luni, 27 ianuarie 2014

De cate fapte e nevoie pentru o schimbare


Catastrofa care a avut loc lunea trecuta nu este singulara in istoria internationala a transplantului. Transplantul de organe a inceput in anii '60 - '70 si a devenit o practica curenta din anii '80-'90 asa cum se poate vedea in graficul alaturat care priveste grefa de ficat in Europa. Tot din aceeasi perioada, odata cu frecventa crescuta a procedurii si, deci, cu necesitatea in crestere de a recolta organe, echipele de prelevare au inceput sa acopere arii mai largi si deci sa utilizeze transportul aerian.  

Exista putine date privind transporturile medicale pe cale aeriana care s-au finalizat prost si exista si mai putine date despre zborurile dedicate transplantului. Din datele pe care am reusit sa le strang, intre 1990 si 2009 in SUA au avut loc 6 accidente de avion si unul de elicopter care au implicat echipe de transplant. Dintre cele 6: 2 in 1990, 2 in 1998, 1 in 2000 si 1 in 2008. Au fost implicate 2 avioane LEARJET, 2 CESSNA, 1 MORAINE-SAULNIER si 1 NORTH AMERICAN. Elicopterul era Sikorsky. Se pare ca in 2011 a mai avut loc un accident cu un elicopter Bell26 (Florida, echipa Mayo Clinic).

In Europa, din informatiile mele o echipa de prelevare s-a prabusit in 2006 la Besançon cu un BEECH 90 si incidentul s-a soldat cu 6 morti. In Birmingham, in 2010, un CESSNA a luat foc la aterizare cand echipa se intorcea cu un ficat prelevat. Organul a fost recuperat in conditii bune si a putut fi transplantat. Tot un elicopter s-a prabusit si in Brazilia in 2006, la bord aflandu-se urologi.

Ca sa ne intoarcem la SUA, intre 1993-2002, au fost raportate 84 de accidente cu elicoptere sanitare 260 de persoane, 52% dintre incidente datand din ultimii 3 ani. In urma lor s-au inregistrat 72 decese si 64 de raniti (Bledsoe si Smith, J Trauma, 2004).

Tot conform datelor din SUA, un medic obisnuit are un risc de deces la locul de munca de 0,5 la 100.000, respectiv 1-4/100.000 pentru chirurgi.  Spre comparatie, un pilot de pe o linie comerciala are un risc de 66.9/100.000 in timp ce riscul in populatia generala este de 4 la 100.000 (Englesbe & Merion, Am J Transplantation, 2009). Nu s-a calculat riscul unui chirurg de transplant insa frecventa accidentelor indica faptul ca ratele ar putea fi mai mari decat cele ale colegilor lor "statici".

Frecventa crescuta a accidentelor in transportul aerian medical ridica semne de intrebare. Este vorba doar despre faptul ca in general se folosesc avioane mici care zboara la altitudini reduse pentru a acoperi distante mici? Este vorba de aparatele propriu-zise? Se observa de exemplu frecventa crescuta a avioanelor CESSNA in randul accidentelor... Este vorba despre conditiile de intretinere a aparaturii sau de rulajul important? Oare exista un singur raspuns pentru probleme similare aparute pe continente si in conditii atat de diferite?

Articolul din American Journal of Transplantation propunea acum 5 ani o cultura mai "safety-based" a prelevarii care se bazeaza pe o mai buna cooperare si coordonare intre diferitele entitati implicate in transportul echipei. Nimic mai concret de atat... 

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Un avion, responsabilitati si exploatare post-factum

Sursa foto Mediafax
Mi-e greu sa scriu despre accidentul aviatic din Apuseni dar mi-ar fi mai greu sa nu scriu dupa ce, de cateva zile, urmaresc pe internet cat se poate de atent rapoartele si stirile.

(Pentru cei care au fost saptamana aceasta intr-un loc izolat sau pentru romanii din strainatate care nu urmaresc presa din tara: un avion BN2  a aterizat fortat luni la orele 16 intr-o padure din jurul localitatii Belis. In avion se aflau un pilot, un copilot, patru medici si o studenta la medicina, plecati sa recolteze un ficat de la un donator aflat in moarte cerebrala la Oradea. Toti au supravietuit impactului cu rani de diferite gravitati insa ulterior, inaintea aparitiei echipelor de salvare, doua persoane au decedat: pilotul Adrian Iovan si studenta Aura Ion).

Imi e greu sa scriu pentru ca m-a impresionat ceea ce s-a intamplat, pentru ca partial imi sunt cunoscuti protagonistii (dar voi evita sa dau detalii  si din cauza ca m-a enervat insistenta unor mini-jurnalisti in cautare de senzational care mi-au lasat mailuri in speranta ca mai storc vreun amanunt), pentru ca mi s-a intamplat sa fac parte de cateva ori din echipa de prelevare si pentru ca sustin un program de transplant care sa mearga bine.

Dar imi e si mai greu sa nu scriu pentru ca, in marea majoritate a cazurilor, ma revolta lipsa de profesionalism si lipsa de responsabilitate fata de declaratii dar si incercarile repetate de a deturna catastrofa intr-un sens care sa serveasca intereselor unor terti.

In stilul meu cartezian, nu pot sa nu incep prin a spune ca avem de solutionat nu o dezbatere vaga deschisa mai multor semne de intrebare ci doua probleme cu toate aspectele lor:
1. De ce s-a intamplat accidentul?
2. Cum se explica haosul operatiunii de salvare?

La nivel social, problema 2 este mai importanta decat problema 1 pentru ca ea da imaginea reactivitatii institutiilor romanesti in conditii de catastrofa. Softuri proaste vandute pe sume mari, personaje numite politic fara niciun fel de competente in domeniile in care profeseaza, incapacitate manageriala, lipsa de comunicare si de raspundere, lene si bajbaiala - cam asta caracterizeaza institutiile statului. Dar... si aici e frumos si incurajator... solidaritate sociala: tarani, padurari, voluntari, studenti, sportivi etc. toti au fost acolo, cu metode mai mult sau mai putini rudimentare, e adevarat, sa dea o mana de ajutor. 

La nivel uman, problema 1 e probabil la fel de importanta ca si problema 2 insa raspunsurile s-ar putea sa tina mai mult de concepte etice si trasaturi de personalitate decat de fapte concrete precum cele pe care ar trebui sa le aflam in cazul problemei 2.

O recapitulare extrem de clara a fost realizata de Lucian Mindruta in articolul sau De ce mai e loc de demisii?, unul dintre cele mai documentate rezumate pe care le-am citit in ultimele zile.

As vrea sa mai adaug doar cateva observatii:

1. S-a repezit toata lumea in discutia cu Gps-ul insa nimeni nu a vorbit despre faptul ca, in conformitate cu rapoartele, toti pasagerii aveau iPhone-uri care nu sunt dotate cu receptori GPS ci cu receptori AGPS ce permit o localizare via triangulatie tot prin antene GSM (ca si apelul in sine), nu via satelit (iata de ce nu cred articolul de pe aviatia.ro). Conform catorva surse, din cauza distantei dintre stalpi, nu se putea realiza reperarea prin triangulatie. Singura opinie interesanta in acest domeniu a fost cea a unui specialist care sugereaza ca atunci cand nu se poate face reperarea prin triangulatie, exista si alti parametri ce pot fi luati in calcul pentru o estimare cu grad de eroare mai mic.
Later edit: mai multe persoane imi semnalizeaza ca acest punct ar putea fi incorect. Nu il sterg dar vreau sa semnalez inexactitatea si promit ca voi reveni cu clarificari.

2. Nu agreez deloc oamenii aflati in functii relativ de conducere care isi permit sa isi dea cu parerea fara sa isi faca temele. Astfel, seful SMURD Bihor care nu a asistat la autopsie si nici nu a citit, probabil, raportul divagheaza pe baza "simtului clinic" cu speculatii asupra cauzei decesului, cauze ce nu se regasesc in raportul medico-legal preliminar unde se specifica f clar ca nu existau semne de hemoperitoneu la niciunul dintre cei doi, pilotul prezentand in schimb hemotorace 200 ml. El da asigurari, pe baza aceluiasi simt, ca Aura Ion n-ar mai fi putut fi salvata. Nu imi permit sa imi dau cu parerea asupra acestui aspect dar ma deranjeaza faptul ca formuleaza concluzii "clinice" dubioase (nefiind nici macar cel care s-a ocupat de tanara) atunci cand avem la dispozitie rapoarte documentate. Si ca dam mai multe share-uri acestora decat raportului oficial... 

3. Ma deranjeaza sa vad cum grupurile de presa au confiscat imaginea salvatorilor dar si pe cea a victimelor incercand sa o exploteze cat mai bine, dar si cat mai nedocumentat in propriul interes. Vad exces de sentimentalisme si compasiune, citesc/vad intrebari slabe si gust pentru detaliul secundar dar foarte putina informatie si documentare din specia informatiilor clare prezentate de Lucian Mindruta. Cu drag as da like grupurilor de facebook dedicate victimelor din accident daca nu as fi apucat sa observ ca Romania TV este in spatele unora dintre ele.

4. Ma deranjeaza si distragerea atentiei. Vad proliferate pe internet fel si fel de pareri cum ca Aurelia Ion nu ar fi avut voie sa fie prezenta in avion/intr-o sala de operatie in calitate de studenta. In 2003 cand am infiintat cu un grup de prieteni SSCR care are astazi 1200 membri studenti pasionati de chirurgie, exact asta a fost ideea: sa deschidem practica chirurgicala tuturor celor interesati... In Franta sau Spania, studentii au, in timpul stagiilor de chirurgie, OBLIGATIA sa participe la actul operator (ca mana a IIIa - a IVa). In Romania, ei nu au aceasta obligatie. Dar, cu acordul sefului de stagiu, ei au dreptul sa fie implicati in actul chirurgical. Conform articolului 49 b din Carta Universitara a UMF Carol Davila, studentii au dreptul "să utilizeze sălile de curs şi seminar, laboratoarele, sălile de lectură, biblioteca, bazele sportive, cluburile şi orice alte mijloace puse la dispoziţie de instituţie pentru o temeinică pregătire profesională, pentru activitatea stiinţifică, culturală şi sportivă"
Prin extensie asta poate insemna chiar participare la activitatea de transplant care se realizeaza in clinici universitare. Eu insami am participat la prelevari ca studenta desi nu in Romania, ci in Spania si cred ca a fost una dintre experientele memorabile care m-au apropiat de chirurgie.
Faptul ca nu era obligata si ca a facut o astfel de activitate voluntar, nu face decat sa contureze mai frumos profilul profesional al Aurei si sa dea o semnificatie sacrificiului ei.
***

Dincolo de toate acestea, m-am uitat zilele acestea de la distanta cu admiratie inspre fostul meu coleg, inspre curajul si umanitatea cu care a reactionat la fata locului, inspre modul impecabil in care a reusit sa isi pastreze echilibrul in pofida traumei si in care a stiut sa raspunda la intrebari fara sa cada in capcana celebritatii, (auto)compasiunii sau eroismului excesiv. Bravo, Radu!



luni, 13 ianuarie 2014

O plimbare prin Rouen

Ma aflu pentru cateva zile extrem de intense la un curs la Rouen. Am mai fost aici anul trecut cu ocazia unui modul similar din studiile postuniversitare de chirurgie oncologica. Din cauza programului incarcat dar foarte interesant stiintific, ragazul de colindat e putin si orasul ramane ca un necunoscut. Cel putin asa s-a intamplat data trecuta, poate ceva mai putin acum. Imaginea care mi-a ramas insa este cea a unui colt linistit, cu aer aristocratic si multe ateliere de artizanat.

Anticari care reconditioneaza mobilier, tapiteri, ceramisti, pictori, gravori, costumieri, croitorese, toti au mica lor vitrina chic intr-un centru vechi dominat de statura monumentala a bisericilor si catedralelor.



Am senzatia placuta ca ceva din Rouen a ramas in afara timpului. Ca exista spatii in care timpul are rabdare...Ca mai exista meserii de pasiune, finete, traditie si ca mai exista oameni care sunt capabili sa plateasca produsele acestei determinari fara sa caute branding, status, vizibilitate.

In plus, dat fiind numarul de anticari, m-am intrebat, si nu o data, daca toti locuitorii au case mobilate stil, cu oglinzi vechi, aurii si portrete ale bunicilor...

duminică, 12 ianuarie 2014

Care sunt prioritatile tale?

La inceput de ianuarie, e o intrebare frecventa. Care sunt prioritatile tale? Se presupune intotdeauna ca poti fi capabil sa plasezi intr-un top al vietii tale: familia, cariera, prietenii, educatia, calatoriile, copiii etc.

Nu stiu pe nimeni care sa isi traseze viata atat de matematic si totusi intrebarea este mai mereu acolo... Nu stiu pe nimeni care sa ataseze procente prioritatilor si nu stiu pe nimeni care nu le-ar schimba in fata unei intemperii a vietii. Stiu cateva persoane care au renuntat la o parte a acestui lung sir dar nu este niciodata prea clar cat a fost necesitate si cat a fost liber arbitru desi oricare dintre ele poate aparea si poate fi de inteles.

Nu de mult m-am intalnit cu un interviu al lui Marc Chagall si o fraza mi-a ramas bine fixata in minte: 
"L'homme doit travailler mais pas seulement pour gagner sa vie sinon pour s'exprimer."

Acum cateva zile, pe 9 ianuarie, Google celebra a 106-a aniversare a nasterii lui Simone de Beauvoir. Si ea sustinea ceva interesant: femeia trebuie sa munceasca, pentru a se putea implini dar si pentru a-si asigura independenta, pentru a putea ramane intr-o relatie doar atata timp cat exista dragoste. Pentru ea, cariera si maternitate aveau potentialul de a coexista...

Timpul e desigur limitat. Organizarea lui si definirea scopurilor raman componente esentiale pentru succes. Dar energia curge continuu intre compartimentele vietii. Ratarea oricarei forme de expresie din cele pe care le ai la indemana te face mai putin fericit. E nevoie mai ales de vigilenta, de un gand si un gest pentru fiecare dintre ele atunci cand timpul te ia pe sus.

Cu alte cuvinte, I'm both a Monday and a Friday person... Ramane doar de vegheat ca niciuna dintre cele doua persoane sa nu o sufoce pe cealalta.

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Bun venit, 2014!!!

Dragi prieteni si cititori,

Anul acesta am intarziat sa va urez LA MULTI ANI! Va asigur ca m-am gandit la voi in nenumarate ocazii dar, asa cum ati mai auzit in ultimele doua luni, garzile si cotidianul alert m-au impiedicat sa ma asez in fata calculatorului ca sa scriu.

Intr-un fel e bine: am pasit in 2014 in ritm vioi si fara sanse sa ma plictisesc. Pe de alta parte n-am avut timp sa fac bilantul lui 2013 si nici planuri prea multe pentru anul care tocmai incepe.

Asa ca va provoc sa recuperam din datorii acum, impreuna.

In primul rand, va urez un 2014 plin de sanatate, de echilibru interior, de bucurii, de proiecte indeplinite, de caldura sufleteasca, de surse de evolutie si de tot ce va doriti pentru voi si cei dragi voua! Si, macar din timp in timp, sa ne reintalnim real sau... virtual, aici, pe Jocul Orb.

2013 pentru JOCUL ORB

Poate ca am scris ceva mai putin in a doua parte a anului dar blogul a fost totusi prezent in mintea mea, in calatoriile mele si ... in intentiile mele fotografice.

Anul acesta am primit premiul Blogger European pentru activitatea din 2012 si am petrecut trei saptamani minunate la Bruxelles de unde v-am relatat frecvent. Postarile mele favorite raman interviurile, mai ales cele cu Javier Cercas si Dan Perjovschi.

Am ajuns sa vad retrospectiva lui Edward Hopper la Grand Palais si spectacolul DASH al lui Akram Khan si am incercat sa va transmit impresiile mele. 

In septembrie am fost la Amsterdam la Congresul European de Cancer si am incercat sa va tin la curent pe blog si pe Facebook (hashtag #ECC2013) cu ce s-a intamplat acolo.

Am publicat un reportaj personal despre medicii plecati din tara in Dilema Veche dar o mare parte din munca a fost realizata prin intermediul retelelor sociale. Si am reusit sa ma laud pe blog cu faptul ca, dupa un efort de analiza si redactare de cateva luni, articolul cu experienta romaneasca de 5 ani de robotica a fost publicat.

In rest, am impartasit impresii despre viata, performanta, mentori, arta, am citit, am vazut filme si am vizitat expozitii impreuna, intr-o incercare constanta sa devenim mai buni si sa ne facem viata mai frumoasa.

Pentru 2014...

Imi doresc sa reusesc sa mentin constanta activitatea pe blog, sa mentin contactul cu voi pentru ca intrebarile si reactiile pe care le starnesc uneori articolele ma determina sa aprofundez problemele, sa inteleg puncte de vedere pe care nu le sesizam inainte si sa evoluez.

Mi-as dori sa gasesc in continuare subiecte care sa va intereseze dar sper sa imi dati din cand in cand cate o mana de ajutor cu asta... Si mi-as dori sa mai am sansa de a realiza interviuri pentru ca ele imi hranesc teribil dragostea de oameni si de scris.

Cat despre proiectul JO pe care mi-as dori sa il pot realiza in 2014 nu va spun decat atat: a fost inspirat de Lean In, cartea lui Sheryl Sandberg, si de cateva intalniri revelatoare din anul care a trecut. Stay tuned!

LA MULTI ANI!