marți, 20 octombrie 2015

Aceeasi fizionomie pe toate capetele

Ieri am descoperit pe Facebook proiectul fotografului Dougie Wallace - Harrodsburg. Este vorba despre o serie de imagini surprinse in districtul de lux Knightsbridge din Londra, de cele mai multe ori langa magazinul Harrods

Va las sa consultati singuri setul de portrete... eu le-am numit pe Fb "sociologice"... dar ramane prea putina indoiala asupra intentiilor fotografului de a portretiza, de fapt, o lume in care domnesc prostul gust, prostia, saracia intelectuala, lipsa de preocupari in afara "ego-ului" si a imaginii, uratenia pana la urma desi in forme bine invelite in matasuri, brose Chanel si mult make-up.

Franca Sozzani



Ce ma intriga este cum, incet-incet, astfel de personaje au inceput sa se infiltreze peste tot si ... sa devina modele pentru noi ceilalti. Stiu ca au spus-o multi inaintea mea dar mie mi-a picat greu coperta cu Kim Kardashian si Kanye in Vogue-ul american iar senzatia s-a acutizat recent cu Kim pe Vogue-ul spaniol. Tot asa m-au dezamagit si fotografiile laudative ale Francai Sozzani pe Instagram, de la nunta acelorasi doi. Franca Sozzani reprezenta un fel de model de frumusete, rafinament si ...modern la o varsta ceva mai matura. Iar girul ei pentru lumea aceasta m-a socat, un fel de confirmare a faptului ca banii pot sa cumpere orice... pe care in naivitatea mea inca nu-l acceptasem.

Mai nou, aceleasi personaje care mie mi se par un fel de chintesenta a faunei din fotografiile lui Wallace vor sa acceada la Presedintia SUA. Sigur ca oricine e liber sa o faca si...sa nu fie votat... dar asta spune multe despre ambitiile nesabuite, despre tupeul extraordinar, despre incapacitatea de a-si percepe sau analiza limitele. Cat despre sansele lor de reusita, cred ca vor fi relevante voturile lui Donald Trump, nu pentru ca ideile politice ar fi comune pentru ca probabil nu e cazul (hm, am scris idei in aceeasi fraza cu oamenii astia?), ci pentru ca publicul tinta este acelasi public iubitor de reality show-uri si circuri mediatice.

Asadar, lumea aceasta se infiltreaza incet in zonele oarecum elitiste ale vietilor noastre: de la publicatiile (da, superficiale, glossy, egolatre) rafinamentului estetic pana la sferele rafinamentului intelectual (politica la un anumit nivel mi se pare ca nu mai poate fi facuta de... oricine, cum se intampla in Parlamentul nostru dar poate ca parlamentarii nostri nu trebuie sa dispere: in curand va putea fi facuta de oricine la orice nivel). Sigur, au mai ramas marile universitati ale lumii dar... cu ritmul expansiunii social media... imi dau seama ca ii vom vedea in curand ca experti in problema si pe la vreun Ivy League in cautare de fonduri.

Si iata cum ajungem sa dorim sa le semanam... Cel putin asta e senzatia cand vad cum din ce in ce mai mult femei altadata frumoase, din toata lumea, din aproape toate sferele cu exceptia celei fara mijloace financiare, apeleaza la chirurgia estetica dupa acelasi algoritm: buze mai pline, pometi reliefati, lifting pe conturul mandibulei, injectii cu hialuronic pana pielea sclipeste de intinsa ce e ... incat asazi daca va uitati pe Instagram la Gwyneth Paltrow, Naomi Campbell si Mihaela Radulescu veti avea senzatia ca vedeti aceeasi fizionomie, multiplicata la nesfarsit, poate doar cu peruci diferite...

Oare va fi asta etapa intermediara pana la clone si roboti? Vom gasi aceeasi fizionomie pe toate capetele? Ni se vor sterge circumvolutiunile prin frecarea de social media pana vom dori sa fim toate aceeasi, pana vom considera asta etalonul "frumosului"? Oare Nichita a fost un vizionar, nu un indragostit, cand a scris: "Vine o vreme cand ploua rece si toate femeile poarta capul tau, si rochiile tale"?




luni, 19 octombrie 2015

Gustul ceaiului

Aproape dintotdeauna mi-am baut cafeaua la fel: cu lapte si fara zahar. Cu prea putine ezitari... Si daca ar fi sa aleg, ea ar fi intotdeauna Cafe latte ca la cafeneaua Caffe & Latte pe care am frecventat-o ani la rand.

Cu ceaiul e alta discutie... Ceaiul l-am baut mereu altfel in diferite perioade ale vietii. Negru, verde, oolong, mate ... cu zahar si lamaie, simplu, cu lapte (doar rareori si numai din curiozitate), doar cu lamaie, iar simplu. Cu iasomie, cu bergamota, cu amestecuri rafinate si, de obicei, un pic prea parfumate de la Frères Mariages, cu gheata, fierbinte, la temperatura camerei cand imi aminteam de cana din fata mea..., cu biscuiti, si iarasi iar simplu... Singura, cu prietenii, in cuplu... Ceaiul a fost mereu o sursa constanta de liniste dar si de variatie...

Recipientul de ceai de asemenea: o cana mare precum cea de cafea, o ceasca fina din portelan, o ceasca minuscula japoneza, un pahar turcesc, o tartacuta de mate sau un bol din portelan chinezesc, oricare dintre obiecte a avut parte de atentie o perioada de timp.

Toamna este regasirea ceaiului de seara... asa ca astazi seara va invit la o ceasca de ceai pe Jocul Orb. Voi cum il beti?

vineri, 9 octombrie 2015

Talk like TED

Poate mai tineti minte "Cum suna vocea mea in public", povestea scrisa pentru Cristina Bazavan despre cum am reusit sa imi depasesc teama viscerala de a ma exprima in fata unui auditoriu... E in continuare un proces legat de cum sa devii mai bun si, desi acum jocul imi place la nebunie :), am inca zone in care nu pot jongla cu usurinta.

Asa ca atunci cand am gasit in aeroport, inaintea unui zbor, cartea "Talk like TED" a lui Carmino Gallo nu am ezitat foarte mult inainte sa o cumpar. Carmino Gallo este expert in public speaking, lucreaza cu numeroase companii si cateva personalitati si s-a consacrat (public) ca autor in domeniu cu o carte despre...Steve Jobs. Da, acelasi Steve Jobs ambitios, creativ si celebru, despre care a curs multa cerneala tipografica in ultimii 4 ani. Numai ca de la Carmino Gallo puteti sa aflati ceva inedit: nu a fost dintotdeauna un vorbitor exceptional, dimpotriva, i-au fost necesare nenumarate eforturi inainte de a deveni farul lansarilor Apple, mai senzational decat orice produs.

Talk like TED ne propune noua lectii dar vine, mai cu seama, cu nenumarate exemple si analize din conferintele TED asa ca nu e de mirare ca m-am ocupat de distribuitul lor pe Facebook in ultimele saptamani. In ordine, sfaturile autorului ar fi:
  1. Unleash the master within
  2. Tell three stories
  3. Practice relentlessly
  4. Teach your audience something new
  5. Deliver jaw-dropping moments
  6. Use humour without telling a joke
  7. Stick to the 18-minute rule
  8. Favor pictures over text
  9. Stay in your lane.
Pot sa va garantez ca titlurile nu va vor lamuri complet, cartea este necesara, dar nu e chiar o revelatie. Este o carte cu sfaturi utile insa, daca ati mai atins cu degetul ceva public speaking pana acum, nu totul este nou sau original 100%. Pe de alta parte, sfaturi vechi pot deveni sfaturi noi cu ceva insight/exemple iar, in abundenta de TED-uri, e nevoie uneori de un pic de orientare. Spre exemplu, capitolul de jaw-dropping moments (da, momente in care sa va cada fata :))  a fost pentru mine ceva complet nou. Asa cum mi s-a parut extrem de interesant sa aflu ca in engleza un vorbitor bun in public utilizeaza intre 150-190 cuvinte/minut.

Pot sa reprosez cartii ca este prea explicita si lipsita total de subtilitate, ca repeta mesajele de multe ori pana cand ele pot fi intelese si integrate de catre orice fel de public. Dar inteleg ca asta este exact ceea ce vine la pachet cu notorietatea asa ca stilul nu imi place dar, la o adica, il girez. Iar intrebarea lui Gallo, desi comerciala, ma va ajuta poate in urmatoarea ocazie sa aduc ceva in plus fata de co-vorbitorii mei: Ce iti face inima sa vibreze? What makes your heart sing?



luni, 5 octombrie 2015

Luni de octombrie - zi libera?

Este luni, inceput de octombrie...Cam la vreo doua saptamani dupa ce a inceput scoala. Ziua in care mintea copiilor e fertila si curioasa, ziua in care serbam educatia. Cum? Cu o pauza...

Ca si cum am sarbatori sanatatea cu o boala? Ca si cum ne-am bucura de sport vegetand pe canapea? Ca si cum am celebra mancatul sanatos cu o portie mare de hamburgeri congelati de la McDonald's stropiti din abundenta cu ketchup? Ca si cum am sarbatori copiii inchizandu-i in casa si interzicandu-le sa se joace? 

Si lista se poate prelungi la nesfarsit... Ma intreb insa din ce logica absurda face parte o astfel de decizie atat de asemanatoare aceleia de a organiza in Saptamana Altfel... o pre-vacanta.

Aici nu e vorba despre salarii, este vorba despre mentalitati. Mentalitati care din pacate nu tin cont de binele copiilor, care poate nu mai cunosc pasiunea de a fi profesor ci doar aceeasi lene si resemnare generala, intrezarita in multe alte niveluri ale societatii. 

Am citit cu totii pe undeva ca a fost demonstrat ca vacantele prea lungi sunt in detrimentul copiilor cu statut socio-economic mai redus si aduc, in schimb, un beneficiu numai celor proveniti din familii cu educatie si bani pentru ca numai acestea din urma au posibilitatea sa le ofere copiilor activitati variate, care sa ii stimuleze cognitiv si sa le pastreze proaspete macar o parte dintre notiuni. Cu toate acestea s-a protestat furibund impotriva scurtarii vacantei de vara, deja luxurianta fata de omoloagele ei din multe alte tari europene. Stim ca exempla docent si dam exemplul pauzei pe post de model social. Stim ca docendo discitur dar ne-am pierdut complet apetitul si pentru docere, si pentru discere. Ei, da, provin dintr-un liceu cu profil real in care se invata bine si la latina...

As fi putut sa inteleg (chiar mi-ar fi placut) o zi a educatiei altfel decat prin cursurile standard. O zi in care sa existe activitati variate care sa puna in valoare oferta educationala a fiecarei scoli. O zi de vizitat cercurile, spre exemplu, pentru ca am citit ca exista in continuare profesori pasionati care ii invata pe elevi sa scrie creativ, sa aprofundeze o limba sau o cultura, sa cante la un instrument, sa rezolve probleme diverse la nivel international, sa faca teatru sau dezbatere... Da, o astfel de zi a educatiei ar fi spart stereotipiile si ar fi dat exemplul minunat al deschiderii mintii si orizonturilor. 

Poate ca sunt undeva acolo profesori care au facut asa ceva... sau care au propus dar li s-a refuzat pentru a nu tulbura linistea unei societati adormite, dornice doar sa priveasca reality show-uri in care manelari "educati" isi bat concubinele siliconate si insarcinate sau se petrec divorturi in direct si marturii dubioase despre experiente personale indoielnice.

Astfel anul acesta se vor putea da subiecte si mai usoare la Capacitate si Bac, astfel incat procentele sa nu scada... si vom putea sa suflam usurati pe 5 Octombrie la anul cand ne vom uita in oglinda ca sa ne felicitam pentru cat am mai muncit si ce rezultate grozave obtinem... 

sâmbătă, 3 octombrie 2015

Vienna calling

Weekendul trecut a fost Congresul European de Cancer 2015 (#ECC015) la Viena. Din doi in doi ani, asociatiile europene ale diferitelor specialitati implicate in tratamentul cancerului - oncologi medicali, chirurgi oncologi, radioterapeuti, senologi, cercetatori etc - dar si asociatii de pacienti, spre exemplu European Cancer Patient Coalition, organizeaza impreuna congresul de specialitate. Pentru a avea un ordin de marime, in urma cu doi ani la Amsterdam la #ECC2013 (unde am fost prezenta cu un poster) au venit nu mai putin de 16.000 de participanti. N-am estimarile din acest an dar dupa forfota de pe coridoarele Vienna Messe banuiesc ca numarul a ramas constant.

Noutatile cele mai importante au venit din domeniul cancerului renal, al melanomului si al cancerului pulmonar. In digestiv au fost mai putine descoperiri de schimbat paradigme. Am avut insa onoarea sa imi prezint rezutatele privind scorul de predictie al complicatiilor majore in chirurgia robotica la sesiunea orala de Chirurgie Oncologica si probabil ca a fost una dintre cele mai prestigioase prezentari ale mele de pana acum desi am mai vorbit de la tribune din Franta, Japonia, Germania etc. Caracterul multidisciplinar al intalnirii si ideea constanta de performanta aflata in subtextul programului precum si dorinta de a concura cu ASCO (American Society of Clinical Oncology) care organizeaza o data pe an in SUA un eveniment major pentru oncologii clinicieni din toata lumea au fost elementele care au pus mai multa presiune dar au adus si ceva extra-bucurie.

Calitatea profesionala se construieste treptat si temeinic chiar daca uneori esti grabit si ai vrea sa zbori. Asa ca versurile melodiei lui Billy Joel - Vienna s-au potrivit mai mult ca oricand :)))

Dincolo de ceea ce este legat strict de continutul stiintific al congresului, #ECC2015 a fost un moment important pentru mentorship, construit retele profesionale si retele colaborative (si sper sa am mai multe noutati din domeniul acesta intr-un an).

Bineinteles, a fost si o ocazie de revizitat locuri dragi din Viena, atatea cate au incaput printre sesiunile foarte incarcate. Elixirul dragostei la Opera, intr-o productie mai veche si o interpretare noua dar prea putin emotionanta, Munch si Perjovschi la Albertina (probabil ca voi reveni cu un post despre expozitia cu Munch, a fost minunata), mandeltarte si cafea la Demel, plimbari pe jos pe Kartner si pe Graben si in Volkspark... Parca tot sejurul am cautat decoratiile de Craciun din ultima noastra excursie acolo, acum vreo 6 ani. Nu e inca momentul pentru ele dar a fost un sejur cu spiritul Craciunului in el...


Slow down you crazy child
You're so ambitious for a juvenile
But then if you're so smart tell me,
Why are you still so afraid? (mmmmm)

Where's the fire, what's the hurry about?
You better cool it off before you burn it out
You got so much to do and only
So many hours in a day (Ay)

But you know that when the truth is told
That you can get what you want
Or you can just get old
You're gonna kick off before you even get halfway through (Oooh)
When will you realize... Vienna waits for you?

Slow down you're doing fine
You can't be everything you want to be before your time
Although it's so romantic on the borderline tonight (tonight)