Getting old is not for pussies

Declaratia Carlei Bruni din editia decembrie-ianuarie a Vogue Franta cum ca "nu mai avem nevoie de feminism in generatia" sa a starnit controverse, unele chiar destul de raspicate asa cum a fost cea din Telegraph -ul din 27 noiembrie. Argumentele de acolo mi s-au parut concludente si interviul parea sa fie o mostra de egocentrism si autosuficienta. Vogue-ul francez a aparut pe piata de-abia pe 3 noiembrie, asadar la cateva zile dupa debutul polemicii.

Citind textul sursa, am avut surpriza sa descopar totusi ca, intr-adevar, Carla Bruni este un interlocutor inteligent. Si de unde m-a iritat faptul ca Emanuelle Alt a decis sa ii dedice aproape in intregime vechii sale prietene numarul festiv (in conditiile in care deja mie imi place mai putin French Vogue de la plecarea lui Carine Roitfeld), am ajuns sa descopar ca interviul de 4 pagini realizat de Arthur Dreyfuss duce in spate aproape intreaga revista de 290 de pagini.

Carla Bruni este deci un interlocutor inteligent si instruit care stie sa deturneze discutia, sa o nuanteze, sa introduca referinte, sa mimeze sinceritatea chiar si atunci cand o banuiesc intr-o oarecare masura de un gust pentru a soca. In urma cu cateva luni, o apostrofat-o indirect intr-un interviu in Elle pe 'succesoarea' sa Valerie Trierweiler: "Je le revendique, on est là pour accompagner son conjoint à travers son mandat et c'est tout. Cette posture classique et traditionnelle me semble la plus sûre. Celles qui m'ont précédée ont été discrètes et ce n'est pas par hasard. Se mettre en avant prête le flanc aux attaques." Acum iata ca, odata eliberata de rolul tacut de Prima Doamna, iese cu dezinvoltura in spatiul public.

"A.D: Spuneti "sunt de cultura italiana, nu mi-ar placea sa divortez"
 C.B.: Italiana si burgheza!
 A.D.: Deci feminismul este mai putin puternic decat cultura italiana si burgheza?
 C.B.: Nu mai e nevoie de feminism in generatia mea. Exista pioniere care au deschis spatiul acesta. Dar eu nu sunt deloc militanta feminista. In schimb, sunt burgheza.
 A.D.: E ciudat, putini oameni isi asuma sa spuna chestia asta.
 C.B.: Eu o spun cu placere! Ador viata de famili, imi place sa fac in fiecare zi acelasi lucru. Acum imi place si sa am un sot. Sunt o adevarata burgheza. Am ajuns ca mama mea cu toate ca am facut 8 ani de psihanaliza".

Pot sa inteleg de ce Carla Bruni gandeste asa: a avut intotdeauna mijloace suficiente, a fost bine acompaniata de prieteni, a obtinut barbatii pe care si i-a dorit si a putut sa faca lucruri care ii placeau (modelling, muzica, un film cu Woody Allen, un rol de Prima Doamna). In schimb, datorita (din cauza?) rolului sau de Prima Doamna ramane o posibila referinta, un posibil model inclusiv pentru fetitele care se formeaza astazi si care se pot orienta spre acest interviu pentru sfaturi. Nu, nu e ok. Mai e nevoie de feminism si nu e deloc momentul ca femeile sa isi reia locul recent parasit pe canapeaua din livingul casei de suburbie. In privinta asta prefer responsabilizarea americanilor care inteleg sa isi asume o functie atat de importanta pana la capat. Nu, mesajul de astazi nu e "femeile trebuie sa devina casnice", in plina criza si dupa ani buni dedicati egalitarismului de gen.

***

Iata si cateva lucruri care mi-au placut in interviu:

"Este foarte dificil sa traduci un cantec. In general e mai bine sa il transformi. Cand comparam Comme d'habitude si My Way sunt aproape opuse. La Claude François e vorba de o resemnare. In engleza de un triumf asupra vietii."

"Intr-o relatie conteaza cel mai mult intimitatea. Intimitatea adica impartirea geografica a vietii fizice. Lucrul cel mai cotidian si cel mai magnific. Sa dormi impreuna, sa citesti impreuna, sa mananci impreuna... Somnul in doi este capital cred, mai ales intr-un mariaj"

"AD: Ati cunoscut multe in viata (enumerare). Ce mai ramane de trait in destinul dvs?
CB:  Partea cea mai dificila, a doua parte a vietii. Cum spunea Bette Davis "getting old is not for pussies" ".

"Am avut o conversatie interesanta cu Michel Houllebecq apropo de ceea ce se petrece cu timpul. Cand am orchestrat poemul sau "Posibilitatea unei insule" l-am invitat sa il asculte. I-a placut si mi-a zis < Va dati seama, Carla, poate ca niste cupluri de tineri se vor iubi pe aceasta muzica, se vor intalni, se vor iubi cu trupurile intacte... Iar, astazi, Carla, tinerii astia nu mai suntem noi. Nu va distruge ideea asta?> I-am raspuns "Ba da, dar nu mai putem face nimic"