Cand pe fata se citeste invidia...

S-a mai spus: frumusetea sta si in ochii celui care ii priveste pe ceilalti. Recunosc ca oamenii inteligenti ma fascineaza rapid si ii vad poate mai frumosi decat sunt. Recunosc ca pe cei care sunt capabili sa-mi vorbeasca despre carti sau despre arta intr-un mod relevant ii tin minte si, mai presus de orice detaliu fizic, le tin minte privirea. Imi plac interlocutorii vii la minte, cei care fac observatii fine, chiar si inconjurate de o pelicula de excentricitate, imi plac oamenii inteligenti, imi plac cei care nu au nevoie de o gramada de cuvinte pentru a fi expresivi (desi eu, din pacate, am nevoie de o gramada de cuvinte).

Oamenii care au toate aceste calitati sunt, pentru mine, frumosi. Dar o singura remarca poate uneori schimba totul. Cand pe fata se citeste invidia sau meschinaria, oamenii devin aproape instantaneu urati. Rautatile muieresti atat la barbati cat si la femei sunt dezgustatoare. Si atat de transparente...

Spre deosebire de critica de substanta, care poate exista - nu suntem siliti sa ii placem pe toti pentru a putea fi considerati frumosi noi insine -, critica asta legata de forma, bucuria mediocra si indecenta de a spune o mica rautate, surasul viclean ce se alatura sunt doar cateva dintre micile detalii care alcatuiesc transformarea unui chip normal intr-unul hidos.

Ceea ce ma surprinde, nu e existenta invidiei sau meschinariei... ci aparitia ei la oameni care n-ar avea niciun motiv sa se hraneasca din asa ceva din moment ce au la dispozitie multe alte forme de expresie mai relevante. La acesti oameni, aparitia micilor rautati ma lasa perplexa, nedumerita...

La ceilalti, e doar o usoara stare de jena... Nu pot incuviinta, de vreme ce nu sunt de acord... Nu intru in controverse pentru ca uneori este posibil sa-mi displaca cel/cea despre care e vorba dar nu din aceleasi motive... As prefera de multe ori sa nu fi fost in incapere. Ma simt uneori jenata sa il ascult pe celalalt la fel cum simt nevoia sa schimb canalul cand vorbeste Becali la televizor.

Mai e de raspuns la o singura intrebare... I am not a saint... si probabil ca m-au erodat de-a lungul timpului ganduri care ma faceau mai urata... Dar incerc sa le minimalizez si sa ma concentrez asupra lucrurilor care imi aduc motivatii pozitive. Sa ma compar cu cei care ar fi in dezavantaj doar ca sa-mi cresc stima de sine pare facil. Sa-mi pierd timpul inventariind gloria altora (cand ar fi poate mai interesanta metoda) e inutil.

Pe taramurile care-mi plac, lumea face exercitii de admiratie :)