Jacqueline si Pablo

Jacqueline cu flori

Cu Pablo Picasso am de foarte mica o relatie personala. I-am privit ore in sir reproducerile din albume. L-am cautat apoi peste tot: in muzeele lumii, l-am identificat in filmele care i-au fost dedicate (cu un efort de imaginatie pentru ca, de cele mai multe ori, i se atribuie un personaj caricatural) si am citit o parte din cartile care i-au fost scrise. In aceste conditii, nu cred ca mai poate fi o surpriza faptul ca, atunci cand am citit despre aparitia cartii La vérité sur Jacqueline et Pablo Picasso de Pepita Dupont, am hotarit sa o citesc. La momentul potrivit am comandat-o la librarie si am asteptat-o doua saptamani. Cand a venit, n-am sarit pe ea; am lasat cartea la vedere astfel incat atunci cand setea de Picasso era maximala sa pot sa o citesc. I'm a pleasure delayer, cum se spunea in Vanilla Sky 

Ziua a venit nu demult si cred ca am citit una dintre cele mai emotionante marturisiri despre viata lui Picasso. De fapt cartea este mai degraba despre Jacqueline, ultima lui sotie cu care a trait 20 de ani, cea mai longeviva relatie din cariera pictorului si modelul celor mai multe portrete din opera lui generoasa (peste 68000 de productii de diverse tipuri de la pictura la sculptura, de la desen si gravura la ceramica sau tapiserie)

Jacqueline cu bratele incrucisate

In celelalte carti, Jacqueline era fie trecuta cu vederea, fie reprezentata monstruos. Cartea Pepitei Dupont, jurnalista la Paris Match care a legat cu Jacqueline din 1983 pana in 1986 cand J.P s-a sinucis o prietenie admirabila, ii face dreptate. Infatiseaza o femeie indragostita, calma, calda, buna si generoasa, determinata insa, devotata lui Picasso pana dincolo de moartea acestuia, ranita de o parte a prietenilor si de copii: de la propria fiica din prima casatorie, Catherine Huitin, considerata fille de lait de catre Picasso, care insa incepand din adolescenta nu isi gaseste locul, osciland perpetuu intre o invidie fata de bogatie (din care profita deplin) si constienta faptului ca fara Picasso ar fi saraca, pana la copiii lui Picasso cu Françoise Gilot, Claude si Paloma, care dupa ce isi petrec vacantele primilor 15 ani intr-o armonie deplina la resedinta cuplului Pablo si Jacqueline, isi parasesc si isi dau in judecata tatal, provocati probabil de mama naturala pentru a-si asigura mostenirea.

Timp de 13 ani de la moartea lui Picasso pana in momentul cand se sinucide, singura preocupare a lui Jacqueline este sa-l redea pe Picasso lumii intregi. Organizeaza expozitii pretutindeni in lume, doneaza din partea proprie de mostenire tablouri muzeelor mari de la Paris la NY, de la Barcelona in Islanda, asigura reintoarcerea Guernicai la Madrid unde o visase Picasso, pune pe picioare muzeul Picasso de la Paris s.a.m.d Cu putin timp inainte sa se sinucida, trimite 61 de lucrari la Madrid pentru o prestigioasa retrospectiva. Asigura oficialitatile asupra faptului ca cele 61 de opere vor ramane in Spania. Intoarsa acasa, cu cateva zile inainte de suicid ii face o vizita notarului, imparte in stanga si in dreapta noi asigurari asupra destinatiei celor 61 de opere si apoi intr-o seara, in mod organizat si voluntar, dupa ce a facut curat in casa si a pregatit camerele de oaspeti, inclusiv pe a Pepitei, isi ia viata cu revolverul din noptiera. Testamentul insa nu mai este de gasit niciodata. Mitterand si Chirac insisi suna in Spania la Felipe Gonzalez (premier) si Javier Solana (ministru al culturii) facand presiuni pentru returnarea operelor si asigurand ca nu exista testament. Fiica, mostenitoare in absenta testamentului, doneaza o serie de opere muzeelor pariziene pentru a-si plati impozitele succesorale. Un galerist de la Paris care incepe cercetarile asupra testamentului inceteaza demersul brusc iar in apartamentul lui troneaza un Picasso cunoscut din posesiunile Jacquelinei.

Jacqueline in studio

Vila de la Mougins a cuplului a fost pusa de nenumarate ori in vanzare de catre Catherine Huitin dar a fost vanduta de-abia in 2009. Castelul de la Vauvernagues unde Jacqueline si Pablo sunt ingropati a fost initial abandonat. Catherine Huitin a dat-o in judecata pe autoarea cartii cu doua plangeri: defaimare legata de disparitia testamentului si defaimare legata de utilizarea mostenirii. A cerut 360.000 de euro daune. Judecatorii i-au dat castig de cauza in primul proces stabilind insa daune de 1 (un) euro. In al doilea proces, Pepita a castigat prin stabilirea starii de degradare a Castelului de la Vauvernagues. Dupa pierderea procesului, Catherine Huitin l-a reparat, a organizat un mic muzeu si a dat chiar si un mic interviu.

Merci, Pepita Dupont! O adevarata revelatie aceasta carte nu numai despre Jacqueline sau dragostea dintre ea si Pablo, ci si despre natura umana atunci cand se confrunta cu o mostenire uriasa...Si aici in Le Monde un articol in acelasi spirit: Picasso, perioada argintilor.

***
Picasso pe Jocul Orb:

271 opere pentru electricianul lui Picasso
Picasso loveste din nou

Portretele necunoscute