LA MULTI ANI!
Astazi, de ziua copilului, este (poate in mod neintamplator) si ziua de nastere a Ioanei Nicolaie si a lui Mircea Cartarescu. Daca pentru Mircea Cartarescu am mai ales afectiunea si respectul cititorului, cald dar localizat totusi undeva la distanta fata de persoana in sine, pentru Ioana Nicolaie am si recunostinta ceva mai personala pentru ca a acceptat sa scrie prefata volumului meu de versuri Omul cu doua memorii.
Profit de faptul ca este ziua lor ca sa difuzez mesajul ca lui Mircea Cartarescu i-a fost acordat recent premiul pentru literatura oferit de Haus der Kulturen der Welt din Berlin. Si sa va reamintesc ca, desi scrie o proza extraordinara, ii iubesc in continuare poemele a caror existenta a schimbat cate un pic din viata mea. Asa cum s-a intamplat intr-o seara de noiembrie si cu O motocicleta parcata sub stele
motocicleta parcata sub stele
sunt o motocicleta parcata sub stele,
lânga vitrina magazinului
de reparat televizoare, din gang vine
curent, sunt palida, slabita.
în magazin au lasat un bec aprins, asa ca
vreo doua tuburi 14314m128o catodice ghivece cu asparagus si cactusi,
rafturi de cornier întesate de carcase
de televizor, casete AGFA si cabluri lucesc
tulbure, îmi populeaza singuratatea.
caci ma simt singura.
în oglinda mea retrovizoare roiesc galaxiile,
aburesc stelele în roiuri globulare, îsi trimit
gâfâitul radiosursele toate îndepartându-se-n fuga, ca niste
criminali de la locul faptei lasând o dâra de sânge în
urma.
ce liniste. câteodata ma-ntreb
ce-o însemna sa faci dragoste, caci ei vorbesc
doar de asta. în fiecare
sâmbata ei ma încaleca
si ma târasc pe sosele, vad dealurile, norii,
soarele
picaturile de ploaie, copacii încurcându-se-n curcubeu...
ah, cilindrii mei îmi ticaie nebuneste, atunci chiar simt
ca traiesc,
ei întra în motel si fac dragoste.
ei sunt Stapânii si se simt liberi.
dar cum poate fi cineva liber când e facut din celule ?
... si înapoi în gang, lânga vreo dacie prafuita,
mi-e sete de dragoste, daca as putea iubi macar vreun
stecker cu
prelungitor din vitrina asta.
mi-as luneca degetele pe pielea lui de plastic alb,
dac-ar vrea
si dac-as avea degete, dac-as putea sa
traiesc
macar si în câmpul bioelectric al cactusului...
curând, curând o sa mor si n-am facut
nimic în lumea asta,
or sa ma arunce la fiare vechi or sa
îmi crape farul si becul ars o sa-mi atârne de doua
firisoare
de lita
toata viata i-am ajutat pe altii sa
faca dragoste
iar eu o sa mor printre bobine, magneti
si ciulini.
sunt o motocicleta parcata sub stele.
dimineata or sa ma-ncalece iar, or
sa-mi suceasca ghidonul,
or sa ma ambreieze si iar pe
asfaltul multicolor, printre dealurile roscovane,
printre muntii albastri prin depresiuni strabatute
de râuri
printre pasajele de cale ferata, prin orase de
provincie cristaline rulând contra vântului prin stropii de ploaie si
gazul de esapament mâncând kilometrii. asta o însemna
sa faci dragoste ?
oricum, asta e consolarea mea, e meseria mea, e dragostea mea. pentru asta
merita sa fii singur.
Multumesc! La multi ani tuturor!
RăspundețiȘtergere