joi, 29 august 2013

Ce vor si ce pot femeile sa devina

Acum catva timp am avut o discutie cu un coleg roman legata de fetita lui de cativa anisori. Colegul respectiv este destul de dinamic, independent, curajos si intreprinzator... asa ca am remarcat faptul ca fiica lui are ocazia sa fie educata astfel incat sa i se insufle toate aceste calitati. Mi-a raspuns, in mod surpinzator, ca prioritatea lui nu este sa ii insufle curaj si dinamism ci sa aiba grija de ea cat de mult timp se poate, sa ii ofere tot ce ea isi doreste atata timp cat e posibil.

- Dar una nu o exclude pe cealalta, i-am spus. Ii oferi ceea ce iti sta in posibilitati si totodata incerci sa o deprinzi sa fie independenta si sa isi procure singura restul. Niciodata un parinte nu stie cat timp ii este alaturi copilului sau. Independenta este o achizitie pe viata.

- Olivia, nu toate femeile sunt facute sa fie independente, sa stii. Stiu ca pentru tine asta este o calitate si respect acest lucru mai ales ca iti iese fara sa sacrifici alte lucruri, fara sa te abrutizezi, dar gandeste-te ca exista femei care nu vor sau care nu pot fi asa (subl.mea). Iar eu nu vreau ca fiica mea sa fie independenta cu orice pret, vreau doar sa ii ofer cat pot eu mai mult.

***

Pe moment am renuntat la dezbatere din mai multe motive:
1. vorbeam despre copilul lui si consider ca este decizia si responsabilitatea unui parinte sa opteze pentru varianta educationala care i se pare corecta fara sa fie judecat.
2. nu cred ca era momentul si nici scopul discutiei sa fac din educatia fiicei lui o problema de principiu
3. remarcile si argumentele pe care ar fi trebuit sa le aduc in discutie puteau sa contravina modelelor lui feminine ceea ce le facea premize invalide din punctul lui de vedere.

Cu toate acestea, discutia mi-a ramas mult timp in memorie. De indata ce am inchis Lean In, cartea lui Sheryl Sandberg despre care sper sa reusesc sa scriu intr-un articol ulterior, mi-a revenit in gand schimbul de replici. Nu am nici cea mai mica indoiala ca tatal respectiv isi iubea fiica. In acceptiunea lui, acesta este cel mai bun lucru pe care il poate face pentru ea.

Si, totusi, daca din perspectiva lui lucrurile se vad astfel, ca nu toate femeile vor sau pot sa fie independente, care este explicatia? Poate ca atunci am considerat ca nu era momentul sau scopul discutiei dar acum am importat fragmente de conversatie pe blog inadins ca sa aflu cum stau lucrurile.

Varianta facila ar fi ca el a cautat/selectionat toata viata acele femei care nu vor/nu pot sa fie independente. Consider ca explicatia, desi facila, este adevarata dar nu suficienta. Ma gandesc ca luciditatea sociala de care a dat dovada in alte situatii i-ar fi permis sa observe si sa departajeze "celelalte femei" de "fiica mea".

O alta varianta ar fi ca intr-adevar majoritatea femeilor fie nu vor, fie nu pot sa fie independente. Si atunci trebuie sa cautam cauzele unei astfel de situatii. De ce in 2013 la aproape 100 de ani de cand femeile au obtinut dreptul de a vota (1920 in SUA, 1945 in Franta, 1938 in Romania), se mai pune problema ca ele sa aiba nevoie de altcineva pentru a-si obtine binele social si economic. Nu vorbesc bineinteles de cel emotional: acolo atat barbatii cat si femeile au frecvent nevoie de altcineva. Oare mamele isi invata fetele sa se comporte la fel cum o faceau mamele lor? Oare responsabilitatea ii revine mass-mediei care ne indeamna de ani de zile sa urmam modelul 'fata frumoasa caut barbat bogat'? In mainile cui se afla revolutia mentalitatilor in aceasta situatie? In mainile femeilor profesor, doctor, avocat, judecator, CEO, arhitect etc? Isi indeplinesc ele oare un astfel de rol daca acceptam ca el exista?

O a treia varianta ar fi ca afirmatia lui este incorecta. Majoritatea femeilor pot si vor sa fie independente. Si atunci inseamna doar ca nu o spun destul de tare in public astfel incat ceilalti sa inteleaga acest lucru. Poate ca, daca lucrurile stau altfel, mai degraba decat sa dau dovada de tact, trebuia sa dau dovada de claritate, sa fiu transanta, sa insist ca femeile pot sa fie independente si ca este o alternativa gresita, anacronica sa nu le oferi armele prin care sa realizeze acest lucru in conditiile in care generatia fetitei lui va fi plina de femei puternice, stapane pe ele insele, realizate profesional.

Care este varianta potrivita din perspectiva voastra? Cum stau lucrurile? Cum ati fi procedat?

Si, hors sujet, de ce toate aceste picturi cu femei citind, datand din 2 secole diferite, contin culoarea galben?

luni, 26 august 2013

Here comes the sun

Mai e un pic si se termina luna august... Nu pot sa nu ma gandesc la asta pentru ca vara e anotimpul meu preferat iar, in acest an, a trecut extrem de repede. Am avut insa senzatia ca m-am readaptat la caldura si, totodata, am devenit mai toleranta cu apa rece a marii.

Insa adevarata magie a verii este soarele. Ma trezesc mereu uimita de puterea lui de a infrumuseta locurile. Am avut ocazia sa trec de mai multe ori cu masina pe Coasta de Azur si de obicei frumusetea locurilor mi se parea ravasitoare. Pana a venit ziua in care am ajuns pe Coasta de Azur intr-un weekend ploios. Privelistea mea preferata asupra golfului de la Villefranche sur Mer nu mai avea atata farmec asa cum drumul pe cornisa de jos parea aproape modest.

Cand vine primavara in orasul in care locuiesc, oriunde ar fi el in lume, ma trezesc admirandu-i contururile din nou asa cum uitasem sa o fac in timpul iernii. Apusurile verii ma emotioneaza cu lumina lor blanda. Si felul in care soarele incinge pielea in zilele fierbinti de vara, si mirosul uleiurilor de plaja cu monoi sau cocos mi se par delicioase.

Iar daca era o zi potrivita pentru toate astea, ea este sigur astazi cand dimineata a inceput printr-o ploaie. Si printr-un curcubeu spectaculos. Le roi est mort mais vive le roi :)

joi, 22 august 2013

Cuvant si sens

"A fost nevoie sa treaca mult timp inainte ca eu sa inteleg ca, din cauza ca ma preocupau cuvintele pe care ea le folosise, imi interzisesem orice posibilitate de a intelege in profunzime ceea ce voia sa spuna in momentul in care scria in jurnal aceasta adnotare in acea zi din martie 1984.

Faceam asta in mod deliberat?

Imi interzisesem sa inteleg ceea ce voia ea sa spuna despre teama ei de viata asa cum imi interzisesem sa inteleg ce voia sa imi spuna prin teama de Omul Spart?

Am permis eu, toata viata mea, sa persiste intre noi o lipsa de intelegere?

Am preferat eu sa nu inteleg ceea ce voia sa spuna in realitate?

Ma speria cumva asta?

Citesc inca o data pasajul, de aceasta data concentrandu-ma asupra sensului"

Joan Didion despre fiica ei Quintana, la cativa ani de la moartea acesteia.(fragment din cartea "Blue nights")

Am regasit in acest fragment una din marturiile cele mai percutante despre lipsa noastra de abilitate in a ne apropia cu adevarat de cei dragi, de a-i intelege, despre orbirea noastra completa in fata sensului lor. Probabil mult mai pregnant intr-o relatie parinte-copil decat intr-una de cuplu. Si cu atat mai tulburator.

marți, 20 august 2013

Orasele

Ma gandeam ieri, citind Death in the afternoon, ca orasele sunt precum niste femei...

Unele sunt seducatoare si ochii lor albastri (sau verzi, sau negri, cum preferati) promit bucurii inegalabile. Asta la prima intalnire... iar apoi pe masura ce le descoperi profunzimile ajungi uneori sa descoperi ca ai intrat intr-un cerc vicios in care registrul este limitat si satisfactiile se repeta la intervale scurte pana numele lor devine obisnuinta.

Altele sunt initial obositoare. La prima intalnire par sa nu iti focalizeze atentia pe nimic sau eventual pe vreo piateta centrala dar ulterior, batandu-le drumurile, cu nenumaratele lor ramificatii, gasesti surprize, motive de bucurie si emotii la aproape fiecare colt de strada.

Altele sunt pur si simplu gri , fara calitati aparente care sa te trezeasca la viata, fara hohote de ras sau de plans, repetate la infinit si prea rar tentante.

***
Ok, n-a fost numai Death in the afternoon. A fost si cartea de calatorii a lui Henry James despre Franta - Voyage en France. Iata cum vorbeste despre Montpellier:

"Il y a des endroit qui plaisent sans que l'on puisse dire pourquoi: Montpellier est de ceux-là. La grande promenade de Peyrou offre de beaux points de vue mais sa situation n'a rien d'exceptionnel. La ville renferme en outre un bon musée et les longues façades de sa faculté mais ce sont là ses seules richesses spécifiques. Sa cathédrale m'a fait l'effet d'une de moins intéressantes que j'aie vues, et il n'y a aucun autre monument pour relever ce niveau".

***
Hemingway spune ca ghidurile despre Spania se vand mai bine decat turismul in Spania in timp ce Franta se vinde mai bine decat ghidurile despre Franta. Nu se intampla uneori asa si cu femeile :)?

luni, 19 august 2013

De vacanta - golfuri

Refuz apropierea lui septembrie asa ca ma gandesc intens la cele mai frumoase locuri de vacanta prin care am fost. Inca nu m-am saturat de mare si de inotat asa ca m-am gandit sa scriu despre cateva din cele mai frumoase golfuri in care am inotat. Fara sa le trec intr-un clasament, fara sa fiu nici macar exhaustiva...

Paleokastritsa, Corfu



O plimbare cu hidrobicicleta, cu inotat din timp in timp, cu echipamentul de snorkelling la bord si, eventual, cu capacitate de induranta la frig pentru ca apa este uneori cam rece...

Privelistea este superba, pestii inoata printre pietre pretutindeni, stancile coboara impresionante in apa, biserica de sus este plina de charm...






Mirabello, Creta

Golful acesta mi-a placut tare mult pentru ca era suficient sa inoti vreo suta de metri si, dintr-o data, se deschidea in jur o priveliste impresionanta cu toata coasta Cretei de sud est, cu muntii ei tociti si uscati dar nu mai putin decorati, cu marea intinsa si foarte albastra...




Cadaqués, Spania


In momentul in care te indepartezi un pic de tarm, te inconjoara in linia cea mai indepartata muntii iar in linia mai apropiata toate casele albe cu obloane albastre, construite in piatra, ale Cadaquésului. De partea cealalta a lui Cap de Creus, se gaseste golful din Port Lligat, un loc splendid pentru ancorat ambarcatiunea, vizitat palatul Galei, inchiriat un canoe, dar parca un golf mai putin spectaculos pentru un simplu inotat in larg.




Imi dau seama ca s-ar putea sa imi vorbiti despre Zakynthos insa nu am ajuns inca acolo. Golful Baie des Anges de la Nice imi place mai tare privit de sus, decat de jos, din mare. La fel si cel de la Villefranche sur Mer care imi taie de fiecare data respiratia. In Italie pe Costa Amalfitana am fost intr-o luna in care nu se inota asa ca splendidele golfuri cu marea lor tulburatoare le stiu numai de sus. De fapt nu mai bine imi dati voi niste sugestii?

joi, 8 august 2013

Barbatul cu umbrela

Dupa zile intregi de conversatii sociologice, revin cu o relatare din vizita la Bruxelles din luna martie.

Intr-o duminica linistita am explorat impreuna cu un cuplu de prieteni si 'creveta' lor, un baietel foarte cuminte in varsta de numai cateva luni, un taram de vis. In mijlocul domeniului Solvay, foarte aproape de Bruxelles, se afla sediul fundatiei Folon. Este un fel de muzeu dedicat lui Jean-Michel Folon, un artist belgian de secol XX, cunoscut in special ca ilustrator dar care a realizat si pictura (acuarela), gravura, sculptura, obiecte, scenografie etc.

Jean-Michel Folon a abandonat studiile si s-a lansat in cariera intr-un mod autodidact, la Paris in mijlocul anilor '60 pe cand avea cam 21 de ani iar de-a lungul vietii a devenit un cunoscut ilustrator (puteti identifica inclusiv cateva coperti de The New Yorker, ilustrarea operei integrale a lui Prévert, cateva afise de filme celebre ex. Trandafirul rosu din Cairo al lui Woody Allen) cu o opera plurivalenta. Atmosfera este frecvent ludica sau onirica, in acuarela recurge adeseori la degradé si cateva personaje ii populeaza in mod fericit opera: printre ele barbatul cu palarie, aflat mereu in contemplatie. Alte motive intalnite adeseori in opera lui sunt pasarile si, implicit zborul, planeta, marea, stelele, luna, reflexiile succesive ale aceleiasi imagini (oglinda) etc. Daca pictura si ilustratia sunt frecvent marcate de prezenta rozului si albastrului pastelate si deturneaza formele inspre elemente specifice copilariei, sculptura se invarte in general in jurul unui singur personaj, matur dar nu mai putin ingenuu.

Vizita la fundatia Folon este excelent pusa in scena astfel incat spectatorul parcurge un fel de evolutie ontologica inversa, regasindu-se inocent si total vulnerabil in fata ultimelor exponate (surpriza). Asta ni s-a intamplat si noua. Am plecat de acolo fermecati de frumusetea simpla a unei lumi pe care uneori uitam sa o redescoperim prin elementele ei esentiale. Am plecat cu sufletul ca un cer instelat... :)


Lui Folon criticii ii reprosau adesea recursul la aceleasi elemente cu succes garantat si, probabil, daca ar trebui sa fiu si eu critica, i-as reprosa lejeritatea care, de altfel, face parte si din farmecul sau. Nu stiu daca am nevoie de universul vrajit al domeniului Solvay ca sa sucomb in fata suavitatii de copil sau pot sa reproduc aceasta stare oricand sunt pusa fata in fata cu opera belgianului. Stiu sigur insa ca, din cand in cand, devin barbatul cu umbrela, traiesc in vis cu sufletul levitand si am bucurii atat de simple. Multumesc prietenilor care ne-au condus acolo pentru ca nu ne lasa sa uitam asta!



miercuri, 7 august 2013

Girls should not be nice

Asa cum v-am avertizat in postul anterior prin citatul din Laurel Thatcher Ulrich cum ca "well-behaved women seldom make history", ieri m-am delectat cu o serie de articole legate de educarea fetelor si feminism. Bun, stiu ca am spus fix cuvantul care ii va face pe toti cititorii barbati sa se opreasca aici cu cititul :)...

Printre ele, un articolas simplu din The guardian, cronica unui editorial din NY Times ce sugera ca ar fi timpul ca, in educatia pe care  fetele o primesc, sa dispara invataturile legate de amabilitatea neconditionata cu toata lumea (e vorba mai degraba despre a fi nice/agreabile decat despre a fi kind/amabile, generoase si n-am nicio idee cum sa traduc mai bine pe moment aceasta nuanta). In schimb fetele ar trebui sa fie educate sa spuna ceea ce cred si nu sa creeze tuturor o buna impresie aprioric.

Ideea nu este cu totul noua. Ea a fost promovata de Sheryl Sandberg printr-o conferinta TED si apoi printr-o carte Lean In ce indemna femeile sa accelereze si sa incerce mai mult sa se impuna in competitia cu barbatii. Tot ea a pledat pentru programul de munca flexibil care sa se ajusteze nevoile personale si cele profesionale.

Este adevarat cred ca (si) generatia mea de femei a invatat sa le zambeasca tuturor neconditionat, sa caute aprecierea si, in pofida faptului ca in viata mea s-a pus un mare accent pe reusita profesionala, cred ca am castigat greu capacitatea de a-mi exprima opinia transant in public. De fapt e in continuare work in progress. Dar reprezinta unul dintre proiectele mele cele mai importante. Pentru mine, a avea un mijloc de exprimare, fie el pe blog, prin intermediul vreunui articol sau in viata de zi cu zi, este una dintre sursele constante de bucurie si autostima. 

Opiniile fiecaruia dintre noi pot fi invalidate de catre viitor. Este un risc pe care mi l-am asumat de cateva ori constient, cu esecuri si succese inerente, si pe care sper sa am indrazneala sa mi-l asum din ce in ce mai mult in continuare. Exista o granita care este usor de trecut odata ce te-ai pozitionat pe acest drum: pierderea feminitatii. Este dificil sa iti pastrezi echilibrul intre persoana transanta care are uneori nevoie sa devina taioasa pentru a se impune si persoana politicoasa, imbracata intr-o rochie fluida, care te reprezinta in public. Si cand esti in dezechilibru, te inclini cand intr-o parte cand in cealalta.

Dar "when you're working, it's not a popularity contest" spunea Glenda Bailey, redactor sef al unei reviste americane. V-am mai spus ca m-a marcat afirmatia asta pentru ca reprezinta exact argumentul care imi lipsea pentru a intelege ca, profesional, este uneori justificat sa fii incisiv si, eventual, dezagreabil.

E ciudat cum cautam involuntar aprecierea celorlalti, uneori fara ca macar sa le admiram foarte tare felul de a fi si parerile. Si asta banuiesc ca e valabil indiferent de gen. Cred ca mesajul postului meu e nu atat ca girls should not be nice cat ca they should not be nicer than the circumstances...

marți, 6 august 2013

Around the world, around the clock

Imagine de aici
Revista Vogue in editia franceza din luna august avea ca supliment o nuvela a Ednei O'Brian. Asocierea carte de buzunar - revista glossy mi s-a parut atractiva asa ca am hotarit sa incurajez alaturarea aceasta citind nuvela :)) Cred ca a fost una dintre cele mai proaste lecturi de muuult timp.

O prezentatoare TV celebra are o legatura cu un avocat faimos casatorit si dupa ce ni se relateaza cateva scene din intimitatea celor doi, evident barbatul isi paraseste nu nevasta, ci amanta atunci cand aceasta incepe sa nutreasca si alte sentimente. Asa ca urmeaza cateva pagini de depresie, o rezolvare mediocra si o filosofie facila de final... Cartea nu are nimic: nici originalitate, nici profunzime, nici condei, nici macar prospetime. Chiar am fost tare dezamagita de alegerea Vogue pentru ca vorbim de o revista in care sunt publicate interviuri cu Llosa, Auster si Toni Morrison, nu cu Musso sau mai stiu eu ce alti eroi moderni ai scrisului in masa.

***
In chip de protest, mi-am cumparat un teanc intreg de carti care ma astept sa imi placa :))

***
Tot in chip de protest :), am citit un review in The guardian la o culegere de texte ale Norei Ephron, The Crazy salad, texte publicate in cea mai mare parte in The Esquire. Printre ele cateva articole legate de ideea de feminism pentru care scriitoarea a fost o adevarata partizana. Autoarea cronicii din The guardian identifica doua lectii invatate de la Ephron in domeniu:
1. sa nu lasi pe nimeni sa iti spune cum trebuie sa fii feminista.
2. cel mai mare pericol este ca feminismul sa se manifeste prin lupta intre femei. Cred ca este exemplul cel mai frecvent intalnit de mine. Un fel de Mulier mulieris lupus est :)

btw, stiati etimologia lui mulier (lat.)= femeie care provine din adjectivul mollior = mai moale, comparativul lui mollis.

***
Etimonul acesta ma face sa ajung la o idee pe care am citit-o in alta parte, promovata de catre Laurel Thatcher Ulrich: well-behaved women seldom make history. Asta pentru ca va vorbeam despre educatie acum cateva zile. Continuarea in episodul urmator...

luni, 5 august 2013

Bunica mea...

Bucium - foto de Cosmin Jurca
Nu stiu voi ce sarbatoriti pe 5 august insa eu o sarbatoresc pe bunica mea, chiar daca acum ea a devenit amintire.

O chema Livia si era nascuta in 1925 intr-o generatie pe care eu o consider tot mai mult ca fiind una de oameni puternici. Nu stiu daca se intampla asa pentru ca au trecut de mici printr-un razboi, pentru ca erau nevoiti sa munceasca aproape fara oprire in gospodariile lor rurale, pentru ca au vazut cazand mai multe regimuri sau pentru ca, pur si simplu, ei au fost mereu activi ca sa ne poata rasfata pe noi. In orice caz, asa era ea: blanda, buna la suflet dar luptatoare si atasata de glasul familiei si al pamantului. 

Mi-am petrecut o parte din copilaria mica la ea si tin minte ca, de fiecare data cand plecam de acolo, luam cu mine un pulover de-al ei ca sa o simt aproape si sa ma ocroteasca si din departare. Copilaria la Brad era intr-adevar la adapost de tot ceea ce putea fi rau sau amenintator. Iar de indata ce plecam si vedeam pe drum luminile garilor ma gandeam doar la trenul care putea sa ma duca inapoi la ea. Cel putin pana am devenit adolescenta si am prins gustul hoinaritului prin lumea intreaga de unde trimiteam carti postale dar nu dadeam aproape niciodata telefon. 

Bunica mea era o femeie simpla dar avea o biblioteca plina de carti pe care le citise si un glob pamantesc pe care il roteam visand, ea stia sa ma invete lucruri povestindu-mi pilde si nu impunand idei gata formulate (poate de aici dragostea mea pentru storytelling), iubea muzica in varianta care ii era accesibila si intotdeauna gasea o melodie populara care sa ii umple sufletul (si eu dau tare in masina cd-ul care imi da semnificatie in momentul respectiv), ea avea un cuvant bun, o casa deschisa si un pic de ajutor pentru toti chiar daca ii stia instinctiv pe cei de care trebuia sa se fereasca. Ma rasfata dar, atata timp cat stateam la ea, imparteam si dificultatile vietii - trezitul dimineata la 5 cand trebuia sa plecam in calatorii ca sa prindem "cursa de dimineata", mersul pe jos cu bagaje pret de vreo 3 km din statie pana in poarta casei strabunicii mele, lucrul la fan (sigur ca nu faceam mare smecherie, ma jucam cu  o grebla cat mai serios cu putinta...), pusul mesei sau ... frecatul covoarelor cu otet (ce miros aducator de nostalgii!). Si stia sa faca cea mai buna "papa" din lume si cea mai buna prajitura alba... ale caror retete nu pareau deloc importante la douazeci de ani. Doar ea era acolo si putea oricand sa le faca...

Ii placea asocierea maro-verde (nu mi se parea spectaculos pe atunci dar, daca ar fi sa luam azi revistele la rand, am putea gasi variante placute), sa aiba poze cu noi inramate si plasate la loc de cinste, sa se laude cu parintii si copiii ei, sa adune informatii despre ceaiuri ca oricarei bunici si... adora Buciumul ei natal unde a vrut sa se intoarca pentru totdeauna.

Bunica mea avea felul ei de a intoarce lumea pe dos daca era nevoie doar ca sa ne ajute pe noi. N-am regasit prea des trasatura aceasta, cel putin nu in lumea noastra de azi unde adultii sunt(em) mult mai pragmatici si mult mai preocupati de teorii de parenting si comportament fara ca acestea sa aiba frecvent ca rezultat crearea unor indivizi mai robusti.

Ea intorcea mereu lumea pe dos pentru noi si, uneori, cred si cerul, de oricate ori era vreun moment important de viata... Nu stiu de ce am senzatia ca si acum, daca ar mai trai, ar putea din lumina sufletului ei sa faca sa mi se intample cele mai frumoase lucruri.

Atat. Voiam doar sa scriu undeva ca pentru mine 5 august este despre ea...

sâmbătă, 3 august 2013

Educatie. Educati?

Discutam astazi cu o prietena draga si intamplator a aparut subiectul educatiei in conversatia noastra. Ea remarca faptul ca provin dintr-o familie atasata de valorile clasice ale educatiei si ca asta imi influenteaza felul in care percep aceasta tema. Cred ca are dreptate si ca ceea ce voia sa spuna este faptul ca parintii mei mi-au transmis importanta educatiei in tot ceea ce incepe cu bunele maniere si eticheta si ajunge la cultura generala, limbi straine, perceptie a relatiilor sociale (din pacate nu si sporturi albe dar ma straduiesc de ceva vreme sa compensez la capitolul asta) iar, in timp, valorile s-au internalizat.

In mod bizar este o tema recurenta de discutie in viata mea. Am fost de mai multe ori pusa in fata faptului de a sustine avantajele si logica educatiei clasice intr-o dezbatere si, recunosc, nu ma pot abtine sa nu observ ori de cate ori oamenii din fata mea au sarit etapa respectiva cu toate ca mi se intampla si mie, evident, sa gafez. Atunci cand stau la masa cu cineva care musca din chifla in loc sa o rupa, spre exemplu, ochiul meu inregistreaza involuntar detaliul ca pe o carte de vizita la capitolul asta iar atunci cand mi se intampla ca, la masa, sa utilizez necorespunzator vreun pahar sau vreun tacam imi reprosez recurent si involuntar detaliul mai multe zile la rand.

Lucrurile stau relativ similar in domeniul conversatiei. Adolescenta mea a fost plina de lecturi din Henry James iar modelul de socializare de acolo a ramas pentru mine unul dintre cele mai evoluate, sigur, daca-l transplantam intr-o realitate fara tabu-urile secolului XIX-XX. Arta conversatiei era una din trasaturile unei persoane bine educate si asta mai ales atunci cand aceasta dorea sa devina un amfitrion de succes. Poate ca ani de-a randul am fost prea timida ca sa 'exersez' conversatia insa stiu ca astazi am destule sanse de a reusi acest demers atunci cand imi propun si nu sunt prea obosita (da, oboseala imi accentueaza timiditatea si imi goleste mintea). La polul celalalt recunosc in mine cateva momente de negativism exersate de-a lungul timpului si faptul ca imi pasa putin de parerea celorlalti. Educatia se manifesta din ce in ce mai mult pentru mine si nu de fatada, pentru altii. La fel si atunci cand exersez lipsa ei :)

Retrospectiv, imi pare bine ca am parcurs toate aceste etape, chiar daca nu sunt inca la finalul lor. Stiu ca exista teorii educationale care recomanda mai multa laxitudine in etapa initiala a copilariei fata de eticheta insa, in ceea ce ma priveste, nu cred ca a fi educat reprezinta un stres. Un individ educat are posibilitatea de a performa in registrul in care isi doreste in timp ce un individ lipsit de educatie ignora ca exista o alternativa a comportamentului sau care poate genera o altfel de reactie la ceilalti. Cred ca asta depinde destul de mult de felul in care parintii stiu sa transmita mai departe mesajul educatiei: nu este o constrangere a unei instante externe, ci un mod de comportament pe care sa iti ajungi sa ti-l doresti. Poate ca societatea de astazi nu va mai face atractiv mesajul 'internalizarii' educatiei dar, dupa mine, merita incercat.

Voi ce credeti si cum procedati?

joi, 1 august 2013

Balciul desertaciunilor

Francisc Chiuariu - Seara de inger
...adica Vanity fair :) A aparut Vanity fair in Franta, deja se afla la numarul 2 iar asta este o veste foarte buna pentru ca, pana acum, nu gaseai foarte mult feature writing in revistele frantuzesti. Numarul 2 reia materialul cu Audrey Hepburn, bazat pe marturiile fiului sau Luca Dotti, material care aparuse intr-o editie de limba engleza. L-am citit plina de speranta insa nu s-a ridicat nici pe departe la nivelul expectatiilor. Ma asteptam la un portret mai consistent, la o reflectare mai clara a balantei dintre fragilitate si dinamism. In schimb cateva platitudini despre balerini si basmale, despre dragostea ei pentru Roma si... poze... da, acestea au fost delicioase mai ales ca multe dintre ele nu pot fi gasite pe net. Ah, un singur detaliu interesant. Fiul lui Audrey si al doctorului Andrea Dotti, Luca, declara ca daca tatal sau ar fi fost ceva mai in varsta si mai sigur pe el, relatia parintilor sai ar fi avut mai multe sanse de reusita.

***

am asistat astazi (pasiv) la o discutie despre modul in care caldura scoate in evidenta mai clar trasaturile accentuate de personalitate ale oamenilor, disonantele lor... Cum ca oamenii ar fi mai reactivi, mai irascibili. Poate si mai putin toleranti

Asta la doua minute dupa ce am citit stirea cu primarul Nisei si parerea lui despre intrarea Romaniei in Schengen.

Dar, ma intreb, e mai condamnabil sa fii intolerant cand e frig?

***

si pentru ca tot vorbim despre desertaciuni si disonante, ma irita adesea (nu neaparat cand e cald), oamenii care nu reusesc sa depaseasca micile lor complexe si care se tot impiedica de ele in maniera evidenta. N-as vrea sa intelegeti de aici ca ma cred mai smechera decat altii. Dimpotriva, mi se intampla ca viclenia celorlalti sa imi depaseasca precautiile. Nici ca le-am depasit pe toate ale mele :)) Totusi exista momente cand anumite afirmatii iti deschid usi pe care nu le-ai vrea deschise spre meschinaria interlocutorilor. Atentie cu oamenii care spun cu un aer important si apoi ofteaza: "of, aici trebuie sa stii sa faci de toate". E doar marketing.

***
Cum sta si cum fumeaza
tigare de la tigare, 
îngerul
mereu îsi duce mîna la beregata, 
mereu îsi duce mîna la beregata.

Aura lui afumata
i-a cazut în jurul gîtului
ca un streang.

"Am sa fiu spînzurat
de propriul meu har, de propriul meu har
afumat de tutun"
se gîndeste îngerul.


(fragment din Moartea pasarilor - Nichita Stanescu)

***
a trecut si iulie... ma gandesc cu drag la vacanta ca si cand as fi o friday person :)))

am tot citit articole despre generatia Peter Pan (no mortgage, no marriage, no children). Oare are ceva de-a face cu frica de moarte?