miercuri, 20 aprilie 2016

Poemul de miercuri

O rubrica pe care am abandonat-o putin...

Revin pentru ca am citit randurile de mai jos si m-am intrebat cum sa nu te identifici la orice varsta cu acest extras din Arthur Rimbaud:

Roman

-I-

On n'est pas sérieux, quand on a dix-sept ans.
- Un beau soir, foin de bocks et de la limonade,
des cafés tapageurs aux lustres éclatants!
- On va sous les tilleuls verts de la promenade.

Les tilleuls sentent bon dans les bons soir de juin!
L'air est parfois si doux, qu'on ferme la paupière;
Le vent chargé de bruits, - la ville n'est pas loin, -
A des parfums de vigne et des parfums de bière...

duminică, 17 aprilie 2016

Kiefer, Klee si ...Arendt


Am prins expozitia Anselm Kiefer pe ultima suta de metri si imi doream mult sa o vad pentru ca imi fusese 'highly recommended', printre altele si de catre parintii mei. Si nu am fost dezamagita... Si pentru ca atunci cand ceva se termina, altceva incepe, vizita la Pompidou a fost si o ocazie sa prind expozitia Klee pe primele sute de metri. Sa va povestesc...

Cozile la Klee erau enorme, cu asteptari de aproximativ 60 de minute asa ca am luat-o alfabetic si am inceput cu Kiefer.

Gheata si sange
Anselm Kiefer s-a nascut in 1945 in Germania (post-nazista dar asta ati dedus) pe care a cunoscut-o initial afectata de razboi. Intreaga sa opera pana in zilele noastre este o raportare la istoria si identitatea acestei Germanii, cu tot ce include ea - cronologic, poetic, metafizic. Inceputurile creatiei lui Kiefer cuprind o serie de personaje in solitudine, salutand nazist in mijlocul padurilor, marilor, pustietatilor.... Tot in aceasta perioada picteaza peisaje deserte, arzand, o alegorie a ramasitelor Germaniei de dupa razboi de o intensitate si o forta rar intalnite. 

Ordinele noptii

O referire recurenta la batalia din padurea Teutoburg intalnim pe tot parcursul operei lui Kiefer fie ca este vorba despre o confurntare a prezentului decazut cu trecutul triumfator al germanicilor, fie ca este vorba despre o speranta de renastere. Intre ele, se regasesc referiri la Albert Speer, arhitectul preferat al lui Hitler, care credea ca trebuiesc construite cladiri monumentale care maine vor fi ruine privite cu interes si considerate drept relevante de catre omul viitorului; referiri la Heinrich Heine « Ce n’était qu’un début. Là où on brûle/ des livres, on finit par brûler des hommes. » prin cartile arse omniprezente, la Rimbaud Le dormeur du Val, la Kabala, la Paul Celan, la Ingeborg Bachmann, la Madame de Staël. Anselm Kiefer renaste in diferite perioade ale operei sale sub infatisari diferite in spatele carora se recunoaste aproape cu usurinta aceeasi identitate, aceeasi obsesie, aceeasi cautare. Ca o nota de subsol, in perioada sa inspirata din poezie, culoarea isi pune amprenta pe opera sa fara a diminua din forta. Este prima data in muuuult -muuult timp cand reusesc sa vibrez in fata unui camp cu flori.

Dupa o astfel de calatorie incrancenata, dureroasa, scrasnind din cand in cand a poem si a floare, imaginati-va o descindere in universul satiric dar muuuult mai lejer al lui Klee. Paul Klee este si el un pictor de un imens talent insa cautarea sa are mult mai mult de a face cu forma si culoarea, ceea ce il distileaza pana la lejeritate atunci cand isi face aparitia dupa Kiefer. Mi-a trebuit un respiro: ca atunci cand te afli intr-un magazin de parfumuri si, dupa mai multe esente tari, trebuie sa mirosi o boaba de cafea ca sa te neutralizezi si sa mai poti respira altceva.

Dar nu e motiv de nelinistire: cei care ati vazut Kiefer cel mai probabil nu ati fost pusi fata in fata cu Klee iar cei care nu ati avut inca ocazia sa il vizitati pana acum, trebuie, din ratiuni organizatorice, sa va mutumiti de acum incolo doar cu Klee. Drept consolare, va spun, veti avea avantajul de a-l priza mai deschis si mai emotionant decat mine...

Si va mai spun doar atat: la plecare am iesit din Libraria Pompidou cu cartea Hannei Arendt - Le système totalitaire care cantarea tare greu in universul altfel imponderabil al intrebarilor.

Fug nu fara sa va las in compania lui Rimbaud - ultimele versuri din Le dormeur du Val

"Les parfums ne font pas frissonner sa narine;
Il dort dans le soleil, la main sur sa poitrine
tranquille. Il a deux trous rouges au côté droit". 

sâmbătă, 2 aprilie 2016

Working mum

In ultimul numar al revistei Vogue, editia franceza, suplimentul este dedicat copiilor in timp ce fascicolul principal urmareste 'firul rosu al familiei'. O abordare care imi place mai mult decat "chirurgia estetica", "detoxul de primavara" si alte cateva variante frivole intalnite de a lungul timpului. 

Daca am continuat abonamentul la Vogue si in anii in care revista se cauta (si da, dupa plecarea lui Roitfeld, am avut de mai multe ori senzatia asta) este pentru ca produsul finit pe care il asteptam este acela al unei reviste care nu se adreseaza fetelor de 20 de ani ce viseaza sani mari si un sot cu bani ci unei variante mai finisate a eternului feminin, care se joaca cu aparentele dar isi cultiva mintea si sufletul cu mai multa asiduitate decat fizicul. Asa ca am privit cu mult dispret copertile cu Kardashian si Jenner, pozele de pe Instagram ale Carlei Sozzani cu familia West si in general orice tentativa de a corespunde gustului pop-art-ului contemporan. Stiu ca oricine poate avea griji financiare dar tocmai de aceea echipele de creatie ale acestor publicatii sunt atat de bine platite: ca sa vina cu ceva diferit de abordarea Daily Mirror si Cancan.

Reportajul vedeta al suplimentului pentru copii este "Working mum" despre o zi din viata Cordeliei de Castellane, directoare artistica la Baby Dior si mama a patru copii cu varste intre 4 si 15 ani. Presa creeaza modele si, banuiesc, fetitele citesc revistele mamelor lor. Imi veti spune poate ca director artistic la Baby Dior nu e chiar acelasi lucru cu avocat, arhitect, medic, judecator, fizician si probabil ca voi fi de acord. Dar, intr-un mediu competitiv precum moda pariziana, e deja mult mai mult decat protagonist de reality show.