miercuri, 10 decembrie 2014

Ce mi-a adus mos Nicolae

Pentru ca tot va avertizam ieri cu privire la distribuirea informatiilor personale, hai sa va fac o confesiune in public: Am avut un super mos Nicolae! Nu a durat o zi, ci o saptamana...

Bun, poate ca am eu gusturi ciudate :), insa mi-am petrecut toata saptamana la o supracalificare in domeniul carcinozelor peritoneale cu niste oameni extrem de inteligenti, cu care am discutat liber si deschis de parca am fi fost cu totii experti. Admir calitatea aceasta a celor care au ajuns foarte sus profesional de a conduce discutia cu o atitudine de egalitate, de deschidere, de 'hai sa invatam unii de la altii'. Da, un curs inseamna sa invatam unii de la altii doar ca, de cele mai multe ori, latura 'cursanti' profita mai mult decat latura 'profesori'.

Acum vreun an, cand am facut prima mea interventie pentru carcinoza peritoneala, seful meu mi-a spus intr-un fel pompos, un pic incurajator, un pic ironic: "ai intrat in randul hipec-erilor" (pentru neinitiati, chirurgi ce fac chirurgie de citoreductie pentru carcinoze asociata cu chimiohipertermie intraperitoneala - HIPEC). M-a amuzat atunci fraza lui asa de tare incat am tinut-o minte pentru ca nu ma simteam pregatita sa ma autointitulez asa, pentru ca stiam ca la orizont mai am de dus multe "ore de zbor", pentru ca, pentru ca... Dar mi-a demonstrat si ce antrenor extraordinar am, care stie sa utilizeze micile victorii pentru a-mi da curaj si a-mi creste aripile.

La curs, dincolo de toata stiinta, de evaluari si auto-evaluari, m-a impresionat latura umana. Spunem adeseori intre noi ca, de fapt, chirurgul este capitanul de nava pentru ca trebuie sa gestioneze pacientul de la cap la coada, de la consultatia preoperatorie, la indicatie, la partea tehnica, la decizia asupra tratamentului complementar. Acest rol de capitan este, evident, trait diferit in functie de personalitatea celor care il experimenteaza. Cred ca ceea ce ii face pe HIPEC-eri mai umani decat pe ceilalti este faptul ca operatiile sunt lungi si au nevoie de echipa. Da, echipa nu are rol secundar, e greu sa te concentrezi in sala uneori 8-10 ore, ai nevoie ca oamenii de langa tine sa fie si ei concentrati, sa dea maximul, sa poti sa faci cu schimbul in anumite momente. Sigur ca exista orgolii dar vibe-ul pe care l-am simtit i-a diferentiat de majoritatea oratorilor mai ... vedetisti.

Iar, in tot acest timp, serile mi le-am petrecut intalnind cu drag vechi prieteni, povestindu-ne vietile la un pahar de vin si... implinindu-mi o alta guilty pleasure: testarea chocolat chaud à l'ancienne Angelina si a desertului casei, Mont Blanc. Nu mi s-au parut chiar atat de senzationale precum in povestiri :))) Daca sunteti iubitori de pacate glucidice si treceti prin Lille, Nantes sau Paris, incercati Les merveilleux de Fred. Asta asa, pentru ca, atunci cand nu vine cu stiinta, mos Nicolae vine, de obicei, cu dulciuri :) 

marți, 9 decembrie 2014

Acei anonimi care va spioneaza pe Facebook

Cand domnul Ion Popescu mi-a cerut prietenia, profilul sau era garnisit numai de o poza luata de pe internet si de mentionarea a doua facultati diferite de medicina: Bucuresti si Cluj. Aveam doar vreo 5-10 prieteni in comun din totalul de 24 pe care ii acumulase in 2 saptamani.

Numele complet neidentificabil si poza, genul de poza peste care dai cand google-uiesti "doctor", mi-au atras imediat atentia. I-am dat accept cu gandul ca ii voi urmari activitatea si i-am scris rugandu-l sa imi aminteasca mai precis cand am fost colegi sau cand ne-am cunoscut. Nu mi-a raspuns... Astazi domnul Ion Popescu are cam 2100 de prieteni, 115 in comun cu ai mei si urmareste activitatea a 24 de grupuri legate de medicina. Nu are niciun fel de activitate pe wall-ul propriu ci doar cateva postari primite din partea unor naivi care cred ca este medic (oferte de angajare, de produse, reclame la clinici etc).

Exemplul domniei sale nu este unic. Un alt 'prieten' cu pseudonim englezesc unisex (nu imi amintesc acum exact) imi posteaza regulat pe facebook fotografii cu flori, melodii care, dupa aprecierile domniei sale, ar intra in campul meu de interes, comentarii foarte incurajatoare de genul 'cata dreptate ai/aveti", "asa cred si eu", "ce bine spus"etc. Am fost mereu nepoliticoasa si nu am raspuns pentru ca mi-am dat seama ca face parte dintr-o strategie. Nici aceasta persoana nu are niciun fel de activitate personala dincolo de postarile astea de yes man in schimb o veti gasi in mod sistematic pe wallurile Mihaelei Radulescu, Andreei Raicu, Andreei Esca, Andreei Marin unde abordeaza aceeasi strategie: postari cu flori si comentarii laudative. Ma rog, ar trebui sa fiu flatata ca am fost incadrata in categoria unor astfel de influenceri :))) dar sunt sigura ca, alaturi de numele sonore, sunt si alti activist facebook de talie mai mica dar utili care, la o adica, pot umple coloanele libere din Ciao, Cancan sau mai stiu eu ce cu vreo stire de mana a 2a.

Daca va spun toate acestea nu este din vreun sentiment personal. Nu mi-au facut niciun rau si nu le banuiesc deocamdata ca ar fi hoti de apartamente, ci ziaristi (ma rog, persoane care scriu la ziare de duzina). Mai periculos este ca pot fi reprezentantii unor institutii carora nu ati vrea sa le faceti confidente (sunteti liberi sa va ganditi la ce vreti)...

Ma deranjeaza insa ca existenta lor fraudeaza exact principiul de relatie interpersonala bazata pe incredere oferit de facebook. Ma deranjeaza ca se erijeaza in prieteni manipulandu-va cu ideea ca aveti cunostinte in comun si preocupari similare. Iar asta din punctul meu de vedere ii face escroci care incearca sa va extorcheze o informatie (da, nu e prin forta dar e printr-un fel ascuns de santaj emotional).

Stiu ca majoritatea dintre noi nu sunt(em) inca pregatiti sa gestionam atat de clar contentul pe care il livram pe Facebook. Poate ca stim sa postam in mod "Public" si "Prieteni" dar, odata ce am acceptat pe cineva in lista de prieteni, uitam poate sa reevaluam.

Odata cu aceasta pseudo-demascare, va invit sa va intoarceti in reteaua de socializare, sa priviti lung lista de prieteni si sa dati unfriend anonimilor care va spioneaza profilul, cu exceptia cazului in care aveti o strategie de comunicare sau ceva de spus si repetat lumii intregi. Unfriend este butonul pe care il voi apasa in dreptul domnului Ion Popescu pentru ca nici in lumea reala, nici in lumea virtuala o relatie nu se poate intemeia pe minciuna.







luni, 1 decembrie 2014

Pasi mici

Vineri seara am scos de la naftalina un film pe care imi pusesem de mult timp in gand sa il vad: Et Dieu créa la femme de Roger Vadim (Si Dumnezeu a creat femeia). Auzisem despre virtutile acestui film, mai ales vestimentare, de stilul Bardot la St Tropez si eram curioasa. Well, n-am nimic in plus de adaugat despre film. In schimb, de indata ce am deschis facebook-ul dupa film am aflat ca filmul a fost lansat intr-o zi de 28 noiembrie. Adica exact data in care il vazusem. Din micile coincidente ale vietii.

***

De multe ori, cand o vad pe Christine Lagarde pe coperta unei reviste in care este intervievata, cumpar revista. Astazi a fost cazul Vanity Fair. Fotografii inedite care ma fac sa ii admir stilul business dar impecabil feminin, dialoguri interesante care imi revela faptul ca este inteligenta dar si suficienta caldura si naturalete incat sa nu-si inghete publicul. Viciul legat de M&M's  o umanizeaza in timp ce pasiunea pentru bijuterii valoroase ii consolideaza intangibilitatea. Pearls and diamonds&pearls... ca albumul lui Prince.


***

In aceeasi revista discutii legate de popularitatea membriilor familiei britanice. Kate Middleton este de-abia pe locul 8. Publicatia explica: in afara de calitatile fizice, este preocupata doar de rolul de mama, sotie si de garderoba. Nimic care sa inspire.Chiar asta este si senzatia mea. Ok, in afara de faptul ca stie sa combine haine de McQueen cu haine de Zara, ce altceva mai stie sa faca, ce alte merite mai are? De urmarit pe termen lung.

***

In metroul din Lyon, reclama la spalatul pe maini. Minunata initiativa...