Ieri, Basescu a declarat ca in Romania peste 40% dintre diagnostice sunt eronate. Apoi ne-a explicat pe limba noastra cam ce-ar insemna asta pentru omul care-si cumpara reteta.
Presedintele CMR a ripostat prompt afirmand ca nu cunoaste vreun document care sa sustina asa ceva. La catva timp, si Administratia Prezidentiala a revenit asupra formularii.
Doar ca televiziunile au titrat "40% dintre romani sunt diagnosticati eronat, sustine presedintele Basescu"si-au continuat abia apoi cu explicatia: este o declaratie pe care a rectificat-o pana si Administratia Prezidentiala. Care-a fost insa mesajul retinut de cea mai mare parte a publicului?
Nu este prima data cand Basescu se joaca de-a pseudogafa. De fapt, aceasta este una dintre strategiile lui politice. Afirma uneori lucruri pe care ar dori sa le transmita dar stie ca un om "sanatos la cap" nu ar putea sa le formuleze decat dintr-o scapare, alteori face pseudogafe pentru a distrage atentia de la subiecte importante s.a.m.d. Doar este un presedinte jucator
Numai ca, de aceasta data, a redeschis rana din sufletul populatiei privind asistenta de sanatate, cunoscuta fiind sensibilitatea romanilor la aceasta problema si opinia publica mai degraba negativa la adresa medicilor. Un gest demn de psihologia multimilor, a lui Gustav Le Bon. Sa declansam furia maselor ca sa economisim bani la buget, prin evitarea eventualelor cresteri salariale pentru medici. Ce daca se lasa cu linsaj?
Ceea ce poate dl Basescu nu realizeaza in acest moment este ca atitudini ca ale domniei sale linseaza incet dar sigur sistemul de sanatate. Unde ne sunt medicii? Pai, ca sa citez un doctor roman realizat in SUA, la un institut de prestigiu, emigrant postrevolutionar, ei se afla acolo unde sunt tratati normal.
"Cand am ajuns in SUA, sotia mea, rezidenta, era obisnuita ca in Romania, sa nu cracneasca in fata asistentelor medicale mai in varsta si cu influenta in spital. Acolo, cum a ajuns, a fost tratata ca un doctor. I se dadea locul pe scaun, indicatiile ei erau puse in aplicare. Criteriul era cunoasterea, nu varsta. O vad ca este implinita profesional si acelasi lucru il simt si eu. Iar acum daca vreau sa intru la Tiffany's sa-i fac o bucurie, imi permit. In Romania nu s-ar fi intamplat asta niciodata."
Dintre prietenii si colegii mei, printre care se numara multi bursieri din anul I pana in anul VI, unii au optat pentru o cariera in pharma ca sa scape de avatarurile vietii de rezident desi aveau cunostinte bune de medicina (garantez pentru ei) iar altii se gandesc tot mai acerb sa plece pe undeva, daca n-au facut-o deja. Undeva unde sa fie tratati ca niste medici, unde invatarea temeinica a profesiei in timpul rezidentiatului sa fie un drept, nu un privilegiu, unde munca se face contractual - stii dinainte drepturi si obligatii, nu e un slalom printre abuzuri, de-o parte sau de alta, undeva unde nu trebuie sa vii la munca gandindu-te cu ce-ti hranesti copilul a doua zi sau daca ai posibilitatea sa-i platesti o gradinita si undeva unde sa nu trebuiasca sa iei degradanta spaga ca sa traiesti uman.
Acum cativa ani spuneam intr-un ziar ca eu cred ca, in medicina, pleaca fie cateva varfuri care au nevoie de un mediu pe masura, fie cativa mediocri care nu sunt suficient de sparkling si de rezistenti in a lupta aici ca sa-si faca loc si au nevoie de un sistem care sa-i ajute sa devina. Am fost destul de injurata pe forum pentru comentariul respectiv. Well, nu cred ca m-am inselat neaparat dar inteleg din ce in ce mai putin de ce un om cu performante bune si-ar dedica viata acestei lupte de a-si face loc. Plecand, economiseste ani buni si o uzura psihica importanta, chiar daca, de cele mai multe ori, integrarea nu e totala. In fond, medicina este o profesie grea si din ce in ce mai putin dorita si pe alte meleaguri asa ca medicii de import sunt bineveniti.
Entuziasmul meu de-atunci privind posibilitatile din Romania era dat de modificarea recenta a grilelor de promovare, dupa standardele UE, si de inceputul de drum. Parea ca lucrurile se misca. Si intr-un fel s-au miscat pentru o perioada de timp... Dar mentalitatea, atat a decidentilor cat si a medicilor (tineri, care ar avea ce si de ce sa ceara), au facut ca lucrurile sa se intepeneasca din nou. Criza a avut si ea probabil o contributie. Iar noi nu stim sa facem lobby, sa luptam pentru o idee. Frica de autoritate este o chestiune inradacinata adanc acolo unde si cand, de fapt, ar fi nevoie de o pozitie colectiva si de niste argumente solide.
Sincer, ma preferam ca om in varianta de atunci: aveam idealuri, disponibilitate pentru lupta, determinare, curaj, rabdare. Probabil ca primele enumerate ar mai exista dar, pe masura ce trec anii, sufar o transformare probabil biologica: dispare rabdarea. Se apropie specialitatea. Incep sa percep ce se intampla negativ in jurul meu chiar daca am avut si ocazii minunate, chiar daca ceea ce se poate face in centrul meu e superpozabil peste ceea ce se face in centre calificate din lume.
Declaratiile astea publice si atitudinile omoratoare de sentimentalisme (da, trebuie sa fii sentimental si idealist ca sa ramai aici la lupta pentru a schimba sistemul in functie de valori universale) probabil ca vor crea un produs unic de educatie: mercenari. Probabil ministrul Funeriu nu intelege ce e in neregula cu declaratiile si atitudinile "doar n-a murit niciun profesor de foame". Printre medici tineri ati intrebat?
Asta s-a inteles
RăspundețiȘtergerehttp://www.cancan.ro/actualitate/intern/medicii-romani-slab-pregatiti-96912.html
'in medicina, pleaca fie cateva varfuri care au nevoie de un mediu pe masura, fie cativa mediocri care nu sunt suficient de sparkling si de rezistenti in a lupta aici ca sa-si faca loc si au nevoie de un sistem care sa-i ajute sa devina."
RăspundețiȘtergerecomplet de acord si probabil te-au injurat pe forum cei mai putin sparkling......se simteau cu musca pe caciula :).
In rest, ce sa zic ? Gooooo West....!!!!!
'in medicina, pleaca fie cateva varfuri care au nevoie de un mediu pe masura, fie cativa mediocri care nu sunt suficient de sparkling si de rezistenti in a lupta aici ca sa-si faca loc si au nevoie de un sistem care sa-i ajute sa devina."
RăspundețiȘtergerecomplet de acord si probabil te-au injurat pe forum cei mai putin sparkling......se simteau cu musca pe caciula :).
In rest, ce sa zic ? Gooooo West....!!!!!
Comentariul din Stetoscop era mult mai malitios decat ai precizat aici. Adoptarea unei exprimari mai moderate este bine venita. Din pacate medicii in Romania pierd din lipsa dw coeziune. Sistemul de rezidentiat este nestructurat, iar pentru a beneficia de o educatie buna esti la mila pilelor sau a norocului. Asta se rasfrange si asupra viitorilor specialisti.
RăspundețiȘtergere@Anonim:
RăspundețiȘtergerecomentariul meu era in Romania libera. Cand am scris postul l-am cautat dar, dat fiind ca RL s-a relansat recent, nu mai era disponibil.
Poate ca parea malitios dar intentia cu siguranta nu era malitioasa. Mai degraba am vrut sa risc un pic. Incercarea de a face niste clasamente/categorisiri e adesea un risc, mai ales la neinitiati.
Dar oricum exprimarea actuala probabil e mai moderata si e posibil sa se "modereze" din ce in ce cu timpul.
Aşa mi se părea şi mie iniţial: ce se face în centrul de cerectare unde lucrez poate fi la acelaşi nivel cu ce e în centrele de cerectare de top din lume.
RăspundețiȘtergereTreptat însă sacrificiile imense au început să devină din ce în ce mai greu de suportat. Tot mai mult văd că cei din jur sunt mai mult decât mulţumiţi de nivelul atins şi nu vor să iasă din mediocritate. Cu alte cuvinte, deşi se poate, acest lucru este greu de făcut, şi prea puţin dorit de ceilalţi.
Îmi pun din ce în ce mai des întrebarea dacă are rost şi dacă nu cumva era timpul pentru ... relocalizare.
În fine, revenind la cele 40%, afirmate şi apoi infirmate de Preşedenţie, eu le-am considerat plauzibile. Motivul însă nu rezidă într-o neîncredere în medicina de la noi (deşi şi eu cred că avem de a face cu medici slabi şi cu medici buni). Din perspectiva mea profană, diagnosticarea este o chestiune de probabilităţi: "dacă se ştiu simptomele X şi Z, şi avem analizele Y şi W, pe baza experienţei cu cazuri asemănătoare, atunci diagnosticul cel mai probabil este D. Rămâne ce e drept şi o probbailitate de p% ca să fie vorba de diagnosticul D1, de q% ca să fie D2 etc."
Cu cât sunt disponibile mai puţine informaţii, atunci probabilitatea ca diagnosticul iniţial D să fie cel corect etse mai redusă. Prin urmare diagnosticarea devine un proces de ajustare a diagnosticului probabil, pe măsură ce creşte volumul de informaţii despre cazul respectiv. Problema la noi este că cel mai frecvent sunt puţini cu analizele făcute când trebuie, cu un istoric cert al simptomelor etc., a.î. informaţiile disponibuile iniţial sunt reduse, iar diagnosticul D este la început incert, existând o probabilitate mare să se transforme în D1, D2 ş.a.m.d.
Din acestă perspectivă cele 40 de procente mi s-au părut plauzibile, şi chiar ar constitui o rată bună de succes. Evident însă, dacă cele 40% reprezentau rata de adecvare a diagnosticului final, atunci ar fi fost o problemă.
Reacţia ziarelor, aşa cum o povesteşti, cred că derivă din faptul că majoritatea priveşte medicina ca pe o ştiinţă "exactă", iar medicii ca pe un soi de vraci, şamani, tămaduitori sau Mame Omida: se uită la tine şi fără să le spui aproape nimic, ştiu dintru început ce ai şi cum se repară defecţiunea cu pricina. :(
Chestiunea cu diagnosticul probabilistic e mai degraba corecta. Dar cand vine vorba despre diagnostic intra in calcul nu numai rezultatele la teste ci si cunostintele si simtul clinic. In functie de ele, medicul hotaraste continuarea investigatiilor sau nu.
RăspundețiȘtergereAdica este posibil ca eu in spitalul orasenesc sa nu am colonoscopie sau CT sau RMN insa am posibilitatea de a trimite pacientul unui centru specializat, superior mie ca dotari. Aici e un pic de presiune ca trebuie sa nici nu supraaglomerez sistemul dar nici sa nu las cazuri nediagnosticate.
In fapt, posibilitatea diagnosticului cred ca exista in acest moment in Ro pentru aproape toata gama de afectiuni minus cateva afectiuni genetice.
Daca exista probleme, ele exista fie la poarta de intrare cand medicul de familie e pus sa hotarasca limita intre exces de investigatii si incertitudine diagnostica si, eventual, in teritoriu unde anumiti medici pot decide in functie de ratiuni extramedicale sa-si tina pacientii arondati.
Cel putin asa mi s-a parut mie dar... exista medici cu mai multa experienta clinica si provenind din alte specialitati ce ar putea sa-si dea cu parerea.