Guess who's reading

E inevitabila intrebarea: pe mine cine ma citeste?

Nu ma refer doar la acest blog ci in general la cei care incearca sa scrie, in diferite medii, eventual la cei preocupati de un continut de calitate.

Oferta este in mod evident enorma in acest moment. In functie de capacitatile lingvistice ale fiecaruia, presa si bloguri de calitate din multe locuri ale lumii pot fi accesate. Acolo poti sa iti gasesti aproape tot ce doresti.

Decizia de a scrie in limba romana iti restrange in mod evident poolul de selectie a cititorilor. Apoi mai apar in ecuatie competitorii si timpul...Poate ca unii dintre competitori (si in cazul acesta, este vorba despre o competitie frumoasa a ideilor scrise) sunt mai proaspeti, mai alerti, mai ofertanti decat tine. Timpul fiecaruia dintre noi este limitat, nu avem cum sa surfam la infinit in cautarea lecturilor celor mai apropiate de sufletul nostru...

Nu urmeaza niciun anunt ca inchid blogul sau ca ii schimb limba sau tematica :)) Ma intreb doar cine sunt cititorii? daca exista? daca este important ca ei sa existe?

Ma uitam cu admiratie la oamenii frumosi care isi duc pana la capat ambitia de a face storytelling si ma intrebam cat de mare este pool-ul lor de cititori. Ma indoiesc cu sinceritate ca a face studii de varf mai are ceva in comun cu cititul, cu lectura de placere. Pana nu demult, aveam impresia ca cititorii articolelor de calitate se selecteaza dintre elite. Imi pun din ce in ce mai des semne de intrebare deoarece nici studiile duse pana la postdoc, nici nivelul de venituri ridicat in urma exercitarii unei profesii de calitate nu par sa mai duca spre drumul lecturii.

Zilele trecute, interlocutorul meu privind programul Operei locale era un brancardier. De la el am invatat mai demult despre muzica minimalista, repetitiva si despre opera Einstein on the beach a lui Philip Glass. E tanar dar are deja o familie si nu isi permita sa mearga mai des de 3-4 ori pe an la Opera unde biletele la un spectacol merg de la 11 pana la 60 de euro in functie de categorie. O parte dintre cei care dispun de mijloace si eventual au studii arhi-superioare (sic!) merg la opera o data la 1-2 ani, la spectacolele celebre unde e bine sa fii vazut. Nu citesc decat profesie si eventual carti de autoformare si nu au decat rareori activitati culturale.

N-as vrea sa fiu inteleasa gresit: nu este vorba nici despre obligativitatea muzicii clasice :)), nici despre o pledoarie socialista de egalizare a veniturilor: suntem platiti pentru munca pe care o facem, nu pentru preocuparile noastre extracurriculare. Vorbesc doar despre senzatia usor ciudata ca, din ce in ce mai mult, cultura devine apanajul unei alte categorii decat a celei pe care mizam... Fapt care pana la urma s-ar putea dovedi pozitiv: imaginati-va o societatea cladita pe o clasa de mijloc extrem de culta. Dar care imi da cateodata anxietatea unei singuratati...
In plus, vreau sa spun ca nu e vorba despre majoritatea prietenilor mei in textul acesta. Cu ei am facut auditii sau vizionari de filme sau am avut discutii despre carti sau despre regretul ca timpul nu e suficient de generos cat sa ajunga pentru suficienta lectura. Este vorba insa despre o majoritate a oamenilor din jur al carei ritm interior nu il inteleg. Insa pe care, ma tem, s-ar putea sa ajung sa il inteleg de aici in 5-10 ani.

Si ca sa revin la cine ne citeste... Am tot rasfoit Decat o revista nr.8 (acum a aparut si numarul 9) si nu mi-am putut opri un gand anxios de final: cata lume a citit-o? textele acestea lucrate cu grija vor hrani cate minti? e destul?

ps. Foto de la The sartorialist