Decizii, decizii...

"Ma vedeam stand la baza acestui smochin, moarta de foame, numai pentru ca nu ma puteam hotari pe care dintre smochine sa o aleg. O voiam pe fiecare dintre ele, dar daca alegeam una, insemna sa le pierd pe toate celelalte, si, cum stateam acolo, nefiind in stare sa ma hotarasc, smochinele incepeau sa se zbarceasca si se innegreau si, una cate una, cadeau la pamant, buf, langa picioarele mele."

(Sylvia Plath - Clopotul de sticla)

Citesc si recitesc de cateva minute acest paragraf. M-am gandit mult la decizii, la ideea de decizie in ultimul timp. Intr-un fel la un moment sau altul din viata stam toti la baza smochinului, maslinului, piersicului incercand sa alegem un fruct. Cateodata e prea multa pofta, prea multa lacomie de viata, cum i se intampla eroinei din cartea Sylviei Plath care este intrebata ce vrea sa devina si raspunde "nu stiu". Editoarea ei insa raspunde "Vrea... sa fie tot". Nu mi-e atat de drag personajul Estherei Greenfield in sine, precum imi este curiozitatea si lacomia ei sufleteasca.

Pe de alta parte, vine o vreme cand trebuie sa iei decizii. Cand a lua o decizie, oricare, fie si una mai putin reusita, iti poate decide calitatea umana. Daca stai si privesti paralizat de pe margine, nu poti sa ai pretentia sa fii considerat altceva decat un inapt. Suna greu, incarcat, stiu. Vine o vreme cand oricare dintre noi poate sta acolo la margine, la intersectie de drumuri, ezitand sa faca un pas. Dar decat sa nu mai inaintezi vreodata, mai bine lasa pasul sa te faca pe tine, pe oricare dintre drumuri, daca tu nu ai curaj. 

Cateodata stam la baza smochinului pentru ca trebuie sa luam decizii pentru altii si nu suntem zei. E o situatie nefericita care, de obicei, vine la pachet cu vina, multa vina, independenta de rezultat. Oricand se poate dovedi ca alta smochina ar fi fost mai coapta, mai prielnica celui pentru care decidem.

Stiu ca ati mai citit-o: traim intr-o lume cu turnover extrem de rapid. Nu mai avem de ales, trebuie sa mergem, sa marsaluim, sa alergam, sa miscam picioarele, si odata incremeniti in fata unei decizii, pierdem zeci de posibilitati. Si pierdem timpul, pierdem intervalul in care ne-am fi putut cu adevarat infrupta din smochina noastra. Neagra, zbarcita, cazuta la picioare are un gust tare amar.