Am vazut in blogrollul meu un titlu care m-a socat "A mai plecat un mare scriitor, Constantin Stan". Am derulat pagina in jos sa vad ce a scris Costi pe blogul sau... Am sperat sa fie o alegere nefericita de cuvinte, o stire despre emigrare... Sa gasesc pe blogul sau povestea unei calatorii.
Dar nu... Din nefericire, Costi a plecat dintre noi.
Cand l-am vazut ultima data pe Costi, el era neschimbat - tanar, subtire, agil, blugist. Imaginea asta a atras alte amintiri, putine la numar fata de cate mi-as fi dorit sa am la dispozitie. Am ezitat intre tot ceea ce as putea sa scriu despre Costi: despre carti, despre om... si am cedat de fiecare data neputincioasa in fata subiectului prea vast, prea complex. Si, intrucat mereu spunea ca trebuie sa scrii despre ceea ce stii, am hotarit sa procedez intocmai.
Costi era un om extrem de inteligent, de fin, de analitic si, gratie tuturor acestor calitati conjugate cu cultura sa extraordinara, cu profesionalismul si cu insight-ul asupra vietii, reusea sa scrie niste cronici de neegalat. Atunci cand iti citea o carte, o facea cu o atentie uimitoare la cel mai mic detaliu, cu capacitatea de a se transpune intru totul in pielea scriitorului, de a-i adulmeca trairile. Iar cronicile sale pareau sectiuni anatomice transversale, consecutive din sufletul autorului. O devoalare pe care probabil niciun jurnal nu ar fi reusit sa o obtina atat de fidel si atat de concis.
"Fosnetul racoros al poemului" a fost cronica pe care a scris-o la Omul cu doua memorii. Iar cuvintele sale la aparitia Jocului Orb m-au secerat... am vazut-o acolo pe scriitoarea care as vrea sa devin, pe scriitoarea care sunt dar si pe omul care sunt, cu slabiciunile si forta aferente. Intr-o cuvantare de trei minute, Constantin Stan mi-a dezvaluit filmul unui trecut prea bine cunoscut si al unui viitor neelucidat.
Iti multumesc, Costi, si iarta-ma pentru cuvintele mele putine, pentru absentele mele care, iata, acum sunt de nerecuperat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu