al Angelei Merkel (22.000 euro/luna) sau al lui Barroso (23.000euro/luna). Desi nu imi trezesc interesul, imi dau insa seama ca ei fac performanta si sunt un rezultat al culturii generale de azi, al lucrurilor pe care punem pret si ca la randul lor produc bani pentru o serie intreaga de firme de echipament sportiv, televiziune si bere.

Vreau totusi sa echilibrez dezbaterea si reiau pe Jocul Orb/completez un comentariu pe care l-am facut pe blogul Tomatei cu scufita referitor la acest subiect.


De multi ani de zile, vizitez cu predilectie muzee si expozitii de arta contemporana si moderna din lume. Ceea ce nu inseamna ca ceilalti trebuie sa imi impartaseasca pasiunea dar, asa cum nu m-as pronunta asupra valorii unui meci de fotbal, consider ca e prudent sa nu te pronunti asupra valorii unei opere de arta decat atunci cand iti este familiar domeniul. O atitudine interogativa e mai potrivita sau macar una in care iti exprimi pur si simplu gustul personal fara sa dai etichete calitative.
La fel ca si in alte domenii, exista tipuri de arta pentru care trebuie sa ai nu numai apetit ci si eruditie, rabdare sa le descoperi, baze solide. Pentru ca arta contemporana vine de multe ori la pachet cu simtul ludic (op-artul sau instalatiile lui Boltanski), cu simtul poetic (tabloul albastru din postarea Tomatei este un Miro, pictor ce simplifica pana la esente omul, cerul, pasarile, luna si, de obicei, face mici poeme pictate despre iubire a caror semnificatie o poti decela atunci cand ii cunosti un pic universul), cu ironia (pop-artul in care vezi cutii de supa sau pizze de plastic este o ironie a consumismului actual), cu gandirea abstracta (Cy Twombly a desenat o batalie din puncte disparate, fiecare reprezentand o nava, o pozitie de lupta, fara ca nimic din compozitia tabloului sa sugereze despre ce era vorba), cu spiritul civic (fotografia cu gura din postarea Tomatei s-ar putea sa apartina art brutal care vorbeste despre valentele corpului dar si despre omniprezenta violentei in societatea actuala). Majoritatea acestor simturi se cultiva prin expunere repetata la stimuli. La fel se intampla si in muzica unde Keith Jarrett cel mai probabil nu le este accesibil ascultatorilor de Justin Bieber decat dupa ce parcurg si alte etape de deschidere muzicala. La fel se intampla si in literatura unde tind sa cred ca Faulkner nu este neaparat pe placul celor care s-au oprit cu lectura la Neamul Soimarestilor.
Cu elementele din enumeratia de mai sus un autor poate sa produca arta contemporana de calitate mai buna sau mai slaba. In calitate de privitor este nevoie de rabdare sa patrunzi incet-incet in univers, sa intri in joc, sa iti deschizi mintea unor modalitati noi de perceptie care se abat de la modelul clasic (portret, peisaj, natura moarta) si sa exersezi aceasta gandire outside the box in mod repetat pana distingi calitatea de non-calitate. Si nici atunci nu e totul transat pentru ca acela e momentul in care intervine cu adevarat ‘gustul’.
Daca nu aveti idei preconcepute despre cum trebuie sa arate o pictura, va invit sa nu ocoliti Centrul Pompidou (a carui cladire de Renzo Piano este un fel de avertisment asupra gandirii outside the box ce domina muzeul). Ba chiar va invit sa incercati sa intrati acolo cu mintea unui copil care vede lucrurile nu asa cum par sa arate ele de la distanta ci jucaus: acoperindu-si un ochi cu mana, apoi celalalt, apoi privind printre degete, apoi scotand limba, apoi colorand peste desenul din manual. Iar la iesire incercati sa priviti cerul Parisului, sa respirati adanc si sa puneti toate elementele cap la cap. Veti fi uimiti cum se dezvaluie universul nostru.

joi, 7 februarie 2013

World cancer day

Pe 4 februarie a fost Ziua Mondiala a Cancerului. Anul acesta eforturile au fost dedicate desfiintarii miturilor legate de cancer.

Si poate nu vor fi in zadar... 30% dintre cazurile de cancer ar putea fi prevenite prin gesturi simple: renuntarea la fumat si reducerea consumului de alcool, responsabilizarea in viata sexuala si efectuarea vaccinului antiHPV la fetite, realizarea controalelor de rutina toata viata sau, in unele cazuri, numai dupa anumite varste (Babes Papanicolau, mamografie, colonoscopie)... Poate ca alte 10-20% dintre cazuri ar putea fi prevenite cu o alimentatie sanatoasa si mai mult efort fizic.

Din pacate, in tarile dezvoltate numarul de cazuri de cancer este in crestere. Se estimeaza ca pana in 2030 el va creste cu inca 80% (aproape se va dubla). Ceea ce implica o mare responsabilitate: educarea copiilor pentru sanatate este un pasaport pentru viata, este sansa lor de a trai mai mult.

Mi-ar placea sa existe mai multe campanii de acest fel in Romania. Sa invatam sa ne educam copiii pentru sanatate, sa le vorbim despre hrana si despre bolile cu transmitere sexuala. Mi-ar placea ca lumea sa invete sa apeleze la oncogenetician atunci cand sunt mai mult de 3 cazuri de cancer in familie, in special pe aceeasi linie de descendenta. Si mi-ar placea ca atunci cand este ceva in neregula (sangerari, dureri, tulburari ale functiilor fiziologice) sa se prezinte rapid la medic.

Pana atunci mi-ar placea sa aflam cu totii despre World Cancer Day si sa facem fiecare un gest de preventie anul acesta. Al tau care este?