Cu manusi

Astfel se numeste ultima carte a Mihaelei Nicola. Marturisesc ca pe autoare o stiam in calitate de personaj public, de conducatoare a holdingului de comunicare "the group", dar foarte putin in calitate de scriitoare. In aceasta ultima ipostaza, o stiam mai degraba ca scriitoare a tabletelor din Elle desi are alte trei aparitii editoriale ceva mai consistente pe care nu le lecturasem. In plus, in textele din Elle m-am regasit prea putin: nu cumpar haine de pe net fara sa le probez, nu cred in estetica cearcanelor de sub ochi chiar daca ele sunt marturia unui succes profesional, nu propovaduiesc lipsa de somn in favoarea altor activitati oricat de captivante ar fi, nu planuiesc sa renunt la viata de familia din ideea ca pana la urma cariera nu tradeaza pentru ca inca mai cred in frumusetea oamenilor si am vazut ca uneori cariera te tradeaza, poate tocmai atunci cand ii daruiesti mai mult.

" Cu manusi" m-a atras intr-o dupa amiaza pentur ca se dorea un fel de ghid de maniere contemporan. Si nu m-am inselat. Spre deosebire de selectia intamplatoare a ideilor din Elle, gandurile din aceasta carte le impartasesc in proportie covarsitoare iar unele norme mi-era inca necunoscute desi poate avusesem nevoie de ele uneori.

Desi cartea nu are cuprins (dupa parerea mea, ar fi fost util, mai ales ca e bine si clar structurata), ea atinge rand pe rand normele de comportament in familie la servici, in timpul liber, pe strada, in timpul interviurilor, in scris.

Pe paginile ei se succed nenumarate sfaturi utile pentru ca Mihaela Nicola propune un model uman profesionist, educat, senin si politicos, insa cu atitudine, nu cu umilinta, cu elan de invigator insa nu cu aroganta, genul de persoana care reuseste sa se simta confortabil in orice situatie (de la sueta intre prieteni, la vernisaje, la interviul de angajare sau la receptiile de la ambasada), care isi creste ireprosabil copiii si isi cultiva partenerul ca pentru o relatie frumoasa de-o viata, care nu comite indiscretii nici legate de sine, nici de ceilalti si care are puterea sa ramana vie, interesanta, spectaculoasa.

Poate as reprosa textului doar faptul ca este, pe alocuri, aseptic si ca o astfel de echidistanta poate fi pastrata prea rar ca sa fie reala. In primul rand ea este dificila pentru cei angrenati in familii sau care au copii si tradeaza intrucatva o lipsa de experienta a autoarei. In plus, este greu si putin probabil sa nu intri in spatiul privat al nimanui si sa nu lasi pe nimeni sa patrunda in spatiul tau afectiv. Poate ca nu asta si-a propus M.N sa transmita insa, dupa mine, merita precizat in acest context ca uneori intalnirea intima, neconventionala, naucitoare cu un alt suflet aduce frumusete vietii.

In concluzie, "Cu manusi" este o lectura agreabila, utila si contemporana pe care o recomand tuturor acelor care vor sa evolueze.