Scrisori catre Genica

Prima data am citit cronica scrisa de Cristina Bazavan dupa spectacolul din Bucuresti. Am stiut imediat ca trebuie sa o vad pe Carole Bouquet citind Scrisorile de dragoste ale lui Antonin Artaud catre iubita lui actrita de origine romana Genica Anasthasiou

Si am reusit sa ajung... Cand a intrat pe scena, intr-un decor natural minunat cu marea pe fundal si pescarusi asezati din cand in cand pe zidul incomplet din spatele scenei am auzit soapte in jur "ce frumoasa e!". Nu e atat frumusetea in sine (sigur, ochii, corpul, tinuta) ci ceva aparte care se degaja din prezenta ei fina pe acea scena. Avea pe fundal o banda cu Artaud citind el insusi una dintre scrisori. Sunetul a disparut si Carole a continuat lectura scrisorii. Un amestec unic din textul scrisorilor, prezenta ei delicata si vocea ei cu timbru cald, puternica, aproape masculina au facut spectacolul de neuitat.

E uimitoare transformarea. Femeia frumoasa si fina devine sub unicul reflector aprins barbatul Antonin Artaud care-si transcrie in scrisori iubirea plina de patima, de egoism, de incapacitatea de a intelege, de obsesia bolii si de amprentarea opiumului. Cateodata vocea ei e un tunet, cadenta e cea a sufletului macinat, alteori redevine brusc tandra, reprezentand perfect oscilatiile unui suflet aflat pe o muchie. Dincolo de tonul grav al scrisorilor, din cand in cand razbatea cate un cuvant care detensiona brusc pentru ca apoi tenebrele sa se reastearna. Iar la final un bis in care Carole Bouquet citeste o scrisoare doar pentru a ne arata ca Antonin Artaud "poate fi lejer. Dar atunci cand nu e indragostit".