Cu cine as fi votat...

Nu sunt in Bucuresti astazi deci nu am cum sa votez...

Am asistat insa la o campanie fara precedent dusa de oameni care imi plac pentru Nicusor Dan. A inceput cu prezentarea lui in ultimul numar al revistei DOR si a continuat cu numeroase mesaje pe bloguri, pe retelele sociale si in presa... Asa cum comentan la un post de pe blogul lui Bogdan Voicu, nu imi place prea tare Nicusor Dan. Bogdan Naumovici a sintetizat foarte bine lucrul asta pe Facebook: n-are carisma, nu are foarte multe lucruri de spus, proiectele sunt uneori antiprogresiste, nu are echipa si este cam de stanga.

Un singur lucru insa este diferit la aceste alegeri si, poate numai intamplator, diferitul s-a acumulat langa numele lui Nicusor Dan: o intreaga clasa de oameni frumosi, destepti, dinamici s-au adunat sa-l sustina. Nu este vorba neaparat despre ceea ce este si despre ceea ce vrea sa faca ND, ci despre faptul ca votandu-l pe ND se poate transmite democratic un mesaj fara precedent:

Detestam clasa politica actuala. Ne dezgusta aroganta lor de parveniti fara educatie, fara valori, fara viziune... Vrem oameni inteligenti si hotariti care sa isi faca treaba pentru care sunt votati, nu mici afaceristi de cartier care s-au gandit sa faca din tara un butic ceva mai mare. Vrem infrastructura, economie, educatie, cultura si sanatate la nivel european. Si un Bucuresti mai aranjat, mai decongestionat...

Nu stiu daca ND ar putea face oricare dintre aceste lucruri. Am dubii ca este intr-atat de bun ca gospodar sau intr-atat de vizionar... Insa simplul fapt ca a reusit sa coaguleze in jurul lui o clasa intreaga de oameni care sunt buni jurnalisti, buni intelectuali, buni artisti, buni sociologi, buni arhitecti sau medici sau avocati este, in sine, o poarta deschisa spre un viitor mai bun.

Comentarii

  1. Naumovici nu e individul care a primit 1,3 milioane Euro de la RMGC pt campania in favoarea Rosiei Montane?
    Ar trebui sa aiba bunul-simt de-a tacea in privinta lui ND.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma tem ca nu m-am facut foarte bine inteleasa :)

    Desi a enumerat defectele lui ND, Naumovici a afirmat ca e totusi singurul candidat pe care il sustine pentru ca reprezinta o schimbare in constiinta publica...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu