luni, 30 septembrie 2013

Fighting cancer by all means ... and media

Statisticile arata ca numarul anual de cazuri de cancer se va dubla in urmatorii 25 de ani iar pana in 2030 se va ajunge deja  la 22 milioane de cazuri/an. Nu as vrea sa ii speriu pe cei care citesc aceste randuri, mai ales pe cei care nu lucreaza in domeniul sanatatii, dar as vrea sa se inteleaga ce problema importanta de sanatate reprezinta aceasta maladie. Cu toate ca incidenta este in crestere, totusi decesele cauzate de boala sunt mai putine datorita tratamentelor mai performante la care avem acces astazi.

Asociatiile spun, nu fara a avea intru catva dreptate, ca impactul este poate mai important decat cel al epidemiei de SIDA din anii '80. 

Impactul este important inclusiv la nivel economic. Aproximativ 900 miliarde de euro din economia mondiala a lumii (1,5% din PIB-ul global) sunt cheltuite anual pe aceasta boala.

O buna parte din cazurile de cancer se datoreaza fumatului. In 1965, neoplaziile cauzate de fumat faceau mai multe victime decat toate celelalte cancere impreuna. Odata cu politicile de sanatate si cu noile reglementari destul de stricte, proportia cazurilor legate de fumat s-a mai redus iar inversarea ei s-a produs candva la nivelul anilor 90. Cu toate acestia, aproximativ 30 milioane de oameni se apuca de fumat actual ceea ce face ca aproximativ un milion de oameni sa moara numai in India, spre exemplu, din aceasta cauza.

Situatia e mai interesanta. Din momentul acelorasi ani 90 de cand proportia de fumatori s-a redus dramatic, si mortalitea legata de cancer a scazut la jumatate fata de anii 60.

Pana acum s-a considerat ca taxarea fumatorilor reprezinta una dintre cele mai bune solutii. Se pare ca s-a ajuns deja la un fel de prag sub care, chiar cu adaugarea unor taxe suplimentare, nu se poate trece. In schimb decidentii au prevazut taxe mai mari pentru producatori care sa face investitiile in tutun mai putin interesante.

Alti factori ce pot fi preveniti au legatura cu dieta si cu exercitiul fizic si am senzatia ca la nivel european am pierdut in ultimul timp mult din ceea ce ne-au adus bun traditia si cultura culinara.

Inutil sa mai adaug ca in ceea ce priveste ingrijirile exista inca discrepante la nivel european care au legatura inclusiv cu finantarea. Se cauta strategii si pentru asta dar raspunsul nu este inca evident.

Cred ca lupta cu cancerul e un fel de efort de echipa iar echipa nu e formata exclusiv din profesionisti din sanatate +/- politicieni. E mult loc pentru leaderii de opinie din viata sociala, pentru pacienti, pentru ONG-uri etc. In mod special, pentru leaderii de opinie (traduceti prin vedete, personalitati culturale, bloggeri, jurnalisti s.a.m.d), am simtit ca e de multe ori nevoie sa se informeze inainte de a incepe sa vorbeasca si probabil ca un consilier avizat ar fi de cele mai multe ori binevenit.

And therefore we can all fight cancer by all means and media!

duminică, 29 septembrie 2013

I Am_sterdam si curgerea timpului

Contradictie:
ador Sudul cu orasele lui luminoase, cu soarele cald, iernile blande si mirosul de mare. Dar de fiecare data cand pasesc intr-un oras nordic precum Londra, Amsterdam, Bruxelles, ma frapeaza cat de acasa ma simt, cat de mult imi place vibratia pe care o simt aici si cat de multe am de impartasit cu oamenii acestia cosmopoliti cu care s-ar zice ca citesc aceleasi ziare si carti si folosesc aceleasi cuvinte.

As crea un oras de Sud cu oameni interese, muzee si magazine nordice :))) I AM sterdam

***
Initial scrisesem oameni dar, apoi, mi-am amintit ce mi-a povestit un prieten. Invitatiile la zile de nastere arata cam asa: "te invit sa sarbatorim impreuna ziua mea de nastere  vineri de la ora 17 timp de o ora".  Prea inregimentat pentru farama de creativitate si improvizatie pe care o cer si eu, macar uneori, de la viata :).

***
Da, de alaltaieri sunt in Amsterdam pentru ca am o lucrare la congresul ESSO/ECCO (European Society of Surgical Oncology/European Cancer Organization) si m-am gandit sa incep sa vorbesc mai mult despre medicina pe blog dar sa raman fidela si subiectelor noastre favorite.

Asa ca voi incerca un fel de experiment de la ECCO sa vedem ce parere aveti. Pe Facebook am postat deja live cateva dintre cele mai interesante momente ale sesiunilor chirurgicale. Ziua de astazi, desi plina, nu a adus cu ea revelatii chirurgicale.

In schimb eu m-am intors de la congres cu doua reviste care vorbesc despre Social media si medicina sau despre Onco-IT-ologie. Este inevitabil sa apara o schimbare de paradigma in marketingul medical prin mediile sociale. Si probabil toate retelele de socializare vor deveni scene ale schimbarilor comportamentale atat de importante in preventia cancerului.

***
Alaltaieri am pasit prin Stadelijkmuseum care are o fata noua. Cladirea originala desenata in secolul XIX de Adriaan Willem Weissman are o aripa noua desenata de Bentel Crouwen architects si terminata recent. Structura este supranumita "cada de baie" :)

***

Instalatia numita The beanery si semnata de Edward Kienholtz (foto) a avut toata atentia mea pentru ca reprezinta o forma de meditatie la adresa trecerii timpului. Instalatia reproduce un bar, Barney's Beanery din L.A, pe care autorul il frecventa. Toti indivizii din bar, mai putin proprietarul, sunt reprezentati aproape la scara umana purtand un ceas in loc de cap. Pentru ca intr-un bar oamenii vin sa isi petreaca timpul, sa isi omoare timpul. Iar chipul evident in care viata trece si lipsa de importanta a unei secunde care alteori poate fi vitala inca ma tulbura.

Pe curand!

vineri, 27 septembrie 2013

Love is in the air

Ieri in aeroport am vazut una dintre scenele cele mai frumoase din ultimul timp. Un el si o ea cam de 25 de ani, frumosi, inalti, luminosi...

El trecuse controlul de securitate si era de o parte a zidului de geam, inainte de portile de imbarcare. Ea il insotise pana la control si acum venise de cealalta parte a geamului sa ii mai faca un semn.

Erau amandoi plansi, cu ochii rosii si cu zambetul acela indragostit, care crede totusi in viitor in pofida distantei. Se imbratisau prin geam si erau atat de frumosi...

As fi vrut sa le fac o poza dar n-am vrut sa le invadez intimitatea cu nimic, nici  macar cu clickul nestiut de nimeni al unui telefon.


duminică, 22 septembrie 2013

Soundtrack for a waiting room

Nu scriu atat de des pe cat mi-as dori pentru ca zilele astea trebuie sa rezolv contra cronometru un mare numar de proiecte personale si profesionale.

Mi-e dor de timpul de scris si timpul de lectura pe care sper sa-l regasesc rapid in zilele ce vin...

Intre timp, va las sa ascultati o melodie, un fel de soundtrack for a waiting room

"Where were you when I was burned and broken
While the days slipped by from my window watching
Where were you when I was hurt and helpless
Because the things you say and the things you do surround me
While you were hanging yourself on someone else's words
Dying to believe in what you heard
I was staring straight into the shining sun
Lost in thought and lost in time
While the seeds of life and the seeds of change were planted
Outside the rain fell dark and slow
While I pondered on this dangerous but irresistible pastime
I took a heavenly ride through our silence
I knew the moment had arrived
For killing the past and coming back to life
I took a heavenly ride through our silence
I knew the waiting had begun
And headed straight..into the shining sun


duminică, 15 septembrie 2013

De la altii

V-am mai povestit despre momentul meu de placere: cititul la mic dejun duminica dimineata :) Ei bine, pentru mine nu a fost cazul saptamana aceasta pentru ca am fost de garda. Sper macar sa va bucurati voi.

Cateva din propunerile de mai jos le-ati gasit probabil deja pe pagina mea de facebook :) Altele sper sa fie ... noi.

1. aria de proiectie a telefonului

exista o teorie mai veche cum ca oamenii devenisera atat de dependenti si de proiectati in masinile personale incat aceste masini puteau fi considerate drept o proiectie a organelor genitale ale individului. In mod similar, cred ca am putea vorbi foarte... neurobiologic despre modificarile pe care utilizarea sistematica a telefoanelor mobile le-au produs in creierele noastre. Nu ma gandesc aici la radiatii etc. ci la fenomenele de dependenta, la diminuarea capacitatii de atentie indelungata la o unica activitate, la efectele asupra comunicarii s.a.m.d

Pe acestea din urma le-am gasit tare bine reprezentate in filmul de mai jos, identificat intai la Garance Dore. Doamnelor si domnilor, I forgot my phone...


2.  de ce sunt feminista

Daca v-a prins discutia despre Ce vor si ce pot femeile sa devina, atunci s-ar putea sa va intereseze sa vizitati blogul Siminei care discuta despre ce fel de feminista este raportandu-se la (si uneori opunandu-se fata de) explicatiile lui Simone de Beauvoir dintr-o emisiune cu tema "Why I am a feminist". Emisiunea dureaza 49 de minute dar cred ca merita vazute. Sunt baza oricarei discutii viitoare despre importanta si nuantele feminismului. In plus pentru mine a fost socant sa constat cat de putine s-au schimbat in 40-50 de ani...

3.secretul este respectul de sine

O cunostinta de-a mea citeste The secret de Rhonda Byrne, un fel de carte fenomen pe continentul nord american asupra puterii gandirii pozitive. Am rasfoit-o si m-am convins repede ca nu este pe gustul meu: e facila, pseudostiintifica si misticizeaza lucrurile (marii leaderi au stiut Secretul si au refuzat sa il impartaseasca si cu noi. Secretul e ca trebuie sa iti formulezi gandurile pozitiv nu negativ si sa crezi in ele iar ele se vor implini. Yeah right, this and hard work). Asa cum spun unii din criticii cartii, The secret pare sa stimuleze primitive thinking, nu positive thinking.

Totusi nu vreau sa se inteleaga din randurile de mai sus ca nu cred deloc in gandirea pozitiva. Sunt intru totul de acord cu puterea increderii in propria persoana si a respectului de sine. Mai ales daca este formulat intr-un mod evoluat si nuantat, asa cum o face Joan Didion intr-un eseu.

"To have that sense of one’s intrinsic worth which constitutes self-respect is potentially to have everything: the ability to discriminate, to love and to remain indifferent. To lack it is to be locked within oneself, paradoxically incapable of either love or indifference. If we do not respect ourselves, we are on the one hand forced to despise those who have so few resources as to consort with us, so little perception as to remain blind to our fatal weaknesses."

"Self-respect is a discipline, a habit of mind that can never be faked but can be developed, trained, coaxed forth"

***
Alte idei conexe pe Jocul Orb
- realitate virtuala: Jocurile pe calculator si viata reala
- despre Simone de Beauvoir: Sartre si Simone de Beauvoir
- despre Joan Didion: The year of magical thinking, Blue nights, Cuvant si sens

marți, 10 septembrie 2013

Rosia Montana, societatea civila si generatia Y

Foto de pe Facebook via Sebastian Lazaroiu
Intrucat nu sunt in Romania, acum doua seri stateam si studiam pozele de pe Facebook ale prietenilor mei, poze facute la protestele din Bucuresti si din Cluj, si am fost tare mandra. Mandra sa vad ca s-a mobilizat societatea civila, ca cei care au iesit in strada sa protesteze impotriva proiectelor de minierit de la Rosia Montana au fost mai ales tineri si inca dintre cei bine educati. Apropos de ceea ce vorbeam intr-unul din posturile trecute, majoritatea  faceau parte din Generatia Y si corespundeau foarte bine descrierii intalnite intr-una din resursele dedicate lor:

"A positive impact on the world: they want to make a difference from day one, they want to be engaged in conversations, they want to being asked for their opinions, they want to be listened to and influence their organization. They are aware very aware of today’s ecological and social challenges. As a result most are highly concerned with the health of the planet."

Pe Csibi Magor, unul dintre cei nominalizati de Hotnews ca fiind printre leaderii protestelor, l-am auzit vorbind extrem de pertinent la lansarea Anului European al Cetatenilor despre starea societatii civile de la noi si despre cum se poate totusi face lobby si in Romania in favoarea unui proiect ecologic. Am ramas inca de atunci impresionata de strategia pe care a aplicat-o pentru salvarea padurilor atunci cand in Parlament trebuia sa se voteze noul Cod Silvic (sper ca amintirile mele sa fie fiabile).

Activismul sau si al celorlalti leaderi ai miscarii dar mai ales adoptarea unei pozitii transante de catre un grup reprezentativ (20000 de oameni in ultima seara a protestelor) au dat rezultate atunci cand guvernantii au declarat protestul incheiat (sigur, ramane sa se confirme ca legile respective nu vor mai intra pe cai paralele dar probabil ca o astfel de strategie ar putea cu greu fi pusa in practica dupa vizibilitatea din ultimele zile si dupa consecintele pe care le-a avut asupra actiunilor companiei).

Sunt intru totul de parerea lui Vladimir Tismaneanu atunci cand afirma ca:

"Puterea celor fara de putere, despre care a scris Vaclav Havel in anii prigoanei, a renascut la Bucuresti. S-a reconstituit, spre a relua cuvintele altui disident, ganditorul catolic Vaclav Benda, polisul paralel. Strada a dat puterii o lectie de moralitate."




duminică, 8 septembrie 2013

Generatia Y - the millennials

Imagine luata de aici
Fac parte din Generatia Y alaturi de o buna parte dintre cei care trec pe aici, pe blog, adica din generatia nascuta dupa 1978 si pana in 2000. Daca v-ati nascut dupa al doilea razboi mondial dar pana prin 1978 (limita nu e chiar atat de clara) inseamna ca sunteti Generatia X si deci toate statisticile pe care le-am citit ne raporteaza la voi.

Generatia Y mai este numita si milenarii (the millennials) probabil ca o referire la faptul ca ne-am nascut la pragul dintre doua milenii. Tot Y-ii mai sunt supranumiti si generatia Peter Pan atunci cand articolele se refera la abilitatea lor de a evita angajamentele de orice fel: casicie, copii, credit cu ipoteca, abilitate interpretata adesea ca un semn de imaturitate.

In timp ce sociologii ne suspecteaza adeseori de imaturitate dand vina pe parintii nostri care au stiut sa raspunda (prea) prompt cererilor si dorintelor noastre, economistii vad altfel lucrurile: in timp ce parintii au avut parte de o perioada de plin avant economic, in care s-au creat slujbe, remuneratia a crescut constant, au existat culoare ierarhice libere si oportunitati de afaceri, noi aparem intr-o lume in care singurerele oportunitati recente tin de lumea online-ului, in care bursele fac anual cate o sincopa, in care circula nesiguranta pe piata de munca si in care posturile bune sunt ocupate de cei din Generatia X care insa si-au planificat sa lucreze pana la varste mult mai inaintate decat parintii lor.

In acest context, se pare ca cei din Generatia Y sunt mult mai exigenti si increzatori in drepturile lor, solicita o impartire a timpului echitabila intre munca si activitatile personale, prefera sa 'investeasca' in experiente de viata decat in 'bunuri' perene (da, inclusiv evita imobiliarele) si pleaca de la conceptia ca 'lucrurile bune li se cuvin' (HBR)

Sunt multe prejudecati la mijloc, justificate sau nu, si, in ceea ce ma priveste, desi ma incadrez perfect in generatia Y, nu ma incadrez intotdeauna in descrierea ei... Desi uneori as vrea chiar si pentru unele din acele lucruri privite astazi negativ.

As vrea sa discutam azi doar despre impresia aceasta ca unele lucruri bune ni se cuvin. Am observat-o de multe ori la generatiile de rezidenti care au venit dupa mine si poate ca unii au sesizat-o si la generatia noastra. Un fel de aroganta, de prerogative exagerate, de exces de incredere in sine. Am privit adeseori aceasta atitudine cu un fel de scepticism care cred ca era intrucatva gresit.

Generatia X poate nu a stiut intotdeauna sa isi ceara drepturile iar atunci cand a ajuns la putere (in orice categorie: sociala, economica, politica) n-a mai vrut sa o cedeze si a incercat sa se asigure ca are parte de privilegii si executanti la fel de disciplinati. Cred, intr-o ierarhie, in importanta faptului ca cel care este in varf trebuie sa cunoasca in detaliu procesele pe care el le coordoneaza. Poate ca cei din generatia Y nu au inotdeauna tactul, istetimea, rabdarea de a le invata. Dar mai cred si in faptul ca, in realitate, curba de invatare nu este aceeasi pentru toti, este legitim ca trecerea timpului sa nu fie criteriu de performanta  iar unii oameni isi pot efectua mai bine sarcinile cu ajutorul unui program de munca flexibil. Faptul ca au curajul de a reclama aplicarea acestor teorii este meritoriu si poate insemna progres.

Probabil ca aceasta trasatura ii face pe milenari sa fie mai superficiali dar si mai penetranti. Voi ce parere aveti?

vineri, 6 septembrie 2013

Blue nights

A doua carte pe care o citesc de Joan Didion vine ca o continuare fireasca a Anului gandirii magice. Blue nights este dedicata fiicei autoarei, Quintana, care a murit in momentul publicarii cartii The year of magical thinking, la randul sau dedicata mortii sotului scriitoarei, John Gregory Dunne.

Spre deosebire de Anul gandirii magice care a fost scrisa la 'cald', intr-un laborator al sublimarii emotiei provocate de moartea brutala a sotului si suferinta trenanta a fiicei in proza si memorialistica, aceasta noua marturie a fost scrisa la distanta. Pe tot parcursul lecturii m-a urmarit ideea (preconceptia, poate) ca Blue nights reprezinta mai degraba o datorie, o reparatie morala pe care autoarea o are de facut fata de fiica sa. Asta poate numai pentru ca am aflat acest mic detaliu biografic: la cateva zile dupa ce Joan Didion a terminat cartea, in august 2005,  Quintana a murit intr-un spital din New York. Intrebata daca isi va schimba finalul, scriitoarea a raspuns "Cartea e terminata".

In timp ce Anul gandirii magice trepideaza continuu de o emotie innabusita atent prin ratiune, Blue nights este plina de evocari si de reinterpretari ale evocarilor, uneori aflate in cautarea emotiei. In timp ce Anul... debordeaza de prezenta sotului dar si a fiicei, Noptile... se remarca adesea prin absenta lor. 

Cu toate acestea, inchizand cartea, in afara de micul paragraf despre care am scris aici, am ramas cu doua notiuni care ma urmaresc: imbatranirea si adoptia.


Joan Didion imbatranea in timp ce scria aceasta carte. Imbatranea fizic (corpul i-a cerut de mai multe ori drepturile - printr-o sincopa, prin dureri, prin diminuarea mobilitatii - nimic drastic insa mici detalii care se insinuau hotarit) dar si psihologic (frica, dezorientarea si iar frica). Si toate acestea nu au trec neobservate. Didion a notat si a analizat toate aceste vulnerabilitati nou dobandite.


"Et si cette soudaine incapacité à convoquer le mot juste, la pensée exacte, le lien qui permet aux mots de faire sens, le rhytme, la musique elle-même -
Et si cette soudaine incapacité était desormais systémique?
Et si je n'étais plus jamais capable de trouver les mots qui fonctionnent?"

"Quand on nous pose cette question (n.m. de l'age), nous sommes toujours desarçonnés par son innocence, humiliés en quelque sorte par le ton résonnant et cristallin sur lequel elle nous est posée. Ce qui nous humilie est ceci: la réponse que nous donnons, elle, n'est jamais inocente. La réponse que nous donnons est confuse, évasive, voir coupable."

"L'idée qu'avoir sixante-quinze ans puisse se manifester sous la forme d'une altération radicale de la situation, d'un "cela" très différent, ne m'est que tout récemment venue à l'esprit"

In ceea ce priveste adoptia, probabil ca aici se gasesc pasajele cele mai emotionante din carte. Quintana este adoptata pe cand autoarea avea cam 32 de ani. Este luata direct de la maternitate, fara ca fetita, remarcabil de frumoasa, sa vina in contact cu mama sa naturala. Momentul adoptiei este descris cu precizie: in timp ce Joan Didion facea dus, telefonul suna, John Dunne raspunde si medicul ii anunta ca un posibil copil ii asteapta la maternitate. Conditionalitatea acestei situatii, relatata de catre parintii adoptivi Quintanei de indata ce aceasta a pus intrebari, conform tuturor recomandarilor psihologilor, o angoaseaza si o deprima pe fiica infiata: dar daca n-ati fi auzit telefonul? dar daca n-ati fi fost acasa? ce s-ar fi intamplat cu mine? Contactul survenit 32 de ani mai tarziu cu mama naturala in urma initiative unei surori nu este de natura sa linisteasca angoasele Quintanei. Dimpotriva: discrepanta intre familia naturala si cea adoptiva este sesizata mai acerb. Quintana simte nevoia sa se 'ridice' la inaltimea aspteptarilor: incearca sa scrie un roman (ambii parinti adoptivi sunt scriitori). Si ca sa-si linisteasca angoasele, ineaca totul cu bautura.

"Tous les enfants adoptés, m'apprend-on, ont peur d'etre abandonnés par leur parents adoptifs parce qu'ils sont persuadés d'avoir été abandonnés par leur parents biologiques. Ils sont programmés, en raison des circonstances uniques de leur intégration dans la structure familiale, pour voir dans l'abandon leur rôle, leur destin, la fatalité qui les rattrapera à moins qu'ils ne prennent de vitesse."

Lucida dar mai fragila si mai chinuita decat in alte carti, si in Blue nights, Didion rationalizeaza de indata ce rememoreaza. Pentru cei ca si mine care au adorat Anul gandirii magice, Nopti albastre reprezinta continuarea fireasca a lecturii. Nu asigura insa si acelasi nivel al emotiei, chiar daca cititorul beneficiaza de acelasi prag al placerii intelectuale.

luni, 2 septembrie 2013

Lungul drum al task-urilor catre realizare

Un to do-list este important, un musai list este esential pentru a putea duce la capat task-urile dar ce ne facem cu sarcinile voluminoase care dureaza luni de zile? Cred ca este o intrebare pertinenta pentru o zi de luni.

Sunt pe cale de a incheia un astfel de proiect pe care il duc in spate de 8 luni (cu bine, sper, dar ramane de vazut) si trebuie sa recunosc ca am avut probleme cu distributia timpului in ceea ce il priveste. Nu am stiut mereu cum sa ma organizez, cum sa fac sa dureze energia si concentrarea. Mai degraba am avut perioade in care am lucrat intens, foarte multe ore pe zi si totodata foarte eficient si perioade in care am lasat lucrurile din mana. Cele mai dificile erau perioadele de re-apucare. Atunci imi erau necesare aproximativ doua-trei zile pentru a reintra in atmosfera proiectului dar fara ca in aceste doua-trei zile sa pot sa avansez prea mult. Acelasi tip de dificultati l-am intalnit si cand mi-am redactat teza de doctorat.

In cartile de eficienta pe care le-am citit, autorii iti sugereaza sa acorzi interes preferential sarcinilor indelungate si importante fata de cele punctiforme. Doar ca, in cazul unui proiect care se intinde pe luni de zile (care, sigur, poate fi si el fragmentat in sarcini ceva mai concrete), nu le vine randul aproape niciodata taskurilor colaterale (mailuri, telefoane, vizite, reuniuni, participari la evenimente, blogului etc). Asa ca este necesara o alta organizare a timpului fata de cea clasica... pentru ca, daca nu, riscam sa fim exclusi din toate componentele sociale ale vietii noastre profesionale, cateodata aproape la fel de importante ca si activitatea propriu-zis profesionala.

Am tot cautat sfaturi de eficienta si am tras si singura unele concluzii. O lista combinata mai jos:

1. Fragmentarea taskului in portiuni mai mici care pot fi realizate intr-un timp limitat: o saptamana, zece zile etc. si un plan general de actiune.
2. Plasarea acestor sarcini extrem de concrete inaintea sarcinilor disipate gen raspuns la emailuri, telefoane etc. Intr-un program de spital acest lucru este mai dificil pentru ca activitatea incepe devreme si se termina tarziu. De obicei timpul disponibil este un final de seara. Am incercat ca activitatile punctiforme sa le fac in mare parte dupa cele importante si sa renunt la unele taskuri care imi faceau placere dar care riscau sa se intinda pe mai mult timp decat cel prevazut. De obicei, prevedeam o pauza de relaxare inainte, fragmentul de treaba corespunzator zilei respective si apoi cateva activitati satelite in masura in care mai era timp.
3. Timp pentru relaxare. Altfel se instaleaza frustrarea. Ca sa pot lucra indelung si intens la o anumita activitate, am nevoie ca ea sa imi procure placere intelectuala. Iar placerea si frustrarea nu prea coabiteaza.
4. Notite, notite, notite. Pe mine ma ajuta foarte mult sa imi iau notite cu ce mai am de facut. Sarcinile acestea extrem de ramificate necesita uneori revenirea asupra unor activitati anterioare, necesita completari etc. Imi iau mereu notite din bibliografie, spre exemplu, asupra carora pot sa revin de mai multe ori sau pe care astfel pot sa le conectez mai usor cu informatii recente. Imi las note legate de nelamuriri, legate de ceea ce mai am de terminat sau imi notez idei pe care le pot utiliza ulterior dar pe care mintea mea le anticipeaza cateodata. 
5. Single-tasking, nu multitasking. In momentul in care lucrez la proiect incerc sa lucrez numai la el. Asta e momentul in care as vrea sa sterg complet din mintea mea amintirea faptului ca exista Facebook :)) Din pacate, nu intotdeauna reusesc. 

Totusi am senzatia ca toate acestea nu imi sunt suficiente in organizarea pe termen lung. Mai ales ma impiedica sa incep proiecte noi pana ce nu il termin pe cel in curs. Iar o amanare de 6-9-12 luni nu este uneori cea mai buna idee. 

Voi ce alte solutii mai aveti?

duminică, 1 septembrie 2013

1 septembrie

In mod simetric cu 1 martie cand parca incep sa inspir aerul de vara, de 1 septembrie imi revine reflexul de scolarita si incep sa imi pregatesc noul an de munca :)

Cum?

Am vazut pe Facebook si Instagram la Cristina Bazavan un ice-tea preparat intr-un bar de cafea bucurestean asa ca am incercat sa il reproduc acasa. O amica din Guadalupe m-a invatat ca ice-tea nu inseamna ceai cald racit cu forta pentru ca in acest caz ceaiul capata un gust amarui de la frunzele oxidate. Asa ca m-a invatat sa pun 1 l de apa la temperatura camerei, sa las 2-3 saculete cu ceai verde adevarat (in cazul meu cu iasomie) la infuzat 10-15 minute pana cand apa se coloreaza intr-o nuanta specifica ceaiului verde. L-am pus de-abia dupa aceea la rece. Am adaugat un pic de zahar brun si, inspirata de pozele Cristinei, un pic de suc de lamaie si cateva bucati de portocala care plutesc in pahar alaturi de doua cuburi de gheata... Delicios!

Inarmata cu elixirul magic, am desfacut noul meu Moleskine pe 2013-2014. Ideea Moleskine-ului este ca anul incepe oarecum pe 1 septembrie. Am inceput sa imi trec toate angajamentele pentru anul care vine, incluzand bineinteles si garzi pe care deja le cunosc pentru urmatoarele doua luni si ...sunt multe.

Imi place sa traiesc organizat, sa pot sa anticipez activitatile in zilele libere si detest momentul in care trebuie sa barez un plan mai vechi pentru ceva de ultim moment. Din pacate se intampla destul de frecvent in profesia asta...desi ultimele doua luni au fost destul de relaxate din punctul asta de vedere.

Acum preparativele sunt gata asa ca trec la munca! Am de revizuit un articol si... va doresc duminica placuta!!! :))

Moving, running love

Carré d'Art (in fundal) a fost imaginata ca o reflectie moderna a
 Maison Carré (in prim-plan), templu roman hexastil din sec I e.n
Carré d'Art, muzeul de arta contemporana din Nîmes, al carui edificiu a fost creat de Norman Foster, sarbatoreste 20 de ani de existenta. Cu aceasta ocazie, arhitectul a fost invitat sa devina curatorul unei expozitii cu propriile sale surse de inspiratie.

Norman Foster are 77 de ani, a castigat premiul Pritzker alaturi de multe alte premii si este autorul mai multor constructii pe care am avut ocazia sa le vad: apeductul din Millau, turnul de televiziune din Barcelona, bula de sticla de la Reichstag, Swiss Re Headquarters, Millenium Bridge si City Hall la Londra, reamenajarea Nou Camp etc. Este pasionat de arta si este casatorit cu Elena Ochoa Foster, fosta profesoara de psihopatologie la Madrid, devenita o celebra curatoare de arta. Cu toate acestea, arhitectul se afla la prima experienta personala in calitate de curator. O buna parte din exponatele selectionate pentru expozitia de la Nimes apartin chiar sotilor Foster care afirma ca achizitioneaza arta doar atunci cand aceasta ii 'misca' emotional sau intelectual: "My wife and I live with art. It reflects our tastes, our intuitions, so we also have work by relatively unknown artists – mostly abstract, in the pure sense, or abstractions of the human figure. Abstraction is associated with the birth of Modernism, but it goes back 23,000 years to primitive art. Abstraction is in the long tradition of communication". Am tradus ad-litteram verbul to move, pentru ca intreaga expozitie se numeste Moving - un verb a carui prima semnificatie este miscarea dar care isi poate extinde conotatiile in zona emotiei.
Hans Josephsohn

Premiza expozitiei este contrastul intre cubism care surprinde starea lucrurilor si futurism care surprinde miscarea lor, asa cum a fost el enuntat de catre Marcel Duchamp. Expozitia incepe in forta cu o sculptura de Umberto Bocconi, continua cu Alberto Giacometti sau Alexander Calder (trei dintre favoritii mei in sculptura) pentru ca apoi sa poposeasca pe nume ceva mai putin sonore (pentru mine, cel putin)  precum Jonathan de Andrade, Los Carpinteros, Grupo 57, Ai Weiwei etc fara a uita sa puncteze totul cu opere ale unor nume sonore precum Joseph Albers, David Hockney, Gerhard Richter sau Mark Rothko.

Printre exponatele mele favorite, in afara de Bocconi, Giacometti si Calder, se numara Hans Josephsohn, ale carui figurine nu imi amintesc sa le mai fi intalnit. Se aseamana intru catva cu figurinele lui Giacometti dar sunt mai putin efilate, au un aer misterios si tacut, cu referiri subtextuale la statuile antichitatii, egiptene sau etrusce.
Los Carpinteros - Cuarteto Rebelde

Tot printre favoriti, ilustrand mult mai bine ideea de miscare, emotie si efemeritate, am identificat instalatia grupului Los Carpinteros. In contextul restului exponatelor, a fost o insertie surprinzatoare, de impact vizual si extrem de sugestiva.

Un experiment care merita mentionat este cel al lui Inigo Manglano-Ovalle care a recreat dupa prototip Pasarea maiastra a lui Brancusi si a proiectat-o printr-un tunel cu viteza, inregistrand miscarile succesive si accentuand faptul ca aerodinamica sculpturii poate da un nou sens miscarii Moderniste - cel al unui zbor catre viitor.

Imagine din Love de Miguel Angel Rios
Din punctul meu de vedere, insa, hitul incontestabil al expozitiei a fost filmul de 4 minute al lui Miguel Angel Rios intitulat Love. Am plecat cu el in suflet si cu coloana lui sonora in urechi (Oh mio babbino caro interpretata de Callas) dar si cu un singur gand: sa il impart cu voi pe Facebook si pe blog. Din pacate insa nu am reusit sa il gasesc niciunde. Miguel Angel Rios pastreaza copyrightul iar filmul in sine apartine unei colectii particulare. Asa ca nu imi ramane decat sa va povestesc ca artistul, nascut in Argentina dar locuitor al Mexicului si NY, foloseste titireze ca personaje alegorice in filmele sale. In Love, exista doar doua astfel de personaje, ambele bicolore, cu o parte imaculata, alba, si una intunecta, neagra. Din miscarea de rotatie, piesele se atrag, se ciocnesc, uneori ciocnirea ii indeparteaza, alteori nu ii influenteaza prea mult si isi danseaza viata in tandem. Finalul nu vi-l destainui, in speranta ca filmul va fi disponibil la un moment dat. Va spun doar atat: este finalul oricarei povesti care dureaza pana la capat.