Imi place sa pun intrebari, sa stiu mai multe, sa aflu despre oamenii din jur, despre povestile lor, despre locuri, imi place sa stiu, sa aflu, sa gasesc comori si informatii, imi place sa fi facut toate operatiile, sa fi citit toate studiile si sa fi aflat toate detaliile, sa vizitez toate locurile, sa degust toate specialitatile, sa conduc cu toate vitezele si sa incerc toate masinile, sa fi ancorat in toate porturile si sa fi trait un pic prin toate tarile. Dar toate astea atata timp cat exista si un loc al meu, un acasa al meu, o familie a mea. Curiozitatea este stilul meu de viata. Stiti intrebarea aceea din filmele americane: what makes you tick? Am cautat muuuult muuuult raspunsul . Cred ca singurul lucru care-i poate raspunde este curiozitatea. Probabil ca e un raspuns circular. E ca si cum ai raspunde la o intrebare printr-o intrebare pentru ca de fapt curiozitatea este o perpetua intrebare adresata vietii.
Nu-mi dau seama cum pot alti oameni, vorbesc despre oameni inteligenti, sa traiasca fara curiozitate sau canalizandu-si curiozitatea asupra unei singure teme. Universul chiar si asa mi se pare mic, ma panicheaza uneori gandul ca poate maine nu voi mai avea ce sa vizitez sau ce sa cercetez, ma streseaza alegerile – sa dau o optiune profesionala pe alta, o tema de roman pe alta, o piesa de teatru pe alta, o vacanta pe alta... Ma streseaza toate optiunile in afara celor sufletesti in care cred cu forta. Se poate spune ca am o curiozitate mereu gurmanda desi nu sunt sigura ca asta nu e un pleonasm. Probabil ca risipirea asta nu e benefica si ca cei cu curiozitatea bine canalizata sunt castigati in termeni sociali sau profesionali. Doar ca viata nu sade intr-un singur loc, intr-un singur fotoliu, intr-un singur birou si nu priveste niciodata de la o singura fereastra.
Unul dintre doctorii cu care lucrez acum, ceva mai in varsta, imi spune mereu: in chirurgie trebuie sa stii ce sa nu ai voie sa faci, tot restul e permis. Daca am extinde concluzia asta si asupra vietii?
Ultimul comentariu pe ziua de azi!:)
RăspundețiȘtergereAm ajuns la blogul tau pornind de la Adrian Ciubotaru (Cum îți pot dilata durata propriei vieți)
Am citit pe-aici cateva pagini interesante (la care nu m-am gandit sa las feedback) si mi-am spus in gand ca merita sa mai arunc din cand in cand, cate o privire, intr-un viitor... oarecare:)
... Si atunci, am dat peste articolul asta. Acesta a fost locul (punctul) in care m-ai prins:) M-am simtit in rezonanta cu fiecare litera din ceea ce ai scris.
Ai mai scris si altundeva: "Si mi-ar placea sa plec in calatorii, sa traiesc alte vieti, sa incerc alte nume si sa imi insusesc vestmantul si pielea tuturor celor care nu voi fi niciodata."
Imi amintesc aceasta disperare constienta, foame, lacomie de a sti, itelege, experimenta, trai... de la o varsta extrem de indepartata (5-6 ani, poate chiar mai devreme?) Ma insoteste in fiecare zi, este ceea ce ma face sa sar din pat dimineata. Cu siguranta este ceea ce "makes me tick":) Si eu am cautat muuuult - muuuult raspunsul. Mi-a fost greu sa-l accept, desi era atat de evident. Mi-am amintit pe drum (pe cale:)) cum bunica mea (cea cu care am crescut, cea care mi-a fost "role-model") se scutura de nesfarsita mea curiozitate cu un "curiosii mor repede"...:):(
Multumesc, Liliana, ti-am descoperit astazi dimineata comentariile si lucrarile si au fost un cadou foarte-foarte frumos pentru ziua de azi.
RăspundețiȘtergerePartea buna a curiozitatii e ca ne face sa sarim din pat dimineata in momente si la varste la care blazarea e mai des intalnita. Partea proasta e ca probabil e insatiabila...si mereu va exista cel putin ceva de necuprins.