Tocmai am terminat de citit Gradina raiului a lui Hemingway si primul gand este ca trebuie sa-i marchez cumva trecerea. Este o carte frumoasa care m-a enervat in fiecare moment, cu aproape fiecare pagina, pentru ca in spatele fiecarui gest aparent neinsemnat al personajelor se contureaza clar deznodamantul. In pofida faptului ca alegerile sunt libere si consimtite, ca exista libertate dar si tandrete, ca greselile sunt adesea urmate de scuze, ca scenografia este fascinanta (Cote d'Azur), ca personajele isi cunosc limitele si defectele, totusi se profileaza dezastrul. Nu stiu daca cel mai enervant lucru e ca iti dai seama ca dezastrul poate surveni in urma gesturilor mici si nicidecum in urma uraganelor sau ca, inevitabil, ne recunoastem in macar una dintre greseli. In plus, textul poate fi citat cu succes impotriva celor care cred ca in dragoste, daca exista libertatea spiritului, este si loc pentru mai mult de doi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu