Tokyo Bar

Cu siguranta nu este cea mai cunoscuta dintre piesele lui Tennessee Williams. Dar este cea mai personala. Si cu siguranta ati auzit/citit/vazut Un tramvai numit dorinta, Pisica pe acoperisul fierbinte sau Menajeria de sticla. Tokyo bar este scrisa intr-o alta perioada, in 1969, la putin timp dupa destramarea relatiei cu partenerul sau de viata de peste 14 ani (da, un scriitor care diseca atat de realist mariajul si relatiile dintre femei si barbati a fost homosexual) si dupa perioada sa de maxima creativitate care a durat pana prin 1961.

Tokyo Bar este o piesa despre artist in sine (aici un pictor dar probabil imaginea in oglinda a lui TW insusi), angoasele si vulnerabilitatile sale, artist care isi cauta locul in lumea artistica sub presiunea succesului sau anterior dar fara sa fi devenit inca nemuritor si care inca isi iubeste sotia, o partenera de viata de peste 14 ani ce nu poate trai nici cu el, nici fara el. Myriam, sotia, isi petrece timpul incercand sa evadeze din relatia cu Mark, dezastruoasa dar nu lipsita de amintiri placute, evocate de cateva ori pe parcursul piesei, si esuand in aventuri pasagere prin baruri (inclusiv in Tokyo unde se afla impreuna cu Mark pentru a se reface).

Exista o lupta mocnita intre ei, generata de iubirea care inca ii mai leaga dar care nu poate rezista abuzurilor de bautura si droguri, de munca, de adulter sau infirmitatii. Pe partea cealalta a paginii, descoperim incet ca nici ei nu pot supravietui acestei relatii.

Este un text profund, insinuant, emotionant, foarte onest cu sine... pe care am avut ocazia sa il vad intr-un montaj minimalist, foarte adecvat, insa, din pacate, inconjurata de un public dezastruos. De asta am preferat sa vorbesc despre text si nu despre teatru desi poate si acesta din urma ar fi meritat atentie.