Din tot timpul petrecut pe calculator la jocuri (care in cazul meu nu e remarcabil dar... exista), este probabil jocul pe care il regret cel mai putin. Inteleg poate astazi mai bine ce inseamna sa fii edil datorita acestei experiente. Sigur, nu la nivel teoretic ci practic, experienta din Caesar mi se pare relavanta pentru ceea ce inseamna echilibrul dintre masurile fiscale si economice si gradul de satisfactie al populatiei. De cate ori am incercat sa ma distantez si sa privesc politica unui oras ca parte a acestui joc, a functionat. Si poate ar trebui sa fie proba pentru admiterea pe listele la primarie, o proba pe care ar putea-o trece chiar si cei care nu au bacul daca ar fi suficient de priceputi in gospodarire.
Aceasta aplicabilitate practica mi-a atras atentia. Jocul in general este un bun instrument de invatare dar, desigur, e important ca notiunile pe care le transmite sa fie corecte. Stiu de existenta Second life, The sims si a jocurilor video violente si am reflectat mult in ce masura modeleaza ei trasaturile de personalitate ale generatiilor care cresc cu aceste jocuri. Mi se pare ca, daca in generatia mea, jocul era un intermezzo intre teme si activitatile de grup si, pentru cativa, intre alte activitati solitare de loisir (citit, ascultat muzica, documentat despre diverse pasiuni), astazi jocurile video sunt parte integranta a dezvoltarii copiilor. Poate pentru ca parintii sunt mai permisivi sau mai ocupati, poate pentru ca mereu exista argumentul ca nu poti sa privezi copilul de ceea ce intreaga sa generatie apreciaza pentru a nu-i crea frustrari, poate pentru ca totul e asa de usor de obtinut la un click distanta...
Nu vreau sa vorbesc cu aceasta ocazie despre violenta. Am mentionat-o, cred, la cazul Merah si au mai vorbit multi altii despre acest aspect.
Vreau sa vorbesc despre altceva ce realitatea virtuala risca sa produca: disolutia responsabilitatii.In jocurile virtuale, in special in cele in care traiesti o viata virtuala cu activitati domestice cum sunt cazurile citate mai sus, toate lucrurile sunt usor de obtinut si de desfacut. Cu trei clickuri faci o relatie sa infloreasca, inca trei clickuri si devine casnicie, doua clickuri mai tarziu apare un copil, un click si divortezi... Moare copilul, animalul, floarea, nu e nici o problema: cu un click faci altul. N-ai intrat in joc trei zile, ai fost concediat, incepi alta cariera etc. Ai murit, recreezi alt sim cu aceleasi trasaturi...
Daca vreti, aceasta este imaginea pe care copiii de varsta mijlocie o desprind despre viata... "C'est pas grave". Si uneori si adultii... Jocul imita intr-atat de fidel viata reala incat cred ca pentru unii dintre ei poate fi luat ca model. Uneori intr-un sens pozitiv: in functie de trasaturile fundamentale pe care le selectionez pentru personajul tau, el se comporta intr-un anumit fel, are anumite atitudini si executa si singur anumite actiuni. Insa intr-un sens general, cred ca aboleste responsabilitatea si comportamentul preventiv fata de erori. In realitate nu avem undo...
E într-adevăr un risc. Altfel, deocamdată cifrele spun că consumul de loisir electronic se transpune mai degrabă în creștere a relațiilor sociale. Cât despre Caesar ... eu aș introduce trecerea de nivelul 10-15 ca probă obligatorie pentru candidații la orice funcție publică ;)
RăspundețiȘtergereAh, nu stiam ce arata cifrele, e interesant... Desi cred ca asta nu contrazice neaparat textul. Ma gandeam doar ca scade responsabilitatea fata de propriile actiuni/decizii. Ar fi interesat de cuantificat asta, daca se poate...
RăspundețiȘtergereSi ma bucur ca ma incurajezi cu Caesar si edilii:)). In timp ce scriam ma gandeam cu teama ca va suna ridicol :)