Prima zi de scoala

Ma uit afara si imi dau seama ca a venit toamna. Ciudat, pe langa senzatia sfasietoare ca acel concediu pe care l-am asteptat toata vara s-a terminat extrem de rapid, venirea toamnei nu imi produce tristete. Septembrie contine si acum pentru mine forfota inceputului scolii...

In septembrie intotdeauna asteptam sa mi se intample ceva. Incepea scoala, liceul, aveam planuri, speram sa devin, sa ajung, sa realizez, sa castig.

De asta, septembrie imi e drag. Am un elan nemaipomenit sa-mi pun ordine in carti, in haine, in vise. In septembrie fac liste, renasc. Nu mai am nici energia, nici nebunia din timpul verii dar sunt mai cuminte, mai asezata, mai organizata. Simt mirosul de nou in aer.

Iarasi ciudat dar pot sa vizualizez in minte, aproape pas cu pas, drumul pe care l-am parcurs in prima zi de scoala din clasa a 9a. Stiu cu ce eram imbracata, ce ghiozdan aveam si ce pusesem in el, aproape simt mirosul de proaspat spalat si calcat al hainelor care-au asteptat 36 de ore pe spatarul unui scaun sa vina ZIUA, stiu pe unde am trecut (nici nu e greu, pentru ca Cismigiul era plasat strategic la mijlocul drumului dintre casa mea si Colegiul Sf. Sava) si, mai presus, stiu la ce ma gandeam. Aveam emotii, ma reconsideram, ma reanalizam, voiam sa stiu daca voi face fata, daca voi fi suficient de buna, daca voi mai fi cea mai buna, daca voi mai castiga Olimpiade, ce profi voi avea, ce materii, ce flux al cunoasterii. Voiam sa stiu si daca ma voi indragosti, daca voi trai povesti de dragoste ca in carti sau ca in filme, daca voi sti sa fiu inteligenta si emotional. Aveam in acelasi timp un suflet mic de teama si un suflet mare de speranta.

In fiecare an, daca ma reintorc in septembrie, si de cele mai multe ori reintoarcerea e dupa 1-2 saptamani, nu dupa vreun concediu prea luxos, parcurg din nou si din nou drumul din clasa a IXa. Chiar acum sunt inarmata cu un caietel pentru liste si un pix. Si, sincer, mi-as cumpara si rechizite...