Noului trend ii rezista o singura categorie: persoanele cu studii superioare. La polul celor mai expusi sa nasca in afara unui mariaj se numara rasa neagra si persoanele care au absolvit maxim liceul. Totusi, foarte frecvent, situatia se regaseste in cazul studentilor care traiesc intr-un cuplu stabil. Cat de stabile sunt relatiile e greu de spus dar s-a constatat ca au sanse de doua ori mai mari sa se dizolve fata de casatorii. Aproximativ 2/3 dintre cuplurile necasatorite se despart inaintea aniversarii de 10 ani a copilului.
Cauzele sunt enumerate in articol si foarte intuibile: saracie, faptul ca ei nu mai pot asigura bugetul, faptul ca ele muncesc cot la cot si pot singure sa asigure intretinerea, lipsa de incredere in institutia casatoriei din cauza experientelor din jur sau a experientei parintilor etc.
Desigur nu sunt partizan al ideii ca trebuie sa stai intr-o casnicie in pofida absentei dragostei si intelegerii. Chiar cred ca poate avea consecinte mult mai dezastruoase asupra copilului, modului in care ajunge sa vada familia si dragostea, asupra compromisurilor pe care le va accepta in viitoarea lui viata de adult. Si are consecinte infioratoare asupra proprii vieti. Dar sunt un partizan al casatoriei in general - de mult vreau sa scriu un post pe tema asta, cu istoria, cresterea si descresterea sa - chiar daca ii inteleg pe cei care hotarasc sa nu oficializeze.
Ideea ca vrei sa iti petreci viata cu celalalt si ca numarul de ani si vastitatea situatiilor - unele bune dar cu siguranta, prin mersul vietii, multe mai putin frumoase - nu te infricoseaza, ideea ca celalalt e acasa si, atat timp cat sunteti impreuna, puteti fi oriunde dar si ideea ca accepti sa faci "pariul", fara sa iti fie teama de succes sau de esec, ca iti asumi alegerea in cel mai mic detaliu si intelegi sa lupti pentru ea inainte de a-i pune punct imi plac. Ma gandesc ca din ce in ce mai putini dintre cei care se casatoresc o fac pentru constrangeri sociale, pentru reputatie, multi o fac din curaj. Cum in majoritatea tarilor exista prevederi legale care stimuleaza concubinajul din punctul de vedere al impozitelor si cum din ce in ce mai multe femei isi castiga bine existenta ma gandesc ca sunt tot mai putini si cei care fac pasul pentru bani (vanatorii de averi se exclud dar cati sunt in situatia asta?). Probabil ca, fara sa vreau, ma refer in special la cei cu studii superioare...pentru ca imi e mai putin familiara situatia altor medii. Cumva cred ca si pentru copii e mai bine, e mai sigur, e mai "stabil", e un model mai frumos, ii ajuta sa isi aseze mai usor valorile si in functie de cat inteleg parintii sa le vorbeasca...
Dar lumea noastra se misca, se schimba... Prefer "se schimba" lui "evolueaza" pentru ca nu sunt sigura de sensul schimbarii. Vorbim de egalitate, de noi principii care par sa conduca spre mai putin mister, spre mai multa echitate, cu bune si rele, spre schimbari de identitate, ca tot avem Proiectul Jocul Orb... Nu cred insa ca suntem mai feriti de pericole daca nu riscam. Poate suntem mai feriti de complicatii, dar frumusetea uneori e complicata... si reversul ei la fel:). A aduce un copil pe lume devine acum din ce in ce mai mult un gest personal "vreau sa imi asigur continuitatea" decat unul de cuplu... E ok, parintii singuri reusesc de multe ori sa isi creasca foarte frumos copiii mai ales atunci cand sunt feriti de saracie si pot asigura supravegherea lor continua (baby-sitter, bunici, gradinita etc). Dar atunci cand se ofera ocazia si in loc de doua individualitati cu un urmas se poate forma o familie, probabil ca merita incercat...
Casatoria e un pic over-hyped, IMHO. Intr-adevar, e un foarte bun, cum sa-i zic, mod de a te asigura ca nu esti singur pe lume, ca orice ti s-ar intampla e cineva langa tine care iti poate tine spatele cat timp tu esti in incapacitate de munca, de viata, de whatever. Cum ziceam, e o asigurare. Oamenii in decursul veacurilor si mileniilor si-au data seama de lucrul asta, si d-aia casatoria pare o institutie ancestrala. Ideea e ca casatoria cum o stim noi acum, el si ea in caminul lor conjugal fericiti si atat, e o inventie relativ moderna, din perioada industriala. Pana nu demult tinerii casatoriti nu paraseau marele camin familial, traiau toti sub acelasi acoperis, sau pe acelasi domeniu/pamanturi, bunici, tati, veri, matusi, el, ea.
RăspundețiȘtergereDe aceea din punctul meu de vedere casatoria nu e un risc, pare mai riscant sa incerci sa traiesti singur si sa infrunti toate chestiile astea interesante cu care ne confruntam zi de zi tu cu tine insuti. Singurul risc existent e un cost de oportunitate, timpul pe care, sa zicem, il poti pierde intr-o casatorie esuata cat timp crezi ca ai fi putut face ceva mai intreresant. Dar, cum spun americanii, eu il vad doar ca pe un "cost of doing business" :)
Cam asta incercam sa scriu: am impresia ca s-a schimbat perceptia - pare mult mai riscant sa te casatoresti.
ȘtergereExista un cost of doing business, de acord, un fel de restrictie asupra libertatii de a experimenta.
De asemenea, cred ca exista si un risc financiar - am mai scris undeva ca un cunoscut mi-a spus "divortul e scump" - dintr-o data se reduce nivelul de viata, schimbi locuinta, imparti obiectele etc. De multe ori, cand nu esti casatorit esti mai atent. Probabil ca prenuptialele raman ceva rar.
De asmenea, cred ca exista si un cost psihologic al unei casnicii ratate. Mai frecvent il platesc amandoi, cateodata unul singur, rareori niciunul. Conceptul il avem totusi in minte scris cu majuscule de cand eram copii (multi dintre noi, cel putin). O casnicie destramata e perceputa ca un esec, macar undeva intr-un colt al mintii
Mai poate exista si un cost social -in multe cazuri ti se impart prietenii. Desi poate costul asta e chiar mai accentuat pentru cuplurile necasatorite, nu stiu...
Dialogai intr-un topic recent despre identitati in incercarea de a defini diferitele tipuri. Primeai raspunsuri despre relativa suprapunere a diferitelor identitati. Sunt de acord. Partial. Defapt cred ca fiecare are mai multe identitati, fie sociale fie personale, care partial se suprapun. Sunt menite, cred eu, adaptarii continue la mediu si situatii. Sunt identitati partial falsificate, dar cu scop as zice nobil. Una singura din acestea nu poarta nici o “masca”, aceasta fiind cea reala, esentiala, dar este cea mai ascunsa si cel mai greu de dibuit de catre altii. De ce iti spun lucrurile astea? Pentru ca …
RăspundețiȘtergereFamilia este un univers care ofera in primul rand un fel de stabilitate cum spui dar nu numai copiilor ci si partenerilor. Este un concept atat de linistit si linistitor incat nu poate fi constientizat complet decat in situatii trepidante de criza (…familiala…). Este locul si momentul in care ritmul alert al vietii se mai domoleste. Iti poate oferi sansa de a analiza atat propria identitate cat si pe a partenerului, de a te apropia de cea reala; pentru ca in acest mediu nu trebuie sa mai oscilezi asa de alert intre diferitele identitati, nu trebuie sa mai falsifici. Poate fi o solutie catre descoperirea esentei propriei identitati (nu si singura). Destramarea familiei poate avea multe motive dar in realitate poate fi vorba despre incompatiilitate intre esente. Dar asta-i poate o alta discutie.
Te schimbi? “Evoluezi”? Deunazi vorbeai despre “pace”-ul tau alert, despre asincronism cu cei care te fac sa astepti sau cu ce este “domol”. Astazi oferi conceptul de familie, de stabilitate, unde trebuie sa si astepti, accepti se pare aceasta provocare. Vorbesti despre copii si mediul lor ideal. Sa inteleg ca ti-ai construit cuibul?
Cateva idei. Anonimul.
Am lasat raspunsul asta mai la urma pentru ca e complex.
ȘtergereNu stiu daca sunt cu adevarat mai multe identitati. Probabil ca sunt mai multe feluri in care putem defini/judeca identitatea. Cel putin asta ar putea reiesi la prima vedere din distinctia identitate personala-constiinta/identitate sociala facuta de Bogdan Voicu si de Vlad Stroescu.
Sunt total de acord cu portretul familiei. In ceea ce priveste modul diferit in care vad lucrurile probabil ca, plastic spus, depinde daca scriu de acasa sau de la spital. Am doua lumi, poate chiar mai multe daca numeri scrisul, probabil ca ritmul si lumea se vad diferit.
In concluzie doar un vers de Neruda "sucede que soy y que sigo". Sau tot poemul - http://www.neruda.uchile.cl/obra/obraestravagario1.html
Casatoria este, poate.. cea mai importanta decizie a vietii noastre; Este inca o "valoare" pentru cei ce realizeaza la timp ca cele mai mari satisfactii vin de acasa, din familie; Avem "privilegiul" sa ne alegem partenerul pentru ceea ce pretuim mai mult la un om, nu pentru nume, bani, viza..samd, dar ne este tot mai greu sa luam decizii "pentru toata viata";
RăspundețiȘtergereAm citit recent o carte minunat scrisa de u jurnalist de la NY Times, David Brooks, care aduce argumente frumoase pentru ceea ce am spus mai sus; Cartea se numeste "the Social Animal" si v-o recomand cu drag.
Da, e o lume tot mai in miscare, tot mai globalizata si mai plina de oportunitati pe care e greu uneori sa le sincronizezi cu celalalt. De aceea pare ca e mai usor sa nu ai atasament.
ȘtergereIn realitate, pentru multe cupluri care functioneaza, probabil ca deciziile astea se pot lua si in doi. Renuntarile se pot alterna...Depinde de miza, sa nu lase urme.
Voi cauta cartea, pare interesanta.