Castelul Huniazilor

Un fel de castel de vis al copilariei mele. L-am vizitat prima data pe la vreo 6-7 ani si am retinut turlele si incaperile misterioase, mai incapatoare decat ale castelului Bran, precum si podul enorm. De atunci a devenit scena multor povesti autofabricate in copilarie. Acolo imi imaginam cum se duc lupte, cum se cuceresc domnite chiar daca uneori cu comportamente contemporane, cum se conduc cetati si state.

L-am revazut acum vreo cateva saptamani. Sigur ca mi s-a parut ceva mai mic decat il retinusem dar nu mai putin spectaculos. L-am perceput ca pe un loc turistic de mare potential. Numai ca la intrare se vindeau mici si bere pe o terasa "medievala"si multe kitschuri arhicunoscute la corturile din fata (buzdugane, cruciulite, remi, sah, creioane uriase, fluiere, blanita, posete cu Hanna Montana).
In schimb, curtea interioara era pline de scaune frumos asezate ceea ce mi-a recomandat locul ca fiind foarte potrivit pentru spectacole si happeninguri in aer liber, pentru montari purcaretesciene :) sau chiar afrimisciene :), pentru puls cultural intens.

Dezamagirile au inceput sa curga dupa ce-am intrat. Majoritatea incaperilor erau goale, cateva explicatii greu lizibile asezate pe niste panouri ce atestau folosirea powerpointului in anul 2000 cand eram toti fericiti ca putem scrie peste imagini salvate ca background si buticuri din 5 in 5 incaperi. Unul singur mi-a placut in care obiecte si bijuterii de ceramica erau create de studenti la arte de la Cluj. In rest acelasi etern kitsch.

Niciun fel de idee de valorificare a spatiului pe care l-am perceput apropiat de castelul Avignon, chiar daca fara aceeasi traditie papala. Ma refer la scala Romaniei, bineinteles.
Si colac peste pupaza, zidurile turnurilor erau restaurate monstruos. Dar despre asta, alta data...

Speechless in Hunedoara. Dixi!:)