Masina de scris

Masina de scris a intrat saptamana trecuta in muzeul obiectelor istorice din memoria personala. Adica, va imaginati, peste 10 ani va trebui sa povestim generatiilor tinere ce inseamna acest Dinosaurus Rex al wordului de azi. Asta in cazul fericit in care vor citi cine stie ce interviuri cu scriitori de pe la inceputul/mijlocului secolului XX.

Cert este ca, asa cum au titrat ziarele, compania indiana Godrej and Boyce, ultima fabrica de masini de scris, a oprit productia acestor obiecte din cauza comenzilor extrem de rare. Fabrica functiona de pe la 1950 iar, in ultimul timp, majoritatea exemplarelor plecau catre tarile lumii a treia acolo unde nu exista posibilitatea achizitionarii computerelor.


Se pare ca istoria masinii de scris incepe pe la 1714 (si se termina in 2011, cam 3 secole mai tarziu) cand un oarecare englez pe numele lui Henry Mill ar fi inventat un aparat foarte pe scurt descris ca o metoda de a imprima sau transcrie literele progresiv, una cate una. Insa prima masina cu adevarat atestata in istorie este o creatie a italianului Pellegrino Turri din 1808.
Compania Sholes&Glidden a avut o mai mare influenta asupra pietei in special americane prin producerea si comercializarea masinilor de scris incepand din 1874 si apoi prin introducerea tastaturii Qwerty. Succesorul sau, Remington, s-a impus curand pe piata iar apoi tot mai multe firme si stiluri de masini de scris au aparut.

Personal prima mea amintire legata de masinile de scris dateaza din copilarie cand stateam pe la biroul bunicii mele intr-o mica intreprindere de provincie si cand gaseam absolut fascinant sistemul de benzi care uneori se innodau si impiedicau vecinele de birou sa-si continue treaba. In pauzele lor de munca, ma amuzam uneori apasand tastele greoaie si ma imbufnam atunci cand intensitatea cu care litera se impregna pe hartie lasa de dorit. O masina care ma atragea dar de care nu am reusit sa ma ating niciodata la cei 6-7 ani apartinea unui unchi de vreo 70 de ani de profesie avocat si am motive intemeiate sa cred ca ea era cu adevarat valoroasa.

Prin anii 90 intr-unul din primele sedii ale biroului tatalui meu adoram masina lui de scris Olivotto, un fel de melanj intre varianta clasica si HC90 intrucat avea un mic ecran digital cu afisajul randului in curs pe care puteai face mici modificari. Acolo am luat primele lectii de scris (semi-autodidacte) care ma ajuta sa bat azi destul de rapid.

Pentru ca un astfel de obiect ne-a parasit, va invit sa va scrieti la comentarii sau pe blog amintirile cu masina de scris (daca nu aveti macar sa le imaginati).