In preziua nuntii, mama sotului a venit sa o ceara de la unchiul ei (prietena mea nu mai are tata). Cu aceasta ocazie, i-a oferit acestuia cadouri in aur. Unchiul si-a dat acordul prin urmare "afacerea" putea fi finalizata. Am spus afacerea pentru ca a doua zi, prietena mea, viitorul ei sot (un om bun si tolerant, la fel de detasat de traditie precum ea) si familiile lor s-au prezentat la oficiul starii civile. Prietena mea a fost lasata singura intr-un hol, in timp ce ei, barbatii, au intrat sa parafeze afacerea. Niciun act nu este emis in urma unei casatorii oficiale in tarile magrebiene decat atunci cand acesta serveste pentru uz international. Insa in Algeria o casatorie poate fi desfacuta pur si simplu atunci cand sotul hotaraste sa-si repudieze sotia. In 2011.
Noaptea nuntii nu a fost mai spectaculoasa. Prietena mea a fost imbracata si aranjata si dusa intr-un fel de camera in care urma sa primeasca ceva cadouri si sa-si astepte sotul. Din camera ei, singura, a putut asculta cateva ore bune cum invitatii se distreaza si se bucura de nunta ei la care de fapt ea nu participa. Sigur, odata cu finalizarea traditiilor, prietena mea si sotul ei au avut grija sa-si organizeze singuri petreceri si motive de bucurie. Insa relatarea nuntii ei mi-a dat totusi fiori.
Filmul lui Radu Mihaileanu, La Source des Femmes, a reiterat acesti fiori. Actiunea se desfasoara intr-un mic sat marocan lipsit de apa unde femeile sunt cele care aduc apa coborand galetile pe stanci abrupte in timp ce ei se multumesc sa stea la crasma, depanand amintiri din razboiul colonialist. Una dintre femei avorteaza la inceputul filmului ceea ce o face pe Leila, o "straina" din alt sat casatorita cu invatatorul, sa reflecteze la faptul ca multe dintre ele pierdusera sarcini astfel si sa incerce sa le convinga pe celelalte femei din sat sa schimbe ceva. Calea pe care o aleg pentru a-si convinge sotii sa aduca apa in sat este greva iubirii... Unele femei vor fi violate, altele batute de soti, altele "doar" maltratate verbal. Leila, singura femeie care stie sa citeasca din sat, este insa iubita si sprijinita de sotul ei care o consiliaza inclusiv in ceea ce priveste confruntarea cu Imam-ul.
Filmul m-a emotionat cu atat mai mult cu cat reuseste sa abordeze mai multe teme inca de actualitate in societatea magrebiana: casatoriile aranjate, virginitatea inainte de casatorie, repudierea femeilor, interzicerea contraceptiei, miturile asupra sterilitatii, violenta conjugala, inclusiv violul, extremismul religios, multiplele interpretari ale Coranului, aplicarea chariei, inclusiv portul valului, scolarizarea si educatia, percepute uneori ca o sursa de probleme, in loc de sursa de solutii, inegalitatea sanselor la educatie, accesul la apa si consecintele asupra biodiversitatii... Asa cum a facut in celelalte filme vazute de mine (Trenul vietii si Concertul), Radu Mihaileanu reuseste sa atinga toate aceste teme cu delicatete, prezentand o poveste alegorica, punctuata de traditii populare (mesajele barbati femei sunt transmise adeseori prin canturi populare) asa cum in alte pelicule era punctuata prin umor.
Daca ar fi sa reprosez ceva, probabil personajul lui Sami, sotul Leilei, da dovada de o anumita inconstanta. In general, carturar domol, bland, tandru, sensibil, el este totusi capabil de doua izbucniri de furie uimitoare, dar se repliaza imediat si radical... Iar daca ar fi sa aleg o curiozitate, aceasta este rolul telenovelelor (pe care personajele din film le urmaresc). Daca in general le-as prezenta ca pe niste seriale ieftine, lipsite de substanta artistica, hiper-explicite, niste sub-produse culturale, odata cu acest film am realizat ca pana si astfel de productii pot avea un rol educativ important. Intr-o societate marcata de superioritatea barbatului, de violenta lui fizica si verbala, un altfel de model de relatie barbat-femeie, fie el si excesiv de siropos, poate fi binevenit, poate ajuta la emancipare si la iluminare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu