Despre ritualuri

In Scrisori catre fiul meu, Liiceanu dedica un numar bun de pagini ritualului zilnic de curatire, valurilor aromate de Roger et Gallet care se scurg sub apa de dus, parfumului, in fine, tuturor acelor delicii igienice ale trupului care se petrec intr-un spatiu intim. Este un fragment indelung criticat pentru asa-zisa indecenta, expunere, cochetarie, frivolitate, caruia insa eu nu-i pot reprosa nimic.

Placerea si obtinerea placerii sunt demult subiecte discutabile si nu inteleg de ce placerea curatirii ar fi mai scandaloasa decat placerea sexuala sau placerea gastronomica, toate trei fiind derivate ale treptei de baza din piramida lui Maslow. De altfel,mi se pare laudabil un intelectual care-si procura aceasta placere in comparatie cu unul care se complace intr-un boemism incalcit si unsuros.

In plus, ritualul, spre deosebire de rutina, are un rol pozitiv in viata noastra. Daca rutina inseamna, pana la urma plictis, adica a face repetitiv aceleasi lucruri, intr-o ordine si cu rezultate previzibile, ritualul este un proces ce ne poarta catre o stare de gratie. In urma lui obtinem starea cea mai buna a spiritului in care putem lucra, spiritul Craciunului, voluptatea vietii in doi, pentru a da doar cateva exemple. Rutina este ceea ce facem zilnic fara voia noastra si fara entuziasm, ritualul este ceea ce facem eventual zilnic, intru totul dorit, pentru a da un sens zilelor si a le trai cu entuziasm.

De altfel tema ritualului revine in ultima carte a lui Liiceanu "Intalnire cu un necunoscut", de data aceasta fiind vorba despre ritualul micului dejun. E vorba acolo despre potrivirea perfecta intre cantitatea de cafea si tartina de dimineata, despre sincronismul lor perfect, singurul care poate conduce spre o zi reusita.

Cu acest exemplu am intelesc ca de fapt asta imi fura ritmul trepidant al zilelor de lucru. Imi rapeste dreptul la ritual. Nu putem face nimic din voia noastra pentru ca timpul acesta nu exista la indemana noastra. El este aproape intotdeauna hotarit in alta parte, independent de vointa sau puterea noastra de a schimba lucrurile. Si incercarea pe care o facem de a crea un ritual al diminetii are adesea consecinte.

Imi amintesc ca, in dictionarul de simboluri scris de Alain Gheerbrant si Jean Chevalier, nu am gasit "cafeaua". Am cautat-o in clasa a XIIa cand cu La Tiganci si cana de cafea pe care profesorul Gavrilescu era invitat sa o bea. M-a frustrat aceasta lipsa. Acum lipsa cafelei din dictionar mi se pare ea insasi un simbol.