O lectie de solidaritate

In duminica ce tocmai a trecut au sustinut examenul de rezidentiat primii mei studenti. Sper ca incercarea a trecut cu bine pentru ei si sper sa ajunga sa isi aleaga ceea ce isi doreau mai ales ca au avut o perioada destul de incarcata, va voi povesti imediat de ce. Si apoi sper sa devina medici buni si, dincolo de toate, sa fie la fel de solidari precum s-au dovedit in ultimele luni astfel incat sa reuseasca sa schimbe sistemul in bine!

Nu stiu daca atunci cand ne-am intersectat pe la Psihologie medicala, Stiintele Comportamentului Uman sau Chirurgie Generala am reusit sa transmit mare lucru (mi-ar fi placut sa retina macar cum trebuie comunicate vestile proaste dar seminarul era prea devreme in cadrul pregatirii lor astfel incat probabil ca subiectul parea mai putin important decat este in practica de zi cu zi). Stiu cu siguranta insa ca eu am invatat multe lucruri de la ei.

In primul rand, am invatat sa tin seminarii, sa interactionez, sa aplic ceea ce doar tangential retii din pedagogie. Am invatat pe propria persoana cat de greu este sa fii obiectiv cand faci evaluari. Cat de greu este sa stabilesti niste reguli de la inceput si sa te tii de ele. Am invatat ca uneori trebuie sa fii si un pic mai dur atata timp cat ceea ce sustii este corect. Am invatat ce minunat e sa afli uneori lucruri de la niste oameni doar cu un pic mai tineri dar cu siguranta din alta generatie decat a ta, ce minunat e atunci cand reusesti sa le fii apropiat dar ca asta necesita timp, disponibilitate, interes si, chiar si asa, nu e mereu o reusita garantata... Nu vreau sa se inteleaga de aici altceva decat ca, in mod special, in primul an in care am predat "procesul didactic" a fost pentru mine o cutie plina de surprize minunate.

Totusi cea mai frumoasa surpriza din partea lor a venit anul acesta cand nu mai aveam nicio legatura unii cu altii. Am asistat din partea lor la o lectie minunata de solidaritate care s-a desfasurat nu numai sub ochii mei ci si sub ochii vostri. Este vorba despre atitudinea lor de a lupta cu boala colegului lor Catalin Sandu. V-am povestit si v-am indemnat sa ii ajutati de la inceput iar acum lucrurile au intrat pe fagas... Suma stransa in acest moment a facut sa demareze tratamentul iar pe 22 noiembrie s-a terminat prima cura de chimioterapie. Ei bine, oamenii acestia, aflati intre examenul de licenta si concursul de rezidentiat, doua momente cheie in parcursul oricarui medic in Romania, s-au aliat indiferent de cat de bine se cunosteau inainte, de cat de bine se intelegeau si au facut un site despre Catalin, au scris scrisori in dreapta si in stanga, au organizat un flashmob la Universitate care a atras atentia intregii prese, au cooptat echipa Steaua, au organizat un concert cu Benetone Band, au alergat la un cros umanitar Aripi deschise, au ras printre lacrimi la un stand up comedii cu Aristocratii, au organizat o licitatie caritabila si au chemat lumea la spectacolul Podu la care insusi Horatiu Malaele, artistul favorit al lui Catalin, a jucat pentru aceasta cauza.

Ii tin pumnii lui Catalin Sandu sa se insanatoseasca si sa revina alaturi de ei. Dar le tin pumnii si lor tuturor. Sper ca au inteles ei insisi lectia pe care ne-au servit-o noua celorlalti:  solidaritatea poate misca muntii din loc. Solidaritatea voastra va poate emotiona pe voi, ne poate emotiona pe noi ceilalti si poate schimba lucrurile la o scara la care nimic altceva nu poate ajunge. Asta inseamna ca nu depinde de altii sa ne faca mai buna lumea in care traim. Poate depinde de noi: spre exemplu, poate depinde de noi, medicii, sa fim suficient de pregatiti, de motivati si de solidari incat sa schimbam sistemul medical din care facem parte. Poate depinde de noi, rezidentii, sa cerem la unison un rezidentiat asa cum ni-l dorim in care toate elementele din curricula sa se regaseasca in pregatirea practica. Poate depinde de noi, romanii, sa ne comportam civilizat si sa reclamam societatii acelasi comportament decent si responsabil. Si asa mai departe... Sigur ca lucrurile pot escalada... Dar un pas ar fi sa se inceapa de la mai putin. Sa se inceapa, spre exemplu, cu solidaritatea unei generatii. Succes!

Comentarii

  1. Cata este un coleg deosebit! A reusit sa solidarizeze o intreaga generatie de absolventi, rezidenti, medici, dar si oameni simpli - care nu l-au cunoscut niciodata. Am reusit sa strangem donatii in timp record! Nici o organizatie umanitara nu a crezut ca o sa reusim. Acum nu ne ramane decat sa Il rugam pe Dumnezeu sa ne asculte rugaciunile si sa vada toata aceasta solidaritate.
    Septembrie-noiembrie 2011 a fost cea mai stresanta, trista, demoralizanta, dar si cea mai organizata perioada din viata mea. Am invatat multe in aceste luni, cel mai important este ca se poate! sa ne organizam, sa colaboram, sa ajutam. Putem face o echipa! ne trebuiesc doar proiecte in care sa credem!

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, Lorena M, de acord.
    Un singur lucru: proiectele tot de la voi/noi trebuie sa vina...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu