Roma lui Woody Allen se afla in Europa lui Woody Allen adica reprezinta locul de pelerinaj al americanilor, eventual culti si bogati, in cautarea intelegerii vietii. Un fel de reluare a temei Daisy Miller a lui Henry James corespunzand prototipurilor secolului XX. In voiajul lor de cele mai multe ori rodnic, americanii intalnesc europeni... Daca frecvent americanii sunt personaje destul de realiste, europenii sunt adesea un cumul de trasaturi atribuite locului respectiv: pasionali si creativi in Spania, flamboianti dar superficiali in Italia, romantici si culti in Franta. Acestea ar fi doar cateva exemple, mai exista si o serie de personaje inspirate din lecturile si filmele europene vazute de Allen.
Asa stand lucrurile, ati putea banui ca vreau sa vorbesc despre cat de cliseistice si nesuferite sunt filmele din aceasta serie.
In realitate, NU... Woody Allen lucreaza frecvent cu cliseele, e drept, intr-o combinatie de umor si de nevroza care ii este atat de specifica. Din seria de filme europene (Match point, Vicky Cristina Barcelona, Midnight in Paris, To Rome with love), To Rome with love se situeaza poate cel mai aproape de aceasta descriere in timp ce in Vicky Cristina Barcelona am simtit cel mai putin o astfel de amprenta a regizorului. In plus, odata devenit spectator te identifici cu personajele americane, te proiectezi in cel care intra intr-un loc nou si intalneste istoria, cultura si oamenii locului, uneori foarte diferiti...
In To Rome with love, veti regasi 4 povesti diferite. Personal, cea mai slaba si neconvingatoare mi s-a parut cea in care un cuplu de proaspat casatoriti din provincie descinde in Roma si este separat in marele oras, sotii fiind antrenati in povesti diferite pe parcursul unei zile. Cel mai mult mi-a placut probabil povestea studentului american la arhitectura locuind in Trastevere si ... fabulele.
Woody Allen vorbeste despre celebritate in zilele noastre prin personajul lui Robert Benini: un om absolut obisnuit, cu un serviciu plictisitor si niciun fel de sclipire, este transformat peste noapte intr-un personaj extrem de faimos de catre mass media si ajunge sa dea interviuri despre cele mai obisnuite gesturi ale sale ... Apoi Allen vorbeste si despre cantatul sub dus :) cum pret de cateva minute, putem deveni orice ne dorim... Personajul interpretat de Woody Allen este un regizor de opera care descopera un talent inedit la Giancarlo (interpretat de tenorul Fabio Armiliato), detinatorul unui magazin de pompe funebe: canta fantastic insa numai sub dus, de indata ce este extras din acest spatiu falseaza... Iar de aici la a extinde fabula la tot ce inseamna inovatie in arta contemporana mai e doar un pas :)
Caut un final pentru mica mea cronica... Incercam sa analizez impreuna cu H daca filmul mi-a/ne-a placut cu adevarat. Cred ca a fost entertaining. Cred ca a oferit si suficient material de reanalizat. Totusi, perioada lui de varf ramane pentru mine Annie Hall si Manhattan (de altfel, le voi relua curand). Dar in filmele acestea tarzii exista un fel de perspectiva de ansamblu asupra vietii, fie ea si bufa uneori, o bogatie de povesti de viata, moarte, dragoste, nebunie, creatie si o abundenta de clisee pe care nu le poti asambla decat atunci cand ai trait...
Asa stand lucrurile, ati putea banui ca vreau sa vorbesc despre cat de cliseistice si nesuferite sunt filmele din aceasta serie.
In realitate, NU... Woody Allen lucreaza frecvent cu cliseele, e drept, intr-o combinatie de umor si de nevroza care ii este atat de specifica. Din seria de filme europene (Match point, Vicky Cristina Barcelona, Midnight in Paris, To Rome with love), To Rome with love se situeaza poate cel mai aproape de aceasta descriere in timp ce in Vicky Cristina Barcelona am simtit cel mai putin o astfel de amprenta a regizorului. In plus, odata devenit spectator te identifici cu personajele americane, te proiectezi in cel care intra intr-un loc nou si intalneste istoria, cultura si oamenii locului, uneori foarte diferiti...
In To Rome with love, veti regasi 4 povesti diferite. Personal, cea mai slaba si neconvingatoare mi s-a parut cea in care un cuplu de proaspat casatoriti din provincie descinde in Roma si este separat in marele oras, sotii fiind antrenati in povesti diferite pe parcursul unei zile. Cel mai mult mi-a placut probabil povestea studentului american la arhitectura locuind in Trastevere si ... fabulele.
Woody Allen vorbeste despre celebritate in zilele noastre prin personajul lui Robert Benini: un om absolut obisnuit, cu un serviciu plictisitor si niciun fel de sclipire, este transformat peste noapte intr-un personaj extrem de faimos de catre mass media si ajunge sa dea interviuri despre cele mai obisnuite gesturi ale sale ... Apoi Allen vorbeste si despre cantatul sub dus :) cum pret de cateva minute, putem deveni orice ne dorim... Personajul interpretat de Woody Allen este un regizor de opera care descopera un talent inedit la Giancarlo (interpretat de tenorul Fabio Armiliato), detinatorul unui magazin de pompe funebe: canta fantastic insa numai sub dus, de indata ce este extras din acest spatiu falseaza... Iar de aici la a extinde fabula la tot ce inseamna inovatie in arta contemporana mai e doar un pas :)
Caut un final pentru mica mea cronica... Incercam sa analizez impreuna cu H daca filmul mi-a/ne-a placut cu adevarat. Cred ca a fost entertaining. Cred ca a oferit si suficient material de reanalizat. Totusi, perioada lui de varf ramane pentru mine Annie Hall si Manhattan (de altfel, le voi relua curand). Dar in filmele acestea tarzii exista un fel de perspectiva de ansamblu asupra vietii, fie ea si bufa uneori, o bogatie de povesti de viata, moarte, dragoste, nebunie, creatie si o abundenta de clisee pe care nu le poti asambla decat atunci cand ai trait...
Comentarii
Trimiteți un comentariu