M-am tot gandit ... la oamenii care vorbesc cu majuscule. La cei care intoneaza sobru Viata, Moarte, Dragoste, Curaj, Destin etc. Sigur, cuvinte care produc la o adica in sufletele noastre ale tuturor cateun frison ascuns dar pe care, in general, teama de penibil, realismul sau conjuctura inadecvata ne impiedica sa le rostim. M-am tot intrebat daca oamenii ce vorbesc cu majuscule sunt curajosi sau primitivi.
In scoala generala, copiii scriu adeseori compuneri in care pronunta Primavara, Soare, Copilarie. La ei, utilizarea majusculelor atesta faptul ca au inceput sa aiba acces la cateva notiuni abstracte. In adolescenta numarul notiunilor se multiplica. Esentializarea este importanta si uneori este sustinuta de lecturi. Poezia si filosofia, din exterior, si necesitatea de a-si gasi un rost, din interior, preseaza adolescentul sa se identifice cu cateva dintre aceste idealuri... sau Idealuri. Mai tarziu insa cunoasterea abstracta este dublata de cunoasterea concreta a vietii. Nu mai exista doar culori fundamentale sau notiuni esentiale ci nenumarate nuante. Si-apoi, dobandirea (auto)ironiei, indiciu de inteligenta, tempereaza si ea nevoia de a vorbi cu majuscule.
To cut a long story short, cred ca, in mare parte, oamenii care vorbesc cu majuscule sunt aceia care simt nevoia de a abstractiza continutul propriei lor vieti dar nu au la indemana alte unelte cu care sa poata realiza acest proces. Nu inseamna ca majusculele nu trebuie folosite niciodata ci doar ca utilizarea lor rara indica existenta a nenumarate alte instrumente de exprimare si nuantare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu