The extent of love

Edith are 43 de ani. A ajuns la noi in urma cu vreo 8 luni cand a fost diagnosticata cu o tumora de rect mediu, fara metastaze vizibile la CT. A venit la prima consultatie insotita de sotul ei care a tinut-o in permanenta de mana. Au pus impreuna toate intrebarile, educati dar bine organizati, ca o adevarata echipa. In acel moment indicatia era de radiochimioterapie preoperatorie...ceea ce a si facut si s-a intors pentru interventia chirurgicala. Imagistica nu arata nimic in plus asa ca am operat-o...

Dupa o rezectie anterioara de rect recuperarea postoperatorie nu e neaparat usoara. Nici in cazul ei nu a fost floare la ureche insa Edith nu s-a plans niciun moment, a semnalat ceea ce era de semnalat cu rigurozitate, a solicitat ingrijiri si antialgice atunci cand era cazul dar a fost mereu foarte interiorizata. Discuta zi si noapte cu sotul ei (cumva diagnosticul a ramas mult timp un soc pentru amandoi, fapt normal daca tinem cont de varsta tanara si, apoi, fapt normal in general in boala asta). El era mereu acolo, copiii veneau in vizita din cand in cand, parintii ei la fel. Dar el o tinea mereu de mana.

Rezultatul histopatologic a aratat ca unii ganglioni erau afectati... Ceea ce insemna chimioterapie postoperatorie. Hotarata ca de obicei sa lupte, sa scape, Edith a inceput chimioterapia. Imagistica de la jumatatea perioadei de chimio a aratat insa o posibila metastaza vertebrala cervicala pentru care a facut radioterapie. Apoi s-a ridicat suspiciunea asupra unei metastaze in ficat... Chimio din nou... Cand a mai venit la noi in consultatii postoperatorii - acum 2 luni, era insotita de sotul ei, aceeasi mana a ei strecurata in mana lui, aceleasi intrebari puse la unison.

Saptamana trecuta ea avea dureri lombare foarte mari, calmate cu greu de tot felul de antialgice puternice. Trebuia sa ii inchidem ileostoma dar evident aveam de facut cateva examene in plus. Cand a venit la urgente a fost adusa de sotul ei dar acesta a plecat relativ rapid dupa ce am spitalizat-o. In fiecare seara la contravizita, o gaseam topita de durerea calmata cu greu de morfina, durere despre care stim ca vine dintr-o noua serie de metastaze vertebrale, sub ochii parintilor ei, o mama subtire, sportiva, tunsa scurt, desfigurata de durerea de a-si vedea fiica in suferinta, un tata atletic, dinamic sisuportiv. Pe sot l-am vazut intr-o singura seara, impreuna cu baiatul cel mare. Nu stiu nimic mai mult... si poate ma insel dar involuntar rasare o intrebare

Is there a limit for the extent of love?

Comentarii

  1. In situatia descrisa de dumneavoastra intrebarea nu isi poate gasi un raspuns.

    Acum cativa ani am avut un caz asemanator al unui domn de 53 de ani care la prima interventie chirurgicala a fost supravegheat de concubina, concubina extrem de afectata de gravitatea diagnosticului, dar in acelasi timp extrem de suportiva.

    In cursul spitalizarilor ulterioare cand metastazele si-au facut simtita din plin prezenta, acelasi domn a fost asistat de catre sotie. Pana la sfarsit (si e lesne de inteles despre ce sfarsit vorbim aici) nu am mai avut ocazia de a da ochii cu prima insotitoare a pacientului.

    Tot involuntar mi-am pus aceeasi intrebare. Si, voluntar de data asta, am cazut de acord cu mine insumi ca nu are rost sa fortez un raspuns devreme ce nu cunosc in amanunt persoanele sau dinamica relatiei lor.

    Prin urmare intrebarea dumneavoastra accepta urmatorul raspuns: depinde de persoane si circumstante.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. P.S. "Devreme" a se citi "de vreme" ... mea culpa

      Ștergere
    2. Si aici (ca probabil si in exemplul dat de mine) pot fi o groaza de variante.

      Am vazut odata un fim - Intersection, parca - in care sotia si amanta se protejau reciproc in momentul mortii tipului...

      Nu ii cunosc dar, intr-o lume civilizata, ar putea fi si un fel de armistitiu in final de viata intre cele doua vieti paralele. Sau, in cotidian, ar putea fi simplu reorientarea amantei spre cineva de... perspectiva.

      Oricum ar fi, finalul de viata genereaza niste situatii delicate din multe puncte de vedere

      Ștergere
  2. Intotdeauna exista o limita. S-ar putea sa nu stii unde e limita, dar ea e acolo...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-mi place sa constientizez asta dar este, foarte probabil, adevarat...

      Ștergere
  3. Poate ca este o limita a dragostei... dar nu este neaparat ceva rau. Daca eu as fi in aceeasi situatie - cred ca m-ar durea mai mult sa vad durerea din ochii celor care ma iubesc si ii iubesc. In anumite momente din viata, poate ca este mai bine sa fim singuri... poate ca TREBUIE sa fim singuri... poate ca asta este decizia ei nu a lui...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu