Ciudatenii si lecturi intamplatoare

Citesc in Evenimentul zilei opinia lui Mircea Cartarescu "Lumea cartii se scufunda". Si nu-mi vine sa cred. MC povesteste ca i-a intrebat pe studentii sai daca stiu numele vreunui scriitor roman sub 30 de ani... tacere... sub 40 de ani...tacere...sub 50 de ani...tacere. Si tot MC ne linisteste "Şi vă asigur că nu e vorba de nişte loaze, ci de copii buni, dornici să înveţe." Hm... acum chiar asa, nimic? Nu o sa ma dau mare sa spun ca i-am citit din scoarta in scoarta pe cei din aceeasi generatie sau generatii alaturate mie... dar chiar sa nu fi auzit despre niciunul e cam greu. Daca intri la Carturesti, oprire obligatorie pentru un student la litere macar pentru atmosfera lecturofila, dai peste Colectia Polirom plina cu autori tineri sau de Paralela 45... Niste nume la intamplare: autoarea romanului "Bagau"despre care s-a scris atat datorita limbajului - Ioana Bradea, Dragos Bucurenci cu Real K povestea unui drug-addict, Dan Lungu "Cum sa uiti o femeie", Cecilia Stefanescu dupa care s-a facut si un film "Legaturi bolnavicioase", Ioana Nicolae care este si sotia lui MC, Simona Popescu, Ioana Parvulescu, mai nou si autoare de roman (nu stiu sigur daca depaseste bariera dar oricum nu e-n manual), Filip si Matei Florian cu Baiuteii. Niciun nume? Si cate am uitat, printre care mi-am omis intentionat prietenii

Tot surfand, intr-o pauza de stiinta, dau peste un site misto The American Scholar. Aici am apucat sa citesc 2 texte interesante. Primul, scris de William Zinser, despre cum se scrie bine in engleza, rezumatul unor cursuri pentru studenti straini de la Columbia.

"Repeat after me:
Short is better than long.
Simple is good. (Louder)
Long Latin nouns are the enemy.
Anglo-Saxon active verbs are your best friend.
One thought per sentence."

Al doilea, cu mai mult potential pentru controverse, se numeste Solitude and Leadership de William Deresiewicz: cand vrei ca ceilalti sa te urmeze, trebuie sa fii singur cu gandurile tale.

Doua mostre:

What makes him a thinker—and a leader—is precisely that he is able to think things through for himself. And because he can, he has the confidence, the courage, to argue for his ideas even when they aren’t popular. Even when they don’t please his superiors. Courage: there is physical courage, which you all possess in abundance, and then there is another kind of courage, moral courage, the courage to stand up for what you believe.

“Your own reality—for yourself, not for others.” Thinking for yourself means finding yourself, finding your own reality. Here’s the other problem with Facebook and Twitter and even The New York Times. When you expose yourself to those things, especially in the constant way that people do now—older people as well as younger people—you are continuously bombarding yourself with a stream of other people’s thoughts. You are marinating yourself in the conventional wisdom. In other people’s reality: for others, not for yourself. You are creating a cacophony in which it is impossible to hear your own voice, whether it’s yourself you’re thinking about or anything else.

Desi al doilea ataca problema mult mai actuala a realitatii virtuale, a rolului comunitatilor virtuale si site-urilor de socializare, sunt mai atasata de primul fragment care poate reprezenta un mesaj bun si pentru realitatea mea de zi cu zi. Se poate intampla uneori sa observi ca gandesti diferit decat altii... si-atunci esti la o rascruce. Te intrebi daca o anumita idee, care tie ti se pare justificata, este doar sursa unui pattern de comportament perdant si trebuie schimbata sau, pana la urma, chiar vei reusi sa fructifici ideea in ceva valoros pentru tine si, poate, pentru ceilalti. Iar pentru cei sceptici ca un astfel de citat se poate aplica intr-un domeniu in principiu disciplinat cum este chirurgia, sa va spun poanta: toate aceste idei sunt parte dintr-un discurs sustinut pentru US Military Academy, West Point. Chapeau!

PS. In imagine Morning with Matisse de Mary Fox