Inspiratie, povesti si acasa

In orasul in care ma aflu astazi era innorat, statea sa ploua, lumina avea o culoare densa, aproape gri... Mai mereu cand vremea e asa imi amintesc de copilaria mea la Bucium... Probabil pentru ca acolo se intampla frecvent sa ploua, ocazie cu care ma refugiam in camera "din jos" sa citesc, sa privesc ulita uda si sa ascult deopotriva ropotul ploii si trosnetul lemnelor din soba. Si visam, si-mi spuneam povesti pe care le inventam pe loc, si citeam din nou... Acolo s-au petrecut si povestile fratilor Grimm, si Ultimul Mohican de Fenimore Cooper, si Cararea pierduta a lui Alain Fournier... Tot acolo intr-o alta camera aveam bibelouri (obiecte pe care astazi nu le-as folosi in decorarea casei dar asta nu are nicio importanta aici): cateodata ma intindeam la pranz in patul acela si priveam ore in sir (pana cand era ora de trezit) un bibelou cu o femeie imbracata stil 1850 calarind un cal ce se ridicase in doua picioare. Nici nu va spun eroina cator povesti a fost sarmana calareata.

***

Mi-ar placea sa imi pot actualiza povestile din copilarie astfel incat sa nu imi tradez visele de atunci. Bibeloul cu calareata este un bun (chiar daca naiv) motiv sa iau ore de echitatie... Cine stie cand ma voi intreba daca am devenit intr-adevar femeia care imi doream in copilarie sa devin. Cine stie cand patul lui Procust va fi construit dupa mintea unui copil. Just stay true to your dreams...

***

Si astazi imi plac povestile. Imi plac oamenii care duc cu sine o poveste. Ana Maria Onisei l-a intervievat pe Amos Oz si, printre marturisirile din interviu, m-a frapat exact aceasta destainuire: " Îmi imaginez lucruri tot timpul. E la fel de important pentru mine ca respiratul. E ceva ce mi se întâmplă mereu. Privesc oamenii şi-ncep să ţes o poveste."

Mi se intampla la fel mai tot timpul. Stiu sa va spun o poveste despre unii dintre oamenii pe care ii intalnesc, despre voi... o poveste imaginata care poate nu are nimic de a face cu viata voastra reala. Si stiu sa fac diferenta, si stiu sa iubesc si povestile reale...

***

O revista de mana a doua a sarbatorit recent 10 ani, ocazie cu care a intrebat vedetele unde se simt acasa. Raspunsurile au avut un singur numitor comun: copilaria. Ei si ele se simteau mai mereu acasa in satul in care au copilarit. E o falsa impresie. Regasim locurile, parfumul, linistea, persoana pierduta din noi, regasim energia si pacea interioara dar ... nu pe acasa. Incercati sa locuiti vreo doi ani in locurile unde ati copilarit si dupa aia redefinim acasa. Poate ca nu mai avem acasa sau poate, pur si simplu, nu stim sa il cladim frumos pe acasa acolo unde locuim... Dar despre asta in episodul viitor!:) Stay tuned on Jocul orb!