Despre realism, de aceasta data

De obicei va vand idealuri, si vise, si idei frumoase, va vorbesc despre dragoste, si mariaj, si oameni care imbatranesc impreuna, despre arta, despre iubire din nou, oricui i-ar fi destinata: celuilalt, copiilor, profesiei, vocatiei etc.

Astazi, insa, am avut o discutie interesanta cu colegii... cu ton de gluma dar cu miez serios si... am fost realista, in ciuda uimirii grupului si deci presiunii de a fi idealista. Nu exista garantii in viata - nu poti sa stii ca o sa-l iubesti mereu pe celalalt, ca vei fi mereu fericit/a cu ea/el daca te iubeste, ca te vei purta mereu corect, indiferent de imprejurari. Nu exista garantii pentru nimic, stiu asta si de aceea refuz sa spun cuvintele "intotdeauna", "niciodata". Nu vreau sa fac demagogie. Vreau sa raman cu picioarele pe pamant, sa evaluez corect situatiile si viata, nu sa traiesc cu ganduri de suicid de fiecare data cand turnura pe care o ia realitatea se departeaza de asteptarile mele...

Pe de alta parte, cred ca nu are cum sa izbuteasca planul de a imbatrani frumos in doi daca nu te comporti in fiecare minut ca si cum ai crede ca viata nu poate exista altfel. Daca nu te comporti ca si cand l-ai fi spus atat pe "intotdeauna" cat si pe "niciodata" raspicat si ferm.  Daca nu traiesti clipa cu sentimentul ca e planul definitiv al vietii tale.

Aparent, acesta este unul din motivele pentru care casatoria traieste o criza in epoca noastra. Pentru ca stim ca poate fi oricand intrerupta fara consecinte. Si,din cauza acestui fapt care este, pana la urma, si un lucru bun, nu multi sunt cei care inteleg ca, desi asa stau lucrurile, trebuie sa traiasca facand abstractie de informatia de mai sus.

Ma fascineaza acest dublu standard. Nu pretind ca il inteleg deplin si e foarte posibil sa va mai bat cu el la cap. Dar cred ca imi place sa fiu realista si idealista, deopotriva...

Comentarii

  1. 'Pentru ca stim ca poate fi oricand intrerupta fara consecinte.' trebuie sa te contrazic, nimic nu se intampla fara consecinte. chiar daca nu vezi consecintele unui divort, asta nu inseamna ca ele nu exista. sau ca nu le vei vedea, la un moment dat. mai ales cand la mijloc sunt copii, care, intre noi fiind vorba, le resimt din plin. asa ca nu, mai ales pt un copil provenit din doi parinti divortati, casatoria nu e o stare temporara. reflectezi de 10 ori inainte de a lua o asemenea decizie incercand sa eviti ca macar copii tai sa nu treaca prin ce ai trecut tu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @ Andreea C: sunt convinsa ca ai dreptate si ca reprezinta impresia unui procent important de copii din generatia noastra. Pe de alta parte, exista societati in care lucrurile nu mai sunt percepute la fel. Stiu ca in tarile nordice exista "ai mei, ai tai, ai nostri" destul de frecvent... Nu spun ca e bine sau ca e rau. Spun doar ca societatea e dinamica.
      Pe de alta parte, inteleg ca vrei sa iti protejezi copilul de ceea ce ai trait tu dar asta poate sa insemne si ca, pana la urma, risti sa il impregnezi de propriile tale traume si temeri chiar daca el, independent, nu le-ar trai la fel
      Dar iti inteleg totusi foarte bine punctul de vedere si mai ales de ce simti asa.

      Ștergere
  2. > Daca nu te comporti ca si cand l-ai fi spus atat pe "intotdeauna" cat si pe "niciodata" raspicat si ferm. Daca nu traiesti clipa cu sentimentul ca e planul definitiv al vietii tale.

    La barbati e mai complicat. Oricat de mult ar iubi o femeie, care sa zicem ca e nevasta lor, de la o varsta incolo apar alte si alte lucruri care capata o importanta la fel de mare. Normal si logic ca orice barbat la un moment dat ar fi in stare sa strabata munti si oceane pt. a fi cu cineva, dar la fel ca si cu Vronski si Anna Karenina, apar alte chllenge-uri :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt mare fan al "la barbati", "la femei" :). Daca dpdv cultural femeile au deprins altfel de roluri si atitudini in relatia de cuplu, nu inseamna neaparat ca tenebrele sufletului nu sunt aceleasi ... Iar rolul cultural se modifica din ce in ce mai mult...

      Ștergere
    2. dar in ciuda lui "ar fi bine" din postul meu, sunt constienta ca e imposibil... you're right.

      Ștergere
  3. asa si trebuie,idealist si realist deopotriva, pentru ca noi oamenii nu putem fi impartiti in categorii fixe, suntem prea complecși...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asa trebuie dar nu sunt convinsa ca stapanim prea bine calea de mijloc...

      Ștergere

Trimiteți un comentariu