Prima dimineata de dupa

Primul contact cu propria ta carte tocmai iesita de sub tipar are ceva dintr-o prima intalnire. Iar lansarea iti umple sufletul cu o emotie aproape copilareasca. Cel putin asa mi se intampla mie.

Probabil tocmai din cauza ca aceste efecte nu au trecut (inca), vreau sa va povestesc de la lansare. Asa cum s-a dedus din afis si invitatie, Jocul orb a fost premiat la concursul Literatura moderna editia a IIa, sectiunea debut in proza. Premiile si cartile s-au dat ieri in cadrul unei ceremonii organizate la Pitesti unde s-au reunit juriul, premiantii si invitatii. Ceremonia a fost foarte bine organizata de catre directorul editurii si fiecare dintre premianti a avut parte de un laudatio redactat de catre unul dintre membrii comisiei de jurizare si de interpretarea unui fragment de catre actrita Daniela Butusina.

Trecand peste aceste date de reportaj, tin sa spun ca n-am avut emotii pana in clipa in care actrita invitata a inceput sa citeasca 2-3 pasaje din Jocul orb. Cred ca, in clipa aceea, am avut senzatia ca Jocul orb inceteaza sa mai fie cartea mea din sertar si devine cartea publicului. Stiu ca e usor naiv sa speri, intr-o perioada culturala cum e aceasta, ca vei avea public. Si, totusi, romanul este scurt si, zic eu, absolut citibil. De-a lungul vietii am facut diverse exercitii de lectura, in special cu poeziile publicate. De multe ori, dupa ce dadeam o carte cuiva, lecturam inca o data cateva fragmente incercand sa-mi imaginez ca o fac cu ochii destinatarului cartii. Si deja fac asta cu Jocul orb. Cred ca este ceva acolo care inceteaza sa fie al meu si incepe usor-usor sa apartina altora pentru ca fragmente din aceasta poveste chiar pot apartine oricui: oricui s-a plimbat pe strazile pe care se plimba personajele si oricui a trait macar tangential situatii asemanatoare.

In plus, lansarile acestea imi dau posibilitatea sa dau dedicatii prin care sa le pot spune oamenilor ceea ce simt. Sunt un om care prefera sentimentele pozitive, prefera sa-si aminteasca intamplarile frumoase si sa invete de la ceilalti, timpul filtreaza evenimentele negative de importanta minora iar, de-a lungul vietii, am plasat in coltul ignorarii doar vreo 3-4 oameni despre care simteam ca mi-au gresit fundamental. Nu poti sa-ti strigi in gura mare pozitivismul intr-o viata normala si intr-o jungla cum pare a fi viata noastra profesionala uneori. Ai parea nesincer, lingusitor, pe alocuri, gretos de dulceag etc. Prima pagina a cartilor mele imi da posibilitatea sa le spun oamenilor sincer (si, de cele mai multe ori, lipsit de emfaza) ce simt, de ce-i apreciez, de ce-i admir, pentru ce le multumesc. E un exercitiu de sinceritate care-mi e dat rar ceea ce-l face cu atat mai savuros.

Iar cei care-si rup o bucata de timp ca sa fie acolo pentru tine, alaturi de tine, sunt oameni pe care ii treci pe harta afectiva neconditionat. Stiu cine a fost la lansare la Omul cu doua memorii si stiu cine a venit azi. Si, bineinteles, o lista nu o sterge ci o completeaza pe cealalta. Literatura, in special la nivelul acesta, pana sa devii Carturescu :), incepe de la publicul format din prieteni, colegi, cunostinte. Asta e micul tau grup din care ai sanse sa se propage mai departe. Asta-i startul. Si orice invitat sosit la acest start iti da speranta ca vei ajunge, pana la urma, la sufletul cititorului.