luni, 2 decembrie 2013

Reading about Maria Callas

Callas in Ifigenia din Taurida cu Visconti
Am rezistat tentatiei de a scrie despre Maria Callas in primele 20 de ore ale acestei zile in care se sarbatoresc 90 de ani de la nasterea artistei.

Insa am cedat in al 21-lea ceas pentru ca m-am gandit ca daca nu scriu acum mai trebuie sa mai astept inca zece ani ca sa apara ocazia potrivita.

Cand eram mica, mama avea o carte despre Viata Mariei Callas care a ramas mult timp dupa ce a fost citita pe masa de lectura. Asa ca intai am rasfoit-o... 

Fotografiile de la final m-au prins si am inceput sa ma visez Ifigenia din Taurida insa nu ma ajuta vocea :)) Studiam insa cu grija toaletele luxoase, perlele, catifelele si satinurile. Iar frumusetea ei, adesea in contrast frapant cu obrajii supti de tristete, mi-a atras atentia. 

Asa ca am trecut la citit: i-am descoperit astfel determinarea care a ajutat-o sa se transforme din Callas cea mioapa, grasa si complexata in Callas cea frumoasa, stralucitoare si plina de succes, in urma unui proces nu tocmai liniar si ferit de surprize. I-am urmarit si esecurile: ca de obicei metamorfoza nu e completa astfel incat ramane intotdeauna o slabiciune, in cazul Mariei Callas, relatiile cu barbatii in fata carora nu a stiut sa fie diva pana la capat.



Dupa multi ani de zile, dincolo de muzica ei pe care o invoca pe buna dreptate toata lumea, pentru mine numele Callas ramane in continuare legat de aceste doua lectii extraordinare, antitetice,  de viata.


What does it say to you?

Acum cateva zile am purtat o discutie foarte interesanta despre necesitatea de a argumenta. Eu eram, bineinteles, de partea celor pro-argumente, unii interlocutori erau in tabara celor care considera ca unele optiuni personale nu au nevoie de argumentare. Unul dintre exemplele care au fost puse pe masa de discutii a fost: "Daca ma aflu in fata unui tablou de Jackson Pollock, mai e nevoie sa argumentez ca nu imi place sau ca nu imi spune nimic?"

Iata raspunsul meu :)))


duminică, 1 decembrie 2013

Cand ma gandesc la Romania...

... ma gandesc la:
- satele copilariei cu oamenii lor harnici, cu ploi dese sau zgomote de greieri si lacuste, cu miros de fan sau de vita de vie;
- Cismigiu si la nenumarate plimbari pe inserat in care totul se juca in jurul dilemelor existentiale;
- strada Polona pe care am batut-o de mii de ori la picior, mai studiind o casa frumoasa, mai invocand cate-un vers din cel mai recent poet preferat sau chiar din ceea ce urma sa astern pe hartie;
- mersul leganat al trenurilor spre orasul bunicii mele, in vacantele de vara;
- papa si balmos;
- cozonaci aburinzi in dimineti de decembrie;
- soba cu lemne de la Bucium;
- agitatia de la Marea Neagra, in liceu, cand eram mai atenta la confesiunile prietenilor mei decat la mine, ca nu cumva sa imi scape ceva din ceea ce inseamna a fi un altul, inainte sa aleg sa fiu eu;
- serile si noptile de la malul marii, cu oameni dragi;
- Peles, manastiri din Moldova, Delta;
- Sibiu, Brasov, Cluj;
- Caldarusani, Snagov, Cernica;
- castelul Huniazilor, castelul Bran;
- pensiunile din Moeciu si Fundata;
- glume pe care le inteleg si la care rad;
- salata boeuf, prajitura alba, gomboti cu prune;
- Nichita, Cartarescu, Sorescu, Camil Petrescu, HRP, lecturi de adolescenta sau actuale, poeme ale prietenilor scriitori;
- bucuria de vineri, ani de-a randul, odata cu aparitia Dilemei;
- parinti, prieteni, oameni cu care stiu sa imi sincronizez trairile;
- lumea eleganta de la Festivalul Enescu asa cum am adulmecat-o doar in cateva seri;
- lacrimile de la finalul unor spectacole de teatru, senzatia ca nu am destule cuvinte ca sa explic;
- plimbarile lungi, la 4 dimineata, cu prietenii,discutand despre existenta;
- limba romana  pe care pot sa o vorbesc, sa o scriu dar si sa o vrajesc sau sa o manipulez, uneori;
- martisoare;
- Inviere.

La multi ani, Romania!