Cum am cunoscut un premiant Nobel

In anul 2000, pe cand eram inca proaspata studenta la Medicina mi-am insotit mama la un Congres de Gineco la Washington. Era un congres mondial cu peste 10000 de participanti veniti din toate colturile pamantului. Cateva chipuri se desprindeau mereu din multime, erau un fel de seniori ai obstetricii si ginecologiei mondiale. Unul dintre acestea apartinea unui domn de vreo 70 si ceva de ani, cu ochelari, tinuta un pic cocosata, aspect usor imprastiat accentuat de miscarile imprevizibile cu geanta de congres si de foiala continua. "E profesorul Edwards, mi-a explicat mama. A facut prima fertilizare in vitro din lume".

Cum eram pe atunci cu sufletul proaspat si mereu dornica sa vorbesc cu un om de la care cu siguranta as avea ceva de aflat, fie macar si prin vecinatatea sa, m-am gandit sa incerc sa-i iau un interviu. Colaboram la acea vreme cu o revista pentru studenti "Sfertul academic"si mai incercam marea cu degetul pe la diferite publicatii.

L-am abordat timid, intr-o pauza, cand in sfarsit nu-l mai inconjura nimeni. M-am prezentat, i-am spus ca sunt o studenta din Romania si ca mi-as dori foarte tare sa-i pun cateva intrebari. Mi-a raspuns cu accentul lui britanic si cu o naturalete care ma deruta"of course". Si m-a intrebat cam cand as vrea pentru ca mai avea cateva intalniri. Mi-am aratat disponibilitatea pentru orice moment de pauza si ne-am fixat intalnire la cafeteria de la etajul superior in timpul pauzei de pranz.

Am fugit repede la primul internet ca sa mai caut cate ceva despre el, sa pun intrebari interesante. Mi-am cumparat baterii, sa nu cumva sa raman fara, am verificat de 5 ori ca in reportofon caseta era derulata. In sfarsit, am ajuns cu vreo 2 minute mai devreme la intalnire, gandindu-ma ca sigur va uita. Doar avea aerul acela distrat...si in plus era un profesor atat de important (marota a educatiei de UMF). Bineinteles ca a aparut cu punctualitatea lui britanica, cu aerul sfatos al unui profesor usor prafuit si demodat, cu discursul prelung si usor ragusit... si mi-a raspuns cu atata modestie si dedicatie incat aveam senzatia ca-mi intervievam proful de biologie in curtea scolii. Toate astea ma emotionau si mai mult. Imi amintesc doar ca mi-a vorbit despre dr. Streptoe, despre primul copil din IVF Louise Brown si mama acesteia, despre cum o revazuse de curand si fetita era deja mare

N-am publicat niciodata interviul din inadecvare pana cand interviul a devenit prea vechi ca sa mai poata fi publicat fara un pretext (si de aceasta data aveam unde - in revista Stetoscop).

Am de gand sa-l caut prin tonele de obiecte stranse de-a lungul timpului. Ma bucur doar ca am cunoscut un om care in sfarsit a fost recunoscut pentru ceea ce a facut...si sper ca si altor prieteni romani care sunt acum acolo unde se face cu adevarat stiinta sa le revina intr-o zi premiul Nobel.

Ma gandesc sa caut acum caseta si reportofonul