niciun poem nu a schimbat viata nimanui

stiu acum ca viata exista ca sa fie traita
asta inveti de fapt de la o femeie: ca nu esti nemuritor
ca nu esti tot una cu universul chiar daca esti un mic univers.
stiu acum ca nici un poem nu a schimbat viata nimanui.

da labuta (vei da si boticul)
toamna lsi agata baticul
in pomii turcoaz.

(Mircea Cartarescu)

Tocmai ca desi stiu acum ca viata exista ca sa fie traita, ca nu sunt nemuritoare, ca nu sunt totuna cu universul chiar daca uneori mi-ar placea sa cred ca sunt un mic univers, totusi mi-e foarte clar ca viata mea a fost schimbata de multe poeme. Poate nu de poemele mele... desi cred ca si ele au pigmentat macar viata cuiva, mai ales la varsta adolescentei.

Da, viata mea a fost schimbata de multe poeme.
Pe la 9 ani, m-am transformat brusc intr-un adolescent in devenire cand, intoarsa de la spectacolul Valeriei Seciu - Arta iubirii, mama mi-a pus in brate doua volume de Nichita Stanescu. Si stiu ca Poem si Imbratisarea m-au facut brusc si irefutabil sa constientizez ca exista dragoste, o altfel de dragoste... Si n-a mai lipsit decat o fraza de Antoine de Saint Exupery citita vreo 4-5 ani mai tarziu "Dorul de dragoste este chiar dragoste"ca sa inteleg ca pe undeva dorul asta va persista vreme indelungata in sufletul meu.
Multi ani mai tarziu, citind poeme scrise pentru mine, am crezut ca am gasit raspunsul, ca stiu in sfarsit ce e complicitatea... Adaugand inca vreo 3-4 ani, in timp ce citeam comentariul Innuendei la un post de pe blogul meu (stiu, nu e tocmai un poem dar, apoi, s-a transformat intr-un post de sine statator si, de ce nu, intr-un fel de poem), am realizat ca nu era tocmai complicitatea din definitia de pe sufletul meu si am ramas asa, in stare de imponderabilitate. Asta pana cand intr-o zi am gasit pe mail Despre nehotarare si absenta din destin, un text de Liiceanu, iarasi nu tocmai un poem... Si cred ca atunci a fost un moment magic pentru ca mi-am dat seama ca nu vreau sa mai absentez nicio zi din propriul meu destin. O decizie curajoasa desi nu tocmai corecta pentru ca hotararea cu care incerc sa scot ceva din fiecare zi este probabil obositoare si nefireasca.
Si cred ca de atunci au mai fost rimbaudiana Sensations si cartaresciana O motocicleta parcata sub stele...Dar nu mi-am dorit prea mult sa fiu asa, pentru ca atata orizont cat e cerul ma deruteaza.

Si in final cred ca am ramas tot la "Cand ai nevoie de dragoste"

"fii tu langa mine, gandeste-te la mine. poarta-te tandru cu mine, nu ma chinui, nu ma face gelos, [] fii langa mine, tine cu mine. Hai sa uitam regula jocului, sa nu mai stim ca sexul e o jungla, sa ne atasam, sa ajungem la echilibru"

Un poem a carui idee ar putea schimba viata tuturor. Daca s-ar deslusi macar din cand in cand cuvintele lui prin vajaitul orasului....