vineri, 29 martie 2013

Fructe si copii sanatosi

Fotografie de aici
Pe fluxul de stiri de la Comisia Europeana, am aflat ieri ca, pentru 2013, Comisia a impartit 88 milioane de euro destinate distribuirii regulate de fructe si legume pentru copiii din scoli intr-un program numit "Schema de distribuire a fructelor in scoli"

Din aceasta suma, Romania beneficiaza de 4,9 milioane de euro ceea ce nu este enorm dat fiind ca in tara noastra, dupa niste date wikipedia mai vechi (2004), exista 650.000 de copii la gradinita si 3,11 milioane de copii in invatamantul primar si secundar. Daca ar fi ca banii sa fie destinati tuturor atunci probabil ca ar insemna cam 1,2 euro/copil pt un an intreg. Nu e enorm... Totusi un kilogram de mere costa 1,5-1,8 lei... deci poti sa cumperi cam 3 kg/copil. Si asta la pretul de piata, nu la pret de vanzare en-gros

Daca restrangem un pic aria, nu stiu cat e de corect, spre exemplu excluzand copiii de liceu care si-au format unele patternuri alimentare si care se apropie de finalul dezvoltarii somatice precum si gradinitele particulare la care parintii platesc o taxa ce include alimentatia sanatoasa, s-ar putea sa obtinem cam 2- 3 euro de copil ceea ce inseamna 9 kg de mere pe an, aproape 1 mar/saptamana.

Spun asta pentru ca ma astept sa vad un buget de genul:
- studiu de fezabilitate: 300.000 euro
- transportor: 500.000 euro
- manopere: 500.000 euro
- consultanta 100.000 euro
- dotare 500.000 euro
- cheltuieli administrative (regie) 30%: 1,5 milioane de euro
- fructe si legume: ce a mai ramas adica 1,5 milioane euro cu mere la 4 lei/kg cumparate de la ferma vreunui senator, majoritatea stricate.

Programul acesta s-a desfasurat si in anii trecuti. Pentru anul scolar 2012-2013 Romania a beneficiat de o suma mai mare, aproape 10 milioane de euro la care s-a adaugat o participare proprie de aproximativ 2 milioane de euro. Potrivit unor estimari din presa, aproape 4 milioane de copii au beneficiat de fructe in ultimii ani. In realitate, sunt curioasa sa vad exact cifrele si modul de cheltuire a banilor. Am vazut ceva emisiuni cu copii care isi recuperau marul din cos dar care este lista scolilor care au beneficiat? Promit sa ma documentez si sa revin. Programul se deruleaza, din cate am vazut, undeva la confluenta dintre Ministerele Educatiei, Sanatatii si Agriculturii.

Stiu ca Adi Hadean viza inca de mai demult un program de alimentatie sanatoasa in gradinite si scoli, chiar l-am votat pe blogul lui Chinezu dar a castigat programul contracandidat. Mai stiu ca exista o groaza de bloguri de mamici. Banuiesc ca exista o serie intreaga de ONG-uri active pe partea de educatie. Ce ar fi daca acest program (altfel minor ca buget) ar avea parte de mediatizare, de campanii de social media, de ONG-uri active si s-ar desfasura de la cap la coada in vazul nostru, al tuturor? Poate chiar am aduce un pic de initiativa privata dispusa sa sprijine un program inteligent? Poate sunt idealista dar m-a inspirat tare mult conferinta lui Jamie in urma Revolutiei alimentare din scolile din SUA. Va las sa o urmariti si, daca va place ideea, va rog sa nu ezitati sa o sprijiniti aici, pe blogul vostru, pe Facebook sau oriunde vi se pare util. Multumesc!


joi, 28 martie 2013

Feliz cumpleanos, Mario Vargas Llosa!

Astazi este ziua domnului Mario Vargas Llosa. Vogue Franta are o editie cu tematica peruana, ocazie cu care publica si un interviu cu Mario Vargas Llosa. Cine stie, poate intr-o zi va veni momentul cand veti citi un astfel de interviu in exclusivitate si pe Jocul Orb... N-ar fi frumos? :)

Sper ca cei 77 de ani impliniti azi sa il fi gasit sanatos, fericit si cu puterea/ inspiratia de a scrie in continuare. Ma impresioneaza intotdeauna modul in care scriitorul vorbeste despre sotia sa

(sur le discours pour le prix Nobel)

"Je me suis surpris moi-meme de cet élan d'emotion, mais je crois qu'il était moins du au prix que je venais de recevoir qu'au fait de parler de ma femme, Patricia, à qui je dois beaucoup. En fait, c'est ce qui m'a ému. Cela ne m'était jamais arrivé, tu sais? C'est peut-etre parce que c'était la première fois que je reconaissais publiquement la dette immense que j'ai envers elle. Patricia a été quelqu'un d'essentiel dans ma vie, tant sur le plan personnel que professionnel. Elle a aménagé notre vie de sorte que je puisse me consacrer entièrement à l'écriture et à la lecture"

(legat de discursul pentru premiul Nobel)

"M-am surprins pe mine insumi cu aceasta efuziune emotionala dar cred ca se datoreaza nu atat premiului pe care tocmai il primeam cat faptului de a vorbi despre sotia mea, Patricia, careia ii datorez multe. De fapt, asta m-a emotionat. Nu mi s-a mai intamplat niciodata, stii? Poate pentru ca era pentru prima data cand recunosteam public imensa datorie pe care o am fata de ea. Patricia a fost o persoana esentiala in viata mea, atat pe plan personal cat si profesional. Ea a aranjat viata noastra astfel incat eu sa ma pot consacra integral scrisului si lecturii"


Feliz cumpleanos llenos de salud, paz, amor e inspiracion, Mario Vargas Llosa!
***

PS. Nu stiu de ce dar mi-l inchipui pe Javier Bardem jucand intr-un film despre viata lui Llosa... Cam asa


***
Ati mai citit pe Jocul orb despre Mario Vargas Llosa:

miercuri, 27 martie 2013

Dan Perjovschi: "Ce fac eu e un fel de jazz"


Dan Perjovschi pregatind expozitia de la galeria
Sorry we're closed. Fotografie de pe contul FB
al artistului.
Am avut ocazia sa il intalnesc pe Dan Perjovschi la Bruxelles cu ocazia vernisajului de la galeria Sorry we're closed, un spatiu neconventional sub forma unui cub vitrina, aflat langa Palais de Justice in centrul capitalei europene. A doua zi am participat la inmanarea premiului Printesa Margriet al European Cultural Foundation artistilor Lia si Dan Perjovschi, precum si dirijorului Yoel Gamzou. Din cate mi-au spus organizatorii, eram singurul roman aflat acolo cu scopul de a reflecta evenimentul.

« Imi place sa imi atasez si caracteristica asta de european »


-         Nu sunteti pentru prima data la Bruxelles si ati expus in multe locuri din lume pana acum. Sorry we’re closed este un spatiu non conformist pentru ca ‘sunt intotdeauna inchisi’. In plus ne aflam in capitala Europei, un loc cosmopolit care era bilingv chiar inainte de aparitia institutiilor UE. Exista ceva din toate aceste elemente care va influenteaza in momentul in care va apucati de munca intr-un loc precum Bruxelles-ul ?

-          In mod normal, da. Daca as fi facut aici un proiect standard al meu, sigur ca da. Numai ca, asa cum spuneai, acest loc e special, aceasta galerie e o vitrina. Sigur, ea are o parte in spate care de obicei se acceseaza doar de catre colectionari dar pentru public exista doar vitrina. Asa ca, de data aceasta, nu am mai inventat nimic, am venit cu niste desene si doar le-am downloadat, cum ar veni. Ideea era a unei retrospective plate insa am folosit geamul ca un loc in care am regrupat desene din 1990 pana astazi, am selectat cateva din fiecare an. Este un fel de panorama a lumii din 1990 pana astazi, nu e numai despre Romania.  Sigur ca, la un moment dat, exista si trimiteri catre Belgia, spre exemplu.


-          La un moment dat, spuneati ca in calitate de artist aveti marele avantaj ca va puteti exprima rezerva fata de toata lumea. Sunteti un eurosceptic sau un eurooptimist sau ceva din amandoua ?


-          Eu sunt un eurooptimist. Pot sa fiu critic si fata de capitalism si fata de comunism pentru ca vin dintr-una si traiesc in alta. Sigur ca orice constructie de tipul acesta enorm politic este criticabila, orice exces al ei este criticabil, orice fantezie de a face regula din orice, sa se stampileze fiecare planta de musetel, nu se termina bine. Inclusiv comunistii aveau obsesia asta. Nimeni nu iti garanteaza realitatea dar nici nu te lasa sa o faci singur. Sunt puncte chestionabile dar, cu toate aceste probleme, eu prefer sa traiesc intr-o constructie politica ce imi garanteaza drepturile omului. Imi garanteaza drepturile. Am sansa sa imi bat tara cu Europa. Bineinteles ca vreau sa fiu in Europa. Am cunoscut ce inseamna sa nu pot pleca din tara, sa nu am carti, sa nu am filme, sa nu pot avea acces. Pentru mine ca artist este esentiala constructia asta. Pentru altii, poate nu. Europa nu inseamna numai reguli, inseamna cultura, inseamna niste valori la care te atasezi, inseamna sa impartasesti diverse culturi, e senzational. Ca sa nu mai spun ca traim deja intr-o lume globalizata: sora mea traieste in Spania, nepoata mea traieste in Canada. Iar eu nu ma consider neaparat un artist roman, eu sunt un artist. Ca intamplator vin de acolo si ceva din umorul meu vine din zona aia, da. Insa imi place sa imi atasez si caracteristica asta de european.


« Eu restaurez o intelegere primordiala a desenului »


-          Stiu ca dvs creati din copilarie, de la sapte ani, si spuneti, de multe ori, ca desenati asa cum vorbiti. Totusi banuiesc ca lucrarile presupun multa documentare si o anumita capacitate de sinteza.  Intelegem cat dureaza sa asterneti pe perete, dar cat dureaza propriu-zis procesul, incubatorul ?


-          Geamul acesta l-am facut in 4 ore. Executia este intr-adevar foarte rapida si asa o si gandesc: linia sa fie continua, expresia ei sa incorporeze viteza, sa vezi ca e un fel de performance. Daca nu ma vezi desenand, sa ai totusi senzatia asta. Pregatirea e lunga. Atunci cand fac un proiect sa spunem ca am nevoie de o saptamana – doua sau chiar trei pe locul respectiv ca sa gasesc noi idei. Dar eu tot timpul, in toti anii astia, redesenez desene. Sunt unele pe care le-am facut de 30 de ori pe 30 de ziduri din lumea asta ca sa ajung la o forma buna pe care nu o mai schimb. E un proces foarte lung.

-          Pentru un proiect de anvergura aveti niste schite ?



Am avut un noroc chior: am gasit o strategie care imi permite sa gresesc, sa nu ma concentrez, sa nu ma inchid in niste reguli. Eu nu stiu ce voi desena. Pe mine ma invita niste curatori care nu stiu nici ei ce voi desena eu. Ma duc acolo, am o libertate totala, fac ce vreau. Dupa ce incep sa desenez, incep sa ma gandesc ce fac. Primele desene pe pereti sunt grele. Apoi totul se leaga. E o responsabilitate. Eu nu stiu ce pun in stanga, ce pun in dreapta. La un moment dat dupa ce lucrez si lucrez incep sa ma gandesc ca poate ar fi bine sa mai pun si ceva despre nu stiu ce subiect, de exemplu despre incalzire globala. Mai mult pe subiect decat pe forma. Nu am o structura, e un fel de jazz ce fac eu.

« Ca sa inteleg un subiect trebuie sa il desenez »


-          A inceput sa va placa de-a lungul timpului sa adaugati tonuri controversate in acest jazz ?

-          Intentia mea principala nu e sa fac scandal. Eu restaurez o intelegere primordiala a desenului. Desenul pentru mine nu e o tehnica de arta, e un fel de a intelege. In primul rand, acesta este unul dintre limbajele de baza ale omenirii. Apoi uitati-va la copiii mici, ei toti deseneaza aproape instinctiv. E un fel de limbaj care vine cu noi si pe care il pierdem prin educatie.
Am avut la inceput un anumit fel de expresie, am facut apoi o educatie estetica, am pierdut expresia aceea si apoi a trebuit sa muncesc sa o recastig. Ceva se intampla la un anumit moment si pierdem acest limbaj. Limbajul copilului nu e de a reprezenta lumea. El intelege desenul. Intelege: mama, tata. Oamenii din pesteri faceau acelasi lucru: inainte de a vana un animal il desenau. Asta fac  si eu: ca sa inteleg un subiect trebuie sa il desenez. Cand il transfer pe perete, poate il inteleg si ceilalti. Lumea se recunoaste in desenele de pe perete dar numai in cele in care este pregatita cultural sa se recunoasca. 
Sigur ca unele sunt controversate. Spre exemplu, aici pe vitrina scrie Les fleurs du mali. Asta poate sa ofenseze trupele franceze din Mali sau pe domnul Hollande care le-a trimis acolo. Ideea este ca, oricum a-i lua-o, acest tip de interventie este controversat. Ma pot uita la niste subiecte cu o versiune diferita decat a politicianului sau sociologului sau istoricului. Cred ca si eu contribui la intelegerea fenomenului. Chiar am umor, chiar sunt inteligent si chiar am reusit sa introduc in marile muzee ale lumii un tip de desen care era doar pe strada. Ca sa intre in muzee, marii artisti de grafitti din New York erau nevoiti sa lucreze pe panza si abia apoi intrau in muzeu. Eu am facut desenul direct in muzeu si mi se ofera spatii peste tot ca sa fac acest lucru. Am revolutionat felul in care se creeaza, nu sunt eu singurul  dar sunt unul dintre aceia. Am lucrat pentru asta si nu e usor. Nu e usor sa te uiti cum ti se sterg lucrarile, sa stii ca 80% din ce desenezi se sterge. Sa ii vad eu pe marii artisti ai lumii cum isi scriu cartea si li se sterg randurile... Ar rezista psihic? Sa vedem.


-          De cele mai multe ori percepem in desenele dumneavoastra o idee care se refera la umanitate, la societate, lucruri care se refera la grup. Va inspira vreodata individul in sine, individul X sau Y ?


-          De multe ori in desenele astea sunt eu. Mie mi se intampla lucruri. S-ar putea sa fii si tu: daca citesc un text de la tine si mi se pare interesant, eu il interpretez prin imagine. Nu mai sunt eu acolo, e altcineva care a avut un statement ce mi se pare interesant. Eu de la individ plec, de la practica plec, nu de la teorie. Am invatat facand mai ales acum cu feedbackul asta enorm care inseamna facebook: tot timpul am un feedback intens, ce place si ce nu, ce se intelege si ce nu, ce se interpreteaza gresit si ce nu. In functie de asta ma pot pozitiona ca un gps.

« Cultivam diferenta si asta ne hraneste »


-          In functie de ce alegeti expozitiile in care lucrati alaturi de Lia Perjovschi ? Este doar o chestiune de spatiu si invitatie sau este vorba si despre ce teme va inspira pe amandoi ?

-          Lia citeste carti si eu citesc ziare. Eu lucrez cu superficialitatea momentului, ea lucreaza cu niste profunzimi mai mari. Incercam sa imperechem aceste lucruri. Se intampla sa fim invitati impreuna – de exemplu vom merge anul acesta la Bienala de la Salonic, altadata este invitata numai ea sau numai eu si spunem « uite, as vrea sa fac un proiect cu… » Se accepta sau nu, uneori sunt negocieri. Sa stii ca atunci cand lucram impreuna nu e ceva usor.  Ne batem pe spatiu, nu ne intelegem. Demersurile noastre sunt paralele iar noi incercam sa le impletim in timp cumva. Nu e simplu. Desenul meu e foarte distructiv, coroziv pentru alti artisti pentru ca e funny, lumea rade, cumva modifica aparenta. Lia este foarte serioasa, ea nu lucreaza cu umor, ci cu cunostinte, cu knowledge. Asa se cheama « knowledge museum ». Ea spune « knowledge museum » si eu spun « other stories ». Sigur ca pana la urma, pentru ca suntem oameni inteligenti si suntem de atata vreme impreuna, gasim tonurile.

-          Am citit la un moment dat un interviu interesant al cuplului de artisti Annette Messager- Christian Boltanski, un cuplu care isi separa extrem de radical vietile creative…

-          Au si numele separat. Cum e la noi ? Noi am luat acum un premiu « Perjovschi & Perjovschi ». Gandeste-te cum e sa selectezi intr-o bienala doi tipi cu acelasi nume. In general ma selecteaza pe mine sau aleg imaginea mea care este mai de impact si asta este lupta Liei... ca sa fie selectionata, recunoscuta si ea. De multe ori reusim dar, din pacate, nu tot timpul. Insa aceasta lupta face parte din proces.

-          Acasa se conciliaza partile, se atenueaza lupta ?

-          Nu. Eu locuiesc in Arhiva Liei, intelegi ? E o negociere permanenta. Ea se duce foarte misto de multe ori dar sunt si momente dure. Nu credem total in aceleasi lucruri chiar daca impartim foarte multe: ne-am nascut in acelasi oras, am facut acelasi liceu de arta, amandoua familiile noastre traiesc in acelasi loc, avem experienta comunismului dar si pe cea a unei institutii academice de arta din Romania. Am impartit foarte multe lucruri dar avem si multe lucruri care ne despart si cultivam diferenta asta. Altfel ce mai poti sa mai spui dupa 30 de ani ? Cultivam diferenta si asta ne hraneste…

« Daca vor pune botul, o vor lua in bot »


-          Inevitabil, ajungem sa vorbim despre ICR. Ati fost unul dintre artistii care s-au pronuntat clar impotriva conducerii lui Andrei Marga…

-           Maine, Lia si cu mine luam un premiu in valoare de 25000 euro din partea European Cultural Foundation (ECF) si a printesei Margriet a Olandei. Vor fi acolo 300 de invitati, trei printese, cativa membri ai institutiilor europene. ICR nu va fi acolo, le-am transmis mesajul ca nu vor fi bine veniti. Cei de la ICR Bruxelles nu m-au aparat, nu i-au spus « Domnule Marga, nu este adevarat, familia Perjovschi nu s-a infruptat din resurse ci a facut lucruri extraordinare ». Luna viitoare vin la festivalul de performance de la Wiels. ICR nu este invitat. Vom fi prezenti la Bienala de la Salonic, la Muzeul de Arta Moderna din Krakovia, ICR-ul va fi out. De multe ori, noi am dus ICR in muzee, ocazie cu care am creat legaturi posibile pentru alti artisti romani. Maine aceasta institutie va fi absenta pentru ca nu a contribuit cu nimic, ba chiar ne-a si insultat.

-          In conditiile in care exista un fel de campanie de discreditare a unei parti din artistii contemporani romani din partea dlui Marga, exista vreo cale prin care vocea artistilor se poate face auzita la nivelul publicului ?

Eu am fost insultat si, chiar cand ma pregateam sa raspund, am primit acest premiu de la ECF. N-a mai fost nevoie sa raspund. Voi face in continuare tot ce este posibil sa critic aceasta institutie ca sa fie rezonabila, sa sprijin pozitiile artistice care vor fi neglijate de aceasta institutie. Insa mai departe este treaba politicienilor din Romania si a scenei culturale. Daca vor pune botul, o vor lua in bot.

marți, 26 martie 2013

De ce sa vezi The human body?

 Body worlds este expozitia originala ce prezinta corpul uman in diferite ipostaze, focalizandu-se pe vascularizatie, inervatie, organe, procese fiziologice (graviditate), adaptarea aparatului locomotor s.a.m.d. Dat fiind succesul variantei originale, au aparut expozitii alternative precum The human body, colectia prezentata la Muzeul Antipa din Bucuresti in aceste zile. Expozitia originala a avut extrem de mult succes insa prelucrarea exceptionala a exponatelor si interesul manifestat de orasele lumii fac ca ea sa fie costisitoare si dificil de adus "on a short notice". Scriu mai ales despre ea pentru ca avut ocazia sa o vad in Madrid, cu mai multi ani in urma.

Nu am vazut The human body insa banuiesc ca, fiind vorba despre aceleasi principii, si expozitia de la Antipa este  instructiva si interesanta precum varianta princeps. Ma bucur de faptul ca de la deschidere pana acum a avut succes si cred ca este un peregrinaj interesant pentru indivizi de toate varstele, inclusiv pentru copii.

Pentru foarte multi dintre oameni, corpul uman si modul in care acesta functioneaza raman un mister. Expozitia reprezinta o sansa de a fi initiati in structura organismului nostru intr-un mod deopotriva didactic si estetic. Copiii care inteleg aceste lucruri pot procesa altfel materia de la orele de biologie, infomatiile legate de educatia sexuala precum si pe cele nutrititionale sau legate de educatia fizica. Asa cum am mai spus si cu alte ocazii, un astfel de set de cunostiinte este obligatoriu pentru un copil care creste in societatea actuala si care se confrunta cu noile provocari.

In plus, este o dovada de bun simt si inteligenta sa fim preocupati sa intelegem cine suntem. De-a lungul timpului cunoasterea omului a reprezentat deopotriva tentatie, interes si tabu. Epocile au oferit deschidere catre spirit intai (in antichitate), apoi catre corp (circulatia sangelui a fost descrisa corect de-abia in 1628), apoi pentru ambele pentru ca astazi sa ignoram frecvent ceea ce depaseste orizontul taskurilor noastre zilnice. Poate ca o vizita la Antipa in aceste zile este o poarta deschisa spre mai multa lumina.

Mentionez ca aceasta postare nu face parte din niciun fel de campanie :) ci este doar o invitatie personala la deschiderea spiritului... Fotografiile sunt luate din kitul de presa de pe siteul Body worlds. Va astept cu comentarii si impresii...

luni, 25 martie 2013

Brussels is over, say goodbye

In calitate de castigatoare a premiului I Blogger european 2012, am petrecut trei saptamani din luna martie la Bruxelles. Trei saptamani de neuitat, as spune. Deja ati putut citi o parte din materialele generate de vizita mea acolo, insa voi continua sa postez inca multe alte noutati, interviuri si surprize.

Chiar daca vor mai curge cuvintele, totusi excursia s-a incheiat si nu se cuvine sa pui punct unei aventuri atat de frumoase fara sa le multumesti celor implicati.

Blogal initiative a facut o treaba senzationala lucrand impreuna cu Reprezentanta Comisiei Europene in Romania la campania Blogger european. De la Blogal ii stiu deocamdata (virtual) pe Chinezu, Loredana Maria Pricopie si Vlad Dulea, care au contribuit din cand in cand la diseminarea impresiilor noastre de la fata locului pe pagina de Facebook. Am spus "noastre" pentru ca in aceasta aventura am fost insotita de catre Irina Baragoi, castigatoarea locului II la acelasi concurs. Bloggerita Oana Grecea, castigatoarea locului III, precum si jurnalistii premiati in competitia conexa vor pleca la o data ulterioara.

Reprezentanta Comisiei Europene in Romania a avut deschiderea, deja doi ani la rand, sa colaboreze cu bloggerii pentru a difuza informatia privind Anul European... Cel mai probabil alti norocosi vor putea participa la aceasta competitie in toamna, cu ocazia Anului European al Cetatenilor. Nu strica sa va pregatiti din timp daca aveti blog si dispozitie pentru ca astfel veti avea parte de lucruri la fel de frumoase.

De la Reprezentanta, tin sa le mentionez pe Carmen Praja, cea care s-a ocupat de campanie, si pe Roxana Morea, cea pe care am chinuit-o cu intrebari si liste nesfarsite de institutii la care voiam sa ajung. Tot Roxana a fost interfata in toate discutiile legate de cazare, drum si, in general, descurcat la fata locului. Trebuie sa marturisesc ca acest capitol e preferatul meu, imi place la nebunie sa traiesc in alte orase pe o perioada mai lunga decat o vacanta si sa inteleg ce inseamna viata urbana acolo. Chiar ma gandeam cum ar un mic locuit in Hong Kong sau Bangkok :))

La fata locului ne-a ajutat destul de mult domnul Soldatti, insarcinat cu presa la Comisia Europeana, un italian simpatic si poliglot care ne-a dat destul de multe nume de contact, pe unele nu le-am putut utiliza din lipsa de timp, mai raman si pentru data viitoare lucruri pe lista :D

In Bruxelles si imprejurimi am reintalnit cinci fosti colegi de liceu (boys and girls) si daca as mai fi avut timp si ocazii as mai fi trecut pe lista cel putin trei. Suntem cu totii din aceeasi promotie de la Sfantul Sava si imi face placere sa le urmaresc destinele peste ani si sa fiu mandra ce oameni frumosi si realizati au devenit! Sper ca intalnirile sa fie mai dese si sa nu trebuiasca sa mai astept inca cinci -zece ani pana la urmatoarea revedere...

Pentru ca stiti preocuparea mea pentru fenomenul migratiei medicilor din Romania, mi-am intalnit si multi fosti colegi de facultate sau de spital, unii dintre ei ne sunt chiar prieteni dragi. Multi traiau in afara tarii, chiar intr-o seara  am stat la discutii cu medici romani angajati in Germania, Franta, Marea Britanie, Suedia, Belgia si Romania. Daca asta nu e in spiritul european al mobilitatii, spuneti-mi voi un exemplu mai bun.

Am venit incarcata de cadouri frumoase, pentru care le multumesc tuturor. Cred ca am avut vreo zece kilograme de carti la intoarcere dar au meritat fiecare miligram :) Si un amazonit din Brazilia on top of it! Multumesc mult pentru surprize Irina, Simona, Raluca, Adina si ... Actes Sud.

Cartea la moda: Musai list

Am nevoie sa imi organizez mai bine timpul. In pofida pasiunii pentru papetarie si Moleskine, tot am senzatia ca nu fac destul de multe liste si ca nu ierarhizez (a se citi: prioritizez) activitatile suficient de migalos. Cand ma uit in urma, s-au strans destul de multe lucruri bifate dar o buna parte dintre ele se datoreaza si capacitatii mele de a munci in conditii de stres precum si curiozitatii care ma face cateodata sa "valorific" oportunitati din afara listelor.

Asadar listele raman voluminoase, ce e de facut? Octavian Pantis spune ca e de facut un Musai list si tind sa ii dau dreptate. In orice caz, cam astea erau auspiciile sub care i-am citit cartea.

Pentru cei care vin, ca mine, din afara mediului corporatist, voi incepe prin a-l prezenta pe autor - un relativ tanar manager al companiei TMI care se ocupa de public speaking, strategii de leadership si de time management cam din 1999. Daca pana acum el a mai introdus pe piata doua audiobookuri cu "invataturi", de aceasta data isi lanseaza mesajele sub forma de cuvant scris, desi tonul este unul "oral". Prefata este realizata de foarte apreciatul Mihai Ghyka.

Pentru ca stilul este omul si nu sunt la prima carte de leadership/time management/personal branding, as continua un pic sa povestesc legat de formulari. Cartea se citeste, asa cum era de asteptat sau chiar de sperat pentru niste oameni ocupati, extrem de usor. Sunt 183 de pagini care zboara daca te focusezi asupra lor. Nu ma deranjeaza exprimarea la persoana a 2a singurlar, dimpotriva cred ca asigura un fel de dinamica a textului. Pe de alta parte imi cam strica muzicalitatea lecturii excesul de sfatosenie "daca esti dintre cei care traiesc in buna pace cu dezordinea, iti dorim multa sanatate", exprimarile cliseistice (le evita pe alocuri dar tot as mai fi sters cateva), pretozitatile (fiica si fiul autorului, aflati la varsta gradinitei, sunt numiti baiatul si domnisoara ceea ce suna nefiresc) si hiper-protocolul (intentia sotiei de a-l ruga sa dialogheze cu iubitul unei prietene pentru a afla ce intentii are acesta este catalogata drept nerespectuoasa). Daca ii iertam aceste detalii si faptul ca nu a existat un editor care sa vina din sfera scrisului (am impresia ca Silviu Dragomir si Catalin Muraru vin din alte domenii), atunci trecem mai departe si ne concentram pe mesaj.

Pentru cititorii care au mai avut preocupari de dezvoltare personala, nu cred ca este cazul sa se astepte la revelatii. Se pot astepta insa la niste instrumente utile in organizarea muncii lor. Mi-a placut faptul ca Octavian Pantis sustine ca structura timpului de lucru actual este ceva invechit, provenit din epoca industrializarii cand toti oamenii se aflau in acelasi timp la munca pentru a porni masinariile greoaie. Am simtit de multe ori pe propria piele necesitatea de a ma organiza altfel si voluptatea de a fi libera atunci cand altii sunt ocupati si cand te poti bucura de liniste, asa cum nu am fost intotdeauna frustrata cand a trebuit sa lucrez in zile destinate odihnei. Cuvantul cheie aici este: sincronizarea cu programul partenerului. 

Cred ca are dreptate si ca single taskingul concentrat, intens, cu varierea activitatilor este mai eficient decat multitaskingul. Simt si eu ca am pierdut din concentrare pe masura ce am introdus tehnologii si sper sa folosesc propunerile concrete ale autorului pentru a recastiga o parte din terenul pierdut.

M-a convins si cu prioritatile vietii extraprofesionale: sanatate, familie, locuinta, prieteni, hobby, comunitate si biserica. Nu de putine ori am vazut in mediul profesional o neglijenta totala fata de propria sanatate si viata de familie. Oricat s-ar incadra viata mea profesionala intre munca de cariera si munca de vocatie, cred ca nu ne aflam acolo pentru a deveni martiri sacrificand repede propria piele pentru cea a altora ci trebuie sa ne dramuim bine propriile resurse (mai ales sanatatea) pentru a oferi bine unui numar mai important de oameni si cat mai mult timp. Iar hobby-ul este o chestiune de igiena mentala.

Regulile lui Pantis sunt: fii foarte bun la ceea ce esti deja bun, ignora-ti punctele slabe si imbunatateste-ti capacitatile de comunicare. Poate nu e util in toate profesiile dar, in mare parte, cred ca e util. Tin sa ii reproduc precizarea ca aici a ignora punctele slabe nu inseamna a nu le cunoaste ci a le lasa intr-un plan secund al constiintei, a te concentra pe ceea ce faci bine fara sa fii terorizat de ceea ce nu iti iese. O da, asa poti castiga timp.

Am mai remarcat ceva atat in carte cat si in speechurile lui Octavian Pantis: precautia. Mereu cand ataca un subiect delicat, se fereste sa lezeze ego-ul celor care citesc sau il asculta "Nu e vorba despre tine, spun asta pentru ceilalti cititori". E o tactica de manipulare (in a good way) dar de a carei necesitate nu sunt foarte convinsa. Oamenii aflati in pozitii cheie, cu inteligenta superioara si interesati de dezvoltarea personala nu sunt capabili sa isi recunoasca barbateste erorile? Se pare ca nu. Si nu dragi cititori, nu spun asta pentru noi cei aflati pe Jocul Orb, ci pentru altii ca noi :)).

miercuri, 20 martie 2013

European Cultural Foundation si premiul pentru sotii Perjovschi

Fotografie oficiala ECF. De la stanga la dreapta: Katherine Watson, directoarea
ECF; printesa Astrid a Belgiei; Yoel Gamzou; Lia Perjovschi; Printesa Margrit
a Olandei; printesa Laurentien a Olandei; Wolfgang Petritsch.
Daca sunteti prietenii mei pe Facebook, ati avut ocazia sa vedeti astazi cateva poze neclare dintr-o sala de intalniri, insotite de comentarii.

Nu stiu cat s-a inteles din postarile mele asa ca am hotarit sa va povestesc si aici. Pe 19 martie a.c am avut ocazia sa particip la un fel de workshop cu Lia si Dan Perjovschi, urmat de o ceremonie de premiere. European Cultural Foundation, o fundatie infiintata de Printesa Margrit a Olandei, acorda de 5 ani Premiul Printesa Margrit pentru "cultural changemakers", "an award given to European artists, intellectuals and activists whose work shows the power of culture in constructing a democratic and inclusive Europe"

Anul acesta premiantii au fost Lia si Dan Perjovschi, impartind acelasi premiu, precum si dirijorul Yoel Gamzou, un dirijor tanar, impatimit al lui Mahler (cu o mama si o bunica frumoase si distinse).

Da, m-am aflat intr-o sala plina de oameni destepti si de printese dar mai ales m-am aflat intr-o sala in care Lia si Dan au incalzit publicul cu povesti despre trairile lor artistice, despre traiectoria si crezurile lor dar si despre Romania pre- si post- decembrista. Prin foarte multe dintre afirmatiile lor dar si prin CV-ul lor artistic au dovedit, picatura cu picatura, ca sunt niste "cultural changemakers" despre care numai versiunea mutanta recenta a Institutului Cultural Roman are o altfel de viziune. In ziua in care Dan Perjovschi era denigrat de catre domnul Andrei Marga legat de utilizarea unor fonduri publice, cuplul de artisti a fost anuntat prin telefon ca urmeaza sa primeasca onorantul premiu. Este un semn ca viata are propriile ei mecanisme compensatorii.

Am plecat din sala fericita sa vad doi artisti romani onorati astfel si, intru catva, trista pentru ca am simtit in discursul lor, in special in al Liei, o batalie indelungata cu Romania care inca nu s-a sfarsit. Poate ca un sentiment similar l-au avut si regizorii romani premiati la Cannes sau Berlin si 'picati' la concursuri in tara. Nemultumirea asta cladita caramida cu caramida o iei cu tine si devine parte din fiinta ta de artist international. Mi-as fi dorit sa stea lucrurile altfel insa aceasta societate a noastra nu este deocamdata capabila sa produca altfel de rezonante.

V-am pregatit un interviu cu Dan Perjovschi pe care il veti putea citi in cateva zile dar sper sa reusesc si un portret al celor doi. Mi-am propus sa fac asta pentru ca este vorba despre doi artisti foarte diferiti care actioneaza ca unul singur, pentru ca sunt altfel fata de ceea ce imi imaginam si pentru ca, se pare, am fost singurul scriitor/blogger/jurnalist roman prezent la eveniment. Asadar aveti parte de o relatare exclusiva marca JOCUL ORB :)


marți, 19 martie 2013

Cu Akka la Amsterdam Arena

Breaking news:

Akka doreste sa devina mascota echipei Romaniei in meciul de la Amsterdam cu selectionata Olandei. In acest scop m-a abandonat si s-a instalat deja confortabil la Amsterdam Arena in asteptarea meciului din 26 martie. Cineva din personalul stadionului s-a sesizat si mi-a trimis fotografia de mai jos. Se pare ca Akka insista ca sponsorul Cityinsurance sa ii includa mesajul pe tricourile tricolorilor.

Pana atunci transmit si eu colegilor de la Blogal initiative mesajul:

Ga Roemenië!


***
Postare pentru campania initiata de Blogal Initiative, in cadrul careia am mai scris si Cu Akka pentru Romania si Akka revine.

Intrebare laterala

Mai tineti minte intrebarea cu puiul, vaca si iarba? Mi s-a parut ca a fost un prilej bun si fun de discutii. Asa ca m-am hotarit sa recidivez... De data asta cu Antonius si Cleopatra...

Antonius si Cleopatra sunt intinsi pe jos morti intr-o vila din Egipt. In apropiere se afla un bol spart. Pe corpurile lor nu exista niciun fel de urma si nici nu au fost otraviti. Cum au murit?

Indiciu: folositi putin si gandirea laterala...

luni, 18 martie 2013

Noi instrumente de educatie

Copiii de astazi se confrunta cu probleme si tentatii pe care cei care le sunt parinti nu le-au cunoscut: excesul de tehnologie si expunerea la retelele de socializare, consumismul, alimentatia nesanatoasa, alcoolismul si drogurile, abuzurile sexuale.

Multe dintre ele nu reprezentau un pericol real acum 10-15 ani. Cred ca nici macar alcoolismul, singura inventie mai veche, a carui tentantie exista poate si pentru generatiile anterioare. Nu am cifrele de atunci insa le am pe cele de azi: in UE, varsta medie de debut al consumului de acord este 12,4 ani, ceea ce cred ca este mult sub ceea ce ne asteptam si mult sub media altor vremuri. Abuzurile sexuale, la randul lor, si-au gasit un nou aliat in retelele de socializare online asa ca riscul lor este cumva legat ca discutie de acestea.

E greu de impiedicat evolutia societatii si probabil ca avem destul de putine arme in acest sens. Cu atat mai mult cu cat, gestionate corect, multe dintre subiectele de discutie pot fi considerate drept oportunitati mai degraba decat pericole. Totusi, de cele mai multe ori, copiii nu au discernamant si nici termeni de comparatie, astfel incat primele contacte sunt definitorii. In ceea ce priveste modul in care ei adera sau nu la toate aceste capcane, exista o singura arma reala: EDUCATIA.

Cat despre Romania, si tind sa cred ca nu este singura tara europeana aflata in aceasta situatie,  nu avem vectori ai educatiei pregatiti sa faca fata acestor domenii. Parintii ignora de multe ori faptul ca ar trebui sa discute majoritatea problemelor de mai sus. Din cauza ca ei nu s-au confruntat cu aceste subiecte cand aveau varsta copiilor lor, sunt mai putin constienti de riscuri iar profesiile le lasa uneori prea putin timp liber pentru a avea posibilitatea sa intre ei insisi in contact cu realitatile.

Profesorii practica adeseori o atitudine anacronica in care nici macar educatia sexuala nu este perceputa ca o prioritate. Din semnalele mele, educatia sexuala era mult mai raspandita in anii 90 odata cu infiintarea unor ONG-uri precum ARAS capabile sa se plimbe prin scoli si sa discute probleme legate de contraceptie decat astazi. Iar riscurile s-au multiplicat. Pare putin probabil ca dascalii sa se informeze  prin mijloace propri asupra tehnologiilor, consumismului si alimentatiei si sa deschida sistematic in fata elevilor aceste subiecte. Asa cum imi amintesc ca facea cu noi educatie civica legata de dreptul la vot si responsabilitatea sociala (teme importante in anii 90) exceptionalul profesor de matematica pe care l-am avut.

Cred ca se poate raspandi mesajul si poate ca bloggerii ar fi printre cei mai in masura sa o faca. Cateva structuri din Uniunea Europeana au deja o reala preocupare de a pune la dispozitia parintilor si profesorilor instrumente adecvate pentru educatia in domeniile de mai sus.

La conferinta "Towards a more responsible use of the internet" la care am participat la EESC, Janice Richardson, senior consultant la European Schoolnet, a adus o brosura WWW de la Web We Want destinata educatiei copiilor pe categorii de varste in ceea ce priveste utilizarea retelelor sociale, privacy-ul si securitatea. Am parcurs-o si mi s-a parut un instrument foarte util de predat la clasa (orele de dirigentie?). Exista o serie intreaga de exercitii simpatice si, in acelasi timp, relevante dar necesita prea multa concentrare si prea putin joc pentru a fi realizate de catre copii din proprie initiativa, in afara unui cadru formal.

La European Consumer's Day, tot la EESC, Tonio Borg, comisionar european pentru Sanatate si Consumatori, a anuntat lansarea Clasei Virtuale pentru Consumatori (Consumer's Classroom), o unealta online destinata profesorilor in demersul de a-si educa elevii intre 12-18 ani in ceea ce priveste selectarea produselor, drepturile consumatorilor, sanatate si nutritie, consum durabil etc. Peste 300 de resurse sunt deja disponibile online.

Mesajul trebuie transmis mai departe catre profesori si catre parintii care au copii de varstele respective. Veti mai auzi cu siguranta si de la mine mai multe despre educatie in aceste domenii asa cum voi reveni si cu postari dedicate alimentatiei sanatoase. Pana atunci va salut cat mai europeneste :) de la Bruxelles.







vineri, 15 martie 2013

Changing states

La Bozar, s-a deschis pe 28 februarie o expozitie intitulata Changing states si dedicata lui Francis Bacon si catorva artisti contemporani irlandezi. Evenimentul este prilejuit de anul Irlandei la presedintia Consiliului Europei.

Am intrat cu placere deoarece Francis Bacon este unul dintre pictorii mei favoriti, asa  cum probabil ati aflat din Chestionarul lui Proust. Spre deosebire de Picasso sau Chagall pe care i-am mai citat acolo, despre viata lui Francis Bacon stiam mult mai putine decat despre opera lui.

Expozitia contine foarte putine panze ale artistului, majoritatea ramase in atelier neterminate la moartea acestuia. In schimb, contine nenumarate obiecte ramase in atelier si donate de catre unicul mostenitor al lui Bacon, John Edwards, unei galerii de arta din Dublin.

Printre acestea se numara cateva fotografii ale artistului si ale fostilor sai iubiti, Peter Lacy si George Dyer. Se mai numara pagini dintr-un album care studiaza corpul uman si animal in diferite ipostaze, album care a fost prilej de studiu dar si de inspiratie pentru Francis Bacon.  Diferite fotografii sau obiecte care au inspirat alte panze precum si adnotari ale lui FB intregesc colectia.

Nu este o expozitie pentru care v-as recomanda sa faceti tot posibilul sa ajungeti la Bruxelles, insa este un tip de expozitie care contribuie clar la intelegerea mai profunda a operei lui Francis Bacon. Cu atat mai mult cu cat, la final, cei interesati pot vedea intr-una dintre sali un film documentar despre viata lui Bacon, film ce relateaza copilaria dificila si conflictul violent cu tatal pe tema homosexualitatii precum si relatia cu barbatii importanti din viata sa.

Peter Lacy, primul sau iubit important, era un personaj temperamental, violent in a carui casa de tara Francis petrecea mult timp, uneori legat dupa cum sugereaza articolul din Guardian. Dupa un celebru incident violent intre cei doi, Lacy s-a mutat in Tanger unde Bacon a continuat sa il viziteze pana la moartea acestuia.

Tot o relatie sadomasochista a fost si cea cu George Dyer, de aceasta data insa dominatorul fiind pictorul. George era un individ mai stins si cu totul diferit fata de cei din anturajul artistului. El a inspirat un numar extrem de important de opere (era "cel mai frumos barbat" pe care Bacon il vazuse vreodata) insa era terorizat de crizele de gelozie si de dominatia psihologica a lui Francis. Dupa mai multe incercari de suicid, George Dyer si-a luat viata intr-un hotel la Paris, in ajunul inaugurarii unei expozitii retrospective a lui Bacon la Grand Palais, imediat dupa o cearta violenta cu pictorul care s-a mutat intr-o alta camera. Dimineata a fost descoperit corpul lui Dyer dar asta nu l-a impiedicat pe Bacon sa participe la vernisaj sau la petrecerea de dupa. Corpul lui Dyer a fost repatriat si inmormantat pe cheltuiala parintilor sai, la ceremonie facandu-si aparitia si FB care a ramas insa izolat de familia fostului sau iubit. Ipostaza in care fusese gasit cadavrul ii inspira lui Bacon un celebru triptic.

Ultimele relatii au fost cu John Edwards si cu un tanar spaniol. John Edwards era robust, destul de simplu in gandire si de pragmatic. Relatia lor nu a fost exclusiva desi a fost stabila ca frecventa a intalnirilor si destul de indelungata. La scurt timp dupa ce s-au cunoscut, Bacon si-a redactat testamentul lasandu-i totul lui Edwards, pe care 'il iubea ca pe un fiu'. In ultimii ani din viata Bacon a calatorit de mai multe ori la Madrid, inclusiv pentru a vedea expozitia retrospectiva a lui Velazquez, unul dintre pictorii care l-au influentat enorm, in special in seria papilor. In cursul acestei calatorii, FB a fost spitalizat pentru o insuficienta respiratorie in contextului unui astm cunoscut de multi ani. La scurt timp, a murit.

Povestea mi s-a parut o combinatie impresionanta de trauma, excese, suferinta si indiferenta si a inceput sa imi contureze o perspectiva diferita asupra operei pictorului. Intrebat de catre reporteri daca exista semnificatie in imagini dincolo de ceea ce prezinta ele de fapt, Bacon a raspuns ferm "Nu". Expozitia si filmul mi-au lasat exact impresia veridicitatii  acestui Nu.


Akka revine

Akka revine cu un mesaj pentru echipa Romaniei  si meciul pe care aceasta il va juca la Amsterdam cu selectionata Olandei in data de 26 martie 2013. Cityinsurance, unul din sponsorii echipei, ar putea sa il inscrie pe tricoul nationalei. Astfel Akka si-ar juca rolul de mascotacu brio. 

Doar atat cat sa inteleaga si olandezii ce inseamna o galerie de bloggeri:


Ga Roemenië!



Postare pentru campania initiata de Blogal Initiative, in cadrul careia am mai scris si Cu Akka pentru Romania.

joi, 14 martie 2013

Cultura la sat si la oras - noua strategie ICR

Foto de aici
Ieri am fost in vizita la Agentia Executiva Europeana de Cultura, Educatie si Audiovizual (EACEA). Am avut acolo o discutie extrem de interesanta cu reprezentantul pentru comunicare. Asa cum am scris pe Facebook, mi-a spus printre altele despre faptul ca EACEA a crezut in proiectul "Pozitia copilului" si acum, datorita Ursului de Aur, se afla pe lista de proiecte de succes ale agentiei europene. M-am simtit mandra ca vorbeam despre un proiect romanesc de succes si deja de notorietate in lumea culturii.

***

La 24 de ore dupa acest scurt moment de euforie :), citesc pe Hotnews si pe blogul Ruxandrei Predescu lista proiectelor eligibile si neeligibile ale ICR.

Printre proiectele neeligibile se numara:
- festivalul TIFF de la Cluj pe care, prin perseverenta, organizatorii au reusit sa il treaca pe harta festivalelor relativ cunoscute de film din lume (film)
- festivalul de jazz de la Sibiu
- festivalul Anim'est (film)
- festivalul UNITER (teatru)
- festivalul NEXT (film)
- festivalul Anonimul din Delta (film)
- festivalul Ideo Ideis de teatru tanar (teatru)
(vad un pattern de furie impotriva filmului si teatrului din noul val? a oamenilor care au semnat toate protestele impotriva lui Marga?)

Poate va intrebati care sunt excelentele proiecte care au devansat reperele clasice ale vietii noastre culturale. Ei bine, este vorba spre exemplu de:

- festivalul Udatul nevestelor
- promovarea in Europa a activitatii lui Dimitrie Cantemir - da, da, Dimitrie Cantemir, 1700
- "Analiza strategiilor de dezvoltare urbană pe coasta Mării Negre în anii 60 - 70."
- "Din mosi-stramosi Valea Trotusului"
-  gala premiilor VIP (probabil ziarul Cancan nu a aplicat)
-  festivalul rock Rasuna Bucovina
s.a.m.d

***

Si, in timp ce scriam, am citit ca au aparut precizari suplimentare si mentiunea ca lista finala, in urma contestatiilor, va aparea pe 18 martie. Asteptam!

miercuri, 13 martie 2013

Parlamentul European inside-out


Fragment din lucrarea
Maini de inger - Sorin Dumitrescu
 Cand mi-am recuperat acreditarea pentru Parlamentul European, a fost necesar sa fac o poza pentru badge. Mi-am uitat fularul masculin la gat si constat cu amuzament ca, in felul acesta, am imprumutat in mod involuntar ceva din aerul boem si din stilul 'cargo' al reporterilor de investigatie. Cei adevarati... :)

Culoarul principal al Parlamentului duce la un hol construit de-a lungul unei scari in spirala centrata de o sculptura metalica. Pe pereti sunt expuse opere de arta din toate tarile membre ale Uniunii Europene.
Pas de deux 2 si 3 - Valeriu Mladin, 2006

Romania este reprezentata de un triptic al lui Valeriu Mladin - Pas de deux, 2006 si de doua tablouri de Sorin Dumitrescu - Maini de inger.
Dedicat lui Seferis - Chronis Botsoglou

Am selectionat in imaginile de mai jos si alte opere care mi-au placut semnate Isabell Egelmann si Chronis Botsoglou, precum si una a carei eticheta lipsea. Unul dintre spatii este dominat de un pian donat de Estonia. Calitatea pozelor nu este ideala insa e un bun mijloc de a prezenta PE inside-out. Va mai spun doar ca o expozitie de arta se afla si in Edificiul Berlaymont apartinand Comisiei Europene.

Stiti deja ca ma aflu la Bruxelles in calitate de Blogger European. Pe curand!

Bunica - Isabell Egermann, 1983

Lucrare neetichetata

marți, 12 martie 2013

Vitrine de ciocolata

Bruxelles-ul este regatul ciocolatei iar creatorii se intrec intre ei pentru a tenta turistii si localnicii. Mi se pare ca vitrinele lor spun mult despre ceea ce inseamna creativitate asa ca am reperat pentru voi cateva astfel de vitrine.

Cifrele insa nu favorizeaza atat orasul cat aeroportul. In aeroportul din Bruxelles se vand zilnic aproape 2 tone de ciocolata in timp ce ciocolateriile cele mai cunoscute si pline de succes din centrul orasului vand aproximativ 40- 45 de tone pe an.

Cum v-am mai povestit sunt la Bruxelles in calitate de Blogger European trimis de Reprezentanta Comisiei Europene la Bucuresti si sper sa va aduc povesti frumoase.

De aceasta data sa dam cuvantul imaginilor mai bine...










Cu Akka pentru Romania

In preliminariile Campionatului Mondial din 1998, nationala Romaniei, atunci antrenata de Anghel Iordanescu, a invins Olanda

In anul acela ma uitam la toate meciurile alaturi de un pui de gaina caruia ii pusesem numele Akka dupa regina gastelor cu care zbura Nils Holgerson in romanul Selmei Lagerlof. Tot pe atunci, studiam cu atentie victoriile in meciurile de tenis si de fotbal pentru ca reprezentau modele pentru victoriile din viata. Si tot pe atunci nu ajunsesem inca niciodata in Amsterdam.

Intre timp Akka a crescut, am dat-o pentru ca nu as fi putut sa ii fac rau si nici nu mai aveam unde sa o cresc, victoriile din sport reprezinta in continuare modele pentru mentalitatea cu care poti sa castiga in competitii desi am ceva mai putin timp sa le urmaresc iar eu am aflat cat e de frumos in Amsterdam si imi doresc sa ajung din nou...

In plus, din 1998 Romania nu a mai ajuns in Campionatul mondial. 2014 ar fi un an cu potential sa reluam vechile obiceiuri. Si inca se poate: suntem pe locul 3 la numar egal de puncte cu Ungaria (diferenta la golaveraj)... 

Cum nu se face sa sustii o echipa fara lozinci, mesajul meu va fi simplu dar usor de inteles de catre olandezii pentru ca o echipa puternica are si o galerie puternica (de bloggeri poligloti)

Asadar Ga Roemenië!

PS. Daca Romania castiga meciul cu Olanda, promit ca ma voi uita la meciuri cu un pui de gaina pe nume Akka sa poarte noroc.

Postare realizata in cadrul unei campanii Blogal Initiative in colaborare cu sponsorul echipei Romaniei Cityinsurance.

duminică, 10 martie 2013

Impresii de duminica

Un copac in spatele Notre Dame de Petit Sablon
Am ascultat intr-una din zile o conferinta TED despre baile de oameni si comunicarea care se naste prin astfel de interactiuni publice. Printre altele era vorba despre singuratate si oameni care nu au cu cine vorbi cu saptamanile.

A doua zi la Foire du Livre (despre care veti mai auzi pe blog in zilele care urmeaza), aveam cartile cu autograf, un interviu in buzunar si bucurie pe fata asa ca as fi vrut o fotografie. Nu stiam cui sa o cer pentru ca toata lumea era concentrata, ocupata, grabita. Am zarit pe o banca din coltul retras al Clubului literar, inca gol, o doamna in varsta. Statea si, poate, se odihnea. Asa ca am rugat-o sa imi faca o fotografie fara sa ma gandesc la bariere fata de tehnologie.
Mi-a raspuns simplu, cu un aer timid:
- Daca imi aratati cum, v-o fac.
I-am aratat si s-a descurcat de minune. Apoi a intrat un pic in vorba cu mine si ochii ei erau luminosi, bucurosi. Poate pentru ca se facuse utila, poate pentru ca astfel vorbise cu cineva.

Intr-o alta dimineata, pe strada mea, trecea o doamna foarte in varsta, cu carje. Pe trotuarul celalalt si-a zarit o vecina  care mergea grabit. A intrebat-o ce mai face, vecina i-a raspuns conventional "Bine, dar dumneavoastra?" iar doamna cu carje a inceput o fraza ezitanta "bine, mai degraba bine acum...", o fraza care tragea de timp in speranta ca interlocutoarea sa manifeste interes si sa inceapa o conversatie. Nu s-a intamplat, nu se intampla niciodata asa...

***

Am ajuns in catedrala Notre Dame de Petit Sablon la putin timp dupa terminarea slujbei de duminica. Lumea pleca iar spre iesire se asezase preotul care dadea mana cu enoriasii sai dorindu-le "duminica placuta". Fara pupaturi de sutana, demn dar totodata cald... Mi-a placut tare scena asta.

***

In tren, un tip apartinand unei anume minoritati, cu castile date tare, cu o atitudine ce denota lipsa de educatie. Apare controlorul femeie. Ii da un bilet: e de ieri. Se cauta in buzunar nedumerit ca nu isi gaseste biletul. Da in sfarsit peste un altul. E de saptamana trecuta. Toata lumea in jur zambeste cu subinteles, controlorul zambeste cu rabdare si amabilitate. La a treia cautare apare biletul corect. Controloarea capseaza, multumeste, trece mai departe. Fara bruscari si impacientari, doar cu un zambet amabil in tot acest timp. Asta e civilizatie.

vineri, 8 martie 2013

Despre femei cu sinceritate

Cred ca acum cateva zile vorbeam cu cineva despre faptul ca e mai greu sa lucrezi printre femei decat printre barbati. Stiu sigur ca acolo, in eter, sunt cateva colective de femei care sunt legate de prietenii frumoase si care nu vor fi de acord cu aceasta afirmatie.

Totusi judecata cea mai frecventa a lumii, vocea experientei sau, poate, prejudecata spun ca parteneriatul acesta majoritar feminin e mai dificil decat acela mixt sau majoritar masculin.

Tind sa fiu de acord si imi pare rau ca e asa pentru ca uneori am senzatia ca societatile ar fi mai evoluate daca femeile ar fi stiut sa faca parteneriate si intre ele. Asadar de 8 martie imi doresc pentru ele mai multa educatie, pace, siguranta si drepturi egale cu barbatul, prin ce s-ar traduce chestia asta. Cred ca, obtinandu-le, ar deveni mai stapane pe ele insele, mai putin demonstrative si ...cine stie... mai unite. Alte calitati precum inteligenta, frumusetea si caldura sufleteasca le sunt atribuite frecvent. Asa cum, din pacate, nu rareori le sunt atribuite si invidia, intriga si meschinaria.

Poate ca 8 martie este o ocazie buna de a le spune cuvinte frumoase doamnelor dar poate fi si o oportunitate pentru ele de a se privi cu responsabilitate si de a reactiona in consecinta. N-ar trebui sa uite ca binele lor personal nu este intotdeauna altul decat binele lor comun.

Am citit intr-o revista un interviu cu o tanara africanca de aproximativ 30 de ani care a fost victima mutilarii genitale infantile. Ea povestea ca in satul ei de bastinasi veneau din cand in cand turistii europeni sa observe gospodariile traditionale. Intr-una din acele ocazii, tanara pe atunci copil a plecat sa ia apa de la izvor si acolo a dat peste un cuplu de europeni care-si vorbeau "altfel... de la egal la egal". De atunci viata i s-a schimbat pentru ca, odata ce a inteles ca exista o alta cale, a ales sa o si urmeze. Astfel a ajuns in Europa unde militeaza pentru drepturile femeilor si pentru protectia femeilor africane impotriva mutilarii genitale.

Multe dintre femeile europene, cele care isi vorbesc de la egal la egal cu partenerii, ar trebui sa pledeze pentru egalitatea in drepturi economice astfel incat, intr-o zi, sa nu mai vorbim despre discrepantele de venituri intre cele doua sexe raportate la un nivel egal de educatie, asa cum o facem acum prin intermediul acestui grafic din The Economist. Intr-o zi sper sa nu mai fie o stire faptul ca o femeie a devenit presedintele unei tari. Si intr-o alta zi sper ca pretul platit pentru calitatile de leader sa nu mai fie pierderea feminitatii sau renuntarea la familie.

Pana atunci ramane sa pastram in calendar ziua femeii  dar nu ca sa ne inspaimantam partenerii sau sa ne razbunam pe celelalte zile in care luam planul secund. Mai degraba pentru noi, pentru introspectie, pentru planurile de viitor si pentru unitate. Asa cum simbolizeaza frumoasele flori primite in dar de la Irina.

La multi ani!

miercuri, 6 martie 2013

Barefoot in the elevator

Zilele trecute am citit o postare despre oameni normali si frumosi, indiferent de considerente financiare si sociale. Cam asta este senzatia pe care mi-o transmit sotii Obama in multe situatii: au un firesc si o naturalete care nu a inghetat sub povara regulilor de protocol. Si, in afara de asta, v-am vorbit in repetate randuri despre admiratia mea pentru complicitatea dintre ei, despre omul din culise si chiar si despre cum se imbraca Michelle Obama.

O noua serie de fotografii neoficiale a aparut recent. Nu stiu de unde provin pentru ca nu le-am gasit pe un site de stiri ci pe mail (multumesc, Adina!). Ele reprezinta inca o ocazie de a-mi exprima admiratia pentru tot ceea ce inseamna spontaneitate, naturalete si o relatie fericita de cursa lunga.

Nu e chiar barefoot in the elevator, e mai degraba "baby, take my coat and let's go home"